Mircea Dorin Istrate - Așteptata ceea iarnă

 

 

Mircea Dorin Istrate

Poezii pentru sâmbăta seara

 

 

~*~

 

Așteptata ceea iarnă

 

Vintă-i IARNA peste humă, peste sat și peste țară,

Munca-i dusă la HODINĂ, până-n prag de primăvară

ROADA-i pusă în hambare, fânu-n STOGURI rânduit,

Vinul doarme în BUGLANE, somn prelung la limpezit,

Varza toată e în BUTE, PICOTIND în PRITOCIT.

 

De Ignat veni-va vremea pe GODAC să îl tăiem,

Să-l avem de POFTA gurii și-n bucăți să-l feliem,

Pe trii RUDE să îl punem, steie-mi în AFUMĂTOARE,

Iar JINARSUL, cel de prune, gălbeniu și-ar vrea culoare.,

C-apoi roșu să se facă în OBRAJI, la fiecare.

 

Așteptam vie CRĂCIUNUL, cu sfințita lui colindă,

Cu COPII pe la ferestre și-ncă la vecini în TINDĂ,

Ca AMINTE țină-n viață toată cea copilărie,

Prea știind că niciodată ca atunci, n-o fi să-mi fie,

Raiul cel fără PERECHE, plin de sfânt și reverie.

 

Numai NINGĂ-mi ca-n poveste vre-o trei zile adunate,

Peste sat și peste HULĂ, peste tot și peste toate,

Să mai ȘTIM cum este iarna ceia-n toate-adevărată,

Nu din VORBELE lui Moș, spuie cum a fost odată,

Când copil îmi FOST-a și el, în viața lui uitată.

 

***
*

 

 

 

Crăciunul să vă schimbe

 

Imedeat de-ACU-i Crăciunul, cu-a sa vreme în răcori,

Râmători-mi MOR de-acuma ca eroii jertfitori,

Pentru oala cu SARMALE, pentru slană și cârnat,

Pentru tot ce-o fi de-acuma încă PUS, la afumat.

 

Moarea se întoarce-n BUTE, vinul stă la limpezit,

Se încige iar CUPTORUL ce îmi fi-va fericit

Să îmi COACĂ colăceii, cozonacii rumenii,

Și LICHIILE cu varză, mari, pufoase arămii.

 

Țuica stă în butoiașe ca să capete CULOARE,

Și TĂRIA necesară pe microbi să mi-i omoare,

Lăutari-și TRAG sacâzul pe arcușurile vechi

Și, s-AUZĂ cât mai bine, ei se spală în urechi.

*

Dar la suflet și la gândul că NĂSCUTU-s-a Iisus

Se gândește-NNEVOITUL ridicându-și ochii-n sus ?

Se SMEREȘTE el o clipă și la sfântul cel ceresc ?

La PĂCATE ce făcu-ta în viața-i din lumesc ?

 

Că de-aceea, el, CRĂCIUNUL, nu-i o zi de îmbuibat

Cu mai toate de-ale guri, ci-i și-o CLIPĂ de rugat,

Să ne IERTE, din cerescu-i, Dumnezeul nostru bun,

De cât MULTELE făcut-am, pe al vieții noastre drum.

**

Împletiți plăcerea GURII, tot gândind cât rău e-n voi,

Cum scăpați de el de-acuma să fiți oameni BUNI și noi,

Să-nnoiți această LUME care merge spre pieire

Și în voi de-acum să PUNEȚI, boabe de Dumnezeire.

 

***
*

 

 

 

Învățătura din colindă

 

Doamne, azi de colindăm

Și mărire dacă-ți dăm,

E că Tatăl din ceresc

Vrut-a ca, în omenesc

Să Te naști și să trăiești

Și cu noi să viețuiești.

 

Să ne știi nevoi și jele,

Bucurie și plăcere

Și trădările de Iude

Și minciuni urâte, hâde,

Iar minuni dac-ai făcut,

(Vorbitor pe cela mut,

Înviat pe cela dus

Către lumile de sus)

Când ai fost la judecată

Te-au lăsat, le fii de plată

Pentru-argintul sunător

Și păcatul greu, al lor.

 

Chiar de-ai fost crucificat,

Ai luat al nost păcat

Și ne-ai mântuit de toate

Prin a Ta sfințită moarte.

Noi, puține-am învățat

Și-nnoit-am cel păcat

Ce din nou ne înrobește

Și în zi de zi, sporește.

 

De-asta dacă colindăm

Vrem creștinului să-i dăm

Ale Tale-nvățăminte

Să le țină bine minte

Și-al său suflet să se-aștepte

Judecății celei drepte

Care vine când o fi

Pentru morți și pentru vii.

 

Face-ți dară fapte bune

Ce mereu să se adune,

Ca de-aicea din lumesc

Când plecați în spre ceresc,

În cel rai să veșniciți

Printre cetele de sfinți.

Mai cu toții, fiți primiți

 

***

 

 

 

În visarea unui fulg de nea

 

Din tăriile cerești a căzut un fulg de nea

Și trecând prin vaste spații a ajuns în palma mea,

Să-mi vestească, că cea iarnă a venit și o să-mi stea

Cât pe-aici, scârțara doamnă, după placul ei, o vrea.

 

De-ocamdată, sus pe Coastă, s-a albit un pic cărarea

Dar eu văd în vis nostalgic, cum se-ntinde-n toată zarea

Și miroase iar a iarnă prin pomiștea popii rară

Că se-acoperă de-acuma, vechiul nostru drum de cară.

 

Și mai văd cum copilandri, toți cu săniile-n spate,

Urcă dâlma voinicește pe cărările-ncurcate,

Ca apoi, în chiot vesel s-o pornească toți la vale,

Ca un stol de rândunele ce nimic nu-i stă în cale.

 

Și îmi vin, de nu știu unde, pe la nări ca să mă-mbie

Unsuroasele mirosuri ce le știu din cea pruncie,

De cârnați și de sarmale, ce te-ndeamnă ca să taci,

Și de-asupra, peste toate , de colaci și cozonaci.

 

Și-aud zvonuri de colinde însfințind ulița toată

Și mă văd cu alți de-o seamă cum dădeam la satu-mi roată,

Colindând din poartă-n poartă pe creștini mei smeriți

Ce-ascultau sfânta colindă în tăcere, preaspășiți.

*

Unde ești copilărie, raiul nostru cel pierdut,

Ce ne-ai dat minunea lumii s-o avem cu împrumut,

Azi, un fulg de țin în palmă și-nchid ochii în visare,

Adun vremea ce-am pierdut-o, într-un bob, de lăcrimare.

 

Ține Doamne iarna blândă și pruncuții ce mai sunt

Să mai guste-a ei plăcre până nu s-o duce-n vânt,

Și ne mântuie de rele prin sfințitul colindat,

Că-l uitam de la o vreme, ca mai toate, și-i păcat.

 

***
*

 

 

 

Amintiri din vremi trecute

 

Spuneți-mi, mai țineți minte

Cei cu tâmplele cărunte,

Ierni cum fost-au altădată,

Cu zăpadă afânată

Îmbrăcând întreg pământul,

Valea, dealul, Coasta, câmpul,

Cu copii la săniuș,

Coborând pe derdeluș?

 

Iar în prag de sărbători,

Taina ce vă da fiori

În ajunul de Crăciun

Când se face omul bun,

Și veneau la colindat

Copilașii pe-nserat

Să v-aducă iar aminte

De din vremea dinainte

Cum născutu-s-a Hristos

Prorocit c-o fi al nost

Împărat adus pe lume

Să ne de-a înțelepciune?

*

Timpuri veșnic rotitoare,

Astăzi vin să ne-nfioare

Când un glas de îngerei,

Doar de-o șchioapă prichindei,

Vor veni la colindat

Pe-a mea uliță din sat.

 

Eu și mulți n-om fi acasă

Să-i privim de la fereastră,

C-am plecat să ne domnim

Și să ne îmbogățim,

Uitând satule de tine

Înălțându-mă pe mine

Într-o lume păcătoasă,

Mincinoasă și soiasă,

 

Tu, mă iartă sat bătrân

Că cea vreme-o tot amân,

Dar veni-voi iar acasă

Și-o să stăm cu toți la masă

Câți mai suntem dintr-o viță,

Și-n miros de lămâiță

Depăna-vom amintiri

Din trecute rătăciri.

 

Și-ntr-o boabă lăcrimată

Am să-mi pun durerea toată

Și-ntr-un bob de lumânare

Domnului îi cer iertare

Că n-a fost așa să fie

Să mă facă veșnicie

Timpu-n cuibul ăstui sat

Unde-n prag de înserat

Ceru-ntreg, e-un roi de stele,

Eu, cu visurile mele

Rătăci-voi ca odată

Prin cea noapte înstelată.

 

Iar apoi m-oi face pâine

Într-un lan cu coapte grâne

Și acolo voi rămâne

Lângă moșii mei țărână

Să fim iarăși împreună.

 

***
*

 

 

 

Orașul fără suflet

 

Stau s-aștept, s-aud cum vin

Pe-a mea stradă, din senin,

Un ciopor de prichindei

Colindându-i pe acei

Care trec pe lângă ei.

 

Nu a fost și n-o să fie

Cum aș vrea și-mi place mie,

Într-o seară de ajun

Colindâdu-mi de Crăciun

Toți cu care-am fost odată

Pruncii satului de-o șchioapă,

Ce cântam pe la ferești

Vechi colinde strămoșești,

De bătrânii lăcrimau

Când cu drag, le ascultau.

 

Astăzi, strada mi-e pustie

Și la mine n-o să vie

Cei pruncuți colondători

Că nu-mi sunt deloc datori.

 

Voi rămâne stând în casă,

Cu ce-am pus de-acum pe masă

Pentru seara de Crăciun

Că-s și eu, suflet român.

 

Și, privindu-mi pe fereastră

Am să văd aceeași astră

Stând pe boltă licărind,

Și-ntr-un clinchet de colind

Ce îl am demult în minte,

Într-o aducere aminte

Și-ngâna-voi ca-nnainte:

 

,,Trei păstori se întâlniră

Și așa se sfătuiră,

Raza soarelui,

Floarea soarelui,

Și așa se sfătuiră”......

*

Satule, de n-ai fi tu

Sec îmi fi-va sufletul

De curat și de ce-i sfânt

Însfințindu-mi ăst pământ,

Și străin printre străini

Fi-voi floare între spini.

Ulița mi-o fi pustie,

Și de-acolo n-o să-mi vie

Niciodat colindători

De minune făcători,

Fi-voi nimeni, printre voi.

 

***
*

 

 

 

Pieritoarea cale

 

Ne-am înrăit și nu mai colindăm

De-acum la porți de suflete deschise,

Vrem ca pământu-ntreg să îl luăm,

Ne fie colț de raiuri necuprinse.

 

Ne-am întinat cel suflet că nu-i dăm

Nălțări în urma faptelor plăcute,

Ne îndulcesc păcate și trădăm

Adesea jurămintele făcute.

 

S-a stins în mulți scânteia de divin,

Li-i sufletul pustiu și întristat,

Uitat-au preasmeritul de creștin

Și ruga arzătoare, de iertat,

 

Ce-a milă plânsă în jertfelnicie,

Ce-a faptă bună pe a vieții drum,

Nu li-i în gând și-n faptă ca să fie

Exemple bune, nu visări de fum.

**

Nu mai primiți ca-n ani colindători

Cu inimi larg deschise ca-nnainte,

Păcatelor pe veci sunteți datori,

Cu ele vă-ndulcește-a voastră minte.

***

Aveți dar grijă, cum vă trec azi anii,

Mult prea ușor și nu-s de-ntors n-apoi,

În clipa cea din urmă, n-ajung banii

Să cumpărați iertări, că fi-ve-ți goi.

 

***
*

 

 

 

Sfințenia Crăciunului

 

Colindul ne fie

Dulcea-mbucătură,

Paharul cu apă

Și cuminecătură,

Cuvântul de slavă

Și de-nvățătură,

De iertare rugă

Pentru ce făcurăm,

Laudă-nălțată

Spre acela care,

Om fără păcate,

S-a născut ne-arate

Drumul de urmat,

Către nemurire,

Cer și Împărat.

 

Maică Născătoare

Tu ai fost aleasă

A lumii mireasă,

Să ne dai prin Tine,

Lumii care vine

Pe cel Iertător

Și Nemuritor,

Ce, bătut în cuie

Nouă să ne spuie

Că ne-a mântuit

Și ne-a dezrobit

De-a noastre păcate,

Ce vor fi iertate,

Ce vor fi. uitate.

 

Când primiți colindă,

Strâmta voastră tindă

Rai ceresc se face

De frumos și pace,

Ea se luminează

Parc-ar fi amiază,

Și mi se lărgește

Și îmi părți îmi crește

De cuprinde-n ea

Toată lume cea

Bună și frumoasă

Din păcat întoarsă

 

Și în ce-a urare

Cere-viți iertare

De la Iertător.

Și cu gându-n zbor

Faceți legământ

Către cerul sfânt

Că veți fi de-acum

Bun și iubitor

Și cu gând ușor,

Leac vindecător

Fie-vă colinda,

Ce-nsfinți-va tinda.

 

***
*

 

 

 

Taina nopților de iarnă

 

Se-mpuținează ZIUA cu raza-i de lumină,

Ne-ademenește NOAPTE-n visarea ei cea lină,

Pe umărul ferestrei strat nou de nea se-așterne

Iar cei pruncuți în BRAȚE-s, de-acuma la Moș Ene.

 

Pe BOLTA necuprinsă îmi strălucesc în noapte

Luceferii în roiuri, ca-n pom cireșe coapte,

Când LUNA, doamna nopții, cu voalul ei de nori

Îmi cerne-a ei lumină, pe plopi de frunze goi.

 

Sub plăpumi de troiene îmi doarme încolțită

SĂMÂNȚA pusă-n toamnă, de mâna cea trudită,

Odată cu SPERANȚA că-n vara care vine

Hambarul, coșul morii, vor fi cu toate pline.

 

Se stâmpără de-acuma, întreaga larmă-a serii

Când MOARE clipa zilei în palmele tăcerii,

Îmi tremură lumina din lampa afumată,

Și jucăușa umbră a focului din vatră.

 

Ca toate ÎMPREUNĂ, el, omul se-odihnește,

Din hornul casei fumu-n fuioare se rotește,

Urcînd pe scări de VISE spre raiul din ceresc,

În noapți de blândă iarnă, când toate se-ndulcesc.

 

**

Ca mâine e Crăciunul, și-i VESTE pe pământ

Că Maica, Preacurata, născut-a pruncul sfânt,

Că El va FI de-acuma a lumii Iertător

De n-om mai fi cum fost-am, păcatului DATORI.

***

În VISUL cel de noapte, copil mă FĂ Mărite

Să DUC colindul lumii smerit și preacuminte,

Cu alții ce-s de-o seamă, sub ninsele FEREȘTI,,

Când peste noi COBOARĂ, ninsori dumnezeiești.

 

 

***

*

 

 

 

Îndemn n-ainte de Crăciun

 

De-mi vreți al vostru suflet, fie curat de sfânt Crăciun,

Scăpat de multele păcate, smerelnic, iertător și bun,

Mai zăboviți un bob de vreme în fața sfintelor altare,

Și-n rugi cerându-vă iertare, faceți la suflet, alinare.

 

Și dați pomană cât încape la cei mai nevoiți ca voi,

Fie ceva de-mbucătură, vre-o haină pentru cei mai goi,

Că ei tot poartă, ca sărmanii, aceleși straie an de an

Și mai îmbucă pe-apucate, doar când în pungă au vre-un ban.

 

Și împăcați-vă cu lumea de i-ați greșit cumva, ceva,

Puțin ori mult, acum aproape, ori mai demult poate, cândva,

E semn de mare-nțelepciune, plăcută sfântului ceresc,

Poruncă de demult știută, lăsată de dumnezeiesc.

 

Și sufletul să vi-l deschideți primească-n el cea bucurie

Că s-a născut El, Jertfitorul, ca bine nouă să ne fie,

Ca să-i urmăm a Sale-ndemnuri, ce ni le-a spus cu-al Său cuvânt,

Din ziua noastră de născare, și până fi-vom în mormânt.

*

Așa de faceți, fericită vă fi-va ziua de Crăciun

Și veți spera de-acum n-ainte că noul an va fi mai bun,

Iar voi, mai împăcați cu lumea și cu preasfântul cel ceresc,

Ve-ți fi de-acuma înainte, cu-n pas spre cel dumnezeiesc

 

***
*

 

Mircea Dorin Istrate,

 poet înevoit în toate,

Ce-ar vrea ca sfântul, drag Crăciun,

Fie frumos, curat și bun,

Să-l treceți toți în sănătate,

Iară la anul, de se poate

Să fiți mai iertători, mai buni,

În lumea asta, de nebuni.

 

&