RECENZIE
Cupola albastră oferă un amestec de amintiri
nostalgice, de momente amuzante și, uneori mai triste, precum și un peisaj al
vieții actuale în România, cincizeci de ani după plecarea autoarei. Nu este o
critică politică sau socială ci, mai curînd o privire subiectivă privind
trecutul și prezentul, chiar dacă, pe alocuri, ironi subtile se mai strecoară.
Există tot felul de cărți... biografii, autobiografii, romanțări, nostalgii,
cărți de dor și de trăiri intime. Majoritatea sunt concepute din nevoia cuiva de
a-și revizui trecutul, viața, problemele dar și reușitele. Ileana Haber (azi
cetățean francez) a pornit în viață din România. Erau acolo comunism, greutăți,
antisemitism și probleme existențialiste prin care noi cei născuți sub steagul
roșu post belic le întâlneam la fiecare pas. Ileana alege să compună și să lege
în carte cinci nuvele în care descrie cu umor și talent o ultimă vacanță
dinainte de plecarea din țară (1971) și vizite ulterioare în care revede locuri
și oameni lăsați în urmă. Găsesc paralelisme și analogii uimitoare. Si
autoarea, da și eu am locuit aproape de Cișmigiu parcul copilăriei noastre.
Băteam aceleași alei, beam apă din cișmelele parcului și poate cumpăram
dulciuri la același chioșc. Apoi ereu florile, țipătul păunilor, porumbeii care
cerșeau cu insistență firimituri de pâine de la trecători. Pe când eram tineri
nu ne interesa istori parcului. Părea acolo de secole, neschimbat și totuși
mereu alfel schimbându-se după anotipurile anului. Ileana se întâlnea cu amici,
aveau 9 ani și citeau cu sete din reviste ilustrate - Vaillant”, “Pif le
chien”. Eu jucam hoții și vadiștii cu alți puști care se perindau prin locurile
acoperite de castani și arțari bătrâni. Cu mare surpriză citesc cum autoarea,
acum cu veleități pentru limba engleză vrea să urmeze un curs pregătitor la
Facultatea de Engleză. Dar familia (tatăl fizician și cercerător chimist la
Universitate) ceruse emigrarea în Israel și vestea circula acum prin cotloanele
instituției. Jignită de amozitatea unei secretare Ileana alege să ia lecții
particulare cu Valerica Alcalay o minunată profesoară universitară. O femeie
mică, slabă dar plină de viață și har pedagogic. Știa engleză, germană și
franceză la nivel universitar, scria manuale și dicționare. Am cunoscut-o în
Israel, venise cu unicul său fiu, Alin. Locuiau cu chirie într-un mic
apartament din Bnei Brak. Sora ei mai mică, Lidya Coman a devenit mama soției
mele Marga. Dar să revenim la lectură. După hărțuielile și alergăturile
inerente unei plecări definitive din România, familia Rosenberg rezolvă toate
formele birocratice și la 22 Decembrie 1972 familia o ia din loc spre mult
răvnita libertate... Viena orașul muzicii și al culturii rafinate. ** Familia
se instalează în Franța. Dar la numai doi ani de la plecarea din România avem
ocazia să aflăm despre un periplu în vara lui 75 înapoi în Ro în scopul
prezentării viitorului ginere familiei. Cei doi conduc mașina prin țări
europeene neunite ( pe atunci) sub stema EU. Birocrație, suspiciunea la
terorism, la trafic de valută sau droguri... se simt și sunt bine subliniate de
autoare. Cei doi parcurg Franța, Germania, Austria, Ungaria cu ținta finală
România, încă aflată sub regimul Ceaușescu. Drumul e descris cu vervă și iată
și o surpriză... Autoarea este și artist vizual. Desenează animale, oameni,
birocrații și peisaje , desene care vor ilustra cartea cu motive și personaje
care punctează cu șarm monotonia narativă. Dar în fapt cartea este plină cu
surprize, aventuri prin Yugoslavia, o vizită la cimitir într-o zi de caniculă
sau o plimbare de pomină prin capitală.
Ca editor la SAGA am ocazia să public multe cărți,
unele autobiografice. Problematica unei emigrări este complexă și traumatică.
În două - trei ore schimbăm culturi, limba, obiceiurile, tradiții și amiciții.
Este un act de curaj și de determinare. Evreii … evreii sunt un popor nomad
hărțuit timp de secole, alungat sau acceptat pentru un timp limitat. Dar în
AND-ul uman există instinctul de respingere, de refuzare al celui diferit.
Rasa, genetica educația, toate ne separă și ne adună din instinct dar mai ales
din efectul memoriei colective. Evreii au trecut prin Exodul din Egypt. Apoi
izgonirea din Spania în 1492. Diaspora triburilor evreiești în vestul și estul
Europei. Evreii au creat gettouri în Italia, Grecia, Polonia. Am conviețuit
sute de ani printre Unguri, Germani, Lituanieni, Ucrainieni, Ruși, sau Români.
O ramură a celor izgoniți din Spania a ajuns în Nordul Africii, Maroc, Tunisia,
Turcia. Au fost asimilări dar și izolări în comunități închise, în general
detestate.
Evreii și-au păstrat tradiția, religia, au construit
sinagogi și au alfabetizat toată comunitatea evreiască. Litera scrisă, Tanahul
a rămas în tot lungul istoriei liantul moral și sufletesc al comunităților
dispersate. Secolul XIX a adus evreilor prigoane și restricții care au culminat
în secolul XX cu pogromuri și exterminarea în Holocaustul inițiat și realizat
de naziști. Noi ne-am născut în aburii și în memoria inimaginabilei crime
petrecute în Europa. Am putea spune că am respirat fumul, cenușa celor arși în
lagărele morții operate de SS și ajutoarele lor. Azi, 24- 04 -2025 comemorăm în
Israel Yom ha Shoah, adică ziua amintirii Genocidului și a victimelor anihilate
de Gestapoul German. La ora 10 va suna sirena și vom saluta prin acest moment
de tăcere și reculegere memoria a 6 milioane de evrei uciși. ** Dar Cupola
Albastră nu ne permite să medităm la aceste amintiri triste. Este aici o voce
veselă, eliberatoare, exuberantă care ne poartă prin anii de după comunism,
după cutremur, după mizeria îndurată de o națiune care era spionată și
pedepsită pentru orice nesupunere sau deviere de la calea regimului comunist.
Deci vom fi tratați cu înghețată la Casata sau cu o plimbare pe Magheru. Noi
Bucureștenii am rămas cu nostalgia centrului orașului, plin de minuni, parcuri,
Ateneu, teatre, cinematografe, muzee, cafenele, berării … Un mic Paris, o
istorie frământată, cu un popor decis să trăiască liber, democratic. ** Ultima
nuvelă ne duce la Mamaia ... în căutarea vacanțelor pe care noi toți le-am
gustat atunci, demult. Se repetă scenele cu cazarea dificilă, la particulari,
drumul cu căruța apoi prin autobuzele superaglomerate și încinse de soare. Nu
vor lipsi aventurile la dans, contactul cu securiștii care filtrau intrarea la
barul pentru străini. Frica de a nu fi turnat, filat, denunțat. Undeva am
citit, cred că în memoriile lui Paul Goma, că în ultima perioadă de comunism
50% din populație era în slujba securității observând și turnând ce puneau la
cale sau discutau ceilalți 50% de supraveghiați, mai mult sau mai puțin discret.
Patriotismul era pe bani, recompensat, la fel și plecările evreilor vânduți
Israelului pe valută, o chestie direct legată de sclavagism, o stare cunoscută
nouă celor care avem 3000 de ani în spate. ** Recomand călduros lectura
Cupolei. Este o carte luminoasă, bine scrisă. Simțim prtintre rânduri
entuziasmul tinerei femei care reface drumuri prin capitală, la mare sau la
țară. Cu umor și fină observație, cu relatări dinamice sanu reverii nostalgice.
Autoarea este mereu veselă, optimistă - are în adâcul sufletului său acel joie
de vivre franțuzesc, inimitabil, perpetuat în țara în care trăiește acum.
Adrian Grauenfels
SAGA - Jurnal Israelian 101
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu