De Holocaust, celor rămași fără
părinți
~*~
Învăț
cum să dorm din nou, să iubesc coborârea, nu tot urcare este ?
să stai
întins aici, să te ridici. spre vârful unde somnul rătăcește. Și când ploile
reci
se
infiltrează în toate mă întreb unde ești tu, tată, dacă ești undeva
dormi, te cunoaște? ea ziua? Ce nopți cu vise umplu
trezirea
iar
apoi îngrijorarea se înrăutățește cu
întunericul, lumina oarbă se scurge
prin
podele... stau treaz, e devreme, aștept
ca ea să răsară
dinspre
est. Pământul are morții lui la vest.
stau stingherit, frate soare,
mamă
luna, tatăl pe care nu-l pot găsi deși undeva încă mai strălucește.
~*~
Adrian
Grauenfels
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu