Debandadă
în Europa
Petru
Romoşan
24
Iulie 2022
După Boris Johnson, în Marea Britanie,
Mario Draghi a fost demisionat şi el, în Italia. Reproşul făcut lui Draghi de
„Mişcarea 5 Stele” (stânga populistă) a fost că acesta nu a ţinut cont de
propunerile Mişcării în planul de redresare economică. Dar, mai mult decât
atât, „Mişcarea 5 Stele”, „Lega lui Matteo Salvini” şi „Forza Italia” a lui
Silvio Berlusconi (86 de ani), împreună cu majoritatea italienilor l-au acuzat
pe Draghi de prea mare aliniere la sancţiunile economice împotriva Rusiei
(Italia importă din Rusia 40 % din gazul care îi este necesar) dictate de
Washington şi de Bruxelles, de N.A.T.O. În plus, „Lega”, „Forza Italia” la
guvernare şi „Fratelli d’Italia” din opoziţie, toate partide de dreapta, sunt
foarte interesate de noi alegeri.
Tehnocratul Mario Draghi (a condus Banca
Centrală Europeană opt ani, Banca Italiei, a fost director la Banca Mondială şi
vicepreşedinte al Goldman Sachs Europa), lipsit de viziune politică şi
istorică, nu a fost capabil să-şi depăşească umbra de birocrat disciplinat,
ignorând spaimele italienilor pentru iarna viitoare. Italia riscă şi ea să
rămână fără gazul ieftin rusesc, la fel ca Germania. S-au anunţat alegeri
anticipate, cu şapte luni înainte de termen, pe 25 septembrie.
Pe Mario Draghi l-a adus la putere U.E., cu
P.N.R.R.-ul. Acum se vede clar că marile sume promise de Bruxelles ţărilor UE
au fost gândite pentru a păstra controlul, stabilitatea şi unitatea U.E. O
imitaţie a unor programe americane lansate deja de Administraţia Joe Biden.
Mario Draghi, premierul impus de Bruxelles, a crezut că suma promisă Italiei
(206 miliarde de euro), cea mai mare, îi ţine loc de partid şi de vot popular.
Tehnocratul îngust s-a înşelat şi a fost trimis la pensie.
Cine va mai cădea după Boris Johnson şi
Mario Draghi ? Sunt bine plasaţi pe tobogan Mark Rutte în Olanda, Olaf Scholz
în Germania, Pedro Sánchez în Spania. Iar la iarnă, prin înlănţuirea
inextricabilă a crizelor şi falimentelor, francezii au şi ei o şansă să-l
„degajeze” pe Emmanuel Macron, cel impus de Davos, de oligarhii francezi şi de
Finanţa mondială. Deocamdată, în România, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel
Ciolacu, P.S.D. şi P.N.L. sunt stabili şi stabile ca un mormânt politic în
marmură neagră. Aflată şi ea la guvernare, doar U.D.M.R. se mai agită din când
în când. U.D.M.R. e mai legată de politica Budapestei decât de cea
(inexistentă) a Bucureştiului. Asociaţia (partidul) maghiarilor a fost chiar
atacată „curajos” de P.S.D. pentru că serveşte, alături de Viktor Orbán,
interese ruseşti.
U.E. a anunţat, sinucigaş, a şaptea rundă
de sancţiuni economice şi politice împotriva Rusiei, printre care interzicerea
la vânzare a aurului rus, deşi S.U.A. au ridicat câteva sancţiuni legate de
comercializarea produselor alimentare, a grâului, a îngrăşămintelor chimice şi
a materialului sanitar. Va răspunde până la urmă Rusia cu tăierea completă a
gazului furnizat Europei aflată în mare nevoie ?
Italia se apropie de faliment, pe modelul
Greciei de acum 10 ani. Datoria Italiei e de aproape 3 000 de miliarde de
dolari, adică 150 % din PIB. Banca Centrală Europeană a ridicat joi rata
dobânzii (care era negativă) cu 0,50 %, după 11 ani, aducând astfel dobânda la
zero. Rata negativă a fost menţinută pe cheltuiala celor care au făcut
economii, prin inflaţie. Întârziind prea mult ridicarea ratei şi lupta
(imposibilă) cu inflaţia, gestul actual nu va face decât să grăbească intrarea
în recesiune a întregii Zone Euro. România nu face încă parte din Zona Euro şi
are încă norocul de a avea o monedă naţională.
Din sancţiuni în sancţiuni, din provocare
în provocare, cu o inflaţie-record în ultimii 40 de ani, Europa se duce la
vale. Susţinută entuziast de democraţii şi neoconservatorii de la Casa Albă şi
de la Departamentul de Stat. „Fuck the EU !” (Victoria Nuland). Aşa cum se
anticipa în urmă cu mai bine de un an, după ce a pierdut 13 % din valoare, euro
a reuşit să egaleze dolarul. Dar nu se va opri aici. Prăbuşirea monedei
europene nu mai poate fi oprită, iar ea poate duce chiar la sfârşitul Uniunii
Europene. Pericolul cel mai mare vine din Germania, care se poate decide să
părăsească mai repede, pe modelul Brexit-ului, un euro şi o Uniune în implozie.
În acest moment, nimeni nu mai crede într-o Europă germană, ci doar într-o
Europă total aservită N.A.T.O. În frunte cu Ursula von der Leyen, care apare ca
un comisar N.A.T.O., deocamdată fără uniformă.
Ţările din Europa de Est, care au integrat
N.A.T.O. după 1997, încep să descopere că istoria lor, diferită de cea a
Occidentului, atârnă greu şi contează. Mai bune cunoscătoare ale Rusiei, după
zeci de ani de Pact de la Varşovia şi de CAER, ţările est-europene au mari
dificultăţi să înţeleagă fanatismul Occidentului împotriva Rusiei. Excepţie fac
doar Polonia şi ţările baltice, total aliniate pe înverşunarea lui Boris Johnson.
Deşi aparent marginalizat, proiectul politic al lui Viktor Orbán e împărtăşit
cel puţin parţial de mulţi politicieni din Estul Europei. Deocamdată activă
doar în culise, ruptura dintre Estul şi Vestul Europei este din ce în ce mai
palpabilă şi poate avea consecinţe imprevizibile.
Aranjament grafic - I.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu