Mircea Dorin Istrate - Într-o vară de-altădată ( Poezii pentru sâmbăta seara )

 

Poezii  pentru  sâmbăta  seara

 

Într-o vară de-altădată

 

Toate aceste poezii sunt pentru inima și sufletul domniilor voastre

mult prea întristate de toate nevolniciile acetui păcătos timp

 

Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare,

Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

AȘA SE  NASC  ÎN  TAINĂ

ÎNTÂILE IUBIRI

 

Dintr-o strângere de mână, din cătatul din priviri,

Într-o scurtă primăvară vor înmugurii iubiri,

Iar apoi, în calda vară dintr-o lungă-mbrățișare,

S-o porni o-nfiorare într-o dulce sărutare.

 

De când lumea și pământul uite-așa se nasc iubiri,

Toate pur-adevărate, ce s-or face amintiri,

Ca apoi, în toamna vieții, le cătăm cu luare-aminte

Să le retrăim în taină, într-o lacrimă fierbinte.

 

Să fim iar, precum mai fost-am, o clipătă-nfiorată,

Rug nestins arzând văpaie într-o vreme ce odată

Ne-a ținut în a sa palmă ca-ntr-un Rai dumnezeiesc,

Într-o vară neuitată, de aicea, din lumesc.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

BOBOC  DE TAINICĂ  IUBIRE

 

Spusu-țí-am cândva cuvinte din simțirea mea curată,

Din trăirile de-atuncea, cum îmi fost-au ele-odată,

Din ce mintea tinerească a trăit și a simțit,

Când  în vremile acelea, clipa sorții ne-a-ndrăgit,

 

Cât frumoas-a fost trăirea, cât simțire preacurată

Adunat-am cu de-avalma eu și tu, boboc de fată,

Câte gânduri și dorințe puse-n nopți neadormite,

Cîte clipe-nnălțătoare în nespuse jurăminte,

Câte rugi la ceruri toate în suspine înălțate

Și iertări cerșite încă de sub gene lăcrimate,

Câte vise și speranțe  puse-n ziua cea de mâine,

Câte clipe întristate, făcând viața-mi grea de câine,

Adunat-am în cea vreme când sortit ne-a fost să fie

Începutul de iubire, fericiți și-n bucurie.

 

Toate-au fost dumnezeire, clipa raiului lumesc

Ce ne-ai dat-o Tu, Mărite, din înaltul Tău ceresc,

Să ne fie neuitare cât pe lume vom trăi,

Și să știm c-avem acuma, pentru ce, a ne-aminti.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

VIS  DE  PRIMĂVARĂ

 

Motto: ,,Au înflorit melinii, înviorându-mi dealul

Cu  movul lor ca cerul, cu alb de preacurat,

Mirosuri îmdulcite învăluie Ardealul

De parc-am fi de-acuma, în Rai de-adevărat”

 

Ții minte cum odată, ca tineri fără  vină,

În crângul plin de floare pe tainice cărări,

Cu simțurile-aprinse, ținându-ne de mână

Ne îndulceam ființa, în mii de sărutări.

 

Și-n cele lungi clipe, în calde jurăminte,

Sub patrafir de ramuri, al nostru gând curat,

Ce inima simțit-a și-nflăcărata minte

Înfiorat cuvântul, de-apururi  ne-a legat.

 

Eram atunci în lumea visărilor rebele,

Și-n strânsă-mbrățișare urcam înspre ceresc,

Era clipita ceea de vrajă și de miere

Cum n-a mai fost de-atuncea, o alta în lumesc.

 

De ce nu lași Tu Doamne, cea vreme-a tinereții

Cât vrea să îmi rămâie în drag si-n fericit?

De ce  nu vrei Mărite, ca pe cărarea vieții

Lungească-se clipita trăită-n îndulcit?

*

Acum, în mersul lumii, o altă primăvară

Tot vine în rotire aminte să-mi aducă,

De cum a fost odată, la început de vară

Când sufletu-n visare pe alte căi apucă.

 

Tu nu mai ești acolo, iubire de-altădată

Să mă aștepți cu simțuri arzânde și-n fior,

Doar umbra amintirii, în vis mi te arată

Ținându-mă de mână, prin crângul plin de dor.

 

Și-n boaba unei lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire

Te mai sărut odată icoana mea din gând,

Rămâi acol’ de-apururi, smerită-n amintire,

Să-mi fericești visarea, în nopți ce vin la rând.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 FOST-AM  UMBRA

 

Fost-am umbra vieţii tale tăinuită-n bob de gând,

Fierbinţeala celor lacrimi, ce pe-obrazu-ţi picurând

Adunatu-ţi-au din suflet vise dulci de mulţumire,

Nepierite doruri încă, dintr-o vreme de iubire.

 

Fost-am umbra vieţii tale scânteindă-n al tău gând,

Dor arzând de-alungul vieţii, ruga unui suflet blând

Încărcată cu speranţe urcătoare spre ceresc,

Din păcatul ce-ndulcit-a clipa noastră de lumesc.

*

Fost-ai umbra vieţii mele pusă-n ţandără de gând,

Te-am ascuns privirii lumii şi-ntr-un  zâmbet surâzând

Te-am făcut păcătuire peste simţurile mele,

Foc arzând şi pătimire în clipitele-mi rebele.

 

Fost-ai umbra vieţii mele din ascunsul unui gând,

Dor, iubire, gând smerelnic, care-n taină lăcrimând

Cheamă vremile trecute dintr-o lungă zi de vară

Să se-nşiruie aevea şi-n visare vină iară.

**

Fost-am umbră de iubire vieţii noastre păcătoase

Ce-a-ndulcit cărarea vieţii cu clipite norocoase,

Foc mocnit în toamna vieţii ce-i de-acuma îmbrumată,

Dulce taină, amintire,  dintr-o vreme depărtată.

 

Suntem umbra unor vise ce au fost cândva trăire,

O scânteie ce aprins-a clipa de dumnezeire

Să putem a spune lumii, că a meritat să fim

Trăitori în astă viaţă, cu dulceți și cu pelin.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

CE    FOLOS,  CĂ-I  PREA  TÂRZIU

 

Ce folos c-aveţi de toate câte-n lume-aţi adunat

Când prea plinul vieţii voastre nu-i în stare de-un păcat,

Când doar ochii şi-apoi mintea, ce rămas-au nesătule

Le-adăpaţi de-acum cu vise şi-amintirile nebune.

 

Daţi pe-un ban a voastre toate măsuratele averi,

Case, aur şi palate, taine duse ca poveri,

Zile câte adunat-a-ţi, nopţi trecute, obosite,

Ranguri toate  cât purtat-aţi, născătoare de ispite,

 

Ca la schimb să-mi cereţi numai clipa cea de tinereţe

Când furaţi din punga vremii timpuri pline de bineţe,

Când ferice era ziua, iară noaptea loc divin

Unde vraja desfătării aţi trăit-o pe deplin.

 

 

Viaţă-a fost atunci când totul se dădea pe-o sărutare,

Când în nopţile cu lună, într-o lungă-mbrăţişare

Două inimi nesătule se-ndrăgeau sub bolţi de stele

În plutiri de irealuri şi-n visările rebele.

 

Când în mutele cuvinte se-aduna dorinţa toată,

Când roşeaţa din obrazuri  îmi era adevărată,

Când din cupa fericirii preasorbit-aţi înmiit,

Când în boaba unei lacrimi, se stingea un înfinit.

 

***

Azi aveţi ce nu avut-aţi în cei ani de început

Când aţi strâns, cum strânge-avarul, şi mărire şi avut,

Cum le-aţi da cu drag pe toate pentr-o dulce sărutare

Din cea vreme preacurată, ce ca mâine e uitare.

 

Vremea-ceea n-o să vină c-aţi pierdut-o într-o seară

Când robitu-v-a păcatul, s-o schimbaţi întâia oară

Pe-un argint ce fost-a plată la nevolnica trădare

De-a lăsa uitată fie, dragostea de fată mare.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate