efigie
pe umbra zeului
elisabetei
~*~
eu
nu am mai avut sărbătoare
din
marxism-leninism
era
cea mai urâtă zi cea mai sinistră
la
orizont
nu
se mai zărește nicio revoluție
te
caut în negura cețurilor
și
mi se pare că te zăresc
cum
mi te apropii
și
rupi umbra zeului în două
cărei
patimi vei supraviețui
după
ce totul a fost ori nici nu a început
și
atunci te apropii de mine
și
totul se pierde ca și cum mersul pe sârmă
ar
fi fost singura ipostază de a ieși din iluzie
să
nu cazi să nu mori treci
peste
privirea șleampătă din arenă
păsări
domestice dispar
în
gerul aspru dintre anotimpuri
cu
țipăt
strigătul
tău de-atunci când mă chemi
tu
cea care faci sărbătoare în univers
~*~
CATALIN
AFRASINEI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu