MARIAN ILIE - A doua Scrisoarea III - După Mihai Eminescu

 

Poem parodic belicos

Cum Ziua lui Eminescu trecu neobservata oficial, iar prin prejma Romaniei se aude un surd zangnit de arme ce-mi readuce in minte atmosfera imbacsita cu praf de pusca pe care am mai trait-o, scot de la naftalina poemul parodic "A doua Scrisoarea III" publicat in volumul cu acelasi titlu (Ed. SemnE, 2010), cu speranta ca macar de data aceasta ratiunea sa-si spuna cuvantul.

Desigur, lucrurile s-au mai schimbat, Jandarmul a incaruntit, dinspre Rasarit doi soimi falosi urmaresc circumvolutiunile hultanului plesuvit  si destul de impleticit la croncaneala, dar esenta bataliei este aceeasi...

Marian Ilie

A doua

Scrisoarea III

 

După Mihai Eminescu

 

 

 

~*~

 

Un hultan dintre cei falnici, ce Arkanssas-ul l-alese

Democratic, să vegheze un noian de interese

Şugubăţ şi muieratic, cu năravuri de bon-ton

Pătimaş întru trabucuri şi muştiuc de saxofon -

După ce-şi sfârşi partida-n care s-a-ntrecut pe sine

Într-un mic hotel din urbe, unde chiar s-a simţit bine

C-o domniţă din alaiul democrat-electoral

Promovată în echipă prin testare la oral -

Sta visând la nemurire  în acel dosit hotel

Simţind visul cum se-ntinde şi se-nalţă peste el

Ca un uragan-femeie ce-n vârteju-i îl înghite

Şi mi-l ia şi mi-l învârte peste Statele Unite

(Texas, Illinois, Dakotta, Minnesotta, Mississippi…)

Că se sperie săracul şi făcu pe dânsul pipi

Doar la gândul că vârtejul poa’ să-l scape în Nevada

Şi, căzând peste vre-un cactus, s-ar putea să-şi rupă noada…

Răsuflă cu uşurare şi-şi făcu al crucii semn

De cum se trezi din visu-i  tălmăcit  ca un îndemn

Să se bată, să-şi învingă hoardele de adversari

Pan-o să ajungă  Dânsul  cel mai tarele-ntre tari…

 

Cum  mai înainte-un altul  se drogase cu sofismul

Că tot Răul  peste lume-l adusese comunismul

Şi dăduse  scurt  pricazul  Comunismul e Satan

Hultănaşul muieratic se şi vedea Superman

Dând cu Dracul de pământ, dar şi de ceruri - să se ştie

Cine va stăpâni lumea în mileniul ce-o să vie

Încât Asia, Europa, Africa de la deşerturi

Să priceapă că nu-i cazul să se tragă de şireturi

Cu America - modelul falnicei democraţii

Unde Forţa este Legea, restul… sunt copilării!

 

Şi pe când visa-n Arkanssas junele saxofonist

O ciupercă prinse-a creşte-n bălegarul comunist

(Glasnost se chema tulpina, Perestroika – pălăria)

Şi sub umbra-i uriaşă înveli şi România

Unde bietul Nea Caisă, prins în mreje de muiere

Şi de sicofanţi tuna că n-o să facă plopul mere…

Se întinse, deci, ciuperca  descântată în litanii

Umbra-i ademenitoare prinse ambele Germanii

Şi momi la revoluţii glazurate-n catifea

Să nu se trezească Gorby şi cuvântul să şi-l ia

Că-n acord cu Bush, la Malta (Thatcher, Kohl şi Mitterand

Dându-şi girul), pe tăcute, pritociseră un plan:

Să se-ntindă  Europa  din Urali până-n Atlantic

Şi, în noua variantă a modelului cuantic

Chiar trasaseră pe hartă, din Balcani, peste Carpaţi

Aşa-zisa “frontieră dintre lebări şi cârnaţi”

Hotărâseră, deci, tainic, fără vre-o buche scrisă

Să dea piept cu uraganul răsuflat de Nea Caisă

Ţărănoiul mioritic, proţăpit precum un ghimpe

Drept în calea lor - ursiţi ca ordinea-n Lume s-o schimbe…

 

I-a zis Mişa lui Caisă: Mă’, tu crezi că pot s-accept

Ca globala perestroikă s-o ratez? Te dai deştept

Dar nici nu visezi, bătrâne, ce vreau Eu cu-acel Apus;

Ordinea de azi din Lume s-o-ntoarcem cu josu-n sus -

Ducă-se, dar, la toţi dracii grija pentru mulţi-şi-proştii

Noi suntem Stăpânetatea, bălegăm destinul obştii!

 

X

 

Şi veniră şi făcură Balega Filozofală -

Revoluţie urziră, ori o etnică răscoală ?

Că s-au ridicat maghiarii în Banat - cum să vă zic -

Parcă-mbărbătaţi  din umbră  de John, Jean, Ivan, Iţic

Şi cu sprijinul ocult al multor coade de topor

Înainte şi în urma, în stânga şi-n dreapta lor

Mulţi veniră - se făcură  la fruntarii  porţi deschise

Să se-mbete toţi cu damful filozoficei Caise...

 

 

Na, Ghiolbane, ia-ţi safteaua  pentru-aşa măreţe planuri

Pentru cifrele umflate la recoltele din lanuri

Pentru soia din salamul dat  la cozi  cu cumpătare

Pentru crunta inepţie de-a te da drept Cel-Mai-Mare

După Legea Gudurării  care-ţi tot dădea fiori

În conclavul tău vestit de sicofanţi şi delatori...

Pentru toate cele rele, comentate pe ascuns

Ridicatu-s-a mulţimea, la balconu-ţi au ajuns

Râuri lungi şerpuitoare de pe marile platforme

Cu istorice slogane - şi ce frământări enorme

Cunoscură Bucureştii... până când te-au proţăpit

Lâng-un combinat din cele care, zău, ne-au vlăguit

Şi ce ode  dup-aceea-n coruri de mitraliere

Înălţară - osanale - instalaţii la putere...

 

Şi se duse comunismul - visul cel urât - şi gata !

Distilatul de Caisă îşi primi în glonţi răsplata

- Ce lugubră plată, însă: în chiar Ziua de Crăciun

Tocmai de la sicofanţii ce-l minţeau că-i Cel-Mai-Bun

Că nu-i altul cum e dânsul pe Pământul ăsta  latul

De s-a-mbolnăvit Caisă de Boala lui Lăudatu’ –

X

 

Da, zavera românească fu sublimă  cu derive

Răsăritul şi Apusul  mărturie ţin  arhive

Că de-abia plecă bătrânul - ce mai zarvă, ce gâlceavă -

Tăbărâră patrihoţii,  câtă frunză, câtă pleavă

Să împartă ei dreptatea  făcând legi şi punând biruri

Fomfăind discursuri sterpe şi roind la chilipiruri…

Nepotismu-acum e lege, s-a-nzecit nomenclatura

Au românii Libertate,  n-au decât să-i dea cu gura

Să se plimbe-n lume, dacă le permite buzunarul

N-au decât să bea doar whisky, să-şi astâmpere amarul

Iar de nu le place-n blocuri, n-au decât să-şi facă vile

Şi să-şi caute de lucru tot pe şpagă şi cu pile…

C-a dat foamea-n biata ţară, nu-i o temă de discuţii -

Parlamentu-i Surda care dezaprobă ce zic Muţii

Îmbătaţi de libertatea de-a călca trufaş pe blide

Cu-alde Tokeş, Iliescu, Roman, Cornea, Brucan, Dide…

Iată-l, dar, pe individul-fără-gât, cu mari urechi

Poartă ca pe-o cruce-n spate  o grămadă de fier vechi

Ţevi  panouri  cabluri  scule sprijinindu-i-se pe buci

Sunt econimia ţării  răstignită pe chituci…

Mulţi veniră, după dânsul, să ne cumpere decent

Dar nu ne-am ţinut cuvântul: să dăm fabrica pe-un cent

Numai să producă astăzi mai altminteri decât ieri

Să ne simtă Europa  drept o  naţie de fier

Doar că noi, bolnavi de greţuri şi-amăgiţi cu primăvara

Am strigat din toţi rărunchii cum că nu ne vindem ţara…

Şi-a mai fost Piaţa lu’ Peşte de la Universitate

Unde Nenea GheOlogu glăsuit-a spre Cetate

Din Balconul-cu-Pricina, unde-şi ogoia năpasta

Că plecase de acasă  dup-o ceartă cu nevasta

(Îi ducea apă-n căldare până la etajul 9

Descăcăreza haznaua, apoi se făcea că plouă

Şi pleca la facultate să acorde meditaţii

La studente emi-nente amatoare de senzaţii

Şi picanterii mustite sub distinsa ţăcălie

Care - ştiţi - trona şedinţe de partid la Geologie)…

 

Mulţi avurăm noi din ăştia-n anii de după Caisă

Şcoliţi ba în Uniune, ba în Occident - de-ar fi să

Le dereticăm Dosarul  am înmărmuri, apoi

S-ar isca altă zaveră cu bătaie între noi;

Parcă toţi avură treabă cu Serviciile Secrete

De pe-ntreg cuprinsul Lumii - cele iede cucuiete

Care pasc şi stau de veghe ca pe un imens izlaz

Aduc ploi şi opresc vânturi - moară Lumea de necaz

Că în Ordinea-i firească se vădesc destule tare

Şi nu-i clar că-n Lume unul tre’ să fie Cel-Mai-Mare…

X

Între timp  Guvernatorul îşi urmă calea-nainte

Pân’ la  Washington DC şi, miruit ca Preşedinte

Poposi la Casa Albă  ca un Făt Frumos pe cal -

Doamne  câte se-ntâmplară în Biroul cel Oval

Fel şi fel de aplicaţii cu trabucuri drept rachete

Că Jandarmul-Şef al Lumii avea trecere la fete

Uneori privea pe harta Europei pe furiş

Şi-i sărea în ochi o ţară mai întinsă, mai pieziş

Unde unul  Zărzărică  se dădea drept mare sculă

Peste-o naţie  mai naşpa, mai altmintrelea, fudulă

Încercată de istorii cu nori de patimă oarbă -

Deseori stătea hultanul şi-şi zicea şoptit în barbă:

Băi, când Lumea mi-e deschisă  eu  a accepta  nu pot

Ca-n Balcanii plini cu pulberi să mă-mpiedic de un ciot!

O fi el  cumva  alesul naţiei ce o conduce

Dar n-a savurat în viaţa-i democratice trabuce

N-a halit democraţia-n hamburgheri - aşa, ca noi -

Şi de-aproape un deceniu-mi dă pricină de război.

Terminarăm cu Caisă şi-acum acest Zărzărică

Îmi stă-n drum  de-a curmezişul  şi nu-mi tremură de frică

Cică-şi apără moşia şi nevoile şi neamul

- Lasă  bre  că pentru astea vă sunt eu aici  Jandarmul

Am făcut lungi exerciţii, am trecut teste orale

Până să fiu uns  Jandarm al Noii Ordini Mondiale.

Ce-s acelea „frontiere” ? Ştergeţi-le de pe hărţi

Fac   pe continentul ăsta  leagăn de minorităţi

Europa Reunită va fi Ţara-Fără-Ţară

Nu cumva să vreţi  cu oastea-mi  să mă daţi de-aici afară

Nu e cazul să mă laud cât de  tare-s  între tari

Pun în Ordine  Balcanii - îmbrăcaţi-vă-n şalvari

Şi-mi veniţi cu temenele şi peşcheş la Washington

Din pridvorul Casei Albe să vă cânt la saxofon

Că la viaţa-mi zbuciumată mai am numai o dambla:

Să mă-ntind cu Ciocciolina pe aici  pe undeva

Să mă  mântui  pe-a ei limbă  de sudalme şi măscări

Să mut Centrul Europei mai spre  cele patru mări

(Adriatica, Egeea, Ionica şi Marea Neagră)

Şi s-o  fac  pe Ciocciolina-mpărăteasă, că mi-e dragă

Să-i înconjur reşedinţa cu hadâmbi minoritari

Şi să-i pun stindard pe casă feregeaua cu şalvari…

x

Şi de-abia sfârşi hultanul democrata cugetare

Că Balcanii răsunară de-nfruntări minoritare

Tot mai ample şi mai grele, glazurate cu minciună

(Că doar de-aia CNN-ul a primit pe-ascuns arvună)…

La semnalul cu trabucul azvârlit în scrumieră

Se-ncheia în Europa anunţata Nouă Eră;

Aviaţie  rachete  bombe  ştiri alambicate

Se-abătură-n val pe capul unei naţii vinovate

De a se încrede-n sine şi-a nu face temenele

Nici jandarmilor şi nici vestitorilor de rele

Ce trasaseră pe-acolo - chiar pe-acolo - frontiera

Dintre Lebări şi Cârnaţi  - ştiţi voi: Divide et Impera!

Case  şcoli  spitale  poduri  monumente ori uzine

După trei luni deveniră lungi mormane de ruine

Cum ruine devenit-au toate astea şi la noi

Fără bombe sau rachete - noi vrem pace, nu război...

 

Asta-i Pax Americana ce atât ne-au lăudat-o:

Să dai foc umanităţii - să se vadă cine-i NATO

Iar  din NATO cel mai tare  cine e  să vadă  slabii

Să le intre-n cap, că altfel  o păţesc, ca iugoslavii !

Lumea tre’ să înţeleagă că nu e de capul ei

Noua Ordine-i consacră  Europei  alt temei

Într-a sa Pulberărie va mai dăinui vacarmul

Ca să fie, deci, nevoie  să mai stea pe-aici Jandarmul

Care nu doar patrulează-n misiunile-i jandarme

Ci mai şi aţâţă focul - să mai vândă ceva arme…

…………………………………………………

La un semn de dinspre NATO, iată, stat de stat se leagă

Numai prin Balcani sunt unii ce mai au ceva  să dreagă

Hăcuiesc hărţi cu şundelul şi asmut minoritarii

Cu sămânţă de zâzanii - tot remodelând fruntarii.

Primul val trecu; Europa  ne rămase o himeră

Către care patrihoţii se tot tănguiesc şi speră...

N-a fost primul val - iubirea lor de ţară e un zid

Peste care trece ţanţoş interesul de partid

Interesul ăsta  însuşi  e un munte de beton

Peste care se strecoară sunetul de saxofon

Creşte în intensitate, tot mai tare  şi mai tare

Cum  ecoul balalaicii  se topeşte-ncet în zare...

 

~*~
MARIAN ILIE