vineri, 24 noiembrie 2017

Declinul creștinismului






Declinul creștinismului practicant în Europa

Declinul creștinismului practicant în Europa, contracarat în același timp de secularismul maselor și de ateismul militant al elitelor, nu mai este un simplu moft trecător, ci este o certitudine. Cifrele demonstrează că majoritatea în Europa nu mai sunt creștinii, ci sunt cei ce se declară „fără religie”, pe măsură ce ia amploare un alt fenomen pe Bătrânul Continent și anume islamizarea acestuia. Pe măsură ce numărul de credincioși a scăzut constant în ultimele decade, multe temple au fost practic abandonate, în timp ce numărul moscheilor crește simțitor. Pe de altă parte influența creștinilor în politică este tot mai scăzută, în timp ce politicile umaniste de stânga, puternic influențate de lobby-ul LGBT, domină agenda majorității guvernelor.

Franța– Conform unui raport al Senatului francez, 2 800 de biserici vor fi demolate în Franța, multe din acestea cu o vechime de secole. Decizia a fost luată datorită costurilor de restaurare ce sunt mai ridicate decât cele de demolare.

În 2013 de exemplu, Biserica St. Jaques din Abbeville, construită în 1868, a fost demolată, cheltuielile totale fiind de 350 000 de euro. Această sumă este inferioară celei care era necesară pentru restaurarea templului. Pe măsură ce numărul de credincioși a scăzut constant în ultimele decade, aceste temple au fost practic abandonate. Pentru multe orașe din Franța, lipsa de interes și înaltul preț al terenurilor unde sunt construite aceste biserici, pur și simplu nu mai justifică investițiile de restaurare. Din 2007, când s-a luat această decizie, mai multe biserici au fost substituite de centre comerciale, magazine, blocuri de locuințe sau parcări de mașini.

Recenta invazie în Biserica Santa Rita din Paris, ce a culminat cu expulzarea preotului și a credincioșilor ce celebrau sfânta liturghie, a reaprins discuțiile. Terenul fusese vândut și noii proprietari revendicau ca edificiul să fie demolat.

Deputata Marine Le Pen a generat o dispută, spunând că guvernul în loc de a distruge biserici, ar trebui „să demoleze moscheile radicalilor”. Ea a luat poziție ținând cont de un factor ce nu este luat în seamă de majoritatea mediilor de comunicație. O parte din aceste terenuri sunt vândute grupurilor islamiste ce construiesc moschei pe aceste locuri.

De fapt, sute de noi moschei se construiesc în fiecare an în Europa. Acestea dispun de o capacitate pentru sute de mii de tineri musulmani, născuți în Europa sau pentru emigranții recent sosiți. În funcție de legile fiecărei țări, deseori aceste edificii primesc bani din partea guvernelor.





Situația este aceeași și în alte țări

Biserica Angliei, cunoscută în lume ca Biserica Episcopală Anglicană, are 16 000 de biserici în Marea Britanie. Cu creștinismul aflat într-un pronunțat declin, opțiunea administrativă este de a închide 2 000 de temple. În aceste locuri se întâlnesc de obicei mai puțin de zece credincioși, majoritatea acestora fiind de o vârstă înaintată. Acest lucru face neviabile cheltuielile de întreținere a acestor temple, așa că opțiunea este transformarea acestora în „biserici de vacanță” ce se deschid doar în săptămânile de Crăciun și de Paște, când mulți credincioși nominali caută o biserică în virtutea obiceiului.

Un program de finanțare al guvernului prin intermediul Consiliului Artelor din Anglia, caută alte destinații pentru aceste edificii ce aparțin Bisericii oficiale a statului. Aceste spații pot să fie închiriate pentru o amplă gamă de evenimente și activități cum sunt conferințe, recepții pentru nunți, activități de caritate, filmări sau târguri pentru locuri de muncă.

The Guardian informează că 394 temple creștine sunt disponibile pentru a fi renovate și transformate pentru alte destinații. În unele cazuri acestea au fost transformate în moschei.

În ultimele decade în Germania, peste 350 de biserici au fost închise. Acum, proiectul cunoscutului politician de stânga Joachim Reinig are ca obiectiv „integrarea cât mai rapidă” a miilor de refugiați musulmani ce sosesc în Europa în fiecare săptămână. Conform propunerii, bisericile creștine trebuiesc demolate pentru ca moschei musulmane să fie construite pe respectivele locuri.

Discursul lui Reinig, regizat de ideea multiculturalismului, se bazează pe un raport din 2013, la care el însuși a ajutat ca să fie redactat, și care identifică o „nevoie urgentă” pentru construcția de moschei în regiune. Conform Senatului din Hamburg, ce a redactat un raport similar pe această temă, ideal ar fi „o moschee în fiecare cartier”. Motivul principal al acestei măsuri ar fi importanta „muncă comunitară” promovată de aceste moschei.

Sursa: Prof. Valentina Lupu












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu