EMINESCI
ANA
~*~
-
Acesta este tatal meu, ar fi spus copilul acesta.
-
Si aceia s-au dus, l-au deschis, sicriul acela, de ce o fi fost, i-au luat
tablita, si au citit pe ea.
-
Da, ba! Si-au zis. Asta este chiar ala care l-a crescut! Dar – de unde a stiut?
De unde o fi stiut? Ca noi le-am inchis pe toate! Si l-am pus sa aleaga! Si a
ales! Din prima! A intins degetul, in fata sicrielor, si a spus: Acesta este
tatal meu!
Si
asa a si fost!
Mai
tarziu, copilul acela a fost luat de val.
Era
pe mare.
La
o margine de mare.
Si
era foarte fericit, si linistit, si increzator.
Si
totusi …
A
venit un val... Un val mare...
Si
l-a dus departe. Si nu l-a mai intors...
S-a
mai cules ceea ce s-a pus deoparte. O poveste dintre doua razboaie.
Cu
o gradinita foarte mica.
O
lumina sparta.
Si
o piatra alba, si mare.
Ca
o chilie.
De
adus un testament, aminte.
Si
– de la copilul acela...
De
la copilul acela...
S-au
mirat pana si in filme...
Cum
de au gasit un copil mare, plutind, pe o planeta atat de indepartata...
Cu
un Soare care le citea tuturor gandurile...SOLARIS...
Si
le interpreta...
si
le punea, prin interpretarea, intrebarile lui, inapoi...
altfel...
Si
victimele inviau mereu...
In
fara asasinilor lor...
Si
durerea, si pierderea, era nesfasita...
Pentru
ca Marii, I se luase ceva...
Din
sublima ei serenitate...
Limpezime...
Si
seninatate...
Asta
– nu o facuse – cel care o crease...
Caci
– nu aparuse singura...
Ex
nihilo, nihil...
Ci
o facuse – o Arma...
Tot
felul de arme...
care
s-au dezvoltat mai apoi...
Pornind
de la conditia originara...
Si
care au despartit -
pana
si copilul -
de
tatal lui.
Mama...
Mama
este posibil sa nu fi avut niciodata...
sa
fi fost o mama prea curata....
si
prea frumoasa...
si
prea cuminte...
si
prea neagra... de stat pe genunchii ei... de inghitit toate mizeriile lumii...
de
ingenuncheata...
de
prea plecata...
in
fata dorintelor tuturor ingerilor...
-
Bine – daca vreti voi...
sa
fi spus ea.
Nimeni nu stie de ce, si de unde, a aparut un foc,
pe pamant... din senin...
Odata,
se spune ca vulcanii, ca gheizerele, ca focuri spontane, ca fulgere, ca
meteoriti...
acum,
se spune ca exista tot felul de situatii... de maini...
sau
– exista tot felul de oameni ai gunoiuului...
De
pilda, Pasteur...
Ce
rost are sa aiba – el – sau fetita de-a
lui – la noi – o casa?
Ca
sa – Doamne – fereste! - improvizeze vreo soba, sau un butoi – si sa arda in
el? Ea? Sau el? Sau ea – impreuna cu el? Dupa ce s-au fript?
Exista
– Gavrochi... care nu au unde sa doarma...Nici sa se spele...
Exista
– Cossette... la fel...
Nu
pot sa intre – asa – tam – nisam – in armatele lumii!
Sa
dea navala!
Ca
sa lupte!
Pentru
u standard cat mai ridicat de viata, si arta a vietii! Si sanatate!
Ar
fi bine! Ar fi frumos! Chiar daca intra in spitale!
Sa
intre intai intr-o spalatorie!
Intr-o
dezinsectie!
Intr-o
frizerie!
Abia
apoi – pot intra la Pasteur!
Ca
sa invete cu cine au luptat ei, atat de eroic! Si i-au salvat si pe cei din
jurul lor, ei, cei vechi, in starea in care erau, de la moarte!
Ei
– niste bombe vii!
Niste
teroristi printre noi!
Ca
atatia si atatia altii!
Unii
– cu pitici pe creier!
Altii
– cu atata forta! Putere!
Nu
ma mira ca in Institutul de Inalte
Studii Morale – Il Duce a venit, prbabil, in vizita, pe ultimul lui model de
car – deloc nationalist – la Fuhrer. Probabil voia sa il complimenteze. Cine
stie ce mai voia sa obtina de la el.
Nu
ma mira nici ca vecinii au ramas atat de ingramaditi, incat unii joaca cu
supercamioni, altii, antreneaza prichindeii. Nici ca Simona a ajuns, deja, sa
isi ia copilul, copiii, de aici. Este – deja – ca o mama, pentru toti.
Nu ma mira ca in loc sa foloseasca un balon
autentic, un Zepellin, ei tot baga si scot la aer!
Intr-unul
care este un plagiat! Nu poti sa te muti cu el, si sa joci cu el, de colo, -
colo! Ca de strans, si intins, o faci la fel! Nu ma mira ca nici nu il fac
transparent! Cine stie ce orori se petrec inantru, intr-o partida, intr-un
asemnea razboi, cu rachete!
Nu
ma mira ca politia ajunge prima la informatie! De pilda, mic incendiu la
Pasteur! Intr-o magazie! Nici ca cei din jur se inghesuie sa se invarta in
jurul situatiei! Si – nici urma de pompieri! Poate arde in prea multe
institute! In acest caz... totusi... niste apa... macar...
Niste...
sticle de plastic...
va
spuneam eu... dar nu vreau sa am tot timpul dreptate...
In
fine, dar lista este …
adica...
…
unii il interprreteaza ad literam, chiar si pe un geniu...
altii...
mai au si cap...si inima... si minte... si ratiune...
“sa
dau foc la puscarie/
si
a casa de nebuni!”
exprima
o STARE.
Adica
iti vine sa...
Unii
– zelosi – scrupulosi – mai ales cand este vorba de respect – de abnegatie – de
sacrificiu suprem – in slujba unui geniu – mai ales poetic...(?! ), ca sunt
multi asemenea lor -
si
executa!
Imediat!
De
aici se vede ca – se vede clar – ca … DOMNUL EMINESCU a avut o mare grija si de
nebuni, si de puscariasi. Si de lacasele lor. Cat i-a stat in puteri. Macar cu
versurile lui, cand veniturile nu i-au excedat!
De
fapt -
culmea!
Si
ei! -
sunt
o minoritate!
Fata
de unanimitatea care participa la acest RAZBOI.
Si
care nu se termina niciodata.
Napoleon
– chiar – spunea: Daca nu ar exista Dumnezeu, daca nu ar exista Biblia –
acestia – propria noastra armata – propria noastra natie – ar fi prima – care
ne-ar manca. Si s-ar manca intre ei.
Vedeti
ce destept este Dumnezeu?
Si
fiul sau?
Nu
au lasat nimic – de mancat – in urma – din ei!
Doar
– hainele!
Si
-
o
tesatura -
ce
ar fi ramas alba.
Daca
– ca intotdeauna – Lumea nu ar fi fost atat de insetata.
De
cunoastere.
*
18
ianuarie 2020
~*~
Cu
deosebit respect,
Jianu
Liviu-Florian
Crunta
moarte a eroului EROULUI NECUNOSCUT. În fața orfanului odihneau zece sicrie.
Puse mâna pe al patrulea. ”Acesta este tatăl meu” | Antena
1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu