Bricul Mircea
Wikipedia, enciclopedia liberă
Bricul
Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei române. Întâiul Bric Mircea,
o corabie de tip bric construită integral din lemn, a funcționat între 1882 și
1944, iar cel de-al doilea „Bric Mircea”, o navă barc clasa A, construită din
metal, dotat atât cu vele cât și cu un motor Diesel naval, a fost lansat în 22
septembrie 1938 la ora 15:48[1] și se mai află în funcțiune și astăzi ca
navă-școală.
“La data de
17 mai 1939 a sosit în ţară şi a intrat în serviciul Marinei Militare
nava-şcoală „Mircea”, velier de tip barc triarborat (cu trei catarge),
construit în anii 1938-1939 la Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg,
Germania.
Nava a fost
botezată „Mircea” ca şi înaintaşul său „Bricul Mircea” (1882-1944), purtând
numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Ţării Româneşti până la
„Marea cea mare”.
Figura lui
Mircea formează galionul navei.”
AMINTIRI
Aș voi să vă
răspund la această prezentare incipientă privind Bricul ,,Mircea”.
După toate prin care am trecut până acuma,
uneori și adevărul mi se pare fabulație. Și cum nu sunt în țară, nu pot căuta
niște dovezi, dar poate Dumneavoastră... dacă se continuă alte mesaje pe această temă.
Prin anul
197o sau poate 1971, cred, cum soțul meu avea și o stupină, am primit o
invitație spre a petrece o săptămână la Maliuc, pe insula unde era o societate
de apicultori și unde eu urma să fac un mic curs practic de apicultură, fiind
eu în acea vreme doar inginer agronom și nu bibliotecarul de mai târziu.
Deci am
plecat toată familioa, soțul , eu și cei doi copii , de șase și opt ani, către
Delta Dunării, Brațul Sfîntul Gheorghe.
De la Tulcea am luat un vaporaș care ne-a dus la destinație. Vaporașul
era ca o bijuterie, mic, cu banchete bine lustruite și ni se părea foarte
interesant totul, parâme, timonă, o ancoră și alte accesorii necunoscute nouă.
Puntea, de unde priveam despicarea valurilor, așezările de pesczri pe unde
treceam, opririle pe parcurs, oameni așteptând pe mici pontoane ca niște bărci
improvizate, păsări, foarte multe păsări de curte și sălbatice. Totul era ceva
foarte nou pentru noi. Copiii voiau să stea pe punte, dar era cam curentos și
am intrat în sala unde erau bănci, o sală nu prea încăpătoare și cu puține
geamuri. Geamurile, erau cam sus așezate și nu puteam nici eu nici copiii să
privim afară. Atunci am început să ne interesăm de ceeace era înăuntru. Pereții
sălii erau de culoarea mierii, sau mai
bine zis a chihlimbarului. Vaporașul era foarte curat, îngrijit și bine
lăcuit. Pe peretele acelei săli- cabină,
sau cum s-o fi numit, pe peretele opus direcției de înaintare a vasului era un
mare tablou lucrat colorat în intarsie de lemn și sigur undeva, pe scena din tabloul care il prezenta
și pe acel domnitor, scria MIrcea cel Bătrîn. Tabloul reprezenta un domnitor român într-o scenă
color, așa ca în cărțile de istorie. Am fost uimiți ca pe un asemenea vaporaș
să existe un asemenea tablou, o
adevărată operă de mare artă. Cred că
soțul meu a întrebat pe un marinar, iar acesta a zis că acest bric este dat la
reformă și că acuma el este folosit pentru transportul de pasageri de la Tulcea
spre Delta Dunării.
Vă imaginați ce emoție am simțit eu, care
scriu aceste rânduri, la citirea acestui mesaj, Dar, așa cum am spus la
început, după trecerea de atât de mulți ani, fără dovezi, povestea mea poate
părea o fabulație. Dar este sigur că am cutreierat Delta Dunării cu șalupa lui
Moș Miron, care ne-a zis că este
interzis accesul pe Brațul Sulina, ocupat de ruși, este sigur că am văzut
stârcii care semănau cu scheletele de pom uscat, este sigur că am băut apă din
Dunăre filtrată prin amfora de ciment poros și că am mâncat mai mulți harbuji
decât miere de albine.
Cu stimă,
Melania Rusu Caragioiu,
(Canada)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu