Înființarea
și extinderea N.A.T.O. (21)
Prof.
univ. dr. Tiberiu Tudor
15
Decembrie 2024
Boris-Bill,
un schimb de cadouri. Criza bosniacă și
diplomația hohotului de râs (23
octombrie 1995)
Următoarea
întâlnire dintre cei doi președinți a avut loc la 23 octombrie 1995, în Statele
Unite[1], pe fondul crizei bosniace.
Bosnia-Herțegovina era cel mai complicat mozaic etnic
și religios din fosta Iugoslavie. După proclamarea, la 5 aprilie 1992, a
independenței ei, sârbii, majoritari în est și în nord, și-au organizat, la 7
aprilie, un teritoriu independent, Republica Srpska, în ideea alipirii la
Serbia. Conflictul a degenerat în al
treilea război iugoslav („Războiul Bosniac” 1992-1995), purtat între sârbii
bosniaci, sprijiniți de Belgrad, croații bosniaci, sprijiniți de Zagreb și musulmanii
bosniaci, sprijiniți de mujahedini veniți din Iran și Arabia Saudită. După o
serie planuri de pace respinse de către una sau alta dintre părțile în
conflict, atrocități și eșecul forțelor internaționale de menținere a păcii
(«peacekeeping») UNPROFOR (United Nations Protection Forces) sub mandat ONU,
Statele Unite, sub pavilion NATO, au preluat controlul militar și diplomatic al
impunerii păcii («peace enforcement») în zonă.
La 30 august 1995 NATO
a declanșat operațiunea Deliberate Force[2]. Timp de trei săptămâni,
până la 20 septembrie, 400 aeronave de la baze NATO din Italia și de pe două
portavioane americane și două franceze din
Marea Adriatică, au bombardat bazele militare ale autoproclamatei
Republică Srpska. Aceasta a fost prima operațiune militară sub conducere NATO.
Operațiunea a fost concepută ca preambul militar al impunerii păcii. Rușii,
aliații istorici ai sârbilor, nu au fost anunțați. „Ați decis să-i bombardați
pe sârbi. Nu v-ați consultat cu Elțîn. Acesta nu este un lucru bun”, i-a spus
președintele Elțîn președintelui Clinton în cadrul discuției din 23 octombrie
([3], p. 4).
La 22 octombrie, cu o zi înainte de întâlnirea celor
doi președinți, avusese loc la New York sesiunea specială, aniversară, a
Organizației Națiunilor Unite (50 de ani de la înființare). În discursul său,
Elțîn a avertizat asupra „tendinței periculoase de a minimiza rolul ONU,
ocolind prevederile Cartei și voința colectivă a Consiliului de Securitate…ONU
poate și trebuie să fie principalul instrument de construire a noilor relații
internaționale”[4]. Presa a speculat că întâlnirea celor doi președinți de a doua
zi va fi o confruntare dură în problema bosniacă.
Echipa lui Clinton a organizat cu multă grijă această
întâlnire, la Hyde Park, într-un cadru de intimitate, iar președintele Clinton
a început întrevederea oficială[3] cu o frază bine ticluită, corespunzătoare
„prieteniei Bill - Boris” la care Elțîn era foarte sensibil: „Presa spune că va
fi un dezastru. Ei vor să scrie despre un mare dezastru. Haide să îi
dezamăgim.” («They want to write about a big blow-up. Let’s disappoint them»)
([3], p. 4). Discuția s-a purtat pe problema participării Rusiei la tratativele
de pace care urmau să fie impuse celor trei părți în conflict, după
bombardamentul NATO care distrusese bazele militare ale sârbilor bosniaci, și
la viitoarea Forță de Implementare a Păcii în Bosnia (Implementation Force ̶
IFOR). Secretarul Apărării S.U.A., William Perry, și ministrul Apărării Federației Ruse, Pavel Gracev, căzuseră de
acord, la 8 octombrie, asupra unei forțe militare de impunere a păcii, dar
generalul Gracev nu a acceptat ca forțele ruse să fie sub comandă NATO, cu alte
cuvinte înțelegea orice acord NATO-Rusia în sensul unei parități NATO-Rusia.
Negocierile la
nivel înalt nu au fost foarte dificile, așa cum se aștepta echipa lui Clinton.
Discuția în doi din cursul dimineții a început cu un reproș moderat al lui Elțîn: „Un lucru de
importanță majoră este să nu pierdem contactul nici măcar o singură zi. Ai
decis să bombardezi sârbii. Nu te-ai consultat cu Elțîn. Asta nu e bine. Numai
după ce am luat o decizie împreună se poate întâmpla ceva important”. Clinton
s-a sustras cu ușurință: „Loviturile noastre aeriene au fost acoperite de o
rezoluție a Consiliului de Securitate, la care voi sunteți parte. Este unul
dintre motivele pentru care nu te-am sunat. Deși probabil ar fi trebuit s-o
fac. Dar hai să vorbim despre ce avem de făcut în continuare” ([3], p. 5).
Elțîn avea în minte un plan de pace și de implementare
militară a păcii, cu largă participare europeană și cu un însemnat rol de
prestigiu pentru Rusia: „ Am vorbit cu Chirac. Mi-a spus: «Dacă te înțelegi cu
Clinton, sunt și eu de acord». Un plan în cinci pași: Primul o conferință, de
principiu, a celor trei președinți iugoslavi la Moscova, fără vreun document
semnat. Al doilea, ei pot veni în Statele Unite, pentru ceea ce cred că tu ai
putea numi «dragostea de proximitate», o discuție lungă pentru punerea lor de
acord asupra unor aspecte concrete. Al treilea și al patrulea pas să meargă la
Paris și Londra, după care să se întoarcă la Moscova pentru stabilirea finală a
condițiilor implementării păcii….În privința implementării militare a păcii,
fiecare ar trebui să avem o zonă de responsabilitate. Noi ̶
acolo unde trăiesc sârbii bosniaci. Trupele noastre pot fi sub comanda
unui general american. Suntem de acord cu asta. Dar nu sub NATO. Sub un
american, de acord, dar nu sub NATO.” («
under an american okay, but not under NATO») ([3], p. 5).
În ce privește ideea unei conferințe la Moscova,
Clinton nu l-a contrazis, a spus numai că Alija Izetbegovici, președintele
musulman al Bosniei și Herțegovinei, se va opune, dar că va încerca să-l
convingă. De fapt, americanii preluaseră deja inițiativa. Antony Lake făcea
turul capitalelor occidentale, iar Richard Hollbrooke cel al Belgradului,
Zagrebului și Sarajevoului pentru a obține consensul prealabil pentru planul de
pace american. Operațiunea Deliberate Force zdrobise rezistența sârbilor
bosniaci. Era evident că musulmanii bosniaci erau sub protecție americană;
Izetbegovici nu avea motive să se ducă la Moscova. Nu a avut loc nicio
întâlnire la Moscova.
Privitor la comanda NATO, însă, Clinton i-a spus că
are o problemă: nu poate convinge nici poporul american, nici Congresul să
implice trupe americane în conflict, decât în calitate de lider NATO («The only
way to sell this to my people and to the Congress is to do it as a leader of
NATO»), motiv pentru care toate trupele trebuie să fie sub comandă NATO.
„Orice, dar nu prin NATO”, a răspuns Elțîn. „Poporul rus are alergie la NATO”
([3], p. 7). Aici Clinton a scos din joben o a doua variantă: trupele ruse, sub
comandă proprie, să aibă numai acțiuni necombatante, transport aerian greu,
deminări, reconstrucție. La obiecția lui Elțîn că asta ar însemna ca rușii să
fie plasați într-un rol „subsidiar, secundar”, Clinton avea pregătit răspunsul:
„Nu! acesta este un rol crucial pentru succesul operațiunii. În plus, fiind
vorba de acțiuni de reconstrucție și dezvoltare, comunitatea internațională ar
fi dispusă să contribuie financiar.” Argumentul a fost hotărâtor; Elțîn a fost
de acord cu această formulă, cerând doar ca participarea rusă să nu fie
denumită „auxiliară” sau „secundară”, ci „crucială” sau „specială”.
A urmat pauza de prânz, în cursul căreia Clinton a
comunicat membrilor celor două delegații (Christopher, Lake, Talbott, Kozîrev,
Riurikov) că Elțîn are obiecții în a subordona trupele ruse unei conduceri
NATO, dar că ele vor prelua, sub conducere proprie, unele operații auxiliare
privind reconstrucția Bosniei și Herțegovinei. Elțîn a confirmat: „Da. Dar să
nu le spunem operații auxiliare, să le
numim operații speciale”.
La finalul convorbirii de după amiază, Elțîn a rezumat
ceea ce considera a fi esențialul acestei întâlniri: „Un ultim lucru, Bill:
Parteneriatul nostru rămâne puternic și ne putem sprijini pe el. Chiar în probleme atât de dificile ca Bosnia,
vom găsi soluții…Parteneriatul nostru este cel mai prețios lucru. Acesta este
principala temă pe care trebuie s-o dezvoltăm. Noi suntem împreună Bill și
Boris. («My s toboi Bill i Boris» ̶ transliterat în memorandumul în engleză al
convorbirii)” ([3], p. 11-12).
Memorandumul convorbirii Clinton-Elțîn [3] -
declasificat în 2018 și accesibil on-line în Biblioteca Digitală Clinton - lasă
impresia unei abilități de mare spontaneitate a lui Bill Clinton în a-l aduce
pe Elțîn pe făgașul dorit. De fapt, în spatele acestei spontaneități stă un
instructaj scris, de 14 pagini [5] - declasificat în 2019 și accesibil la
aceeași locație -elaborat de stafful prezidențial, care precizează răspunsurile
pe care Clinton trebuie să le dea la diversele abordări posibile ale lui Elțîn,
în cursul negocierii. Clinton nu făcea decât să urmeze neabătut și cu o
diplomatică tenacitate acest instructaj profesionist. Elțîn improviza,
retrăgându-se pas cu pas în fața acestei tenacități.
La conferința de presă [6] de după prânzul la care
băuse câteva pahare de vin, Elțîn, într-o stare de „euforie avansată” - după opinia unor participanți de prim rang
([7], p. 183-184;[8]) - i-a făcut lui
Clinton cadoul final, adresându-se ziariștilor: „Prevesteați că summitul va fi
un dezastru. Ei, bine, pentru prima dată vă pot spune că voi sunteți un
dezastru!” («…was going to be a disaster. Well, now, for the first time, I can
tell you that you’re a disaster!»), în hohotele de râs nestăvilit, excesive,
ale lui Clinton[9] (slide).
Strobe Talbott, adjunctul secretarului de Stat,
notează: „Elțîn practica diplomația ca pe un spectacol, iar când era băut
(«when he was drunk»), spectacolul devenea burlesc”[7]. Clinton a marșat și el
pe acest aspect, probabil - interpretează Talbott ̶ pentru a deturna atenția
presei de la starea lui Elțîn, spre o glumă comună a ambilor președinți.
Hohotelor de râs ale lui Clinton l-au determinat pe
experimentatul și sobrul diplomat Antony Lake, consilierul președintelui pentru
probleme de Securitate - care „notase profesional toate concesiile făcute de
Elțîn după prânz, sub privirile deprimate ale oficialilor ruși”[8] - să se
simtă jenat de postura „neprezidențială” a lui Clinton. Dar, adaugă Lake, „se
descurca bine cu Elțîn” («But he did get along well with him») [8]. Clinton
cânta pe struna prieteniei Bill-Boris, dar cânta exclusiv melodia lui, a intereselor
Statelor Unite.
„Eu aproape mă prăpădeam de râs («I almost fell over
laughing»), presa râdea și ea. Elțîn putea să o ia razna spunând cele mai
năzdrăvane/consternante lucruri («could get away with saying the darndest
things»)” - scrie Clinton în memoriile sale ([10], p.676) plasând în derizoriu
toată improvizația lui Elțîn la conferința de presă. Acceptarea „in toto” a
variantei de rezervă a planului american de implementare a păcii a fost o nouă
înfrângere a lui Elțîn și o nouă „umilire a Rusiei”. Elțîn trecuse prin multe
umiliri în cariera lui politică,
începând cu cele două linșaje politice pe care i le orchestrase
Gorbaciov în cele mai înalte foruri ale PCUS, și știa să iasă din ele
nevătămat. Clinton a respectat înțelegerea de a nu utiliza decât termeni vagi
la conferința de presă („Am făcut progrese în problema Bosniei și vom insista
amândoi pentru ratificarea tratatului SALT II”), ceea ce i-a penis lui Elțîn să
transforme înfrângerea de facto în aparența unui succes: „Parteneriatul nostru
nu este pentru un an, pentru cinci, ci pentru un secol…Întâlnirea noastră de
astăzi confirmă faptul că suntem prieteni și că numai împreună vom rezolva nu numai problemele noastre
bilaterale, ci și cele ale întregii lumi”.
Discursul lui Elțîn
la conferința de presă de la Hyde Park a fost unul coerent (ca orice
siberian, Elțîn ținea la mult mai multă băutură, ceea ce pentru Lake sau
Talbott era de neînțeles). Pe un ton ferm, chiar dur, a pedalat pe unitatea de
nezdruncinat dintre Statele Unite și Federația Rusă și pe faptul că
parteneriatul lor decide acum și va decide destinul lumii. La întrebarea
expresă a unui ziarist dacă trupele ruse vor participa sub comandă NATO la
operațiunile IFOR în Bosnia, răspunsul lui a fost: „Asta vor stabili militarii.
Nu este treaba președinților.” Clinton a confirmat.
De fapt problema sârbilor bosniaci era pentru Elțîn
numai una de prestigiu istoric, îndepărtată și minoră în raport cu „opoziția
comunistă” din țară, cu care urma să se confrunte decisiv la alegerile din
1996, și cu „opoziția democrată” din țară și din occident, cu care se confrunta
în problema războiului de secesiune din
Cecenia.
Războiul din Cecenia. Cadoul lui Clinton (19 aprilie
1996)
La 19 aprilie 1996 cei doi președinți, s-au întâlnit din nou, la
Moscova, cu ocazia summitului G7 privind
securitatea nucleară, la care s-au discutat aspectele tehnice ale punerii în
aplicare a tratatelor START I și START II referitoare la reducerea armamentului
nuclear strategic.
La conferința de presă care a urmat (21 aprilie), una
dintre întrebările ziariștilor a fost asupra războiului din Cecenia. Ambii
președinți s-au pronunțat pentru rezolvarea conflictului pe cale diplomatică,
Elțîn subliniind limita de negociere a Federației Ruse: „Republica Cecenă, din
punctul nostru de vedere - și acest aspect este unul absolut - trebuie să rămână și va rămâne în cadrul
Federației Ruse.”
Răspunsul lui Clinton la întrebarea ziaristului lasă,
din nou, impresia spontaneității: „Totul
depinde de premisa de la care pornești: Crezi că Cecenia este o parte a Rusiei
sau nu? V-aș reaminti că noi am avut un război civil în care pierderile noastre
de vieți umane, per capita, au fost mult mai mari decât cele pe care le-am
pierdut în oricare dintre războaiele din secolul al XX-lea. Și asta pentru
premisa pentru care Abraham Lincoln și-a dat viața, anume că nici un stat nu
are dreptul să se retragă din Uniune. Astfel încât Statele Unite au adoptat
poziția că Cecenia este o parte a Rusiei… Și că trebuie găsită o soluție
diplomatică”[11]. Clinton nu i-a rămas
dator lui Elțîn în privința concesiilor făcute de acesta în criza bosniacă.
--------------------------------------------
[1]
https://clinton.presidentiallibraries.us/exhibits/show/hyde-park/hyde-park-setting
[2] Bojan Dimitrevici, Operation
Deliberate Force. Air War over Bosnia and Herzegovina 1992-1995, Helion and
Company, 2021,
https://archive.org/details/dimitrijevic-bojan-operation-deliberate-force-air-war-over-bosnia-and-herzegovina-1992-1995.-no-08/page/51/mode/1up?view=theater
[3] Memorandum of conversation between
President Clinton and President Yeltsin,
Clinton Digital Library, declasified 2018.
https://clinton.presidentiallibraries.us/items/show/101778
[4] United Nation - 4 - Press Release
DH/2005, 22 October 1995.
https://press.un.org/en/1995/19951022.dh2005.html
[5] Background paper Your Meeting and
Working Lunch with President Boris Yeltsin, Clinton Digital Library,
https://clinton.presidentiallibraries.us/items/show/101768
[6] Press Conference,
https://clinton.presidentiallibraries.us/exhibits/show/hyde-park/hyde-park-press-conference
[7] Strobe Talbott, The Russia Hand: A
Memoir of Presidential Diplomacy, New York. Random House, 2002, p.183-184
[8] Anthony Lake, Oral History ̶ The Miller Center, University of
Virginia, 2002.
[9]Showul Elțîn –Clinton
[10] Bill Clinton, My Life, Knopf
Publishing Group, 2004, p. 676
[11] Press Conference,
https://www.presidency.ucsb.edu/documents/the-presidents-news-conference-with-president-boris-yeltsin-russia-moscow-1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu