Nesupunerea
față de „autorități” în filosofia doctrinară „de stânga” și „de dreapta” la
debut
Gabriel
Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română
29
Decembrie 2024
„Manifest
der Kommunistischen Partei” (Manifestul Partidului Comunist) și „Civil
Disobedience” (Nesupunerea Civică).
„Tristețea
mea aude nenăscuții câini/ Pe nenăscuții oameni cum îi latră” (Nichita
Stănescu)
Este interesant de observat că imediat după publicarea
„Manifestului Partidului Comunist” la 21 februarie 1848 a apărut, aproape
imediat în anul următor 1849, un alt eseu extraordinar, elaborat de filozoful
american Henry David Thoreau (1817-1862) și denumit „Civil Disobedience” sau
tradus în limba română Nesupunerea Civică.
Trebuie evidențiat că cei doi autori, respectiv
iudeo-germanul Karl Heinrich Marx (1818-1883) și americanul H.D. Thoreau nu
s-au cunoscut niciodată personal și de asemenea nu și-au cunoscut operele
filosofice. Deci se poate spune că acești doi mari gânditori nu s-au aflat
vreodată la într-o stare de competiție doctrinară. Această reacție de apariție
imediată a unei soluții ideologice raționale de contramăsură la concepția
violentă a lui Marx a avut loc în opinia mea cu siguranță în Câmpul
Morfogenetic.
„Manifestul Partidului Comunist” este un cod de
acțiune radical și satanic-revoluționar (cca.100.000.000 de oameni uciși pentru
realizarea „dreptății sociale”), realizat într-o manieră militantă și sintetică
căruia cu de sine putere de K.H.Marx dar și de F. Engels (1820-1895) care i-au
atribuit calitatea de evidențiator-luminător absolut al cauzelor și surselor
nedreptății sociale. Deasemenea „Manifestul Comunist” propune o metodă radicală
de eliminare a nedreptăților prin revoluție violentă și nu în ultimul rând
acest text apare în viziunea lui Marx ca „adevăr filosofic suprem” ce poate fi
utilizat și ca „terapie” de șoc în relația socială conflictuală dintre
proletari și proprietari. Această „însănătoșire” a relațiilor sociale trebuia
realizată obligatoriu la modul absolut prin forță, violență și supunere
necondiționată în fața proletariatului. „Să tremure clasele dominante în faţa
unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decât
lanţurile. Ei au o lume de câştigat”.
Principalele schimbări sociale pe care le prevede
Manifestul Partidului Comunist de sus în jos (acțiuni după obținerea puterii și
controlului) sunt:
- exproprierea proprietății funciare și întrebuințarea
rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat;
- impozit cu puternic caracter progresiv;
- desființarea
dreptului de moștenire;
- confiscarea
proprietății tuturor emigranților și rebelilor;
- centralizarea
creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu capital de
stat și cu monopol exclusiv;
- centralizarea tuturor mijloacelor de transport în
mâinile statului;
sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de
producție, desțelenirea și ameliorarea
pământurilor după un plan general;
- egală obligativitate a muncii pentru toți,
organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură;
- îmbinarea
muncii agricole cu cea industrială, măsuri având ca scop înlăturarea treptată a
opoziției dintre sat și oraș;
- învățămînt
public gratuit pentru toți copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor,
sub actuală ei formă. Îmbinarea educației cu producția materială etc., etc.
Revenind la eseul „Civil Disobedience” putem spune
acele concepte se referă în general la activitatea reactivă de autoapărare a
cetățenilor aflați în stare de pericol letal datorită exceselor, trădării sau
incompentenței „elitei” și „autorităților” total iresponsabile. Putem observa
de la bun început că H.D.Thoreau propune o limitare a intervenției statului
absolutist și intruziv în afacerile cetățenilor. El afirmă: ,,Guvernarea cea
mai bună este aceea care guvernează cel mai puțin”. Această formulă ultraliberală
ar avea ca țintă finală și ar conduce, spune el, la dezideratul social ideal
de: „Guvernarea cea mai bună este aceea care nu guvernează de loc”. Adică
observăm că încă de la 1849 apăruse fundamentarea și justificarea ideologică a
ideii de descentralizare a instituțiilor statului ca structură absolutistă de
comandă și control în domeniile vieții particulare.
Principalele schimbări sociale pe care le prevede
Codul ,,Civil Disobedience” sau „Nesupunerea Civică” de jos în sus (acțiuni în
vederea neutralizării puterii de stat și acțiunilor iresponsabile ale acesteia)
sunt:
- refuzul de a plăti impozitele și taxele;
- greva prin ședere;
- blocarea căilor de acces (în apropierea unor
obiective importante militare, economice, etc.);
- ocuparea unor spații sau instituții publice
(aeroporturi, etc.);
- perturbarea evenimentelor organizate de instituțiile
administrative;
- neexecutarea legilor, ordinelor administrative;
- nesocotirea instituțiilor și a administrației
publice și înființarea altelor noi în locul acestora.
Statul în viziunea lui Platon debutase ca și concept
organizatoric-filosofic în realizarea Binelui, Adevărului și Frumosului pentru
toți cetățenii (conceptul kalokagathia). Astăzi însă după mii de ani de
exercițiu politic de la acel debut strălucit, conducătorii decidenți s-au uzat
din punct de vedere filosofic, s-au pervertit ideologic și s-au corupt din
punct de vedere spiritual, uman și politic. S-au ticăloșit mai mult ca
niciodată apelând la metode de manipulare socială apte să orbească ideologic și
filosofic marea masă a cetățenilor și care să permită îmbogățirea doar a
câtorva grupuri mici de cetățeni organizați în secret partinic absolut. Pentru
a atinge aceste deziderate politicienii slăbesc puterea particulară a
individului și aplică impozite financiare în primul rând în numele vechiului
concept democratic și al siguranței oferită de structura comunitară a polisului
iar mai apoi reluat la 1789 cu ocazia Revoluției Franceze.
Dar de ce intră Statul (res publica-tr.lb.lat.-afaceri
publice) în viața și afacerile private cetățenilor? Simplu! În primă fază
pentru realiza dezideratul Revoluției Franceze de convingere a cetățeanului să
renunțe la libertatea sa în favoarea siguranței oferită de stat. Adică de a-l
supune în totalitate absolută pe om legilor emise de Stat. Dar cine este Statul
„res-publican”? Statul nu este o grupare abstractă de norme, legi și
instituții. Statul actual este ființa socială hidoasă a câteva sute de cetățeni
decidenți care alcătuiesc de fapt Sistemul. Cele două concepte Statul și
Sistemul sunt sinonime și se confundă din punct de vedere al capacității de
a-și impune propria voință și nu pe cea a majorității pe care pretinde că o
reprezintă.
Și spune Thoreau cu privire la acest aspect: „Am văzut
că Statul era imbecil, că era timid ca o femeie cu fițele ei, că nu-și deosebea
prietenii de dușmani, drept care mi-am pierdut tot respectul pe care-l mai
aveam față de el și l-am compătimit”.
Lăsând la o parte definiția clasică a statului pe care
o știm de la Platon aplicată mai târziu și în Roma respublicană
(respublica-tr.lb.lat.afaceri publice) putem spune că în actualitate statul a
devenit o mafie ocultă constituită din cetățeni foarte bine informați și
organizați în mod public „la vedere”. Statul respublican acționează eficient
economic și politic doar pentru câteva mii de cetățeni și sub Regimurile „de
stânga” și sub așa zisele Regimuri „de dreapta”. Și în dictatura „socialistă”
dar și sub ,,democrația” capitalistă (pentru doar câțiva....) în vederea
constituirii unor aparențe democratice drapate cu emiterea de legi, decrete,
ordine și regulamente.
Aceste ,,reglementări legale” au rolul de a nu permite
tocmai dezvoltarea inițiativei private pe care ideologia liberală o clamează și
de a sabota și descuraja dezvoltarea societății în ansamblul ei general. Față
de aceste situații care se întâlneau și pe atunci foarte des H.D.Thoreau afirmă
următoarele: „Nu pot o clipă recunoaște drept conducerea mea acea organizație
politică ce e totodată conducerea sclavilor. Toți oamenii recunosc dreptul la
revoluție, adică dreptul de a refuza să se supună și a rezista conducerii
atunci când tirania și ineficiența ei sunt mari și de neîndurat”.
Thoreau evidențiază în acest sens următoarele
observații și considerații logice cu privire la obediența absolută a oamenilor
în relația cu Statul și legislația acestuia de natură impersonală: „Legea nu
i-a făcut niciodată pe oameni nici măcar un pic mai drepți și servindu-se de
respectul lor pentru ea, până și binevoitorii sunt făcuți zilnic agenți ai
nedreptății. Un rezultat obișnuit și natural al respectului exagerat față de
lege este că poți vedea un șir de ostași, cu colonel, căpitani, caporali, soldați,
băieți care cară praful de pușcă și toate celelalte, mergând într-o ordine
admirabilă la război peste dealuri și văi, împotriva rațiunii și a conștiinței
lor ceea ce face marșul lor cu adevărat neverosimil și produce o palpitație a
inimii. Ei n-au nici o îndoială că sunt implicați într-o afacere condamnabilă,
fiind cu toții firi pașnice. Ce sunt ei atunci? Oameni sau fortărețe de muniții
mișcătoare în slujba unui conducător oarecare fără scrupule? Vizitați șantierul
naval și priviți-l pe un soldat din infanteria marină, un om cum guvernarea
americană poate face cu magia ei neagră -doar o umbră și un rest de umanitate,
un om viu și în picioare, însă deja se poate spune, îngropat până la gât în
funeralii... Majoritatea oamenilor servesc astfel Statul, nu în primul rând ca
oameni ci ca mașini cu trupul lor. Ei sunt armata permanentă, miliția,
temnicerii, polițiștii, posse comitatus etc. În cele mai multe cazuri nu există
exercitare liberă, nici a judecății nici a simțului moral, ci aceștia sunt puși
pe același plan cu lemnul, pământul și pietrele; iar oameni de lemn ar putea fi
fabricați pentru a servi la fel de bine aceluiași scop. Față de astfel de
oameni nu se arată mai mult respect decât față de oamenii de paie sau față de o
grămadă de pământ. Ei au aceeași valoare ca și caii sau câinii. Totuși chiar și
aceștia sunt considerați îndeobște buni cetățeni. Alții ca majoritatea
legislatorilor, politicienilor, avocaților, funcționarilor slujesc Statul mai
ales cu mintea lor și cum rareori fac distincții morale, e la fel de probabil
să slujească diavolul, fără a intenționa acest lucru, ca pe Dumnezeu. Foarte
puțini precum eroii, patrioții, martirii, reformatorii în cel mai înalt sens și
oamenii-slujesc și ei Statul cu conștiința lor și astfel i se opun în mod necesar
în cea mai mare parte, fiind tratați în mod obișnuit ca dușmani de către el”.
Referindu-se la vot ca mijloc pașnic de atingere a
Binelui public, Thoreau critică ideea eficienței majorității democratice în
atingerea acestui deziderat: „Orice vot e un fel de joc, la fel ca damele sau
tablele, cu o ușoară nuanță morală în el, un joc cu binele și răul, cu probleme
morale, iar paiul îl însoțește în mod natural. Caracterul votanților nu e pus
în joc. Îmi dau votul după cum cred, poate că e bine, dar nu sunt interesat în
mod vital ca acel bine să izbândească. Doresc să-l las în seama majorității.
Obligația lui așadar n-o depășește niciodată pe cea a oportunității. Chiar și
votul pentru bine nu înseamnă a face ceva pentru el. Înseamnă doar a-ți exprima
slab față de alții dorința ca el să izbândească. Un om înțelept nu va lăsa
binele la mila norocului, nici nu va dori ca el să izbândească prin puterea
majorității. E puțină virtute în acțiunea maselor: Când majoritatea maselor vor
vota în cele din urmă abolirea sclaviei va fi pentru că vor fi indiferenți față
de sclavie sau pentru că va mai rămâne puțină sclavie de abolit prin votul lor.
Ei vor fi atunci singurii sclavi. Poate grăbi abolirea sclaviei numai votul
celui ce-și afirmă propria libertate prin votul său.”
„Astfel sub numele de Ordine și Guvernare Civilă,
suntem cu toții obligați în final să omagiem și să susținem propria noastră
mediocritate”.
„Cei care, în timp ce dezaprobă caracterul și măsurile
unei guvernări, îi acordă supunere și sprijin sunt indubitabil cei mai
conștiincioși suporteri ai acesteia și, atât de des, cele mai serioase
obstacole în calea reformei. Unii solicită Statului să dizolve Uniunea, să
desconsidere solicitările Președintelui. De ce n-o dizolvă ei însuși -uniunea
dintre ei și Stat-și de ce nu refuză să-și achite cota la Tezaurul lui public?
Nu se află ei oare în aceeași relație cu Statul precum cea dintre Stat și Uniune?”.
Concluzii
Deci prin comparație și analogie cu evenimentele din
timpul lui H.D.Thoreau degeaba acum pensionarii români se plâng că nu au un
bănuț pentru a-și lua puțină carne de vită sau măcar un os pentru o ciorbă,
pentru că ei sunt de fapt cei mai corecți cetățeni imaginabili. Ei sunt dresați
de Sistem și se prezintă disciplinați la Direcțiile de Taxe și Impozite încă de
dimineață, pe data de pe 6 ianuarie și tremurând bolnavi și nemâncați formează
cozi uriașe pentru a-și plăti corect impozitele către Stat.
Nu contează dacă vor muri a doua zi de foame, frig,
sau de lipsă de medicamente. Ei sunt corecți la modul absolut pentru că sunt
dresați prin frică și astfel din mizeria lor financiară hrănesc monstrul
Politic fără conștiință sau sentimente omenești care-i devorează și îi distruge
firesc și fără oprire cu logica „rațiunii de Stat” și a legilor financiare.
Unde sunt impozitele colectate la „Finanțe” ale
cetățenilor contribuabili dacă România s-a împrumutat în scurt timp cu 200 de
miliarde? Și unde sunt acei bani împrumutați dacă ei nu se mai regăsesc nici în
infrastructură nici în spitale, școli sau salarii și niciunde altundeva? Și mai
mult nici o autoritate specializată a Statului nu dă nici un răspuns?
La drept vorbind nu este nimeni obligat să se dedice
eradicării Răului dar este de datoria cetățeanului să se curățească pe sine din
punct de vedere moral și să nu mai acorde Răului Manifest nici un sprijin
efectiv! Pe vremea lui Thoreau în America (ca și astăzi în România), de exemplu
cetățenii refuzau să participe militar la reprimarea unei revolte a sclavilor
dar ofereau un substitut financiar pentru a se extrage de la participarea la
acțiunea militară respectivă, încercând astfel să-și liniștească conștiința.
Așa și astăzi la noi în România de pildă unii cetățenii vârstnici votează cel
mai mare (și monstruos) partid și își plătesc corect impozitele către Stat, iar
apoi încep să se plângă pe sticla tembeliziunilor, care nu pierd momentul și le
retorsionează emoțiile prin difuzarea unor melodii populare cu text zguduitor
despre țară și oamenii emigrați în occident.
La o primă analiză ai crede că un comandament moral
foarte înalt domină gândirea acestor cetățeni urgisiți. Dar dacă mai insiști
puțin afli că acești oameni (contribuabili) nu au nici un fel de argumente
logice sau justificări raționale care să poată „sta în picioare” chiar la o
analiză superficială. Oamenii sunt „dresați” social și astăzi prin frică și
teroare iar acțiunile lor financiare disperate nu sunt dictate de nici o
dragoste de țară sau de o vreo conștiință civică înaltă. Se conformează de frica
pedepsitorilor care rânjesc din postura de „autorități competente”.
Thoreau este îngăduitor cu oamenii simpli, nu este un
fanatic al propriilor viziuni filosofice și este conciliant cu cei nepregătiți
să gândească: „Mă gândesc uneori: De ce?- acești oameni au, de fapt intenții
bune, sunt doar ignoranți; ar face mult mai bine dacă ar ști cum: de ce să le
dai vecinilor tăi această supărare de a te trata așa cum nu sunt înclinați să o
facă? Dar mă gândesc din nou că aceasta nu-i un motiv ca eu să fac ce fac ei
sau să le permit altora să sufere o supărare mult mai mare de un alt tip”; „Nu
vreau să mă cert cu nici un om și nici o națiune, nu vreau să despic firul în
patru și să fac fine disocieri sau să mă pretind mai bun decât vecinii mei. Mai
degrabă caut o scuză, ca să mă conformez obiceiurilor pământului. Sunt, de
fapt, foarte pregătit să mă conformez lor. Într-adevăr am motiv să mă suspectez
pentru această criză și, în fiecare an atunci când vine perceptorul de taxe,
sunt dispus să analizez actele și poziția conducerii generale și de stat,
precum și starea de spirit a oamenilor, ca să găsesc un pretext de a mă
conforma”.
Din nefericire acum în actualitate Răul nu poate fi
boicotat financiar în mod civilizat pentru că chiar dacă unul are conștiință
militantă înaltă alți 100.000 vor accepta de îndată cooperarea și chiar
„cooperativizarea” așa cum s-a văzut de exemplu în aplicarea măsurilor
comuniste din România. Aceasta este educația și caracterul nostru, trebuie să
recunoaștem.
Rezultat concret pe termen scurt: Acum România trebuie
să se împrumute din nou pentru supraviețuire din nou la F.M.I. cu obligațiile
binecunoscute, iar cetățenii trebuie să asculte în primă fază ca drept soluție
de supraviețuire aberația aceea sinistră cu „ordonanța trenuleț”. Dar tare îmi
este că în această stare catastrofală de prăbușire economică și anomie
generalizată F.M.I și Banca Mondială vor prelua în curând România anulând
autoritatea de Stat. Este doar o opinie personală care nu se sprijină pe declarațiile
oficiale! În „Protocoalele Sionului” scrie foarte clar: „Vor cere pacea dar noi
nu le vom da pacea până ce nu vor recunoaște deschis și cu umilință Guvernul
Nostru Suprem!”.
În final Thoreau concluzionează: „Autoritatea
conducerii, chiar de felul celei căreia doresc să mă supun - căci voi asculta
bucuros de cei care știu și pot să facă mai bine decât mine, iar în multe
privințe chiar de cei care nici nu știu și nici nu pot să facă atât de bine- e
totuși una impură: pentru a fi strict justă, ea trebuie să aibă autorizația și
consimțământul celor conduși. Ea nu poate avea nici un drept natural asupra
persoanei și proprietății mele decât acela pe care il recunosc eu. Progresul de
la o monarhie absolută la una limitată și de la una limitată la democrație e
progresul către un veritabil respect față de individ. Chiar și filosoful chinez
era destul de înțelept ca să vadă în individ baza imperiului. Este oare
democrația, așa cum o cunoaștem ultima îmbunătățire posibilă a guvernării? Nu
este oare cu putință un pas mai departe către recunoașterea și constituirea
drepturilor omului? Nu va exista niciodată un stat cu adevărat liber și luminat
până când Statul nu va ajunge să-l recunoască pe individ drept o putere mai
înaltă și independentă din care derivă întreaga lui putere și autoritate,
tratându-l în mod corespunzător.Îmi place să-mi imaginez cel puțin un stat care
își poate permite să fie drept cu toți oamenii și să-l trateze pe individ cu
respect ca pe un vecin, care chiar n-ar considera incompatibil cu liniștea sa
dacă unii ar trăi separat de el, fără să se amestece în treburile lui și fără
să fie înglobați în el, îndeplinindu-și toate obligațiile de vecini și
concetățeni. Un stat care a purtat acest soi de fruct și a admis ca el să cadă
imediat după ce s-a copt ar pregăti drumul pentru un stat încă mai bun și mai
glorios, pe care de asemenea, mi l-am imaginat, dar încă nu l-am văzut
nicăieri”.
Vae victis!
Bibliografie:
- H.D. Thoreau., Nesupunerea Civică și
Alte Scrieri Editura Herald, București, 2021. p.92,93, 94,
-
https://www.storyboardthat.com/ro/biography/henry-david-thoreau#
-
https://revistapolis.ro/citi-oameni-a-omorit-comunismul-si-cine-erau-ei-how-many-
people-did-communism-kill-and-who-were-they/
Adaptare grafică - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu