Vasile Astărăstoaie - Balerina de la Auschwitz

 

Balerina de la Auschwitz

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoaie

26 Ianuarie 2022

 

În 1945, un tânăr soldat american a observat în lagărul Gunskirchen o mână mișcându-se într-un morman de cadavre. A descoperit o tânără scheletică și a chemat rapid ajutor medical și a adus-o înapoi din pragul morții. Tânăra cântărea 32 de kilograme, avea spatele rupt, febră tifoidă, pneumonie și pleurezie. Soldatul nu știa că a salvat-o pe „Balerina de la Auschwitz”, care va deveni peste ani unul dintre cei mai mari terapeuți (care a salvat mii de vieți) și care la 90 de ani scrie o carte, care a devenit reper în literatura memorialistică. Povestea de viață a doctorului Edith Eva Eger (pentru că de spre ea este vorba), este un exemplu extraordinar despre puterea minții și modul în care tot ceea ce ni se întâmplă în viață, inclusiv experiențele dureroase și traumatice, poate fi transformat într-o sursă de inspirație și ne învață să ne concentrăm asupra a ceea ce este posibil și nu asupra a ceea ce este imposibil. Dr. Eger și-a dedicat zeci de ani restituirii armatei americane (care i-a salvat viața) a soldaților printr-o terapie extinsă pentru șocul post-traumatic, vizite la instituții militare din întreaga Americă, fiind consultant pentru Armata și Marina S.U.A..

 

Edith Eva „Edie” Eger (născută în Košice /Kassa la 29 septembrie 1927) este unul dintre cei mai apreciați psihologi, care practică în Statele Unite. Elevă și prietenă cu marele Viktor Frankl și-a luat doctoratul în psihologie clinică la Universitatea din Texas din El Paso. În 1978, a deschis o clinică de terapie în La Jolla, California și a fost numită profesor la Universitatea din California, San Diego. Este specialistă în tratamentul tulburării de stres post-traumatic. Memoriile ei intitulate „The Choice - Embrace the Possible”, publicate în 2017, au devenit un bestseller internațional. A doua ei carte, intitulată „The Gift - 12 Lessons to Save Your Life”, a fost publicată în septembrie 2020. Aceste cărți și interviuri stau la baza prezentului articol.

 

Edith Eger este fiica cea mai mică a croitorului Lajos și a Ilona Elefánt, evrei maghiari din Kassa. Eger a urmat liceul și a luat lecții de balet. A fost membră a echipei olimpice maghiare de gimnastică până în 1942 când guvernul maghiar a promulgat noi legi anti-evreiești și ea a fost eliminată din echipa de gimnastică. Sora ei mai mare, Clara, cântă la vioară și a fost admisă la Conservatorul din Budapesta. Sora ei Magda era pianistă. În luna mai 1944, patru membri ai familiei împreună cu 12.000 mii de evrei din Kassa au fost deportați la Auschwitz. Clara a fost ascunsă de profesorul ei de muzică și a scăpat de deportare. La Auschwitz mama ei a fost ucisă imediat în camera de gazare.

 

Edith și sora ei Magda abia se schimbaseră în uniformele lor gri, rupte și nepotrivite ca mărime, când a sosit un ofițer nazist în uniformă. Era „marele savant” Josef Mengele, căutând deținuți talentați, care să-l distreze. Auzind că Edith s-a pregătit ca balerină, a selectat-o. În memoriile sale, Eger povestește că în aceeași seară Mengele a făcut-o să danseze în cazarmă, pe muzica „Dunării albastre”. În timp ce dansa, îl putea auzi discutând cu un alt ofițer despre care dintre cele câteva sute de fete prezente trebuie să fie ucise în viitor.

 

- Dacă ratez un pas, dacă fac ceva pentru a-i displace, aș putea fi eu, scrie ea. „Dansez. Dansez. Dansez în iad…” Drept „onorariu”, a primit o pâine pe care a împărțit-o cu alte fete. Edith Eva Eger a trecut prin diferite lagăre, inclusiv în Mauthausen. Când naziștii au evacuat Mauthausen, Eger a fost trimisă într-un marș al morții (împreună cu sora ei Magda) către lagărul de concentrare Gunskirchen, pe o distanță de aproximativ 55 de kilometri. Când nu a mai putut merge mai departe (din cauza epuizării), una dintre fetele cu care împărțise „pâinea lui Mengele” a recunoscut-o și a purtat-o pe brațe mai departe, împreună cu Magda.

 

După eliberare, Edith și Magda s-au recuperat în spitalele de campanie americane și s-au întors la Kassa unde au găsit-o pe sora lor Clara. Părinții lor și logodnicul lui Edith, Eric, nu au supraviețuit la Auschwitz. S-a căsătorit cu Béla (Albert) Éger, pe care l-a cunoscut în spital – unul dintre puținii evrei supraviețuitori în Ungaria, care se alăturase partizanilor slovaci în timpul războiului. În 1949, au fugit împreună cu fiica lor în Statele Unite. Iată ce spune despre acel început „Am venit în America în 1949 și am lucrat într-o fabrică, lucrând la bucată. Când m-am dus la baie, am văzut un panou care scria „colorat”. Mi-a fost foarte, foarte greu să vin din Germania nazistă în America și să văd că există prejudecăți și aici. Așa că mergeam mereu la baia pentru „colorați”. M-am înscris în NAAC. Am defilat cu Martin Luther King. Am fost la Washington în 1963, cântând. Cred că dragostea nu este ceea ce spui, ci ceea ce faci. Îi rog pe oameni să se angajeze pentru pace și să formeze o familie umană, astfel încât să ne putem accepta unul pe altul cu diferențele noastre. Să nu se supună unul pe altul. Acesta din urmă ar fi începutul sfârșitului democrației”.

 

În S.U.A., familia Eger a mai avut doi copii. Fiica lor, Marianne (psihoterapeut la New York), este căsătorită cu Robert Engle, laureat al Premiului Nobel pentru economie. Béla Eger a murit în 1993.

 

Edith Eva Eger a suferit de traumă de război și de vina supraviețuitorului și nu a vrut să vorbească mulți ani despre despre război și Holocaust cu cei trei copii ai săi. A petrecut decenii chinuită de flashbackuri și de vinovăția proprie (de ce am supraviețuit eu și nu alții), hotărâta să tacă și să se ascundă de trecut. În 1990, la 35 de ani de la încheierea războiului, s-a întors la Auschwitz și a reușit în sfârșit să ierte, sa se ierte și să se vindece. La îndemnul lui Philip Zimbardo, ea a publicat prima sa carte „The Choice” (Alegerea) în 2017.

 

Există o întreagă literatură despre Holocaust, am citit multe cărți privind acest subiect, am fost cuprins de mânie și groază văzând cum ideologia și fanatismul nasc orori și degradează ființa umană, dar nici una nu m-a impresionat până la lacrimi precum „The Choice”.

 

Cartea este o poveste adevărată despre rezistență și speranță. Ororile Holocaustului nu au zdrobit-o pe Edith. De fapt, au ajutat-o să învețe să trăiască din nou cu o forță, care afirmă viața și iertarea. A vorbi despre rezistența spiritului uman chiar și în cele mai grele circumstanțe constituie un far de speranță pentru vremurile noastre. Am constatat că nu sunt singurul care gândește așa: „Dr. Edith Eva Eger este genul meu de erou. Ea a supraviețuit unor orori și brutalități de nespus; dar, în loc să-și lase trecutul dureros să o distrugă, a ales să-l transforme într-un dar puternic - unul pe care îl folosește pentru a-i ajuta pe alții să se vindece” (Jeannette Walls)

 

Titlul șochează: „The Choice (Alegerea) - acceptă cu bucurie posibilul. După ce citești cartea, îl înțelegi. În concepția lui Edith în orice moment există mai multe alternative posibile din care poți alege. Ea se exemplifică cu câteva momente din expierența proprie. „Chiar și la Auschwitz au existat opțiuni. Am văzut oameni atacând paznicii și au fost împușcați imediat. Ca ființe umane avem acest răspuns automat - fie luptă, fie fugă. Eu am recunoscut că la Auschwitz nu puteam lupta. Aș fi fost împușcată. Și nu puteam să alerg, pentru că dacă aș fi atins sârma ghimpată aș fi fost electrocutată”.

 

O a doua alegere a fost după eliberarea din lagăr: „Am fost la spital. Nu aveam păr. Am avut febră tifoidă. Eram în ghips pentru că trebuia ajustat spatele - și, vă spun, mă trezeam dimineața și nu aveam de ce să mă trezesc. Știam că părinții mei nu se vor întoarce și, într-un fel, realitatea m-a lovit. Nu am crezut niciodată că merit să supraviețuiesc. Nu numai că aveam vina supraviețuitorului, dar aveam și rușine. Apoi am început să mă gândesc - dacă voi trăi, trebuie să fie pentru ceva. Nu doar împotriva a ceva, ci pentru viață”. A fost începutul unui drum lung către recuperare - și una dintre alegerile la care se referă în titlul cărții. „Cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât ți se deschid mai multe uși”, spune Eger.

 

O altă alegere făcută de Eger, la scurt timp după război, a fost să aibă un copil. „Doctorul mi-a spus că sunt prea slabă pentru a avea un copil”, spune ea. „A programat un avort. I-am spus doctorului: „Domnule, vreau să dau viață copilului”.

 

Decizia de a pleca în S.U.A. a fost o alegere dificilă pentru Eger și familia ei. După un început zdruncinat, țara a fost bună cu ea. O întristează să vadă ce se întâmplă acum, atât în S.U.A., cât și în lume în general. Eva Eger afirmă în carte că mama sa i-a spus o frază cu puțin timp înainte de a ajunge în lagărul de concentrare: „Nu știm încotro mergem, nu știm ce se va întâmpla, dar nimeni nu poate să-ți ia ceea ce tu ai în minte”. Această afirmație a ajutat-o de-a lungul vieții.

 

Cartea e structurata în patru părți : „Închisoarea”, „Evadarea”, „Libertatea, „Vindecarea” și constă într-o alternanță între amintirile din lagărele de concentrare și poveștile emoționante ale celor pe care i-a ajutat să se vindece.

 

Debutul îl constituie întâlnirea cu un pacient, căpitanul Jason Fuller din Forțele Speciale. „Cum pot să-ți fiu de folos?” întreabă Edith Eger în vara anului 1980. Citind cartea, aflăm că acesta este modul în care Eger trece la treabă. Este întrebarea pe care o adresează pacienților săi - soldați, care suferă de stres post-traumatic; cupluri ale căror căsătorii sunt în dificultate; dependenții; victime ale abuzurilor sexuale. Asta a învățat-o expierența traumatizantă din lagar: să fie de folos altuia ca metoda de supraviețuire. Edith nu dorește să-l abandoneze pe Fuller într-un spital de psihiatrie, dorește să comunice cu el, să-l salveze. „Destul de curând aveam să descopar originea traumei lui Jason, iar el urma să descopere că, în ciuda evidentelor diferențe dintre noi, aveam multe lucruri în comun. Amândoi știam ce înseamnă violența. Și amândoi știam cum era să încremenești în loc, ca o stană de piatră. Și eu aveam o rană, o tristețe atât de profundă, încât timp de mulți ani nu am fost în stare să vorbesc despre ea nimănui”, scrie ea.

 

Soluția o găsim la finalul cărții: „Nu puteți schimba ce s-a întâmplat, nu puteți schimba ce ați făcut sau ce vi s-a făcut. Dar puteți alege cum să trăiți acum. Iubiții mei, puteți alege să fiți liberi”.

 

Cartea este despre iertare, despre faptul că dragostea învinge ura, despre compasiune și solidaritate. Este plină de fraze care nu par scrise de o persoană, care a fost supusă celor mai aberante abuzuri, care la limita puterilor a urcat Scările Morții și care timp de un an, trezindu-se în fiecare zi într-o baracă rece, murdară și puturosă, nu știa ce i-ar putea aduce umorul personajului sinistru Josef Mengele. În timpul petrecut la Auschwitz-Birkenau, orizontul dinaintea ei era un pătrat sterp și cenușiu conturat de coșurile cuptoarelor crematoriilor.

 

În vizita în Germania și Auschwitz, Edith Eva Eger a afirmat că are un sentiment de milă față de degradarea călăilor ei și că a putut să-l ierte pe Adolf Hitler însuși. Toată aceastea sunt parte a unei povești sincere, crude și luminoase. Sunt convins că Alegerea este o carte care va schimba viața, care va oferi speranță generațiilor de cititori.

 

În a doua sa carte „The Gift” (2020) ea încurajează cititorul să schimbe gândurile care, potrivit lui Eger, ne închid și comportamentele distructive care ne-ar împiedica în viață. „Ceea ce ni se întâmplă în viață nu este cel mai important lucru până la urmă […] cel mai important lucru este ceea ce facem cu viața noastră” spune ea.

 

Edith Eva Eger declara „Am trecut prin Valea Umbrei Morții: e în Biblie, Psalmul 23. Treci prin valea aceea, nu trebuie sa te blochezi acolo. Mulți oameni rămân blocați în furie, iar când se întâmplă asta, trebuie să te uiți la durerea și frica de dedesubt și să le elimini prin iertare și iubire”.

 

P.S.1: Într-un interviu dat la împlinirea vârstei de 92 de ani Edith Eva Eger a fost întrebată:

 

- Ai spus că l-ai iertat pe Hitler. Cum iertați o persoana care a proiectat una dintre cele mai mari mașini ale morții din istoria omenirii?

- Nu am puteri divine. Am să vă răspund expunând cazul unei femei supusă abuzurilor. Am ascultat-o, iar ea mi-a spus:

- Mă bucur că te-am găsit, ești un bun creștin.

Nu am spus nimic, până când ea a comentat:

- Nu știu dacă pot să-mi iert soțul pentru ce mi-a făcut.

Era foarte supărată, așa că am rugat-o să-mi repete:

- Mă iert că mi-am urmărit soțul.

Ea mai că nu a vrut să mă omoare. Apoi am întrebat:

- Ce i-a spus Iisus femeii adultere?

- Mă îndrept spre Iisus ca model al iubirii necondiționate: nu am puterea de a-i ierta pe naziști, dar este necesar să găsesc în mine ceea ce nu-mi place la alții. Iertarea este un cadou în sine. Dumnezeu va fi judecător, eu fac ceea ce este omenește posibil și apoi îi las în grija lui Dumnezeu.

P.S.2: Trecând de la experiența ei chinuitoare la munca ei de viață inspiratoare, Dr. Eger a spus: „Astăzi lucrez cu bărbați și femei care au suferit traume în viața lor. Îi ajut să realizeze că pot fi supraviețuitori și nu victime. Nu putem schimba trecutul. Remușcarea este foarte diferită de regret. Iertarea nu înseamnă că uiți; înseamnă că nu vrei să porți cu tine nimic care să te facă o victimă”.

 

Aranjament grafic - I.M.