sâmbătă, 3 martie 2018

LIDIA LAZU - UNDE-AM SĂ AȘTEPT






UNDE-AM SĂ AȘTEPT

Unde-am să aștept
să mă odihnesc
să nu mai tresar
să nu mai gândesc
să nu mi s-aprindă inima
de grija cuiva
de dor
ori de frica cea mai cumplită
că n-am să mai simt nimic
înainte să se limpezească apele mele
cele învolburate
uneori mai repezi decât
valurile oceanelor
după cutremurul din adânc

5 febr. 2018




SCRISOARE

Mai  aveam doar câteva zile
de tinerețe
după comunicatul
înaltelor foruri
mereu atente să nu ni se pară
că am fi altceva decât
hotărăsc ele prin statistici
și studii de cercetare
riguros documentate
dar nici în această dimineață
starea mea excepțională
de exaltare și nădejde
de plutire pe lângă hidoșenii
nu m-a părăsit
ceea ce vă doresc
și vouă
8 febr.2018




SPERANȚE

Pe holurile spitalelor
se plimbă cele mai diverse mirosuri
și un huiet al bolilor speriate
că s-ar putea să fie alungate
cine știe unde
pe capul unora care
nu știu
să se împace cu ideea că vor muri
și să se lupte pentru orice picătură
care le va da măcar o oră de chin
dar și o imagine a cerului sclipind
printre crengile copacului
care-a scăpat de fierăstraie
și foșnește parcă special
pentru cei care nu mai pot alerga
niciodată
24.02.2018




TRANDAFIRUL IUBIRII

Trandafirul galben
ținut două zile prin buzunare
s-a ofilit ușor pe la vârfuri
dar și-a intensificat parfumul
într-un fel atât de special

după mai bine de treizeci de ani
eu îl simt uneori
adiind din locuri neașteptate
cum ar fi o scorbură
dintr-o salcie putrezită
șosetele mele
când le-arunc la spălat
dar și mai ciudat mi se pare
când vine peste mine în somn
dinspre tiuga agățată de perete
pe post de buzdugan
și
în loc să mă sperie
mă întinerește brusc
pregătită să plec împreună cu tine
oriunde
28 febr.2018



EMPATIE

Vrăbiuțele se izbesc de geamuri
în căutarea lor disperată
de puțin adăpost
inima mea a început să bată
în ritmul aripioarelor lor
revederea va fi
un lung ciripit
și o scuturare de aripi
pe crengile ciuntite de viscol
3 martie 2018













Un comentariu: