„Pe
urmele Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei. De la locul de
baştină până la cel de veci”
Conf.
univ. dr. Vasile Soimaru
30
Octombrie 2024
Vă prezentăm astăzi un articol datat 25 decembrie
2013, semnat de neobositul peregrin al drumurilor până la Cotul Donului, pe
urmele militarilor români, de această dată, pe urmele mitropolitului Moldovei
Dosoftei (Redacția ART-EMIS)
La 24 august 2009 intram în oraşul Lvov (Lembergul
medieval) din partea de nord a oraşului. Veneam din Luţk, cu imagini din
cetatea unde, la 13 aprilie 1711 a fost semnat aşa-zisul Tratat de (aşa-zisă)
amiciţie de la Luțk , un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie
Cantemir și țarul rus Petru cel mare, în urma căruia Principatul Moldovei trecea sub pretinsa protecție Rusă. Acesta-i
locul de unde a început „prietenia de veacuri” dintre moldoveni şi ruşi, de
care nici azi nu ne putem spăla.
În primele sute de metri de la intrarea în Lvov, pe
dreapta, am observat o preafrumoasă biserică, la prima vedere cunoscută mie din
cărţi. Apropiindu-mă de biserică am descoperit pisania sculptată pe peretele
ei. Era arhicunoscuta Biserică Sf. Vineri (Sf. Parascheva), ctitorie a
Domnitorului moldovean Vasile-vodă Lupu (anul 1643). Bucuria „descoperirii”
mele am hotărât s-o împart cu consăteanca mea de onoare, cornoveanca Zamfira
Mihail, telefonându-i tot atunci la Bucureşti. M-a felicitat pentru norocul de a
vedea această capodoperă arhitectonică moldovenească îndemnându-mă să merg mai
departe în oraş, ca să mai fac o descoperire: Biserica moldovenească „Adormirea
Maicii Domnului”, din centrul Lvovului, ctitorie a domnitorului martir Miron
Barnovschi, anul 1629. Ea le cunoştea din cartea-album a lui Pavel Bălan şi
Vlad Druc Poliptic moldav (Editura Timpul, Chişinău,1985), pe care i-a dăruit-o
părintele Petru Buburuz tatălui său, preotul Paul Mihail, care a apreciat-o cu
cele mai frumoase cuvinte într-o recenzie.
Tot atunci ea
mi-a recomandat să caut în acele locuri ale regiunii Lvov urmele din secolul al
XVII-lea ale mitropolitului Moldovei Dosoftei, care de patru ani era canonizat
ca Sfânt de către Biserica Ortodoxă Română, dar ale cărui moaşte încă n-au fost
identificate, menţionându-mi totodată că, cel mai probabil mormântul poate fi
găsit în oraşul Stryi, unde mitropolitul locuise în ultimii ani din viaţă. După
ce am „descoperit” şi Biserica
„Adormirea” am plecat mai departe spre Strâiul mitropolitului Dosoftei, făcând
mai întâi o ocolire pe la Mănăstirea Sf. Onufrie din Lavrov, din apropierea
vechiului Sambor, în ale cărei cripte subterane în secolul XVII au fost
înmormântaţi prietenul lui Dosoftei, domnitorul Moldovei Ştefan Petriceicu,
precum şi domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Șerban Basarab. Aici fusesem
doi ani mai devreme, ca să găsesc spart şi gol subsolul bisericii, de nişte
netrebnici, căutători de comori. Dar şi de această dată n-am găsit nimic nou,
plecând spre Strâi, sperând să dau de urmele mormântului Sfântului Dosoftei.
Zadarnice au fost atunci căutările. În schimb acel îndemn al Zamfirei Mihail
m-a cucerit şi nu m-a lăsat în pace până nu am descoperit locul unde cel mai
probabil a fost înmormântat marele cărturar moldovean, Sfântul Ierarh Dosoftei,
Mitropolit al Moldovei, care a avut o biografie de Om al lui Dumnezeu, Român,
Poet şi Traducător.
Istoriile Literaturii Române consemnează că Dosoftei a
văzut lumina zilei la 26 octombrie 1624 la Suceava, din părinţi neguţători,
Leontie şi Maria (Misira) Barilă, fiind botezat Dumitru (Nicolae Iorga
considera că familia sa era greacă, sau macedo-română). La vârsta de 25 de ani
s-a călugărit la Sfânta Mănăstire Probota şi a primit numele Dosoftei. Avea
mintea sclipitoare şi dragoste nemărginită de Dumnezeu
A făcut studii la Şcoala Domnească de la mănăstirea “
Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi, unde era şi ierodiacon, apoi la şcoala Frăţiei
Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Lvov, unde a făcut
studii umanistice şi de limbi străine: greaca, latina, slavona bisericească,
polona etc. A devenit cel dintâi mare poet cult al românilor, dar şi al Europei
ortodoxe, cel mai mare cărturar şi traducător al perioadei respective din
istoria Principatului Moldova.
A urcat repede treptele ierarhiei eclesiastice şi în
1658-1659 devine episcop de Huşi (la 34 de ani), de unde trece la Roman
(1959-1671), apoi este mitropolit al
Moldovei, cu întreruperi, între
1671-1686.
Timp de cinci ani munceşte la transpunerea în versuri
a Psalmilor lui David. Publică opera sa fundamentală Psaltirea în versuri, în
1673, la Uniev, în Polonia. Este prima faptă de acest fel în vastul spaţiu al
ortodoxiei răsăritene. A sprijinit politica antiotomană a lui Ştefan Petriceicu
şi a fost nevoit să se refugieze în Polonia, după lupta de la Hotin (1673).
Revine în Moldova, în 1675, redobândind demnitatea de mitropolit. Traduce,
tipăreşte cărţi de cult, militând pentru limba română ca „să înţeleagă
creştinii sfintele taine”. Cumpără o nouă tipografie pentru Iaşi, colaborând cu
Petru Movilă, Nicolae Milescu şi Ioachim, patriarhul Moscovei. Tipăreşte
Dumnezeiasca liturghie (traducere din greceşte, 1679), Psaltirea slavo-română
(1680), Molitvănic de-nţăles (1681), Viaţa şi petrecerea svinţilor (patru
volume, 1682-1686), Parimiile preste an (1683) ş.a.
În 1684, a fost trimis în misiunea diplomatică din
Rusia. Se arată hotărât să apere interesele Moldovei. Speră în izbânda
popoarelor creştine şi în 1686, când are loc campania din Moldova a regelui
Sobieski, este silit să se refugieze în Polonia, luând cu el moaştele Sf. Ioan
cel Nou de la Suceava, tezaurul şi arhiva Mitropoliei. Moaştele Sf.Ioan vor
reveni cu greu în Moldova, după un secol, iar tezaurul şi arhiva se vor
„rătăci” nefiind găsite şi aduse acasă nici azi. Refugiul va deveni
semicaptivitate, nevrând să răspundă
somaţiilor lui Constantin Cantemir de a reveni în patrie. Ultimii ani de viaţă
ai lui Dosoftei sunt tragici. Totuşi, continuă să traducă, intervine cu
autoritate în polemica dintre curentul latin şi cel grec, tradiţionalist,
polemică disputată la Moscova şi Kiev. Moare la 13 decembrie 1693…
Până aici totul este documentat, deci, clar şi puţin
discutabil. Discuţiile s-au aprins în privinţa locului de înmormântare al
mitropolitului. Monografistul ucrainean Miron Parței scrie în lucrarea sa
„Стародавня Жовква” (Vechea Jovkvă) din seria „Locuri istorice ale
Ucrainei”, Editura „Svit”, Lvov, 2005, la pagina 103, în capitolul
despre Moaştele sfinţilor: „La începutul anului 1691 regele Jan al III-lea
Sobeski a adus în biserica Naşterea Domnului din Jovkwa moaştele Sfântului Ioan
cel Nou de la Suceava, fiind însoţit de
către mitropolitul Dosoftei şi suita sa, care fugeau din Moldova de sub
ocupaţia turcă. (În realitate erau luaţi ostateci, împreună cu toate podoabele
mitropoliei Moldovei - n.n., V.Ş.).Mitropolitul Dosoftei, cunoscut scriitor
moldovean şi român (sic!), a devenit primul stareţ al Mănăstirii din Jovkwa. În
anii 1691-1693 a locuit în Jovkva, decedând la 16 (corect: 13, n.n.) decembrie
1693. A fost înmormântat în subsolul bisericii. (Subsolul bisericii mănăstirii
Ordinului Sf. Vasile (Baziliană) din Jovkva pare a fi cel mai verosimil loc al
înmormântării mitropolitului Dosoftei, pentru că M. Parţei s-a documentat şi
dintr-o lucrare mai veche pe tema dată: Sadoc Barancz, Baronci. Pamiatki miasta
Zolkwi. Liov 1852 - n.n.). În biblioteca bisericii s-a păstrat portretul
funerar, pictat în ulei pe o placă cu şase laturi - o frumoasă creaţie pentru astfel de necesităţi. Posibilul autor
fiind Foma Vasilevici (Toma Veselovici), care în secolul XVII locuia în Jovkva.
În anul 1939, portretul a fost transferat la Muzeul Naţional de istorie din
Lvov, de unde a dispărut fără urmă, de aceea putem vedea doar reproducerea
acestuia.
Moaştele Sf. Ioan de la Suceava s-au aflat în Jovkva
pînă în vara anului 1783, când au fost readuse la Suceava, care atunci se afla
în Bucovina, parte a Moldovei, trecută însă deja sub stăpânirea Austriei şi
moaştele sfântului s-au întors la Suceava,
la rugămintea clericilor. (În schimb, austriecii au oferit mănăstirii
din Jovkva în dar moaştele Sf. Mucenic
Partenie, care a decedat la Roma în anul 250)” .
Poetul Nicolae
Dabija, mai bine de un sfert de secol în urmă, a întreprins cercetări, cu multe
eforturi în Galiţia, în căutarea mormântului mitropolitului Dosoftei, fără a
găsi însă vreo urmă veridică a acestuia. Iată concluzia poetului la finele
acelor căutări: „Abia mai târziu aveam să aflu că mitropolitul a lăsat un
testament, în care ar fi rugat să fie înmormântat la mănăstirea Uniev, unde îi
apăruse „Psaltirea”, pe atunci un important centru cultural. Sicriul aşezat
într-un car şi însoţit de câţiva călugări, pe o zi de frig şi cu lumină, luă
drumul către Uniev, pentru a străbate distanţa de zeci de verste - ultima pe
care avea s-o parcurgă mitropolitul în această lume… Pe undeva pe acolo se află
rămăşiţele pământeşti ale marelui cărturar Dosoftei. Posibil călugării de la
Uniev, pentru care Dosoftei ar fi fost mai degrabă un necunoscut, să nu fi
reuşit a-i amenaja un mormânt prea bogat…” (Nicolae Dabija. Pe urmele lui
Orfeu. Ediţia a 2-a. Editura „Hiperion”, Chişinău-1990, p. 110). Cu regret, N.
Dabija n-a dat prea multe amănunte despre acel „testament” şi nu ne-a convins,
la acea vreme, că el există. Totuşi, pe la Uniev, la mănăstire, am trecut
făcând un frumos drum de la Poceaev la Lvov şi apoi la Jovkva. M-am ales doar
cu fotografii pe urmele mitropolitului care a tipărit acolo cea mai frumoasă
carte a sa, Psaltirea în versuri…
Cercetătorii ucraineni insistă asupra ideii că
Dosoftei a fost primul stareţ al mănăstirii din Jovkva doar după ce el a trecut
la confesiunea greco-catolică. Numai că ei nu au niciun argument în acest sens.
Este adevărat că au existat suficiente presiuni asupra sa, ca să îşi schimbe
religia, Dosoftei însă rămânând ortodox până la capăt.
În schimb, avem noi, românii, suficiente
contraargumente. Ierarhul Dosoftei a avut permanentă grijă de comunitatea
ortodoxă din Polonia în toată perioada aflării sale acolo. La castelul de la
Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, venea deseori şi regele
polonez Jan Sobieski cu familia sa ca să admire slujbele ortodoxe ale
mitropolitului. Un argument în plus poate fi şi informaţia că ”despre viaţa lui
Dosofteiu în castelul Stryj mai găsim o notiţă, care e destul de caracteristică
pentru a stabili împrejurările în care a trăit el acolo. Unul dintre vechii
istorici ruşi, N. B. Camenschi, în „Istoria Uniaţiei”, care a apărut la 1805
(Каменскiй Н. Б. Исторiя объ Унiи, Москvа, 1805, p.147), afirmă, pe baza
izvoarelor, că „la 8 Septemvrie 1692, la Stryj, unde locuia mitropolitul
Sucevei Dosofteiu, uniţii [greco-catolicii]au luat cu forţa patru biserici
ortodoxe, şi preoţii ortodocşi, care începuseră liturghia, au fost daţi afară
şi desbrăcaţi de odăjdii” (citat din „Contribuţii privitoare la originea şi
moartea mitropolitului Moldovei Dosofteiu”. Discurs rostit de Ştefan Ciobanu la
28 maiu 1919 la Academia Română. Bucureşti, Librăriile: „Cartea Românească” şi
Pavel Suru, 1920, p.16). Este prea posibil ca şi biserica Naşterea Domnului din
Jovkva să fi fost printre bisericile „luate cu forţa de către uniţi”. Şi
biserica din Lavrov, unde au fost înmormântaţi cei doi domnitori, ortodocşi, ai
Moldovei şi Ţării Româneşti, a trecut
prin acest pârjol al uniţilor, şi asta este demonstrat.
Am călătorit de trei ori în regiunea Lvov în căutarea
moaştelor Sf. Dosoftei. În primul drum, în 2009, fiind în trecere prin regiune
spre valahii polonezi, nici orăşelul nu l-am putut găsi pentru că eu căutam
unul cu denumirea Nesterov, aşa numindu-se în perioada 1951-1992. În ziua când
l-am descoperit, în cel de-al doilea
drum, în ianuarie 2013, toată ziua au fost
slujbe bisericeşti şi n-am avut cu cine sta de vorbă fiind în mare grabă
spre casă. Doar în cea de a treia
încercare, în octombrie 2013, la Jovkva, am reuşit să cobor în subsolul
bisericii. Mai bine zis, mi s-au deschis uşile subsolului unde a fost
înmormântat mitropolitul cu 320 de
ani în urmă, ca să mă conving că subsolul era curat ca şi
biserica în interior, lăcaşul fiind proaspăt reparat.
Din fericire, în cea de a treia vizită la Jovkva am
fost mai inspirat (luând câteva sticle de vin moldovenesc preferat de slavi),
astfel acolo, în subsol, mi s-au deschis nu numai larg uşile ci s-au deschis şi
cele două „guri” greco-catolice creştineşti care au coborât cu mine, cu
plăcere, în subsol. Iată ce mi-au vorbit acei doi însoţitori, deveniţi
prieteni, cuvinte redate şi redactate de mine: Când i-au „eliberat” bolşevicii
pe ucrainenii apuseni, mai întâi, imediat după ce a fost pus în aplicare Pactul
Ribbentrop-Molotov, în septembrie 1939, dar mai ales după ce i-au mai
„eliberat” o dată, în iulie-octombrie 1944, în biserica cu moaştele Sf.
Partenie şi rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului nostru a fost instalat
comitetul raional al N.K.V.D.-K.G.B.-ului. După „eliberare”, aici au mai fost
plasate, pe rând, staţiunea sanitar-epidemiologică, policlinica stomatologică,
redacţia ziarului raional ş. a.
În timpul reparaţiei capitale a bisericii, în
1993-1996 , a fost descoperită o intrare secretă, betonată, în subsolul
bisericii, de unde au fost scoase rămăşiţele pământeşti a 225 de oameni (şi, cu
mare durere o spun, copiii nenăscuţi încă, din burţile mamelor lor, n-au fost
puşi la acest număr!), de pe care se scosese încălţămintea şi hainele, mai
calitative faţă de cele cu care au venit peste ucrainenii occidentali
„eliberatorii” bolşevici kominternişti… În biserică au fost împuşcaţi în ceafă
225 de patrioţi, naţionalişti ucraineni (vă amintiţi de masacrul de la Katyn,
de cei 25 de mii de ofiţeri polonezi executaţi de bolşevici lângă Smolensk, în
aprilie 1940?). În aceeaşi biserică înconjurată de un zid înalt şi gros,
asemănător unei cetăţi medievale, au fost împuşcaţi atâţia oameni nevinovaţi şi
niciun orăşean nu a ştiut nimic despre această tragedie. Până la reparaţia
începută în 1993 nimeni dintre cetăţeni nu a bănuit ce „surpriză” îi aştepta după 45 de ani.
Ca să nu apară vreo urmă prin Jovkva, bolşevicii
kominternişti au făcut cimitir chiar acolo, în subsolul bisericii, unde se
aflau şi rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului nostru. Au bucşit subsolul cu
corpurile neînsufleţite (goale-goluţe) şi cu cefele găurite ale pucrainenilor
şi le-au acoperit cu nisipul cărat cu „polundrele” (camioane sovietice de 1,5
tone) din nisipăria din apropierea Jovkvăi, din partea de sud a oraşului,
betonând intrarea în subsolul bisericii. Acest mormânt comun a fost descoperit,
cum am zis mai sus, abia după perestroika gorbacioviană, în anul 1993, în
timpul reparaţiilor capitale, fiind scoase de acolo 225 de cadavre, mai exact
(?), 224 de corpuri neînsufleţite şi … rămăşiţele pământeşti ale Mitropolitului
nostru, Dosoftei…
După incursiunea
prin subsolul bisericii am mers cu noii mei amici la Cimitirul
vechi, din partea de est a oraşului,
unde am vizitat cele două mari morminte
comune din marginea, dinspre stradă, a cimitirului. Primul mormânt nu
poate fi „suspectat” de aflarea acolo a moaştelor Sfântului Dosoftei, pentru că
acolo se află o placă unde sunt încrustate numele a 42 oameni morţi în perioada
interbelică. În cealălalt mormânt comun, mult mai mare, pe cruce, nu sunt
încrustate numele celor înmormântaţi acolo, ci este scris doar un scurt text:
„Aici odihnesc victimile teroarei comuniste, 1946-1949”. Aici au fost
reînhumate cele 224 plus unul de corpuri neînsufleţite, descoperite în subsolul
Bisericii Naşterea Domnului din Jovkva, în anul 1993, înainte de începerea unei
reparaţii capitale de durată a bisericii.
Din acest mormânt am pus un pumn de ţărână, într-o
cutie de plastic şi am umplut-o cu
pământul sfinţit, ca s-o iau cu mine acasă, ca amintire din acele căutări
emoţionante ale Sfântului Dosoftei.
Nu risc să afirm că sunt descoperitorul locului de
veci al Sfântului Dosoftei. Nu am dovada în mâini. Acesta-i un minim pe care am
putut să-l fac eu cu posibilităţile mele limitate. Concluzia definitivă o poate
face o investigaţie ştiinţifică serioasă bazată pe analiza radioactivă a
rămăşiţelor pământeşti, o analiză a intervalului de timp în care se
dezintegrează jumătate din masa substanţei radioactive din oasele celor
înhumaţi în acel mormânt comun. Această analiză ar putea demonstra că
rezultatele ei la unul din cele 225 de cadavre diferă mult de rezultatele altor
224 de cadavre. Perioada de semidezintegrare la unul din cadavre să demonstreze
că a fost înhumat, în anul 1693, deci cu 255 de ani mai devreme decât celelalte
224 de cadavre ale patrioţilor ucraineni ucişi de N.K.V.D.-ul kominternist …
Vor încerca oare Guvernul Român şi Patriarhia Română
să pornească un proces anevoios de negocieri cu Guvernul ucrainean şi Biserica
ucraineană pentru săpături şi analize acolo la Jovkva pentru descoperirea
moaştelor unui Sfânt român? E greu de spus mai ales dacă vom lua în considerare
trista „experienţă” a administraţiei româneşti postdecembriste de a frâna
construcţia şi inaugurarea unui Memorial ostăşesc românesc la Cotul Donului
unde zac 150 de mii de eroi români şi unde nu există măcar o troiţă românească
maramureşeană. Rămâne să sperăm că una din următoarele guvernări va fi capabilă
să facă această lucrare creştinească necesară la Cotul Donului dar şi la
Jovkva…
25 decembrie 2013
Aranjament grafic – I.M.
-------------------------------------------
https://www.romaniidinjurulromaniei.ro/articole-blog/1444/%E2%80%9Epe-urmele-sfantului-ierarh-dosoftei-mitropolit-al-moldovei-de-la-locul-de-bastina-pana-la-cel-de-veci/
- 25 decembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu