Ben Todică - Pavel Rătundeanu-Ferghete - „Mere pădurețe”, vol II

 

Pavel Rătundeanu-Ferghete - „Mere pădurețe”, vol II

Ben Todică, Australia

17 Iulie 2022

 

Este vorba de o nouă perioadă a literaturii române, a vieții ei și a rezistenței. Dacă până acum românul creștea, fierbea și înflorea în interiorul țării, azi se scufundă și se sufocă sub presiunile cotropitorilor hrăpăreți și nemiloși dinafară și a cozilor de topor din interior. Românii își dau mâna dintr-un capăt în altul al pământului pentru a se ridica și respira în continuare; doar astfel pot supraviețui.

 

Gramatica limbii este intenționat strivită și disipată. Prin noul curent, Pavel Rătundeanu-Ferghete o ridicată din mormintele durerii pe cea a străbunilor săi, născută și crescută în străfundurile mileniilor. Trebuie să respirăm. Nu ne putem trăda credința și părinții. De limba română ar trebui să se ocupe oamenii normali dar, unde sunt ei, academicii cordonului ombilical? Copilul se naște, gângurește și apoi se definește prin vorbire clar părintească. Azi e invers: copilul se naște vorbind, apoi găgăie, se îndobitocește ca pasărea în cuib străin. Am devenit toți cucii guvernelor corporatiste. Unde e leagănul mamei și al cântecului dulce de acasă? Noi românii am crescut de mii de ani între brazdele câmpului, unde părinții la muncă ne așezau sub mărul pădureț și așa creșteam sub adiere de vânt, miros de flori și iarbă tunsă de Joiana și cânt de păsărele.

 

Azi, copilul e aruncat în fața cioburilor digitale și crește așa încă din pântec în scandal și supărări de supravețuire. Mămuca „media” îl învață să spargă totul în jur, motivând că ea are prioritate și trebuie să învingă. Totul e canalizat rațional. Uităm de spiritual, de taină și infinitul misterelor care ne-au creat. O ființă doar rațională e handicapată sau modernă, mai bine spus e robot. Un robot nu va avea niciodată spirit, conștiință și puterea de a discene infinitul existențial.

 

De multe ori mă trezesc cu vocea părinților mei în gură și mă uimesc. Realizez apoi că nu e decât dorința naturii de a exista, de a continua evoluția firească. Mă minunez că de câte ori sunt în suferință și deznădejde, mă vindec rugându-mă în vocea părinților mei. Abia respir și strig mămuca în ritm, mă învigurez imediat pentru că se leagă natural cuvântul de suflet. Dar, dacă strig în engleză „mother în rithm”, mă sufoc. O limbă străină nu va cere din profunzimea vibrației osemintelor mele adevărată îndurare și credință în făcător, pentru că în această vibrație, El recunoaște vocea părinților mei. El fiind primul! Omul își dezvoltă coarnele nu doar pe cele din afară, ci și pe cele dinăuntru.

 

Să te rogi în altă limba decât cea a părinților tăi, te transformi și devii automat caricatură. Azi, datorită schemei globalizării, întreaga planetă e transformată într-o mare fermă a gâștelor care găgăie într-un ison disperat: eu, eu, eu... Dar fără rugăciune ne robotizăm. Prin rugăciune, omul se echilibrează, raționalul cu spiritualul. Chiar dacă nu crezi în Creatorul Atotputernic, e deajuns să crezi în tine, pentru a funcționa. Dar trebuie să te rogi, Pentru că făcătorul există în tine. Creația ești tu, doar trebuie s-o recunoști.

 

Fugind de spiritual, limba română s-a înstrăinat și și-a pierdut puterea vindecătoare, putere găsită de mine pulsând în textele clocotitoare și explozive ale lui scriitorului Pavel Rătundeanu-Ferghete, textele scrise în limba maternă a părinților săi, a învățătorilor de țară, a autorului şi a cititorului pot fi înțelese de cititor la toate nivelurile şi palierele scriiturii sale. E ca și cum ai descoperi cartofi în urma recoltei printre brazde. Auzi vocile strămoșilor Horia Cloșcă și Crișan, pe cea a lui Avram Iancu... etc. Dorința de iubire și de aproapele, de iertare și pace și desigur, mângâierile și diezmierdările mamelor și soațelor noastre din neam.

 

Am spus din început că la editarea cărții, a celor 10 volume e nevoie de un om care să iubească limba română și istoria acestui neam, să-l iubească și să-l simtă pe Pavel pentru ceea ce este, pentru entuziasmul și dragostea lui pentru Cultură, pentru Frumosul Țărănesc, Măreția Părinților, a Învățătorilor și a Urmașilor Sufletului Românesc, care să scoată la suprafață esența și forța limbii române – „Oțetul vindecător al al merelor pădurețe”, vol II.

 

Profesorul Dan Șalapa a dat dovadă de toate aceste nobile calități moștenite din străfundul mădularelor Istoriei Neamului. Răbdare și Spirit Creștin.