DO(A)GE de Bega
Alexandra Dogaru
***
Moto:
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce” epigramă
În prozodie îmbrăcată,
Când calci pe poantă să nu cazi,
„Cenuşăreasa” de-altădată,
„Regina balului” de azi!
Ionel Iacob-Bencei
~o~
Pre …faţă/verso
Risipită
prin proza vieţii în care imperativele existenţiale deţin prioritate absolută,
dar neuitând că are de cultivat şi resursele unui talent nativ, filoloaga prin
formaţie şi cercetătoarea ştiinţifică prin vocaţie, doamna Alexandra Dogaru
şi-a făcut debutul în literatură în anii de tinereţe, lăsând pentru vârsta
maturităţii depline debutul în volum – deşi a scris constant, pentru a-şi
„externaliza” autocenzura, pentru a se putea privi din afară, din propriul
text.
A pus pe
primul plan familia, în spaţiul căreia sensibilitatea sa nu a rămas fără ecou:
fiica întâi născută este artist plastic de real talent şi mare potenţial de
evoluţie, iar mezina este o apreciată cercetătoare în domeniul ştiinţelor
sociale, ca expert în Economie şi Cultură Urbană!
Reflexele
materne şi le-a exersat (şi) în dialogul cu cărţile cărora le-a oficiat
apariţia, fie ca editor, ca redactor de carte, corector, tehnoredactor… fie ca
traducător din limbile franceză şi engleză (uneori prin delicate operaţii de
„cezariană” semantică).
A menţinut o
legătură discretă cu cuvântul tipărit, publicând în presa românească articole
care reflectau implicarea sa în activităţi diverse, pe paliere sociale diverse,
într-o constantă căutare a tainei alchimice prin care plumbul durerii omeneşti
poate deveni aur spiritual. A preferat să tălmăcească în limba română (fără a
răstălmăci!) scrierile altora, publicând la mai multe edituri traduceri foarte
bine primite de publicul interesat de informaţia menită lucrării interioare. A
alocat propriei scriituri o valoare introspectivă şi de continuă autoşlefuire,
investindu-se responsabil în ceea ce putea ameliora în propria viaţă ca reflex
al ameliorării în vieţile celorlalţi, iar acest debut tardiv în epigramă este
tot un exerciţiu – unul de întoarcere către societate a unei părţi din ceea ce
societatea i-a oferit. Autoarea a avut şi are convingerea că are tot ce-i
trebuie ca să facă tot ce vrea şi are tot ce vrea ca să facă tot ce-i trebuie1.
Filosofia sa de viaţă este pe cât de simplă, pe atât de eficientă: fericirea
vine dinăuntru.
Apariţia
„DOGELUI de Bega” este un reper important în evoluţia Cenaclului timişorean
„Ridendo” şi, totodată, o reuşită a inegalabilului Bencei ce a avut, de data
aceasta, răbdarea să lanseze la „apa” umorului o sirenă care nu se teme de
apele tulburi ale vremurilor noastre bolnave de mondialită cronică. Cu aplomb
ironic şi anvergură satirică, Alexandra Dogaru atacă teme majore, nu are
reţineri nici faţă de minore şi nu le ignoră nici pe cele între două vârste…
Rezultatul: mici bijuterii şlefuite poetic şi încărcate, uneori, de sarcasm
calibrat civic, deoarece nu-şi poate dezminţi nici vocaţia pedagogică şi nici
convingerea că umorul nu se poate reduce la haz, nici nu este un simplu prilej
de evadare din cotidian. Ca orice umorist profesionist, autoarea împărtăşeşte
multiseculara deviză a forţei educative a umorului, a corijării moravurilor
prin satiră – Castigat ridendo mores, care din secolul al XVII-lea, când poetul
francez Jean de Santeuil o concepea pentru teatrul
1 Formula
prosperităţii generale, tradusă de A.D. în cărţile despre cristaloterapie ale
autorului american DaEl Walker, pe care le-a publicat în limba română la Editurile
Princeps şi Sagittarius. Arlechinului Dominic, defineşte umorul ca remediu al
unor disfuncţionalităţi sociale.
Fiind eu
însumi absolvent al primei Universităţi româneşti, trebuie să remarc influenţa
pe care, din perspectiva umorului, au avut-o asupra formării autoarei
profesorii de la Literele universităţii ieşene, cu deosebire exigenţii exegeţi
Val Panaitescu şi Luca Piţu.
Maturitatea
scrisului acestei autoare ne îndreptăţeşte să o propunem direct la categoria
seniorilor epigramei cu convingerea că nu greşim prea mult. Şi chiar dacă
greşim, recunoaştem deschis fapta, deoarece aşa suntem noi: păcătoşi!... De
multe ori şi cârcotaşi, chiar cu noi înşine, deoarece umorul este, în esenţa
sa, un act de libertate: noi nu râdem numai de defectele altora, ci şi de cele
proprii, autoironia fiind instrumentul prin care ne asumăm profilul identitar
la toţi parametrii săi existenţiali…
Prof. univ. dr. Ştefan Buzărnescu
Confesiune către cititor
Consecvent
atrasă de Medicină şi Litere, sunt adepta terapiilor blânde, a educaţiei cu
cuvântul frumos, a bunei înţelegeri între oameni, ca o consecinţă firească a
atmosferei în care m-am format.
Cred în
puterea Iubirii Necondiţionate de a împlini miracole, în comunicarea existentă
în toată lumea vie, în puterea omului de a se redescoperi şi afirma drept ceea
ce este menit să fie: un bulgăre de aur spiritual.
Confruntată
cu Răul, mai moderat sau mai agresiv, Iubirea găseşte nebănuite modalităţi prin
care să răspundă fără să rănească – ci, dimpotrivă, să aline, să vindece sau
măcar să dea de gândit, iar umorul s-a dovedit constant un medicament eficient,
un paliativ care poate debloca prin râs …serioase probleme „intestine”!
Cu
convingerea că, atunci când scrie, epigramistul reacţionează în faţa unor
năravuri, hibe, cusururi care se regăsesc în germene în el însuşi, iar
atitudinea sa critică este expresia dorinţei de a nu lăsa să se dezvolte
asemenea buruieni în propria inimă, mărturisesc că nimic din ce este omenesc
nu-mi este străin, iar pe o posibilă listă a păcătoşilor, ocup cu umilinţă
locul din urmă.
Sunt Arcaş
prin naştere, însă pe tărâmul epigramei pot fi şi ţintă, primind săgeţile cu
aceeaşi încântare nevinovată cu care le trimit, cu bucuria dialogului care ne
dă măsura a ceea ce suntem în fiecare clipă! Poate că piatra de încercare
pentru simţul umorului este …bumerangul, care închide circuitul şi poate fi
relansat pe o nouă traiectorie, în spirala timpului!
Îmi doresc
ca aceste catrene să fie receptate drept ceea ce sunt: nişte ace de acupunctură
ale Spiritului.
A.D.
Mulţumiri
Această
carte se datorează minunatului Joc Cosmic care a împletit drumuri, destine, la
momentul optim, în spaţiul propice, astfel încât, pornind o cercetare doctorală
despre „Epigramă ca fenomenologie socială, dintr-o perspectivă sociologică”,
să-l întâlnesc în spaţiul Literaturii şi Sociologiei pe Profesorul universitar,
poetul, epigramistul Ştefan Buzărnescu. Fără harul pedagogic al Domniei Sale şi
generozitatea cu care se implică în coordonarea doctoranzilor săi, m-aş fi
limitat doar la exegeză!
Cum superba
aventură a Creaţiei literare redă Cuvântului forţa sa transformatoare,
purificatoare, înălţarea prin Cuvânt într-un timp al mecanicităţii a devenit o
provocare pe care nu o puteam lăsa fără răspuns.
Aduc
mulţumiri familiei, prietenilor, celor apropiaţi, Domnului Profesor univ. dr.
Ştefan Buzărnescu, Domnului Profesor univ. dr. Ioan Talpoş, editorilor şi,
într-un mod cu totul special, Maestrului Ionel Iacob-Bencei.
Acelora
care, direct sau indirect, au dat viaţă acestei cărţi, precum şi celor care vor
căuta clipe de „desposomorâre” în paginile ei, le amintesc că…
... suntem
cuvinte cu care Dumnezeu
ţese şi
destramă întruna,
neobosit şi
egal, Poeme.
Autoarea
Lansarea a avut loc la CLUBUL EPIGRAMISTILOR
din Timisoara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu