EGOISMUL
- PRICINA CĂDERII UNIVERSULUI
-
PR. IOSIF VATOPEDINUL -
Omul, cununa creației lui Dumnezeu
Dar omul... El l-a zidit cu mâinile Sale. A vrut să
facă o copie a prototipului, în timp ce totul, așa cum am spus, a fost zidit
printr-o poruncă, chiar și îngerii.
Vedeți că El îl zidește pe om cu propriile Sale mâini,
Se „mândrește” cu el, îi dovedește că L-a făcut după „chipul și asemănarea Lui”
și, prin aceasta, primitor al tuturor celor dumnezeiești.
El a dat o poruncă. Nu a fost nevoie de o poruncă, și
vreau să fiți atenți la acest lucru.
Cu siguranță, Dumnezeu i-a poruncit lui Adam să
păzească ascultarea și supunerea față de Conducătorul său, față de Părintele
Său și să nu mănânce din pomul oprit care dă naștere la moarte și la
stricăciune. Acestea nu erau porunci date într-o manieră imperativă, cum ar fi
cele pe care un superior le folosește pentru a se adresa subordonaților săi.
Pricina căderii lui Adam
Fiți atenți la acestea, pentru că ele sunt temelia
atât a nenorocirii în care am căzut, cât și a întoarcerii noastre, dacă o vom
căuta. Totul este cauzal și, ca atare, au fost produse de o primă cauză și nu
pot rezista sau supraviețui dacă nu sunt într-o relație continuă cu prima
cauză.
De exemplu, gândiți-vă la ramurile care cresc dintr-un
copac frumos. Dacă tăiem aceste ramuri și apoi le punem în apă și chiar adăugăm
îngrășământ, tot nu pot supraviețui. Odată ce au părăsit trunchiul, le este cu
neputință să supraviețuiască. Astfel, ascultarea și supunerea făpturilor care
au fost create de bunătatea dumnezeiască, ar trebui să existe într-o formă
concretă pentru a dobândi puterea de a fi și a exista. Altfel, este cu
neputință...
Și fiți atenți la importanța acestora. Diavolul, care
a fost prima cauză a pervertirii, pentru că a apostaziat de la Dumnezeu, pentru
a se face dumnezeu cu propriile sale puteri, a fost imediat nimicit cu totul,
fără nădejde de întoarcere. Apoi, din ură, îl înșeală pe om, în lipsa lui de
experiență. Omul a fost înșelat și a ascultat ce i-a spus diavolul.
Imediat, a fost îndepărtat de cauza existenței. Drept
urmare, omul cade, își pierde personalitatea și este exilat în țara
stricăciunii, a morții și a pervertirii și a tuturor celorlalte rele care ne
înconjoară.
Toate acestea sunt rezultatul neascultării. Cauza
concretă a fost egoismul, deoarece a fost înșelat de diavol că poate deveni
dumnezeu fără Dumnezeu.
A doua cauză a fost pofta, așa încât trebuia să
mănânce din ceea ce îi plăcea. Tot acest egoism este pricina nimicirii,
rădăcina stricăciunii întregului univers.
Reabilitarea omului
Toate acestea sunt rezultatul neascultării. Cauza
concretă a fost egoismul, deoarece a fost înșelat de diavol că poate deveni
dumnezeu fără Dumnezeu.
A doua cauză a fost pofta, așa încât trebuia să
mănânce din ceea ce îi plăcea. Tot acest egoism este pricina nimicirii,
rădăcina stricăciunii întregului univers.
Prea Milostivul nostru Dumnezeu și Tatăl nostru, după
lepădarea noastră, ar fi putut să ia o mână de pământ și să sufle din nou și să
zidească un alt om. Dar nu aceasta este afecțiunea și dispoziția lui paternă.
El nu o face!
În schimb, El decide să vină El Însuși, să-L întoarcă
pe cel pe care l-a zidit cu mâinile Sale și să-i dea ceea ce i-a făgăduit de la
început.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 83)
HAINA
DE SARBATOARE
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca oamenii, dupa obiceiul obstesc, se îmbraca de sarbatori în haine
luminoase si se veselesc. De la aceasta praznuire vremelnica si pamânteasca
sa-ti ridici mintea prin credinta la sarbatoarea alesilor lui Dumnezeu, care
vesnic vor praznui si se vor veseli. Vremea de acum este pentru crestini un
rastimp pentru truda, nevointa, plângere, tânguire si pentru purtarea Crucii.
În veacul de apoi, când vremea se va plini si va veni vesnicia, crestinilor
celor adevarati li se va deschide o sarbatoare prealuminoasa. Atunci ei se vor
odihni de truda lor si vor praznui sabatul cel neîncetat si vesnic, nu doar o
singura zi din saptamâna, ci toata vesnicia. Atunci vor scoate de pe ei hainele
cele zdrentuite si de jale si se vor îmbraca în vesmânt de sarbatoare si de
nunta, „când fiinta aceasta stricacioasa se va îmbraca în nestricaciune si
fiinta aceasta muritoare se va îmbraca în nemurire” (1 Corinteni 15, 54).
Atunci se vor acoperi cu vesmântul mântuirii si vor îmbraca haina veseliei
(Isaia 61, 10); „vor fi îmbracati în vesminte albe” (Apocalipsa 3, 5); „se vor
învesmânta cu vison curat si luminos” (Apocalipsa 19, 8). În zilele acelea nu
vor vedea nimic din cele ale întristarii si ale mâhnirii; acolo nu se va afla
teama de dusmani, de saracie sau de boala; nu va fi strigat, plângere,
tânguire, foame, sete, frig, arsita si nici un fel de nenorocire sau necaz, ci
totul va fi linistitor, pasnic, neprimejdios, veselitor, luminos, îmbucurator
si bineplacut. În viata aceasta, aproape toate sunt mâhnitoare si de jale:
frica de moarte, de diavol si de pacat, teama de rauvoitori si de prefacuta
fratie; de toate trebuie sa te pazesti si sa te uiti în jurul tau ca o pasare
ce se fereste de vânatori si de arcasi. Aici în fiece zi murim prin temerea si
asteptarea mortii si cu cât mai mult traim, cu atât mai mult asteptam sa murim:
caci pe masura ce traim mai îndelung, viata ni se scurteaza si se apropie tot
mai mult venirea mortii. Iar aceasta viata plina de amaraciune si moarte este
întesata cu o sumedenie de nenorociri si pe masura ce se prelungeste,
necazurile ni se înmultesc. Însa în veacul de apoi nu vor fi unele ca acestea,
ci doar viata, fericire, desfatare, biruinta, strigate de bucurie si veselie
vesnica. În vremea de acum, oamenii s-au obisnuit sa mearga de sarbatori acasa
unii la altii, sa se viziteze si asa sa se veseleasca împreuna. Atunci alesii
Domnului se vor aduna în casa Tatalui Ceresc, în care „multe locasuri sunt”, si
vor dobândi împrietenirea cu Sfintii Îngeri si cu toate Puterile ceresti,
veselindu-se dimpreuna, bucurându- se unii de altii înaintea fetei Cerescului
lor Tata. Atunci „cei mântuiti de Domnul vor veni în Sion cu strigare de
bucurie si desfatare vesnica va fi peste capetele lor. Ei vor afla bucuria si
veselia, iar întristarea si suspinarea se vor departa” (Isaia 35, 9-10). De
sarbatori oamenii au obiceiul acum sa manânce, sa bea si sa praznuiasca
împreuna. Atunci adevaratii robi ai Domnului „vor sedea la masa cu Avraam, cu
Isaac si cu Iacov în Împaratia Cerurilor” (Matei 8, 11) si „vor mânca si vor
bea la masa Domnului” (Luca 22, 30); „îmbata-se-vor din grasimea casei Domnului
si din izvorul desfatarii Lui vor fi adapati” (Psalmul 35, 8), dupa cum ne-a
binevestit Dumnezeu despre acestea prin Prorocul Sau: „Iata, slugile mele vor
mânca, slugile mele vor bea, slugile mele se vor veseli, slugile mele vor cânta
din bucuria inimii” (Isaia 65, 13-14).
Oamenii mai au si obiceiul de a cânta în zile de sarbatoare cântari de bucurie.
Atunci alesii Domnului Îl vor vedea pe Dumnezeu „fata catre fata” (1 Corinteni
13, 12), „Îl vor vedea” întru slava Sa, „asa cum este” (1 Ioan 3, 2), si
într-un cuget Îl vor lauda, Îl vor slavi si-L vor cânta la nesfârsit fara sa se
mai sature si fara sa osteneasca.
O, cât de luminos, vesel si plin de bucurie va fi acel praznic, iubite
crestine! Cât de dorita este ziua în care Îl vom vedea fata catre fata pe
Dumnezeu, pe Care Îl vedem acum ca prin oglinda, în ghicitura! „Fericiti sunt
cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lauda” (Psalmul 83, 5),
Împaratul si Dumnezeul meu. Din aceasta întâmplare si din cele asemanatoare ei,
ne învatam, crestine, a ne înalta mintea si inima la fericita vesnicie si pe
aceea a o cauta cu credinta sincera si cu sârguinta.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 176
GANDURI
BUNE SI RELE
-
Sfantul Paisie Aghioritul -
La începutul vietii lui duhovnicesti, omul alunga
gândurile rele prin meditatia duhovniceasca, prin rugaciune si prin lupta lui
jertfelnica. Dupa aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu
înceteaza si gândurile bune si vine iluminarea dumnezeiasca.
Mustrând raul, deseori nu iese nimic. Aratând binele,
raul se mustra el singur.
Ca mintea si inima unui crestin luptator sa se
curateasca, trebuie ca acesta sa nu primeasca gândurile rele, nici sa gândeasca
cu viclenie. Sa se lupte, pe cât poate, simplu, smerit si cu darnicie.
Progresul duhovnicesc al ucenicului nu tine de
duhovnicul bun, ci de gândurile bune ale ucenicului.
Daca vrei sa devii isihast, sa vietuiesti în liniste,
dobândeste mai întâi linistea ta launtrica prin gândurile cele bune.
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie,
traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 56-57
ZORII ZILEI
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi un rasarit de soare si
începutul unei zile. Aici ai din belsug prilejuri pentru a cugeta la bunatatea
Domnului si pentru a te minuna de ea.
1) Când trece soarele de cealalta
parte a pamântului si se lasa noaptea, atunci ni se pare deja ca el oarecum
nici nu mai este; însa îndata ce rasare iarasi, ca si cum din nou l-ar face
Ziditorul, marele luminator îti aminteste ca atât el, cât si tu ati dobândit
fiinta de la Facatorul.
2) Îti aduce aminte despre
Soarele Dreptatii, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care a murit si a înviat din
morti. Asa precum coboara si se ridica soarele cel materialnic, asemenea si
Hristos, venind pe pamânt si savârsind lucrarea cea mare a mântuirii noastre,
S-a pogorât în mormânt si iarasi S-a înaltat. Si asa precum soarele, rasarind,
le lumineaza pe toate de sub cer, bucurându-i si încalzindu-i pe toti, asemenea
si Hristos, înviind din morti, a luminat întreaga lume si a revarsat lumina Sa
prin Apostolii Sai ca prin niste raze duhovnicesti, încalzind si veselind
inimile tuturor.
3) Îti arata învierea mortilor ce
va sa fie. Dupa cum soarele, coborând sub pamânt, se ridica iarasi, asa se vor
înalta si trupurile îngropate în tarâna ale celor ce-au murit si „cei drepti
vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43).
4) Rasare soarele si din nou se
face dimineata. Asemenea si binefacerile Domnului se înnoiesc si se revarsa
peste noi; iar prin faptul ca n-am pierit ni se vadeste bunatatea si mila lui
Dumnezeu.
5) Rasare soarele si pe toate le
lumineaza si le încalzeste. Asa ni se arata si bunatatea Domnului, care pe cel
drept îl bucura, îl veseleste, îl lumineaza, îl desfata si îl încalzeste, iar
pe cel pacatos îl atinge cu razele iubirii Sale si îl „duce la pocainta”
(Romani 2, 4); si „lumineaza pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9),
„deschide mâna Sa si satura pe tot cel viu de bunavoire” (Psalmul 144, 16). Din
aceasta întâmplare ne învatam, iubite crestine, sa-I multumim din inima lui
Dumnezeu pentru cele trei mari binefaceri pe care le savârseste cu noi: pentru
zidirea noastra, pentru rascumparare si pentru minunata Sa Pronie ce-o are
pentru noi. Sa-i zicem dar Lui cu duh plin de bucurie: „Slava Tie, Dumnezeule,
Celui Ce ne-ai facut pe noi! Slava Tie, Celui Ce ne-ai rascumparat pe noi!
Slava Tie, Celui Ce Te îngrijesti de noi, nevrednicii! Binecuvântat esti în
veci! Amin”.
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 129.
VEDENIA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE
- SF. IOAN MAXIMOVICI -
Primele două zile ale sufletului
după moarte
În primele două zile sufletul se
bucură de o relativă libertate, poate să viziteze locurile pe care le-a
îndrăgit de pe pământ, iar în cea de-a treia zi se îndreaptă spre alte
teritorii. Cu această ocazie el trece printr-o mulţime de duhuri rele, care îi
barează drumul şi îl învinuiesc de felurite păcate, spre care chiar ele l-au
îndemnat.
Potrivit dezvăluirilor, există
douăzeci de asemenea bariere, aşa-numitele vămi, şi la fiecare omul este tras
la răspundere pentru un anumit păcat; trecând de o barieră, sufletul ajunge la
următoarea şi, abia trecând cu bine de toate, el poate să-şi continue calea,
fără să fie imediat aruncat în gheenă. Cât de groaznici sunt acei demoni şi
vămile lor ne arată faptul că însăşi Preasfânta Născătoare, dinainte vestită de
Arhanghelul Gavriil de apropiatul ei sfârşit, S-a rugat Fiului ei să o
izbăvească de acei demoni; împlinindu-i rugămintea, însuşi Domnul Iisus Hristos
S-a arătat din cer ca să primească sufletul Preacuratei Sale Maici şi să-l
ridice la cer.
Vizitarea raiului și iadului
A treia zi este, de obicei,
înfricoşătoare pentru sufletul celui adormit, şi atunci cu deosebire are nevoie
de rugăciune. Trecând vămile cu bine şi închinându-se lui Dumnezeu, timp de
încă treizeci şi şapte de zile sufletul vizitează lăcaşurile cereşti şi
prăpăstiile iadului, neştiind încă unde se va afla şi abia în a patruzecea zi i
se hotărăşte locul, până la învierea morţilor.
Unele suflete se află în starea
de pregustare a bucuriei şi a fericirii veşnice, iar altele în groaza
veşnicelor chinuri, care vor începe pe de-a-ntregul după înfricoşata Judecată.
Până atunci mai sunt încă posibile schimbări în starea sufletelor, mai ales
prin aducerea pentru ele a Jertfei celei fără de sânge (adică prin pomenirea
lor la Sfânta Liturghie), de asemeni şi prin alte rugăciuni.
Importanța pomenirii la Sf.
Liturghie a celui adormit
Cât este de importantă în acest
timp pomenirea la Sfânta Liturghie ne arată următoarea întâmplare, înainte de
descoperirea moaştelor Sfântului Teodosie al Cenigovului (în 1896), preotul
care săvârşea reînvelirea moaştelor, fiind foarte ostenit, aţipi aşezat lângă
moaşte şi îl văzu în faţa sa pe sfântul, care îi zise: „îţi mulţumesc că te-ai
ostenit pentru mine. Te mai rog ca, atunci când vei săvârşi Sfânta Liturghie,
să-i pomeneşti pe părinţii mei”, şi le rosti numele (preotul Nichita şi Maria).
„Cum de tu, Preasfinţite, ceri
rugăciuni de la mine, când tu însuţi stai în faţa Tronului ceresc şi le împarţi
oamenilor milostivirile lui Dumnezeu?”, îl întrebă preotul. „Da, este adevărat
- răspunse Sfântul Teodosie - dar pomenirea la Sfânta Liturghie este mai
puternică decât rugăciunile mele.”
De aceea, pentru cei adormiţi
sunt de folos şi parastasele şi rugăciunile pentru adormiţi făcute acasă şi
faptele bune făcute în numele lor ca, de exemplu, milostenia, jertfele pentru
biserică, dar cele mai folositoare sunt pentru ei pomenirile la dumnezeiasca
Liturghie.
Pomenirea celor adormiți
Au existat multe arătări ale
morţilor şi alte întâmplări care arată cât de binefăcătoare este pomenirea
celor adormiţi. Mulţi adormiţi în pocăinţă, dar care nu au apucat să-şi
manifeste căinţa în viaţă, s-au eliberat astfel de chinuri şi au primit împăcarea.
În biserică se înalţă întotdeauna rugăciuni pentru împăcarea sufletelor celor
adormiţi. Și chiar în ziua Pogorârii Sfântului Duh, când ne rugăm în genunchi
la vecernie, există o rugăciune specială „pentru cei ţinuţi în iad”.
Aşadar, fiecare dintre noi,
dorind să-şi arate dragostea faţă de cei adormiţi şi să le ofere un real
ajutor, poate face cel mai bine acest lucru rugându-se pentru ei şi, cu
deosebire, prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, când părticelele scoase
pentru vii şi pentru morţi se cufundă în Sângele Domnului, cu cuvintele:
„Ridică, Doamne, păcatele celor pomeniţi aici, cu cinstitul Tău Sânge şi prin
rugăciunile sfinţilor Tăi”.
Cum îl ajutăm pe cel ce a
răposat?
Nimic mai bun şi nimic mai mult
nu putem face pentru cei adormiţi decât să ne rugăm pentru ei, dându-i să fie
pomeniţi la Liturghie. Ei au nevoie întotdeauna de aceasta, dar cu deosebire în
cele patruzeci de zile în care sufletul celui adormit parcurge drumul spre
veşnicele lăcaşuri. Atunci trupul nu simte nimic, nu-i vede pe apropiaţii care
s-au adunat pentru el, nu simte mirosul florilor, n-aude cuvântările de
îngropare. Ci sufletul simte rugăciunile înălţate pentru el şi le este
recunoscător celor care se roagă, simţindu-se duhovniceşte apropiat de aceştia.
Rude şi apropiaţi ai celor
adormiţi! Faceţi pentru ei ceea ce ei au nevoie şi ce este în puterile voastre.
Cheltuiţi bani nu pentru înfrumuseţarea exterioară a sicriului şi a
mormântului, ci pentru a-i ajuta pe oamenii nevoiaşi în numele apropiaţilor adormiţi,
cheltuiţi pentru bisericile unde se înalţă rugăciuni pentru ei. Milostiviţi-vă
de cel adormit, îngrijiţi-vă de sufletul lui! Pe toţi ne aşteaptă această cale;
cât vom dori atunci să fim pomeniţi în rugăciune! Să fim şi noi înşine
milostivi faţă de cei adormiţi.
Imediat cum răposează cineva,
chemaţi imediat preotul sau daţi-i de veste, ca să-i citească „Canonul pentru
ieşirea sufletului”, care se cuvine a fi citit deasupra capului fiecărui
dreptcredincios, imediat după sfârşitul său. Străduiţi-vă ca, dacă se poate,
slujba parastasului să aibă loc în biserică şi ca, până la parastas, la capul
repausatului să se citească Psaltirea.
Cât ajută sărindarele
Slujba parastasului poate să aibă
loc şi fără mult ceremonial, dar e obligatoriu să fie făcută în întregime, fără
prescurtări. Nu vă gândiţi atunci la voi înşivă şi la comodităţile
dumneavoastră, ci la cel adormit, de care vă luaţi rămas bun pentru vecie.
Îngrijiţi-vă neapărat şi imediat
de sărindar, adică de pomenirea zilnică la Liturghie, timp de patruzeci de
zile. De obicei, în bisericile în care se slujeşte în fiecare zi, adormiţii
cărora li s-a făcut parastas acolo sunt pomeniţi timp de patruzeci de zile şi
mai mult. Dacă însă slujba parastasului se face într-o biserică fără slujire
zilnică, apropiaţii celui adormit trebuie să se îngrijească singuri de sărindar
şi să îl dea undeva unde se slujeşte zilnic. Este bine, de asemeni, să fie
trimise pomelnice spre pomenire la mănăstiri şi la Ierusalim, unde se face
rugăciune neîntreruptă la locurile sfinte. Dar sărindarul trebuie început
imediat după sfârşitul omului, când sufletul are nevoie cu deosebire de ajutor
prin rugăciune şi, de aceea, pomenirea trebuie începută în locul cel mai
apropiat în care se săvârşeşte slujire zilnică.
Să ne îngrijim de cei ce pleacă
înaintea noastră spre lumea cealaltă, să facem pentru ei tot ce putem, ţinând
minte că „Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi” (Matei 5, 7).
(Extras din Sf. Ioan
Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești)
TINERII SI MUZICA CLASICA
- Mitropolitul Ilarion Alfeiev -
Sunt pe deplin constient de numarul neînsemnat de tineri care asculta muzica
clasica, în vreme ce aproape toti asculta muzica la moda. Consider ca aceasta
este o adevarata tragedie.
Mitropolitul Ilarion
Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 33
--
Pr. Alexandru
Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
BETIA
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Este betie pricinuita de vin si
alte bauturi si este betie care nu este de la vin, dupa cum se spune: „betie
fara vin” (Isaia 28, 1). Se îmbata de la vin cel care îl bea peste masura. Tot
beat este însa socotit si omul care se desfata cu dragostea acestei lumi, cu
gândurile desarte si cu lucrarea faradelegii. Cei care se îmbata de vin nu stiu
deseori ce vorbesc si ce fac, nu au frica si orice fac aproape ca este vrednic
de toata batjocura.
Tot asa si cel ce se îmbata de
dragostea acestei lumi si de alte gânduri ale faradelegii nu stie ce face. Se
lauda ba cu una, ba cu alta, dar toate gândurile si faptele lui îl
învinovatesc. Toti mor si nimeni nu ia nimic cu sine, iar el se îngrijeste de sporirea
averii, de extinderea pamânturilor, de zidirea caselor si de celelalte placeri
ale sale, de dobândirea cinstei si slavei desarte. Si se îngrijeste asa, ca si
cum ar trai vesnic în aceasta lume.
Rea este betia de la bautura, dar
cu mult mai rea este cealalta. Cei care se îmbata cu bauturi alcoolice se
trezesc repede, dar cei ce se îmbata cu dragostea acestei lumi, cu mare
osteneala se trezesc. Patima care traieste în ei si îi face nebuni stârneste în
mintea lor nenumarate pricini si nu-i lasa sa se trezeasca. „Am nevoie de multe
pentru sotie, pentru copii si pentru batrânetile mele”. Dar cinstea si slava,
care nu sunt mai prejos decât bogatia pe care ti-o doresti, la ce îti
foloseste? Pentru ce îti trebuie haine bogat împodobite, case, mese, slugi,
cai, trasuri, diamante, briliante si celelalte desertaciuni?
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica
Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 150-
VEGETATIA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
În existenta lumii vegetale gasim o dovada palpabila a omniprezentei lui
Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare. Exista oare vreun loc pe pamânt în
care vegetatia sa nu-si faca simtita prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara
pe povârnisurile inaccesibile ale muntilor de piatra, razbeste în pustiuri,
sloboade radacini în apa si printre ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o
creste si o împodobeste în cele mai frumoase si mai felurite forme si culori?
Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu
atâta grija, firul de iarba, parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa;
îl va uita, oare, Dumnezeu pe om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si
mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult
pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12, 28). Daca Dumnezeu da
viata în fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare,
sa-mi dea viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata
de Domnul, în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L
îndepartez de bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu
al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3,
16). În ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin
ca este templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele
(bisericile) crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa
ne apropiem de ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica
înaintea Domnului îsi simt inima plina de sfintenie.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 443-444
VRĂJILE ȘI ORTODOXIA
- PR. DAMASCHIN GRIGORIATUL -
Puterea dezlegării în Ortodoxie
Vreau să vă istorisesc o
întâmplare ca să vedeți că și în secolul nostru, este posibil ca omul să se
mântuiască. În anul 2006, pe când eram în Congo, a venit o femeie care a fost
musulmană cu cei doi copii ai ei care erau paralizați din cauza vrăjitoriei.
Și eu am întrebat-o: „De ce ați
venit aici? Ce vreți de la noi?”.
„Eu sunt musulmană. Trăiesc
într-un oraș depărtat de Congo”. Din cauza șefului geamiei lor, copiii mei au
fost paralizați prin vrăjitorie. „Am fost la părintele care răspunde de
misiunea catolică. Și i-am spus: Dacă se poate, vă rog să mă ajutați pentru că
copiii mei sunt bolnavi”. Și uitați ce le-a spus părintele catolic: „Biserica
noastră catolică nu are putere să scoată afară, duhurile rele. Numai Biserica
Ortodoxă îi poate vindeca”.
Și această femeie l-a întrebat:
„Unde este Biserica Ortodoxă?”.
„Trebuie să mergeți cu trenul, la
sud de Congo. Acolo, se poate ca copiii tăi să fie vindecați”.
Așa a și făcut. Părinții
ortodocși congolezi au citit rugăciunile de dezlegare și copiii ei au fost
vindecați. Este o mare minune!
Minunea unui preot congalez
În Congo, avem un părinte
congolez care este făcător de minuni. Are 70 de ani, este negru, dar este plin
de har. Este smerit, blând. Știu toată viața lui. Mi-a spus toată istoria lui
și vreau să vă spun o minune pe care a făcut-o.
Într-o zi, părintele care este
acolo responsabil de 10 ani, l-a trimis să slujească într-o parohie mai
îndepărtată. Înainte să intre în această biserică, l-a oprit afară o femeie și
i-a spus: „Părinte, eu am auzit că dumneavoastră, în Biserica Ortodoxă, sunteți
foarte puternici vrăjitori”.
Și părintele Lazăr i-a zis: „Noi
nu suntem vrăjitori. Suntem slujitorii lui Hristos”.
Nu știu, dar așa am auzit. Așa
spun toți oamenii că cei mai puternici vrăjitori sunt părinții ortodocși”.
„Dar ce problemă aveți?”.
„Uitați, copilul meu din cauza
vrăjitoriei este paralizat”.
„Și în ce Biserică sunteți?”.
„Eu sunt protestantă”.
„Mergeți la pastorul protestant
ca să vă ajute!”.
„Nu!”, a spus femeia. „Din cauza
pastorului, copilul meu este bolnav”.
Fac o paranteză ca să vă spun că
acolo, pastorii protestanți, pentru că nu lucrează harul Duhului Sfânt prin ei,
când se roagă, aduc tot felul de duhuri rele pentru că, neavând har, lucrează
puterea diavolului. Uitați, ce mare înșelare face acolo, diavolul! Ei chiar
cred că sunt slujitorii lui Hristos!
Atunci părintele a făcut
ascultare de această femeie. A stat acolo în mijlocul drumului, a scos
molitfele și a citit rugăciunile de ieșire a duhurilor rele. Și, după câteva
minute, copilul care era paralizat, s-a ridicat și s-a făcut sănătos. Acum, e
bine și merge la școală.
(Mărturia integrală o
puteți citi în Revista Atitudini Nr. 94)
COMODITATILE LUMII
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nefericit este cel ce iubeste peste masura comoditatile vietii si care s-a
înconjurat cu acestea. La orice inconfort se va simti stingherit, dezarmat,
fiindca nu este obisnuit sa rabde. Si totusi, toata viata crestinului este
„inconfortabila”, o cale îngusta si plina de asperitati, o cruce care impune
privatiuni si cere o imensa rabdare. Nu umbla dupa un trai lesnicios, nu
îndragi înlesnirile lumii acesteia, ci iubeste pe Hristos, purtatorul Crucii.
Rabda strâmtorarile, obisnuieste-te cu ele. „M-am deprins sa fiu îndestulat cu
ceea ce am” (Filipeni 4, 11), spune Apostolul. Nefericit este cel ce iubeste
zorzoanele, cel ce cauta sa-si împodobeasca trupul cu ele. El nu se va mai
putea stradui sa-si împodobeasca asa cum se cuvine sufletul, prin credinta,
dragoste, blândete, smerenie, adevar, rabdare.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 344-345
IMPULSUL TICALOS
- Sfantul Sofronie Saharov -
Sa presupunem ca numai odata în întreg cursul existentei mele am avut un impuls
ticalos, de moment, spre crima. Pâna când nu voi alunga aceasta idee din inima
mea printr-un act de cainta, ea va ramâne în mine ca o pata întunecata cu
neputinta de ascuns. ,,Caci nimic nu este acoperit care sa nu se descopere, si
nimic ascuns care sa nu fie cunoscut” (Luca 12, 2).
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I.
Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93.
PRIMA REGULĂ ÎN RUGĂCIUNEA LUI IISUS
- DIALOG ÎNTRE DOI PUSTINICI -
Sfaturi despre Rugăciune și
împlinirea Poruncilor
A doua zi după întâlnirea cu
starețul, însoțit de ucenicul meu, mă adresai din nou, în ciuda nevredniciei
mele și i-am cerut să-mi explice în amănunt despre Rugăciunea lui Iisus,
rugăciunea minții și a inimii; și ceea ce ar fi mai bine, să o facă plecând de
la experiența personală, ceea ce precum se știe e întotdeauna mai de folos, mai
izbitor și mai convingător decât cititul cărților.
Auzind aceasta, starețul răspândi
din nou o lumină spirituală, provenind din râvna inimii sale, căci nu putea
rămâne liniștit, gândind la măreția Numelui lui Iisus Hristos și la ceea ce
săvârșește în omul care-l poartă în adâncul inimii. Starețul știa aceasta din
experiență și se bucură cu duhul de prilejul de-a împărtăși altora din comoara
cerească pe care-o avea, pentru că avea o mare iubire către aproapele.
Frații mei, spuse el, laud
dorința voastră sfântă și-L rog pe Dumnezeu să vă dea, din prisosul slavei
Sale, să fiți întăriți de Duhul Său înlăuntrul vostru și ca Hristos să
locuiască prin credință în inimile voastre.
Înainte de toate, trebuie să
spunem că, singură Rugăciunea lui Iisus nu poate să sălășluiască în noi, dacă
nu ne silim, în același timp, să împlinim toate poruncile lui Dumnezeu, pe
măsura puterilor noastre. A împlini poruncile lui Dumnezeu este de fapt,
rădăcina pe care acest copac mântuitor al Rugăciunii lui Iisus poate să
crească. În caz contrar, dacă se încalcă în mod voit legea lui Dumnezeu, se va
întâmpla ceea ce spune Sfânta Scriptură: „Când unul zidește și altul strică, ce
folos au fără numai că se ostenesc?” (Ecclesiastul, Înțelepciunea lui Isus
Sirah, cap. 34, 35).
Nu întrista pe aproapele tău!
Prima regulă!
Mai ales, continuă starețul,
precum fiecare dintre noi, măcar o dată, aproape zilnic, am avut câte o
experiență de-a lungul vieții, e important să păstrezi încontinuu o iubire
sinceră față de aproapele.
Când se începe inițierea în
această rugăciune, trebuie să te-nconjori precum un zid de piatră, de
prevederi, de eforturi și de atenție pentru a nu întrista cu nimic pe aproapele
tău: nici prin cuvânt, nici prin vreun gest, nici cu privirea, nici cu gândul
și fără să ții seama de smerenia condiției sale, de starea sa chiar dacă ar fi
ultimul în ce privește educația. Dimpotrivă, unuia ca acesta trebuie să-i arăți
o iubire mai mare.
Atunci se poate mărturisi o
iubire adevărată și sinceră. Prin urmare, putem să-i iubim pe mai-marii acestei
lumi, bogați și importanți, datorită situației lor, dar nu avem în vedere decât
propriul nostru avantaj; în caz contrar, iubirea noastră va fi adevărată,
sfântă și desăvârșită.
Dacă din slăbiciune, ori din
reaua obișnuință a păcatului, sau ceea ce e mai grav, din lipsa de atenție, se
întâmplă să necăjim pe unul din frații noștri, trebuie cu tot ce ne stă în
putință, să ne împăcăm cu el fără întârziere, să-i cerem iertare și să-i
înapoiem liniștea și pacea. Iată ce e cel mai important în rugăciune, remarcă
starețul. Cine nu va ține cont de acest lucru nu va face niciun progres în
rugăciune, chiar dacă ar practica-o zi și noapte, ani în șir.
„Nu răni conștiința altuia!”
Aceasta e din propria noastră
experiență, adaugă starețul, de-a lungul întregii noastre vieți și plecând de
la aceasta, a rezultat această poruncă. Trebuie să ne impunem nu cu ușurătate,
ci într-un mod radical și esențial, să nu facem rău niciodată nimănui, prin
orice fel de faptă. Scrierile Sfinților Părinți abundă de exemple.
Sf. Ioan Scărarul, în descrierea
mănăstirii din Alexandria și a egumenului său remarcabil, afirmă că frații
învățau acolo, înainte de orice altceva, a nu răni conștiința celorlalți. Puțin
mai departe, el precizează că ei stabileau anumite secrete prin care povesteau
unii altora lucrarea spirituală chiar în timpul meselor. Sf. Isaac Sirul spune
în același sens că trebuie înainte de toate să ai o inimă plină de milostenie
dacă vrei să intri în comuniune cu Dumnezeu pentru că astfel, mai mult decât
prin oricare alt mijloc, ne putem asemăna Tatălui ceresc, cum însuși Iisus a
spus: „Fiți milostivi precum Tatăl nostru cel ceresc milostiv este” (Luca 3:
36).
[1] Traducere de
monahia Dometiana după ediția în limba franceză, intitulată Sur les monts du
Caucase, des Syrtes de Ierom. Ilarion Domratchev, 2016.
NEMURIREA SUFLETULUI
- Sfantul Nectarie al Eghinei -
Nemurirea sufletului este piatra de temelie pe care se zidesc conservarea,
dezvoltarea si propasirea omului; este legatura ce uneste societatile,
instrumentul care stimuleaza dezvoltarea, mijlocul prin care omul progreseaza
si se desavârseste; suprimarea ideii de nemurire a omului ar însemna
distrugerea tuturor si nimicirea umanitatii. Daca umanitatea exista, exista si
progreseaza prin nemurirea sufletului; anularea nemuririi omului ar desfiinta
perfectiunea dreptatii dumnezeiesti, fiindca acest lucru ar însemna ca omul a
fost plasmuit spre nimicire, ceea ce ar fi contrar trasaturilor idiomatice
dumnezeiesti. Dumnezeu, ca un Atotbun, l-a creat pe om ca sa-l faca partas
bunatatii si fericirii Sale, fapt pentru care l-a creat dupa chipul si asemanarea
Sa si l-a înzestrat cu suflet rational si nemuritor.
Sfantul Nectarie al
Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel
Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 213
CASA DE VACANTA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Doamne, fac marturie înaintea Ta ca energia si sanatatea, vigoarea fizica si
spirituala nu pot fi obtinute traind tot timpul într-o casa de vacanta sau în
padure, ci la Tine, în biserica si mai cu seama în timpul Liturghiei si prin
datatoarele-de-viata Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O,
viata izvorâta din Sfintele Taine! O, negraita dragoste a dumnezeiestilor
Taine! O, minunata si vesnica pronie dumnezeiasca, cea care dai mântuire si
îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preînchipuire a vietii vesnice prin
Sfintele Taine!
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 260
