Rușii care-i insultă pe militarii
români
zicîndu-le fasciști, să doarmă
liniștiți!
Neghiobia românească
lucrează pentru ei!
Ion Cristoiu
Au făcut un
cimitir şi slovacii. Noi n-avem așa ceva. Cu prilejul deshumării morților lor,
nemţii au descoperit 150 de militari români. Aceştia stau în saci de plastic,
într-o magazie, în aşteptarea momentului cînd noi vom face, în fine, Cimitirul.
Despre asta voi scrie însă altădată mai pe larg [...]. Mă aşteptam, aşadar, în
aceste condiţii, ca presa din România, plecînd de la reușita care a fost noua
reînhumare în cimitirul de la Rossoșka, să iniţieze o vastă campanie pentru ca
România să se preocupe şi mai mult de cinstirea românilor căzuţi în Rusia. Sunt
atîtea de făcut:
-
inaugurarea de noi cimitire de onoare;
-
indentificarea locurilor unde am avut cimitire de campanie, capele, biserici;
- ridicarea
de monumente unde au murit, în lagăre, prizonieri români.
Chiar dacă
nici o instituţie de presă n-a catadicsit să dea bani pentru deplasarea la
Stalingrad, mă aşteptam ca momentul din 29 septembrie 2017 să fie reflectat pe
larg, salutat și folosit ca argument pentru încurajarea statului român să
meargă mai departe și să facă mai mult. Mă așteptam, de asemenea, ca presa
noastră să polemizeze cu presa rusă în chestiunea „fasciștilor români".
Spre stupoarea mea, o parte a presei noastre a declanșat o campanie de
contestare a momentului din 29 septembrie 2017 pe motiv că osemintele
militarilor noştri au fost îngropate în cutii de carton şi nu în sicrie de
stejar. O campanie în care am descoperit ușor metoda copy-paste, toate
articolele fiind reproducerea unui text violent, căruia nu i-am dibuit
originea. Cine l-o fi livrat presei?
De mult n-am
mai citit o asemenea neghiobie într-o presă a cărei minimă condiție e
verificarea informațiilor. O simplă documentare pe Internet ar fi arătat că
practica internaţională e îngroparea în cutii de carton. De ce? Nu neapărat
pentru că e mai puţin costisitor şi cere mai puţin spaţiu. În cimitirul
nemţesc, nemţii au reînhumat aproape 100 000 de militari căzuţi. Spre deosebire
de noi care am pus plăcuţe, nemţii au pus cuburi pe gropi comune însumînd
fiecare sute de morţi. Ce-ar fi fost să-i îngroape în sicrie de stejar? Ar fi
avut nevoie de tot terenul de la Rossoșka! Se îngroapă în cutii de carton,
pentru că semnificația reînhumării în Cimitirul de onoare stă în mutarea
osemintelor de sub o șosea, de sub un club, de sub un parc, din locuri
nemarcate, într-un loc marcat, un cimitir, unde cine vrea poate aprinde o
lumînare.
N-a fost
vorba chiar de o campanie de presă. A fost vorba de o neghiobie, despre care nu
pot spune, dacă a fost comandată sau a apărut din lipsă de profesionalism.Spre
stupoarea mea, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a dat un Comunicat în care,
luînd în serios prostia cu cutiile de carton, a anunţat c-a ordonat un control
la O.N.C.E. Las la o parte că reacţia promptă a ministrului la cele scrise doar
de o parte a presei noastre mi se pare ciudată. Mihai Fifor n-a răspuns pînă
acum unor întrebări legitime puse de întreaga presă, ca de exemplu, de ce
trebuie să dea 3 miliarde de dolari pentru rachete „Patriot"? N-a răspuns
nici la întrebarea ce întîlniri secrete a avut el în călătoria recentă la
Washington.La articolele despre cum au fost îngropați militari noștri trebuia
răspuns sec că aceasta e procedura internaţională. Dacă o parte a presei critică
Administrația Națională de Meteorologie c-a anunţat venirea iernii și nu a
primăverii, ce trebuie să facă Guvernul? Să anunţe c-a dispus un control la
A.N.M. pentru a vedea de ce vine iarna şi nu primăvara? De ce a pornit o parte
a presei campania împotriva momentului de la Rossoșka? De ce a răspuns așa
Ministrul Apărării Naționale? Un posibil răspuns ar fi: din neghiobie. Pe mine
mă interesează însă altceva. Că un moment reuşit cu atîta bătaie de cap,
împotriva a mii de dificultăţi, a ieşit terfelit în loc să iasă apreciat și
prin asta încurajat.Presa rusă, oricît s-ar fi străduit, n-ar fi reușit să
înjure mai tare decît noi Ceremonia de la Rossoșka.
Efectele
reacţiei M.Ap.N. sînt catastrofale. Nu numai că un moment de mare emoţie
naţională a fost tîrît în flegma polemicii, dar mai mult, s-a încurajat astfel
tendinţa de a nu mai da bani pentru continuarea Procesului de cinstire a
militarilor români căzuți în Est. Ce rost are să mai dai bani de la Buget cînd
reînhumarea e prezentată ca o înjurătură la adresa memoriei celor căzuți?! Mai
degrabă acorzi bani pentru Zilele unui oraș PSD-ist, ca să dea din fund,
contracost, starletele noastre.
În loc să
ducă la o amplificare a Procesului de cinstire, campania de presă neghioabă și
reacția, la fel de neghioabă, a ministrului Apărării, Mihai Fifor, riscă să
oprească pentru totdeauna Procesul. Şi astfel, sub măreaţa Guvernare P.S.D.,
osemintele militarilor români la Stalingrad au fost călcate în picioare pînă
s-a ales praful din ele. Rușii care-i insultă pe militarii români zicîndu-le
fasciști, să doarmă liniștiți! Neghiobia românească lucrează pentru ei![1]
--------------------------------
http://evz.ro/gindul-lui-cristoiu-rusii.html
http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4443-rusii-care-i-insulta-pe-militarii-romani-zicindu-le-fascisti-sa-doarma-linistiti-neghiobia-romaneasca-lucreaza-pentru-ei.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu