Literatura, București - Poetul ca greier și metafora ca tril

 

Poetul ca greier și metafora ca tril

 

Dumitru Ichim, Testamentul unui greier – versurile la Literatura, București, 2025, 108 p.

Prin publicarea Testamentului unui greier, părintele Dumitru Ichim s-a întors la prima sa dragoste, poezia.

Hrănit sufletește din Pelerinajul la ieslea dorului 1 care l-a precedat, a reușit aici să ofere pagini demne titlul de „rege al sonetului”, ori de calitatea de maestru al „haiku-ului”, cum l-a definit critica literară.

Altminteri e de-a dreptul trist că dincolo de Prut numele său figurează între autorii canonici pe care tinerii îi studiază în școli, în vreme ce, în patria care i-a hărăzit condiția de exilat, e totuși, puțin cunoscut.

Definite de către prefațator drept o „liturghie poetică” 2 , poemele reunite aici sunt chiar mai mult decât atât. Vin să dea glas unor stări, să imortalizeze tresăltări ale sufletului, să vorbească despre fiorul mistic ce dă naștere lirismului pur, ori despre altele asemenea.

Aparte ca scriitură și mesaj, unele poeme par croite pe calapodul psalmilor, în vreme ce altele vin să invite la o relectură, în cheie de actualitate a acestor texte sacre. Ba mai mult, psalmodiind, Dumitru Ichim realizează uneori adevărate introspecții, care folosesc ca pretext imagini precum cea nupțială. Iată, de exemplu, ce scrie el în „Psalm în interior de cristal”:

 

„De pietre prețioase, nu prea te-arăți avidă, / Trufașe, chiar și razei-i divulgă-n târg păcatul, / Străfulgerând cu verde ca ochiul de aspidă. / De ce ascunzi în gene ce ți-a vizat argatul? / Ce luminoasă-i noaptea, și-adânc privighetorii! / Dintr-un străfund se-aude a Mirelui trăsură, / Că nu degeaba marea își țipă-n bolți cocorii / Din trâmbița cu aripi, săpată din Scriptură”. (p. 20).

 

A nu se crede că prezența pregnantă a elementului mistic eludează aspecte precum erotismul. Folosindu-se de texte biblice cu tematici din acest areal, precum Cântarea Cântărilor, poetul reușește să compună Stihuri de noapte unde aproape reușește să împace stihul erotic cu scriitura cu tentă religioasă:

„De la sânii tăi / pe care numai / Cântarea Cântărilor mele / știe răsufletul lor să-l ascundă, / a-nvățat numai luna / pe iazul cu lotusul, castul, / cum să-și descheie lumina / din nastrul de undă.” / Așa grăit-am eu, Eclesiastul. / Și-apoi, în textul apocrif, / Dând tot ce-aveam deșertăciunii, / Cum altfel să socot, / chiar și-ale inimii odăi, / cu ultima strigare / rodită-n ne-nțeles / am dat în lături stihul și-am chemat / din borangicuri sânii tăi, / pentru că rugul arderii de tot / rămăsese cu sărutul necules”. (p. 40).

 

Personificarea, atât de necesară spre a zăgăzui zăplazuri ale unor trăiri aparte, e un instrument mânuit cu măiestrie de către Dumitru Ichim. Clericul pripășit pe meleaguri ontariene reușește să transforme până și elemente liturgice altminteri banale slujirii sale în parteneri de dialog. De exemplu:

 

„Se spune că în biserica neagră / doar o singură candelă / a mai rămas și arde. / Candelă, am zis / îngenunchiind în altar, / numai tu ai rămas pe aici? / Mireasă albă, unde e Mirele tău? / Tot ce mai rămăsese din mine / era ecoul alb / care căzând pe lângă candelă o stinse”. (p. 83).

 

Pline de miez, bogate în metaforă și rod al unei munci meticuloase, care le transformă în adevărate adieri de borangic pentru sufletul cititorului, poemele din Testamentul unui greier vin să înscrie o pagină frumoasă în opera lirică a lui Dumitru Ichim. Ele se cer citite, metabolizate, relecturate și meditate, iar apariția lor salutată cu entuziasm, întrucât aduce un suflu aparte, destul de rar întâlnit în spațiul liricii contemporane.

 

 

1 Dumitru Ichim, Pelerinaj la ieslea dorului, Editura Coresi, București, 2024.

2 Vasile Poenaru, „Cuvântul editorului”, în Dumitru Ichim, Testamentul unui greier – versirui, eLiteratura, București,

2025, p. 9.