Căutând după Mere 14

Căutând după Mere 14

Povestea fiecărui om trebuie să fie povestea unei învățături sau ar trebui să fie, că, Doamne, fiecare om e aparte, e, ca soarele o melodie preferată, în iubire, e artă pentru ceilați ori, Ben, eşti, Doamne, de altă parere şi tu fiind, ca tătă lumea, vorba prietenului meu jurist şi dramaturg, publicist-scriitor din Coldău, Beclean, domiciliat în Dej şi sfințându-se ca om potivit, se sfințeşte cetățean de onoare cu diplomă primită de la Primăria Dejului (eu am zece cărți publicate şi sunt de peste 40 ani domiciliat în Ciubăncuța, comuna Recea-Ctistur, însă primarul nu-mi dă o diplomă de cetățean... cu experență sau nu-i de cărțile mele să le sponzorizează, cum nu-i de mătrăgună doamnă bună, mărită-mă-n iastă lună, de nu-n iasta în cealaltă, ca să nu rămân nemăritată, dar ce-i păsa lui primarul fiindu-i de fotabal şi nu contează cât cheltuie ca să petreacă dând bere şi mici, cum dă când s-apropie votarea ori darea de seamă de la CEAPE, că cei din urmă vor fi cei dintâi şi cel din urma, râde mai bine ? Dragomir e ca o pasăre rară, pasărea din mână dată pentru fericire, pentru pasărea din gard - cum a dat-o estul vestului (pentru scris, ca Alexandru Stark lupt oare cu birocrația, cu mişcarea hârtiilor...). Eu de unde să ştiu, că dacă-s vorbe multe, lucru-i mai puțin, că nu de vorbe e nevoie, ci de fapte, de unde să ştiu ce face Dumnezeu, că nu-s păscălitoare, zice Vica şi n-avea răbdare să-şi aştepte pe Marius, feciorul ei, să vină după servici s-o ducă la un control medical pe la Cluj pentru cealaltă zi (acesta, Vica, i-a telefonat, dar Mistrețu', Celemen îi scoate ochii: "Nu eşti mireasă, să te duc ziua"). Nu m-aşteptam să vorbească astfel cu ea, cu mamă-sa, dar cum apa nu-i bună nici în pantofi... meii zburdă pe câmpii, hai să ne jucăm copiii.

...şi-n necaz cine, Doamne, ne consoleză ? întrebă Dragomir (Mircea Cărtărescu de ce vorbeşte pe scriitorul Eugen Barbu de rău? Se revanşază, că şi alții îl vorbesc de rău ? Îl vorbeşte de rău pe omul Eugen Barbu, dar nu şi de cartea lui “Principele”. Oare nu toți avem un moment de final ? Ştim care ni şansa ? Oile lui Dragomir, îngrijite de Dragomir unde pieriseră într-o clipă? În legăn, Ben, pe o pânză de paiangen un elefant alături se legăna şi pe pânza de paingen se legănau doi elefanți şi ajungem să numărăm până la zece, că leagunul se legăna împins de tine Ben Todică şi hinta, uțuțu,' se uțuța... (Corina Chiriac e de un leat cu mine, e cu "Opriți timpul", că roata nici cea a lui Irina Loghin nu se întoarce, să mai aibă 16 ani... de ce să oprim timpul ? Nu l-om fi folosit timpul suficient şi eficient, cu plinătate Marcel Proust şi acest nufar alb s-o fi ofilit, veştejit, că-n grădinuță avem o floare şi floarea trebue să o udăm, ca să crească mare? (Chiriac, tatăl Corinei, o fi dintr-o "Scrisoare pierdută"?) şi... merge bou şi se întoarce de la şcoală vacă (Veronica era ageră la minte, nu se pune problema, că mama e o comoară) şi emisiunile lui Corina Chiriac sunt emoționante şi calde şi la aniversarea a 14 ani de televiziune "Național", chiar dacă bătrânii zic: "ce ni scris, în frunte ni pus" (şi unii-s, ca şi cum n-ar avea uşă la casă).

E minunată tenismana Simona Halep, e culme ca o vreme bună-e o conştiință națională şi o performanță mondială şi bucuria mă-mburdă-n Rai.

Dragomir atunci când a fost de-o şchiopă a  fost lăsat jucându-se cu Hilu, a fost lăsat să aibă de grijă de Sabina, sora lui înfăşată în legăn aşezat la gârliciu pevniții, la gura, intrarea în beciu unde Iacob Miron a fost legat fedeleş, c-a fost pornit pe scandal la nunta bunicii cu bunicul şi tot în beciul aiesta cumnatu-su aiesta Viorel l-a scuns să-l salveze, că a înăllțat drapelul în vârf de brad pe coastă, cum o făceam şi noi pionerii pe catargul din curtea şcolii ori corăbierii pe "toate pânzele sus", pe bricul şcoală "Mircea". Dragomir lăsat cu soru-a până vine bunica din sat unde zăbovise uite-o răul şi n-o uite binele mai mult, deşi vorba lungă sărăcia omului şi cum Sabinuța, Sabrina după plânsul fără încetare, că nu mai înceta din plâns, Dragomir n-avea astâmpăr şi Dragomir ar fi plecat la joacă în sat, că nu că le ajungea ocolul, curtea, bunicului largă hârjoneală cu Hilu frate cu Iancăla, evrei, plecat, emigrat, pe timpul răboiului în America, de a scăpat astfel de gazare, că nemții şi nu Eminescu şi poporul român erau antisemiți, deci Dragomir dacă văzu şi văzu,că Sabina nu mai încetează cu plânsu împinse leagănul pe treptele pevniții până ajunse dinjos cu gura-n jos în uşă. Noroc, c-a venit după apa lelea Anica a lui Picii după apă la fântână şi o auzise pe Sabina scâncindu-se, c-altfel bunica ar fi nimerit-o la înmormântarea Sabinei. (o auzi, că nu era fântâna departe de unde se auzea acel sunet înfundat, ca din cer de fântână văzut în adânc de Blaga unde s-a nascut veşnicia la sat şi bunica îmi zicea, că-i un şarpe, dar eu cu deşteptăciuea de copil, că-mi umbla mintea cum mişca coada la vițelul mort în grajd la ceape replic la vorbele bunicii: - "Păvăluc, acolo este un şarpe" dar eu: "vreau să-l văd".

Veronica când trecu  armata română prin Sâmpetru-Almaşului, Sălaj, pe atunci județul Someş, regiunea Cluj ( la vre-o 40 km de Cluj şi 30 de Huedin şi de Jibou, că era raionul de care parținea şi plasa Hida la 3km) deci până a fugi pe păduri, că cei îmbătați cu vodcă îi puteau căşuna rău cu toate că era numai un copil de 12 ani, dar aieştea cu pula sculată nu le pasă că pizda-i câcată, că mojicii erau bolşevici rusnaci, ca atare soldații români văzând-o un boboc de floare deabia mijit, drăgălaşă Veronica, cu drag o îmbiară cu o măgăruşă care fiind genstantă n-o puteau trambăla, pune la povară pe drumul lor de marş, de înaintare, drum mult, greu, cu poticniri, ca la război cu dificultăți, o îmbiară, dar ea ruşinoasă, însă plină de candoarea îmbobocirii pentru a înflori, ca floare de trandafir în lege, ea Veronica, inițial îi refuză, dar când văzu, că alți şi alți săteni se înghesuie, ca la pomană, în cele din urmă acceptă, şi Todoru lui Horlău, Puşcaş, la primul târg de la Hida o vându şi îi cumpără rochia de mireasă, rochie de carton, diftin, stabă, stofă înflorată şi alte bunătăți trebuitoare, că anii treceau şi te trezeşti nepregătit pentru "surprize, surprize, Andreea Marin", că viața îşi avea rostul şi era bine, că ne ține drumul, zicea Vica ("bine că o ține drumul" şi se referă la Daria, care-i fără stare ca o cuştiriță tot pe drumuri, ca o veveriță, ba la şcoală, ba la bar, ca veverița după alune, provizie, pentru iarnă, că acest D'ardagnean era numai din sângele meu, ceilalți trei Atos, Portos şi Aramis, muşchetarii lui Dumas-Tatăl, după el porecliți pruncii lui..., fiind pruncii lui Vica cu Celemen Tudorel din Urişor, dela Coşteie, dar eu n-am ținut cont, că ea a mai avut trei copiii şi de 8 ani e venită acasă la părinții care-i bine până-i ai, venită de la el, de la Tudorel, în fiecare an, ca o iepuroică bună de prăsilă i-a făcut pe muşchetarii români, cavaleri a scriitorului român Ioan Dan, pe ultimul mohican Flaviu-Teodor îl purta în burtă, pântece, şi pe al treielea nenăscut, îl purta în pântece ferice ca mamă, dar fiind imposibil să îşi ducă traiul cu-n bețiv şi un curvar, ca Tudorel, Vica nevastă-mea, a venit Vica cu coada între picioare şi a venit acasă împinsă din spate şi de nănaşă-sa Tica Borzului: "după ce-i mai sta să te zdrobescă de tot, să te omore-n bătaie nebunul aiesta?" şi multe alte vorbe a curs ca grăunțele din coş în moară să-şi schimbe numele în făină şi în cele din urmă a convins-o pe Vica să nu mai stea cu primul ei bărbat, să nu stea indiferent de situația ei, că-i lucru ruşinos să îți părăseşti bărbatul cununându-te cu el la bine şi rău, ca s-o duci până la moarte fără să iai calea mânzului; se ştia că eşti legată de omul tău până la moartea unuia şi aflăm ce i-o spus Iisus la fântâna lui Iacob, ce i-o spus blajin samaritencii, care se mira că omul şi Dumnezeul Iisus ştie toată povestea vieții ei: ce şi cum, ce a făcut şi câte nu face un om într-o viață de om !).

Ce se ascunde la subsolul CASEI POPORULUI ? La noi asta se numeste grandomanie iar la vestici cand se construieste ceva se numeste performanta tehnica, cultura si civilizatie. Cum le ştii, ca la carte, mulțumesc, Ben, băiatule!

Lucram tot în comuna Sâmpaul ca Asistent veterinar, dar locuiam în Berind la familia Prtic, Partenie, lucuiam în Berind peste deal având Topa-Mică, sat renumit pentru'că era satul poetului Ion Alexandru, că de-aici se trăgea ca o lumină şi credință adevărată de-acasă, învățând, Doamne, înțelepciunea de a ne iubi unii pe alții, de la iarba verde, Ioan Şandor cu numele oficial, din cauza ungurilor şi tendinței de maghiarizare a poporului român, aşa cum şi eu purtam ca un intrus al României, deşi nu eram un străin, o vinitură, un emigrant, în dragă de Transilvania mea, purtam numele de Ferghete, iar Ion Alexandru cea de Şandor (dar ce vă zic Ceea ce ştiți şi dumneavoastră?) şi eu având sector de activitate şi în Brind, ca inger a Domnului (mă refer la subsemnatul), dar şi în Topa-Mică, ca o binecvântare şi o iubire de oameni şi de animale, fericită ocazie să cunosc familia Şandor, unde am fost ospătat de părinții acestui poet transilvan (şi mi s-a dat să citesc plin de credință lucrarea de doctorat: Eminescu şi Pindar, şi am citit în casa unde el a mers de-a buşilea, a făcut primii paşi gângurind mulțumit de prima biruință) şi el, Ioan Alexandru, un fără egal, chip şi asemănare cu Dumnezeu, c-asta era Ion Alexandru, părintele imnelor, un Eminescu al unor vremuri contemporane mie, în ciudă că unii ziceau cu ezitare, că în anii de comunism, ani şi de liceu le-a fost greu, frustant, deşi anii şcolari n-au fost întretăiați de vacanțe fără eleganțe şi o justificare, dar, Doamne, probabil asta-i o formă de reformă a învățământului făcut, ca mai marii țarii să-şi ia doctoratele plagiind fără fi condamnați pentru fapta, sminteala lor, şi  mi-a fost oferită această ocazie dragă şi de pomină de doctorul veterinar dintr-o prostie, c-a venit el ca localnic să lucreze pe plaiurile natale, a venit cu-n sâc, sâc, că n-ai mărgele roşii, c-ale mele, vrâdu-mi rău fără să-şi dea seama făcându-mi bine, a venit, ca un drac la el în sat, deşi nu urma sfatul care mi-l spuse mie bunica: "Păvălucule, să fii bun cu oamenii, să fii bunuc, popular, toată viața, o pâine, ca pânea cea de toate zilele, să fii o pace a tuturor, o iubire de oameni cum ne zice şi Tatăl Cel Ceresc, (popa predică asta în biserică şi ce rău e-n asta, ştiindu-se, că nu treci cucrăul nici părăul, dar cu binele, dragostea şi răbdarea față de oameni, de oameni de toate felurile, treci până şi marea, a venit doctorul Toşa Liviu să-mi fie şef după ce în partea locurilor stăpâni ai inelelor, veterinari, medici, au fost: Ion Precup dus de partid la direcția sanitar veterinară pe județul Cluj, pentru'că era un bun meseriaş, profesionist, un om-tovarăş principial, cu Dumnezeul de a preveni bolile animalelor domestice şi a le trata la nevoie, prevenind se înțelge şi îmbolnăvirea oamenilor, la Nădăşel, în satul natal a lui Toşa Liviu fiind până la venirea lui şi Ciki Arpad din Săvădisla şi Gherman, dar lui Toşa din prostie i-a trebuit Tehnician veterinar de dispensar, i-o trebuit şi din capriciu, prostie incognito, pe Vlădău Viorel din Sumurduc (lucrase şi la Ceape Sâmpaul şi când Tonea consăteanu lui de la dispensar merse la Orsa, ca însămânțător artificial la animale-taur pe bicicletă cu sula în servetă, se transferă la Circa Sanitar Vetetinară, Viorel  Vlădău, cel care avea să se împuşte cu puşca de vânător ori să se otrăvească cu stricnina din dotarea dispensarului, deşi era căsătorit cu Rodica din Şard, eu trebuind sa-mi iau paşaport pentru Berind ş Topa-Mică spre fericirea de a cunoaşte pe Ion Alexandru, ca pe un păstor blajin şi blând.

Trebuie sa fim conştiința a ce ni se întâmplă, ca metehanță a lucrului bine făcut, de ce situația proastă nu e îndreptată, schimbată, pentru'că-i viceversa ca la Leter în “două lozuri”, că-n Kir Ianulea, Ocl Făclie de paşti, unde-i nițică răbdare... şi mă rog  "e pe dincolo pe dincoace şi pedincoace pe dincolo.. (aşa o fost la țigan mielul după ce nănaşul român îi dase la finu-su țigan o oiță şi-i fată, țiganca informată întrebă curioasă pe bărbatu-su: "da,cum îi mo mielul?  - "da, cum să fie? pe pe dincolo-i pe dinoace... (vroia să zică în felul lui: alb cu negru). Răul ne cam bagă lacrimile-n batistă, dar cine schimbă situația proastă? pestii din conducerea țării nu-şi bat capul pentru aş ceva, că de-aici din rău aiesta de nu le cură le picură... Asta ne lezează, ne afectează ( de ce numai lor să le meargă bine, ca boierilor în vremuri apuse deglorie? De ce oamenii de rând să n-aibă o siguranță la ei acasă?). Patriotismul nu ni o floare la ureche, floare la butonieră, ca-n Pădurea nebună a lui Zaharia Stancu ori din Ce mult te-am iubit, Jocul cu moartea..., ca să nu rămânem de căruță având preseverență pentru unele lucruri să ni se merite, c-ar fi de ce avem nevoie imbatabil, dar cine mai ține cont, c-ai nişte părinți şi nişte eroi la care pe morminte cum zici, Doamne, trebuie să le presarăm nişte flori, dar cine-s cei care au uitat de Elena şi Nicolae Ceauşescu, că pe vremea lui se învăța în şcoli mai normal despre Olga Banci, Vasile Roaita, Ana Ipătescu, Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazu, despre plăieşii lui Stefan Cel Mare... şi manualele nu erau pe ales, dar erau bogate? savuroase,  în conținut, ori cât ministru PoP s-ar strădui cu manuale de înteres național, manuale lăudă care nu mai ajung gratuit, dar nici altucumva la elevi (care-i eplicația şi a cui e vina?), nici laptele în comerț neavând grăsimea, spuma groasă, naturală, că tehnologia...  sofisticată fură omul (nimic deosebit? tagma jefiutorilor făcând necaz şi pe vremurile lui Tudor din Vladimir, 1821) De ce n-aducem lucrurile la firesc, la normal, ca globalizarea să nu ne înghită indentitatea națională, personalitatea, sensul existenței? Cum ne păstrăm în valoarea noastră?.

Într-adevăr, Doamne: în zilele noastre, e o indutrializare, clonare, de doctoranzi şi doctorate, poroci falşi câtă frunză şi iarbă şi minciuna o avem rege la masă..., Ben.

Cine e mai cu dor intraductibil, ca Ion Creangă mai sprințar povestitor, mai fără egal ca prietenul care l-a îndemnat s-o facă, să povestească popular-proverbial uzând de graiul comoră rară, cazanie cu vorbele de duh-proverbe şi zicători, doine, care răsunau la şcoala unde era dascal-apostol şi la Bolta-Rece la o ulcică de vin gustată cu savoare regească-busuiocană din podgoriile Descrițio Moldave având în suflet şi minte tezaurul şi patrimoniul poporului său genial cu înțelepciunea inegalabilă a gliei şi a lui Deccebal şi Zamolxis, cu un pretutindeni universal de pâine şi pace, acoperământ spirirual tras în mâine cu liturghia din spice a ceea ce-i iubire cu drept cum dreptul de a te naşte pentru oameni, omenirea să îmbrace cămaşa fericirii?

 Veronica lui Todoru' lui Horlău a fost surprinsă de căldura şubei, cojoc, pufoică, de cioban, păstor, mirând-o grija lui, grația gesturilor alitătoare, compartamentul neaşteptat, nesperat, mângâitor neştiut de ea, de Veronica, până atunci din partea cuiva o surprinse părândui-se, că Dragomir, fecior focos, coborâse nu se şti cum, ca--n nopți de sânzâiene, coborâse crugul cerului împânzit de stele, ca păşunea cu oi cât hotarul la păscut pe timp de vară, ca-n olimp zeii cu Zeus care judeca pe Prometeu pentru'că deschise cutia Pandorii pentru muritorii pământeni, oprindu-se şi timpul, recuperându-se parcă până şi timpul pierdut de maistru Marcel Proust. Lui Veronica nimeni nu-i furase în habă, şezătoare, batista ascunsă în sân lângă acele măruță după care jinduia şi omul bătân, puse bine lângă busuioc şi iasomie, nu-i furase nici un fecior neapucând să meargă la lelea Veronica Avram, "Surda"la care Hilu-i țâpase o fată-n poalâ, că barbatul şi-o scutură, se uşrează şi pleacă fără griji şi el s-a chiar dus prin acele Americi, lăsâd-o pe Surda (surdă de anume, ca Eva Cristea a Todoru Lichii Peticosu, măriitată cu Pavel Mânzat a lui Gherghica frate cu Ionaşu Horjului (horj, sculă cu care lemnarii, ca domnişorul Karoi, făceau parcane la ramele ferestrei ori a rămelor de la tablouri, Eva era măritată cu vărul lui Vica, cu Pavel şi el fiind din Cibăncuța), Veronica, văduvă, deşi nu se măritase niciodată, dar la care-n casă, la Veronica lui Avram se ținea şi adunau fetele şi feciorii, se adunau fete şi feciorii la şezătoare, la scaun cu tri picioare, unde fetele descântau să le vie feciorii, să n-aibă stare şi aşzare cum n-are apa-n vale până la ele-n şezătoare şi era o vie preocupare, un neastâmpar o joacă, distracție (de cum intrai în casă era o tindă unde tineretul vesel, plin de energie, de putere şi vedere ieşea la gâscă, la țucat, perechi, petechi şi asta mai cu tâlc de cum o făceau la  periniță sau la Mi-am pierdut o batistuță şi cine mi-o aflat eu îl rog ca să mi-dea, ca să-i țuc gurița... din tindă se intra în camera unică şi sărăcios mobilată, că tată-su, aiesta a lui Avram, după ce se încurcase fată-sa cu jidanul Hilu nu mai vroii nici să-i mai auda de nume, mai ales după ce acesta-şi luase lumea-n cap şi se duse mâncând pământul în țări împărțite, să schimbe mălaiul, pâinea de mălai, pe pâinea de grâu sau săcară. Camerele nu erau podite având fața de lut, dar lelea Veronică muiere harnică o lipea cu lut (găseau tineretul podeul curat de puteai linge mere şi mac de pe jos, chiar dacă casa era acoperită cu pae, ca cele-n aer liber la muzeul satului Hoia.

Veronica şi Dragomir, s-au făcut luntre şi punte. Prcă fulgerase şi tunase şi omătul se viscolise... doar un criminalist, sau indian apaş, ar fi putut vedea, ca Dragomir care observase urmele de picioare desculțe, urmele de paşi care se peirdeau în zare, în orizont, văzându-se în depărtare păr lung de femeie şi aiesta năucitor depărtântându-se (aşa ceva era de cartea recordurilor, carte pe care Dragomir n-o cetise şi  se derula ca-ntr-un film, Dragomir un om mic mare, devenit mare, matur, în lege, fecior la care-i venise rândul, că se mergea şi pe rândul satului, ca să le păstorească oile, că nutrețul era insuficient în gospădăria gospodarilor țărani, deşi trudiseră cât fusese vara cu zile lungi, călduroase toride, caniculare, copleşitoare, ostenitoare..., dar iarba nu odrăslise şi se topise de uscăciune, de secetă, dar iarba rară nu era îndestulătoare, dar truda era mare...

Greu e să furi un ou, e greu să mănânci un bou, dacă n-ai început cu-n ac pentru a face lui Dumnezeu pe plac şi când oille nu ți-s acasă şi culmea: că n-ai nici boii pe limbă, că eşti turcă, nemțoică, fătucă şi la radio-şanț gura nu-ți are măsură, că de ce să nu-i spui lui Regina, chițoaca de la Dihor şi dece le zice la familia Găvruş de-a Dihorului, cine sfântu ştie? chiar de ce să nu-i spui, că-i, ca Gheorghe şi Şandor, nişte înțelepți a satului sau de ce să nu-i spui, că-i cu nasul pe sus, ca Ion cu steagurile, ca Ion din Hăşmaş, ca Letu din Sâmpetru, ca Grigore şi Domnişorul din Osoi şi ca Dumitru cu pipa din Ciubăncuța..., că nu ne iartă Dumnezeu dacă nu ne iertăm şi noi pe greşiții noştri, se bagă, ca mâța cu botul lipăind la blidul cu lapte, Eva aiasta, deşi surdă şi nu ştie ce necazuri împărțim, împartăşim, ştiind prostiile ei, că i-o spus ei cineva (nu spune cine, că-s născocirile ei răutăcioase) cineva io spus, că Marius, Mihaela-Ştefania şi Flaviu-Teodor, celemenii lui Vica sun  țigani, că Todorel, tata lor, e țigan şi asta ai deduce şi după denumirea locului unde stă, locuieşte la "Coşteie" în Urişor, suburbie a Dejului, deşi nici preotul bătrân, nici cel tânăr din Urişor nu adevereşte aşa ceva întrebat de mine, nu zice că ar fi tata lor țigan, Tudorel Celemen adică, dar lumea din lumea rea bagă zânzanie între oameni, ca... politicienii care gospodoresc prost țara, doar pentru înteresul lor merge bine țara şi nici în străinătate nu-i aşa roază viața, deşi pe nicăieri omul nu trăieşte fără speranță, fără vise, că Dumnezeu ne-a pus mâna-n cap şi ne scuteşte sub aripa sa, că ne dă din tot şi de toate, echo-sănătate, că-i mai bună ca toate, dar trebuie să ştim, că ne dă cu bunătate şi plinităte, părinteşte ne dă, dar nu ne bagă-n straiță, traistă. Nici zile n-au intrat în sac, deşi argumentele, delicatesuri după Mircea Dinescu, argumentele politicienilor nu stau bine pe picioare, că de ce să te țină pe tine, Dragomire, ca pe palmă? Pentru'că munceşti la "Rapid" calificat la locul de muncă fochist? sau de ce naiba ? Zmăul ce te ia la trântă, află el de ce, te-nfundă pe rând până-n gât şi-ți taie cu paloşul tău capul (aflând motiv, cauza morții tale: ai fost bolnav incurabil, te-ai sinucis şi foe verde ți s-o gătat binele, zilele... şi nici n-ai avut timp să vezi cărțile fiului tău Pavel, publicate, deşi nu-ți explicai, n-aveai explicație la: "Pavel, o să ajungă om mare"...)

Dragomir îşi făcea inimă rea, sânge rău, furând pe când tată-su era concentrat, furând ouăle din cuibar de la casa lor, a bunicii şi bunicul, îi scria din Buda sau Peştea, că i s-a adus vorba despre Dragomir, că bea ca un porc şi duhăneşte, fumează, ca un belfer şi îi scria amărât, necăjit; "Pe măta aud aici, Dragomire, că n-o asculți şi, că nu face față numai cu surorile tale Sabina şi Viruța" (Elvira, după numele fetei lui frate-su Petru Ferghete căzut pe front în 1915) şi câte rugăminte nu-i făcea scriindu-i Viorel, tată-su... Acuma se joacă de a vațea ascunselea, de a țâța-mâța, alba-negra, că-şi dau tromfii, aşii de roşu şi ghindă, dar nu-şi dau demisia, c-asta-i imperativ de a juca cartea şi Mihai Tudoase ştie care-i mişcarea pe tabla de şah, ştie mişcările şi-n ringul de box şi suspiciuea o pune deoparte, la spate, că nici curul nu-i departe, neinteresându-l ce-a zice unul sau altul (s-a zis şi despre Viorel-Victor Ponta şi tot el a rămas, el e sus, că cine ce i-a făcut? Numai Dumnezeu judecă, Doamne?!). Deneaul face guvern, sare ca o gaie prins cu mâța-n sac arătându-şi ghearele ascițite şi pisica blândă zârâind rău (a câtea nevasta, Triceanu?); ce-s şi cu minciunile aiestea? Kovesi e cu filozofia cu care şi-au făcut un şef, dar zice, că n-au o metodologie, strategie, cu ce-ar trebui să facă ? dar ce vreți salarul merge, rufele murdare se spală în public, cu acte-n regulă, că zice, "Dama cu camelii", că nu este nici o problemă, deşi nu este echitabilitate, nu se respectă, şi controlul formal, nu reflectă activitatea noastră, contolul e tematic, dar nepragmatic şi care-i atmosfera compromițătoare transparentă? (dar până acuma care a fost lucrările plagiate pentru doctorate sau pentru a ieşi din puşcarii fără a executa complet pedeapsa şi aşa incompet, incorect, dată, meritând pentru fapta lor mult mai mult, dar palamentaril şi ei fiind cu musca pe căciulă şi că le poate veni rândul au făcut-o şi votat-o în dorul lelii cântând iordane şi fluierând în biserică, fără teamă, că există un Dumnezeu pentru toți fără diferență, egală pentru toți)? supărare şi nervi întinşi, la pământ, dar câte nereguli pedepsite ? În haina în care te superi, te desuperi fără a o şifona nefăcându-se ce-ar trebui să se facă (asta-l nedumerea pe Dragomir: "ei tot bine, mulțam fain", că nimeni nu-i vinovat de nimic nefăcând cu subiect şi predicat nimic pentru neam şi țară?) Până la urmă: Duelul, câştigul de capă şi spadă, e jucăria noastră de pe acoperişul castelului cu acoperişul înconjurat pe partea din dos, deşi Mircea frate-meu, Aurel Neagu, Ionu Lelii, Crişan Vasile, Bura, Fărcaş Nicolae, Dragan Liviu... dar noi n-am suferit, ca parlamentarii nici când e vorba de necopetență în cazul unora, ei incompetenții nefiind pentru țară, însă sunt competenți fără nici…, nici-o smitală când e vorba de ei, de înteresul lor personal în cădere liberă.

Băiat fiind; copil înfumurat şi neastâmpărat, după ce ploase şi apa crescuse, se tulburase schibându-se din transparentă tulbure, gălbuie, moloasă, dar eu scăpasem din casă, ca o pasăre din galiscă, din colivie, ținut pe vreme ploioasă să nu fiu făcut ciucilete, ca un pui ploat, trimis la coperativă, magaazin, cu câțiva bănuți să-i aduc țigări lui tata, luiDragomir, mă simțeam în largul omului liber scăpat din închisoare, a calului scăpat în buiestru din frâu. Prin spatele prăvăliei, magazinului, trecea apa Sâmpetrlui care se mărise; învolburase şi copii nemaiputându- se băga-n râu, că viitura-i putea răsturna de pe picioare şi,ca pe Gusti Forța putea să-i  înece şi sătenii să te afle cum l-o găst pe el la podul Hopoii ori ajuns în valea Almaşului să te afle dincolo de Baica, Bălan, podul Tihăului, V-ar sau să nu fii găsit, că pe la Jibou se revărsa Almaşul în Someş (copii aruncau cu pietre de pe mal pe deasupra apei să scoată pe dracu din apă, să vadă aruncând cu pietre, să vadă de câte ori o saltă dibaci pe deasupra apei până a se scufunda piatra şi de câte ori îl scot pe dracu din apă şi joaca aiasta fără noimă bucurându-i cum bucură concurenții când olimpicii iau medalii şi-s urcați pe podium, strigau care de care vicorioşi: "mă io l-am scos pe dracu de tri ori", strigau c-o scos dracii: o dată, de două ori... de ... şi nefiind deschis magazinul, n-am ce face şi culeg pietre şi eu pietre şi încep să scot şi eu dracii, dar având banii mărunți în mâna dreaptă, nu ştiu cum se face că arunc banii de țigări şi să vezi câți draci fără număr scot eu, că dacă draci mi-o trebuit, draci am scos, lăsân pe tata fără țigari. Plâng disperat ştiind că m-aşteaptă cureaua, sfântul Nicolae, scos de tata, de Dragomir din pantoloni, ca să mă învețe minte, aşa cum o învățat-o minte popa pe Smarandița lui punând-o călare pe Calul Bălan.

Băiet fiind păduri cutreram şi lângă izvor mă culcam…, citeam pe Mihai Eminescu încărcat de emoție şi energie asemeni lui lui Dragomir ajuns cu Veronica, ajunşi în fața altarului, la cununia lor, preotul Nicola Petru întrebându-i: "cu voce nesilit de nimeni iai, Dragomire pe Veronica...

"-Veronica, nesilită de nimeni, iai în căsătorie pe Dragomir? "şi asta se petrecea, se întâmplase, dupa ce bunicu Viorel vorbise cu vecinu-su Păcurar de-a lui Pintescu de a anunța pe Todoru lui Horlău şi a lui Pintescu devenise taroste şi martor la căsătoria lui Dragomir, anunțase pe Todor Puşcaş, că vor veni la pețitul fetii lui, pentru Veronica (şi asta era, ca să nu pice, ca la casă fără gazde şi omul putea să n-aibă de unele şi de altele şi cine-ar vrea să fie găsit, ca luat din oală, pe nepusă masă, nepregătit? Casa oricui era casă de oameni, că nu tăiau frunze la câini, ca pleava, gozul, societății. Când au ajuns pețitorii nu era pe masă nimic, cum bunătățile erau înşiruite la Crăciun, că prima mai întâi şi mai întâi era târgul, înțelegerea: care ce dă ca zestre tinerilor ((socru mare tata lui Dragomir şi socru mic tata lui Veronica): ce pământ, iosag, spațiu locuibil, unde să stea tânăra familie, celula societății (am învățat de la comunişti, că familia e celula societății şi ce rău e-n asta, cu ce a greşit Ceauşescu zicând că trebuie s-avem grijă de ea, s-o protejăm, să avem grijă de familie?), că toți trebuiau să înceapă cu ceva, de la ceva, să-nceapă cu dreptu de la lingură şi furculiță, de la ac şi ață... Fata şi băiatul, sunt scoşi în tindă să hotărască dacă se iau sau nu lolaltă, sunt sau nu hotărâți: e pae, fân ori chiar otravă, adică: pare-hotărât un: "nu"se lua pe nu în brațe, fân e un da, dar otravă e din toată inima, din tot sufletul, acordul lor (şi ce-au hotărât cei doi: Veronica şi Dragomir? putea să nu fie otavă? deşi Nastasia, mama lui Dragomir nu prea era de partea lui Veronica, că-i fată orfană de mamă şi n-o avut cine o învăța de mică, câte trebuie să ştie o femeie şi femeie, muiere, nevastă, urma să fie şi Veronica. Uneori bunicul enervat pe obştea satului, care era şi fuse strâmbă, ouă feştite cu beşini, îşi descărca nervii prosteşte pe bunica că-i o rea: "o muiere cu ochii mnerui şi dată dracului", cum după el mulți ani mai târziu influiențat de bunicul Viorel stropşit, a zis, că maică-sa "e femeia cu ochi mnerui şi dată dracului şi, Doamne, l-a scos din sat") Pe Ben cine l-a scos ditamai din țară, dar, Doamne, câți alții de ce au devenit amărâții: săraci, dar nu proşti, au devenit emigranți, robi străinătății, slugi la dârloagă (de ce , Doamne s-au lăsat înhamați de minciună, de impresia artistică, deşi doar o viață trăim şi rău o trăim şi insuficient?!

PAVEL FERGHETE RATUNDEANU