sâmbătă, 1 octombrie 2022

Dan SALAPA - PSALM. Despre Cartea Sfântă

 




PSALM. Despre Cartea Sfântă

 

 

          1. Doamne al meu, mărturisesc ca orice păcătos care ar vrea să fie iertat, că n-am citit toată Cartea sfântă, Biblia, iar dacă ăsta e păcat, iartă-mă și mă izbăvește; și mai iartă-i, Doamne, și pe ceilalți, aflați în același păcat, dacă necititul ei complet este păcat, și izbăvește-i și pe ei, Doamne;

          2. Și ne dă, nouă, Doamne, putere de minte și de trup, lumină ochilor, ne dă, Doamne, și căldură în suflete, nu doar s-o citim, ci s-o și pătrundem, s-o aflăm dinspre rădăcinile ei, care sunt învățăturile Tale și ale Fiului Tău, prea-mărit, Iisus, înduhovnicit și păzitor, și răspânditor de iubire, de curățenie și curățire de suflet, de trup și de minte;

          3. Dă-ne, nouă, umililor și stăpâniților de lumești pofte, îndreptarea și iertarea Ta cerească, luminătoare și îndulcitoare de suflet și inimă, să aflăm, Doamne, calea spre Cerul cel Adevărat, de Tine, de sfinți și de arhangheli, de serafimii cei tainici și de îngerii cei albiți de zbor și de griji, stăpânit, mereu verde păstrat, veșnic de veselie si cânturi străbătut.

          4. Dă-ne, Doamne, și ne bucură pe noi,  nevolnicii, cu iertarea Ta nesfârșită!

          Amin!

 

 

Dan SALAPA








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu