Ceașca
în palme
ANA
URMA
O ridici dimineața cu mâinile încă somnoroase și
sufletul nehotărât, nelipsită cafeaua. Aburește ușor, promițând căldură și
începuturi. Uneori e amară, plină de adevăruri nespuse și greutăți care nu se
dizolvă nici cu zahăr. Alteori are gust de vanilie, de vise împlinite, de
speranțe care s-au furișat înapoi în inima ta fără să-ți ceară voie. O bei
singur, uneori, în tăcere. Alteori o împarți cu cineva care îți vede zbaterile
și le înțelege fără explicații. În momentele acelea, capătă un alt gust, mai profund,
mai curajos. Nu mai e doar despre, ai de făcut, despre cine ești când te ridici
din nou, chiar dacă ieri ai vrut să renunți. Și când se răcește? Când nu mai
simți nimic și totul pare lipsit de aromă? Atunci o reumpli. Cu un gând bun. Cu
o amintire. Cu un „azi, totuși, o iau de la capăt”. Pentru că motivația nu e un
rezervor infinit, un ritual, o cafea făcută cu grijă, în fiecare zi, chiar și
când n-ai chef. Mai ales atunci. O bei singur, uneori, în tăcere. Cu ochii
pierduți pe fereastră, urmărind oameni care par că știu exact unde merg. Iar
tu, cu ceașca în palme, stai nemișcat, sorbind dintr-un moment care n-are nici
început, nici sfârșit. Nu e nici bucurie, nici tristețe, doar un spațiu
suspendat între „încă o zi și ce-ar fi dacă”. În tăcerea aceea, uneori, îți
vorbești. Nu tare, nu clar. Dar știi ce îți spui. Îți amintești cine ai fost,
ce visai cândva și unde s-a rătăcit
curajul tău. Alteori, nu-ți spui nimic. Doar lași cafeaua să-ți încălzească
mâinile și poate, cu puțin noroc, și inima. Poate că asta e adevărată, nu
urletul unei voințe de fier, șoapta unei dimineți care îți spune: „sunt aici,
hai să vedem ce …reușim împreună” !
ceașcă în palme –
într-o lingură de cafea
răsare o stea

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu