TĂCEREA-N
DOI...
AnnaNoraRotaru
~*~
Câte
și mai câte, în viața ast-am împărțit,
Bune,
rele, pe-umeri multele s-au adunat...
Peste
toate am trecut și multe-am înghițit,
Până
simțirăm că și sufletu-n noi a amuțit,
Speranțe,
năzuințe și visele s-au tăciunat
Și
noi... ne-am înstrăinat...
În
locul vorbelor, s-așterne, colb, Tăcerea,
Nu
grăim, parcă n-avem ce ne mai spune...
Împreună
de suntem, tot goală-i încăperea,
Nici
nu vedem, parcă-ntunecată e vederea,
S-a
stins flacăra din noi, iubirea e cărbune,
Soare
nu răsare, doar apune...
Domnește-n
noi abisul, singurătatea crudă,
Până
și șoapta ni s-a sleit, scursă pe buză...
Cuvintele
n-au sens, nimic să mai se-audă,
Doare
c-asculți Tăcerea și realitatea-i nudă
Dar...
înțeleg, ne va rămâne dânsa călăuză,
Iubirea...
stinși tăciuni în spuză...
N-o
să plâng, n-o să disper și n-o să zbier!
Accept
finalul, n-or învia iubiri ce-s moarte...
Nerupând
Tăcerea, prind paltonul din cuier,
În
urmă-nchid ușa și pașii-mi pe drum pier,
Fără
reproș, regrete, merg rebel în noapte,
Sperând
un Răsărit în alte soarte...
~*~
____________________
NORA ___________________
versuri
din vol. 10 __ „Peregrin tăcut prin timp” __
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu