PAULA ROMANESCU - Adu-mi aminte să te uit!

 

Adu-mi aminte să te uit!

In memoriam S.

 

 

~*~

 

A înflorit din nou caisul,

Alb liliacul a crescut

Până-n tării s-ajungă visul

În care dorul m-a durut.

 

Adu-mi aminte să te uit!

 

În lan, e grâul de  argint

Şi macul sângeră tăcut.

Privighetorile mă mint

Că noaptea-i raiul cunoscut.

 

Adu-mi aminte să te uit!

 

Frunzişul auru-şi destramă

În zbor-cădere; pe pământ

Cine mă poartă spre o vamă

De val la ţărm necunoscut?

 

Adu-mi aminte să te uit!

 

Văzduhul cerne stele albe

Pe recele, tăcutul lut,

Râd în colind florile dalbe,

Dar magii noştri unde sunt?

 

Adu-mi aminte să te uit!

 

 

Adu-mi aminte să te uit

Că de o vreme uit de toate,

Creşte tăcere în cuvinte,

Nu mai ştiu cine ne desparte,

Să te uit nu-mi aduc aminte.

 

17 iunie 2015

 

si inca

 

Inima o avea dreptate?

 

 

De câte ori tristeţea mă încearcă

Şi tot amarul gândului se-abate

Spre suflet, inima cu dor se-ncarcă

În legea ei… Şi, de-ar avea dreptate!...

 

Mă-ntreb acum când primăvară nouă

M-ajunge, deşi-n gând mi-e iarnă rece:

Ce vrea cu mine lacrima de rouă

Când briza peste fruntea-mi, lină trece

Iar toamnele mă-mbie rând pe rând

Cu alte roade – grele flori de gând,

Cum că-ale mele fi-vor mâine toate?

 

Dar inima vrea totul mai curând

Printr-o iubire. O avea dreptate?...

 

***

 

Adorm c-un zâmbet lacrima sub pleoapă

Cu fiecare pas plec mai puţin

Spre un tărâm pierdut din care vin,

Cu jar, fântâna timpului m-adapă.

Mă sting de stele-n cupele de crin

Cu gura pe zăvoarele de apă ;

Rugina din adânc în fruct să-ncapă

Roteşte bolta-n tija unui spin.

Lumina mea – doar un liman de noapte

Cu greieri pân’ la ţipătul de linişti ;

M-ajung luciri din oarbe stele moarte

Tu, în vacarm de linişte te-nlinişti.

 

Să te adun din toată risipirea

În golul plin reinventez iubirea.

 

~*~

PAULA ROMANESCU