LUMINA LIMPEDE
- Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Trebuie sa
ne straduim sa vedem ce ne arata Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arata limpede
tot ce se afla în casa noastra – dar ca sa vedem ceea ce e în ea trebuie sa
deschidem ochii si sa ne uitam cu luare-aminte, cercetând cele ce se afla în
ea. Altfel, oricât de limpede ne-ar arata lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce
se afla în casa noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o vom cerceta.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 49-50.
DOUA FELURI DE SEMINTE - Sfantul Ioan
din Kronstadt
Viata ta
sufleteasca se împarte în mod distinct în doua stari, între care exista o
profunda deosebire. O stare este aceea care înseamna pace, bucurie, inima larga
si deschisa; o alta e cea în care domina suferinta, spaima, iar sufletul se
simte în strâmtorare. Cea dintâi stare este rezultatul acordului desavârsit
dintre suflet si legile Creatorului. La originea celei de a doua stari sta
încalcarea sfintelor sale porunci. Pot observa si observ realmente cum începe o
stare sau alta. Presimt si pe una, si pe cealalta. Stiu ce se întâmpla
întotdeauna: daca stârpesti de la început samânta nascatoare de suferinta si
strâmtorare, stârpesti si roadele ei, adica suferinta si strâmtorarea
sufletului.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 31.
INIMA - Sfantul Ioan din Kronstadt
Inima este,
prin natura sa, sensibila, usoara, de esenta spirituala, cereasca,
pazeste-ti-o. Nu o îngreuna, nu o trage spre pamânt, fii cumpatat în mâncare, în
bautura, în general în placeri trupesti. Inima este templul lui Dumnezeu. „De
va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (1
Corinteni 3, 17).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 251.
TRENUL RAPID - Mitropolitul
Hierotheos Vlachos
Atunci când
cineva se roaga nu trebuie sa fie atent la nimic. Nici la caldura care se naste
în inima lui. Numai sa gaseasca pocainta cea adânca, sa simta ca este departe
de Dumnezeu, sa se asemene unui tren care alearga neîncetat catre destinatia
lui cu viteza mare.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 252.
MOLIA SI RUGINA - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Aici pe
pamânt, într-o lume a desertaciunilor, într-o lume desfrânata si pacatoasa,
„moliile” si „rugina”, cele vazute numai cu gândul, „sapa” si „fura” comoara
sufletului (Matei 6, 19). Care este remediul cel mai sigur împotriva acestei
continue degradari prin pacat, împotriva moliilor si ruginei spirituale?
Rugaciuni de iertarea pacatelor si credinta. Credinta da viata, învie sufletul
istovit si ademenit de pofte, stârpeste moliile si rugina gândurilor pacatoase.
Ea le este lor bici pedepsitor, iar noua izvor de putere, de viata, de
mântuire. Slava Domnului pentru toate! Rugaciunea ne apara si ne izbaveste de
pacat. Credinta face casa buna cu rugaciunea, fiindca prin rugaciune traim
împreuna cu Domnul, care le-a fagaduit celor ce cer cu credinta toate
bunatatile: „Cereti si vi se va da, cautat i si veti afla, bateti si vi se va
deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla si celui care bate i se va
deschide” (Matei 7, 7-8). Slava cuvintelor Tale cuprinzatoare a tot adevarul,
Doamne! Da tuturor celor care îti cer prin mine, nevrednicul, bunatati
felurite, cele pe care si le doreste inima lor! Amin, asa sa fie!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 48.
BILANTUL - Sfantul Ioan din Kronstadt
De-ti va
trece cândva prin minte gândul nechibzuit de a-ti face „bilantul” faptelor
bune, cauta îndata sa-ti opresti aceasta pornire gresita, facându-ti mai
degraba socoteala pacatelor în care cazi neîncetat si a nenumaratelor ocazii
când L-ai jignit pe Stapânul Cel Preabun si Preaîntelept si le vei gasi mai
multe decât nisipul marii, faptele bune fiind în comparatie cu ele ca si
inexistente.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 104.
RIDICA OCHII TAI SPRE CER - Sfantul
Teofan Zavoratul
Ridica ochii
tai spre cer când acesta, ca o oglinda curata, slavit lumineaza pamântul cu
stelele, si zi mirându-te: „Daca stelele lumineaza cu atâta slava, cu cât mai
mult Dreptii si Sfintii, care au facut voia lui Dumnezeu, vor straluci cu
lumina cea negraita a slavei mântuitoare în ceasul când va veni Domnul?”
Aducându-ti
aminte de acea înfricosatoare Venire, cutremura-te cu trupul si cu sufletul, si
spune-ti cu durere în inima: „Cum ma voi arata eu, pacatosul, în ceasul acela
cumplit? Cum ma voi înfatisa la tronul Judecatorului? Cum voi avea loc împreuna
cu cei desavârsiti eu, cel împrastiat? Sau cum voi sta eu, capra, de-a dreapta
lui Hristos împreuna cu oile? Sau cum ma voi arata eu, cel neroditor, în
soborul Sfintilor, care au facut aici roadele dreptatii?
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 62-63.
POMUL INALT IN MIJLOCUL UNEI PADURI
JOASE –
Sfantul Tihon din
Zadonsk
Dupa cum
este copacul înalt în mijlocul unei paduri joase, asa este omul cinstit în
mijlocul oamenilor ticalosi. Pomul înalt este vazut de catre toti de departe.
Tot asa si omul cinstit este în atentia tuturor. Cu cât este mai înalt pomul,
cu atât este vazut de catre multi de departe. Tot asa, cu cât mai de seama este
stapânitorul, cu atât mai multi oameni îl stiu si urmaresc ceea ce face, ceea
ce spune. Pomul înalt îndura orice vânt si furtuna si de la toata vremea rea se
tulbura. Tot asa si orice stapânitor de seama este lovit de tot felul de ispite
si nenorociri. Cu cât este mai de seama stapânitorul, cu atât mai mult este
expus ispitei. Pomul mic nu este batut de vânt întotdeauna, dar pomul înalt
este batut din toate partile de vânt si se clatina.
O, iubitule,
care te afli la loc înalt! Sa fii ca pomul înalt, care si-a înfipt radacina sa
adânc în pamânt si prin aceea se tine si nu cade din cauza vântului sau a
furtunii. Adânceste-ti si tu credinta si nadejdea în bunatatea si
atotputernicia lui Dumnezeu, ca niste ancore în adâncul marii. Si astfel inima,
ca de un vânt puternic clatinata, întareste-ti-o în fata uneltirilor
vrajmasului. Nu te teme, chiar daca o furtuna grozava se porneste si sufla
asupra ta ba dincolo, ba dincoace. Sa fii credincios Unuia Domnului tau; El cu
mâna Sa cea atotputernica te tine si te întareste.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 130.
VEGETATIA - Sfantul Ioan din
Kronstadt
În existenta
lumii vegetale gasim o dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a
lucrarii Sale proniatoare. Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa
nu-si faca simtita prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile
inaccesibile ale muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în
apa si printre ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în
cele mai frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul
astfel o îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de
iarba, parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare,
Dumnezeu pe om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca
în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin
credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12 , 28). Daca Dumnezeu da viata în
fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea
viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul,
în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de
bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui
Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În
ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este
templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile)
crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de
ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului
îsi simt inima plina de sfintenie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444.
PAVAZA CALATORIEI - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Când te
gasesti într-o tara straina sau într-o calatorie, te feresti de orice
nenorocire care s-ar putea abate asupra ta din pricina raufacatorilor. Aceasta
întâmplare ne duce la gândul ca si noi, cei care mergem pe cararile lumii,
trebuie sa ne pazim întocmai, sau poate si mai mult, de uneltirile diavolesti
care, asemenea unor tâlhari, navalesc asupra celor încarcati cu marfuri
duhovnicesti, îi împresoara si îi despoaie. Spre o astfel de luare-aminte ne
îndeamna Petru, Sfântul Apostol al lui Hristos: „Fiti treji, privegheati.
Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautând pe cine sa
înghita; stati-i împotriva, tari în credinta.” (1 Petru 5, 8-9).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 70.
LUMINA LIMPEDE - Cuviosul Bonifatie
de la Teofania
Trebuie sa
ne straduim sa vedem ce ne arata Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arata limpede
tot ce se afla în casa noastra – dar ca sa vedem ceea ce e în ea trebuie sa
deschidem ochii si sa ne uitam cu luare-aminte, cercetând cele ce se afla în
ea. Altfel, oricât de limpede ne-ar arata lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce
se afla în casa noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o vom cerceta.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 49-50.
TITIREZUL - Sfantul Vasile cel Mare
„Sa rasara
pamântul” (Facerea 1, 11) – aceasta mica porunca s-a prefacut îndata într-o
puternica lege a naturii si într-o ratiune maiastra. Porunca aceasta a savârsit
miile si miile de însusiri ale plantelor si ale arborilor mai iute decât un
gând de-al nostru. Pamântul are în el si acum aceasta porunca si-l sileste, în
fiecare anotimp al anului, sa dea la iveala puterea pe care o are pentru
rasarirea plantelor, semintelor si arborilor. Dupa cum titirezul, dupa ce a
fost fixat în vârf se învârteste în continuare de la cea dintâi porunca, se
continua în tot timpul care urmeaza pâna ce se va ajunge la sfârsitul obstesc
al universului.
Spre acest
sfârsit sa ne grabim si noi toti, plini de rod si fapte bune, ca, fiind saditi
în casa Domnului, sa înflorim în curtile Dumnezeului nostru, în Hristos Iisus
Domnul nostru, Caruia fie slava si puterea în vecii vecilor. Amin.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
130.
POMUL RODITOR - Sfantul Nicolae
Velimirovici
Ca un pom sa poata creste, are nevoie
sa aiba înfipte radacinile în pamânt. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie
sadit în Împaratia cea duhovniceasca, cereasca, caci aceasta este temelia lui,
care îl hraneste si din care el creste.
Ca un pom sa se poata dezvolta, are
nevoie sa fie udat. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie stropit din belsug
cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sanatos si puternic. Sfântul Antonie spune:
„Precum un pom nu poate sa creasca daca nu este stropit cu apa curata, tot
astfel si sufletul nu poate sa creasca daca nu se hraneste cu sevele cele
ceresti”. Numai acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfânt si sunt udate
din belsug din cerestile izvoare.
Ca un pom sa poata sa dea roada, are
nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot astfel si sufletul: are nevoie sa
fie luminat si încalzit de Domnul, Soarele vesnicei dreptati, caci sufletul
poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada numai în razele si în caldura lui
Dumnezeu celui viu si celui de viata facator.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 38-39.
SFARSITUL ZILEI - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi ce se
întâmpla atunci când soarele se îndeparteaza de noi: întunericul se lasa si le
acopera pe toate de sub cer; omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un orb,
se rataceste, se împiedica si cade si de toate-i este frica. Întocmai se
petrece si cu sufletul acelui om pe care-l paraseste Hristos, Soarele
Dreptatii; atunci lui nu-i mai este cu putinta a savârsi nici o lucrare
bineplacuta Domnului, dupa cum El Însusi zice: „Fara Mine nu puteti face nimic”
(Ioan 15, 5). Întrucât este cuprins de întunericul duhovnicesc, acel suflet va
rataci, bâjbâind ca un nevazator, se va împiedica si va cadea dintr-un pacat în
altul, pâna când va nimeri în prapastia vesnicei pierzanii, de nu se va
îndrepta prin pocainta. Însa Hristos se departeaza numai de acel suflet care
L-a parasit el însusi mai întâi pe Domnul, altfel de nimeni nu se leapada
Hristos, ci „lumineaza pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Aceasta
întâmplare ne învata sa ne tinem de Hristos si sa urmam Lui cu credinta si
dragoste, ca sa nu ne cuprinda si pe noi aceasta pustiire si bezna sufleteasca.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 130.
POMUL RODITOR - Sfantul Nicolae
Velimirovici
Ca un pom sa poata creste, are nevoie
sa aiba înfipte radacinile în pamânt. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie
sadit în Împaratia cea duhovniceasca, cereasca, caci aceasta este temelia lui,
care îl hraneste si din care el creste.
Ca un pom sa se poata dezvolta, are
nevoie sa fie udat. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie stropit din belsug
cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sanatos si puternic. Sfântul Antonie spune:
„Precum un pom nu poate sa creasca daca nu este stropit cu apa curata, tot
astfel si sufletul nu poate sa creasca daca nu se hraneste cu sevele cele
ceresti”. Numai acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfânt si sunt udate
din belsug din cerestile izvoare.
Ca un pom sa poata sa dea roada, are
nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot astfel si sufletul: are nevoie sa
fie luminat si încalzit de Domnul, Soarele vesnicei dreptati, caci sufletul
poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada numai în razele si în caldura lui
Dumnezeu celui viu si celui de viata facator.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 38-39
BUCURA-TE DE LUMINA! - Sfantul Ioan
din Kronstadt
Desi
Dumnezeu ne cunoaste toate nevoile, rugaciunea ne este de trebuinta pentru a ne
lumina sufletul. Ti-e bine sa stai la soare, ti-e cald, te bucuri de lumina.
Asa este si când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te
încalzeste si te lumineaza.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
RUGACIUNEA - Arhiepiscopul Iustinian
Chira
Rugaciunea
are darul de a face sa picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul
din care nu se înalta spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case
pustii, plina de paienjenis, locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet
care nu se stie ruga, nu va sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate
bogatiile pamântului. Rugaciunea adevarata este truda sfânta.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 112-113.
METALE PRETIOASE - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Fara a fi
puse la încercare, fierul ordinar ar putea trece drept otel, alama sau
tinicheaua, sau vreun aliaj de argint drept argint curat, bronzul drept aur,
aurul impur drept aur curat, o sticla ordinara drept diamant. Numai puse la
încercare, aceste materiale îsi descopera adevarata lor valoare. Asa se
întâmpla si cu oamenii. În aparenta, multi se arata blânzi, smeriti, milostivi,
buni, simpli, chibzuiti, credinciosi etc. Daca sunt pusi la încercare, se
descopera nu arareori ca sunt rai, mândri, împietriti la inima, necinstiti,
zgârciti, lacomi, invidiosi, ranchiunosi, lenesi etc. Oamenii sunt pusi la
încercare prin lipsuri, pierderi materiale, necazuri, boli, umilinte. Cei ce
trec cu bine printr-o încercare sunt vrednici de Împaratia lui Dumnezeu, cei
care nu-i fac fata nu sunt vrednici de ea, fiindca mai tin în ei o mare doza de
rau.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 281
ICOANELE - Sfantul Ioan din Kronstadt
Icoanele
sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastra sa se lipseasca de
imagine? Poti oare sa-ti aduci aminte de un obiect sau o fiinta care nu sunt de
fata fara sa ti le „imaginezi”? Oare nu Însusi Dumnezeu ne-a dat capacitatea de
a ne imagina? Icoanele sunt raspunsul Bisericii la una din necesitatile
stringente ale naturii noastre.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 387
STROPII DE NOROI - Parintele Arsenie
Boca
Dupa
încetarea trupului, poftele, stropii acestia de noroi împroscati din trup pe
suflet, stârnesc în sufletul desfacut de trup o vapaie de pofte, care-l muncesc
cel putin tot atâta cât l-ar chinui setea pâna la moarte, pe unul care ar trece
Sahara si n-ar gasi apa.
Sufletul,
izgonit din trup de moartea acestuia, are sa se chinuiasca în felul fiecarei
patimi, care l-a ros în viata pamânteasca.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 169.
FELINARUL - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Mergeam sa
savârsesc slujba Utreniei. Soarele rasarise si îsi reflecta razele în sticla
unui felinar atârnat de un stâlp. Se reflecta atât de clar si de intens, încât
trebuia sa-ti feresti ochii, nu te puteai uita asa cum nu te poti uita la
soare. Cugetam în sinea mea: daca soarele creat, material, se reflecta cu o
stralucire atât de intensa într-o bucatica de sticla transparenta, cum sa nu se
reflecte Soarele cel necreat, imaterial – Dumnezeu, în inima omului care n-a
cunoscut pacatul (vorbesc în principiu), sa nu Se reflecte cu toata stralucirea
în sfintii Sai, în virtutea unirii cu El, a dragostei fata de El, curatiti
fiind „de toata întinarea trupului si a duhului, desvârsind sfintenia, în frica
lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1). Da, El se reflecta, în plenitudinea
splendorii Sale, &ici rc;n sufletele alesilor Sai si aceste suflete curate,
aceste chipuri ale lui Dumnezeu, ca si sticla transparenta, stralucesc ca aurul
la soare, cu stralucirea diamantina a celor mai curate ape. Stralucesc însa
pentru Dumnezeu si pentru îngerii Sai, fara a-si arata stralucirea oamenilor,
dupa iconomia lui Dumnezeu, stralucind lorusi prin lumina credintei, a
virtutilor, asemenea unei lumânari puse într-un sfesnic, luminând o încapere si
pe toti cei aflati în ea. Ma mai gândeam si asa: daca soarele creat se reflecta
în geamul unui felinar, cum sa nu se reflecte oare Soarele imaterial, în chip
deplin si fiintial, în preacuratul Trup Si Sânge al Domnului, în altar, prin
lucrarea Duhului Sfânt, Datatorul de viata? Da, lucrarea Sa se reflecta aici
toata, întru totul si cu toata dragostea Sa, deoarece „Cel ce manânca Trupul
Meu si bea Sângele Meu – întru Dumnezeu – ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu în el”
(Ioan 6, 56).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 401.
GRAUL - Sfantul Nicolae Velimirovici
Grâul
semnifica stiinta cea dumnezeiasca, stiinta lui Hristos. Samânta cea buna este
opusa neghinei, care simbolizeaza samânta cea diavoleasca. „Dar pe când oamenii
dormeau, a venit vrajmasul lui si a semanat neghina printre grâu” (Matei 13,
25). Crestinii, care poarta întru sine pe Hristos Dumnezeu si Îl sporesc pe El
în sufletele lor pâna la seceris, vor fi mântuiti; în acelasi timp, cei
nepasatori, care cresc iarba cea rea în locul grâului, vor pieri. Despre
aceasta a marturisit si Sfântul Ioan Botezatorul, spunând ca Domnul Îsi curata
aria si aduna grâul Sau în hambare, iar samânta cea rea o arunca în focul cel
vesnic. Astfel grâul simbolizeaza pe drept-credinciosii care pastreaza întru
sine samânta lui Dumnezeu, iar neghinele semnifica pe cei fara de Dumnezeu. Sam&ac
irc;nta care creste în pamânt este închipuire a mortii si Învierii Domnului,
închipuire a omorârii omului celui vechi si a nasterii omului celui nou în
fiecare dintre noi.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 40-41.
CEASUL JUDECATII - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi un om
care a fost judecat si osândit la moarte ori un bolnav ce zace pe patul mortii.
Cugeta si cerceteaza: ce face el atunci? Nu are grija bogatiei, a cinstei, a
slavei; nu cauta sa judece pe nimeni, tuturor iertându-le orice i-ar fi gresit;
nu se gândeste la îndestulare si la nimic din cele ce sunt ale acestei lumi.
Numai moartea se afla înaintea ochilor sai duhovnicesti si frica ei tulbura
inima lui. Întâmplarea aceasta, iubite crestine, ne povatuieste sa nu uitam de
moartea noastra. Sa ne asteptam si noi din clipa în clipa la cele ce aflam acum
la fratii nostri, caci nu stim de se vor sfârsi ei primii, cei pe care îi vedem
acum în pragul mortii, sau noi, cei ce nadajduim înca a mai vietui în lume.
Adesea se întâmpla ca aceia care se gândesc sa-si traiasca viata mai departe sa
cada tot atunci fara suflare si sa fie întinsi în sicriu înaintea celor care se
gasesc pe patul mortii. Caci noi toti suntem osânditi la moarte; Dumnezeu
fiecaruia îi spune prin cuvântul Sau ceea ce i-a grait stramosului nostru:
„Pamânt esti si în pamânt te vei întoarce” (Facerea 3, 19). De ce oare nu tinem
în mintea noastra aceasta judecata? De ce nu ne pregatim pentru savârsire
[sfârsit]? De ce ne fagaduim noua însine zile îndelungate, de vreme ce acestea
nu sunt sub stapânirea noastra, ci stau doar în puterea lui Dumnezeu?
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 137
FLOAREA OFILITA - Sfantul Teofan
Zavoratul
Cât de
frumoasa este aceasta lume, însa plina de moarte! Ea se aseamana unei flori
care s-a deschis într-o luna de primavara: înfloreste atâta timp cât roua si
ploaia o tin în viata; îndata ce vine arsita, floarea se ofileste. Asa si
moartea face sa paleasca obrajii si strica în mormânt madularele cele minunat
întocmite... Da-ne, Doamne, scapare si ocrotire în tarâmul unde dreptii
salasluiesc.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124-125.
REGIMUL DE VIATA - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Controlati-va
cât se poate de bine si de riguros regimul alimentar, fiindca de mâncare si
bautura, de calitatea si cantitatea acestora depinde în mare masura activitatea
voastra spirituala, sociala si familiala. „Luati seama la voi însiva, sa nu se
îngreuieze inimile voastre de mâncare si bautura” (Luca 21, 34). Ceaiul si
cafeaua pot duce si ele la „betie” daca sunt întrebuintate la vreme nepotrivita
si în exces. Vai noua, cei ce ne ghiftuim astazi si, de cele mai multe ori, nu
punem pret pe darurile lui Dumnezeu! Diavolul lucreaza asupra-ne spre pieire
prin propriul nostru trup si, în general, prin cele materiale. Nu atâta
patimile prin vin, ceai, cafea, prin atractii de tot felul, prin bani,
îmbracaminte. Trebuie sa ne ferim sa abuzam de vin, de ceai, de cafea, de alte
delicatese, sa nu le preferam pe acestea în locul unei alimentatii consistente,
rationale, sanatoase. Delicatesele trebuie consumate numai dupa masa si cu
maxima cumpatare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 265.
TRUPUL INVIAT - Sfantul Inochentie al
Odessei
Dupa cum la
începutul primaverii toate cele ascunse în launtrul pamântului si cu putinta de
a învia se umplu de viata si ies la suprafata, iar cele ramase pe suprafata
pamântului dobândesc o noua înfatisare, tot astfel si în ziua Învierii toate
trupurile omenesti care se odihnesc, asemenea semintelor, în sânul pamântului,
vor învia si se vor scula din tarâna.
Iar cu aceia
dintre fratii nostri pe care aceasta mare zi a Învierii îi va gasi în viata, se
va petrece, dupa cum spune Apostolul, o schimbare de alt fel: ei, fara sa
moara, vor dobândi un trup nou, potrivit cu felul lumii celei noi; si, de vreme
ce atunci toate se vor savârsi cu o iuteala si o putere uimitoare, schimbarea
aceasta – dupa cum ne încredinteaza acelasi Apostol – se va petrece într-o
clipeala de ochi (1 Corint eni 15, 51-54).
Pentru
mintea omului trupesc, deprinsa a se opri numai asupra celor ce le vede cu
ochiul si le aude cu urechea si care nu se pricepe a se ridica de la cele
vazute catre cele nevazute, poate parea neînteleasa si chiar nefireasca
învatatura Evangheliei despre Învierea trupurilor omenesti. De unde anume va fi
luat trupul care demult s-a prefacut în tarâna si s-a amestecat cu pamântul,
ori s-a spulberat în aer? Ba mai mult decât atât: cum vor putea învia acele
trupuri care, prefacându-se în pamânt si intrând în organismul plantelor de pe
el, au devenit prin aceasta hrana si, prin urmare, însusire a altor corpuri
omenesti? Toate acestea par încurcate si greu de dezlegat pentru omul trupesc.
Oare cum
credeti ca raspunde la aceste întrebari Sfântul Apostol Pavel? „Nebune” – zice
el – „tu ceea ce semeni nu va învia d e nu va muri; si ceea ce semeni nu este
trupul ce va sa fie, ci grauntele gol, fie de grâu, fie de altceva; iar
Dumnezeu îi da trup, precum voieste, si fiecarei seminte îi da un trup al ei”
(1 Corinteni 15, 36-38). Asemanare foarte dreapta si prin urmare foarte
convingatoare. Caci, într-adevar, ce semanam noi toamna? Nu paie groase si
înalte, nu spice aurii, ci seminte goale care în cursul iernii mor, iar cu
sosirea primaverii, din pricina înmultirii caldurii pamântului, îsi pierd
chipul lor si intra în stare de putrezire; dar aceasta putrezire si moarte
slujeste de temei, de principiu si de conditie a viitorului pai si spic, asa ca
acele seminte care nu mor în chipul acesta pâna la sosirea primaverii, nu pot
rodi nimic, ramân în pamânt si se prefac în tarâna. Tot astfel si corpurile
omenesti date pamântului sunt niste seminte pentru viitoarele trupuri noi în
care n oi trebuie sa ne îmbracam în ziua cea mare a Învierii. Aflându-se în
sânurile pamântului, trupurile se desfac în partile din care au fost alcatuite,
se curata prin mijlocirea putrezirii de toate formele stricaciunii si astfel se
pregatesc pentru ca din ele sa se ridice la timp, prin lucrarea atotputerniciei
dumnezeiesti, niste trupuri curate si vrednice de a îmbraca în sine, pentru
toata vesnicia, nemuritoarele suflete omenesti.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 56-59.
AERISIREA INCAPERII - Sfantul Ioan
din Kronstadt
„Cautati mai
întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga
voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu? Iata cum. Daca vrei sa-ti aerisesti locuinta sau sa te plimbi la aer
curat, gândeste-te mai întâi daca propria-ti inima este sau nu curata. Multi
dintre noi doresc sa-si aeriseasca încaperea în care traiesc (ceea ce este
excelent) sau sa se plimbe în aer liber, dar nu se gândesc ca le este tot atât
de necesara aerisirea sufletului si a inimii (o aerisire, ca sa zicem asa,
spirituala, a suflarii de viata) si, traind în aer curat, îsi îngaduie gânduri
murdare, impulsuri indecente ale inimii, vorbe spurcate si chiar o spurcaciune
trupeasca.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258.
CUNUNA DE SPINI - Sfantul Ioan din
Kronstadt
De la via pe
care a sadit-o, Domnul astepta ciorchini dulci, iar ea, via, s-a preschimbat în
spini. Cununa de spini de pe capul Mântuitorului însemneaza spinii pacatelor de
care s-a umplut omenirea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul
viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 55.
BISERICILE DE LEMN - Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Măretia lor
e izvorâta din autenticitatea trairii religioase care le-a stat la baza: nimic
artificial nu se gaseste în aceste monumente. În fiecare bârna, în fiecare
stâlp se simte sufletul si gândul unui om… Când te apropii de ele parca simti
caldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat si le-a pastrat
de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 14-15
AERISIREA INCAPERII - Sfantul Ioan
din Kronstadt
„Cautati mai
întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga
voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu? Iata cum. Daca vrei sa-ti aerisesti locuinta sau sa te plimbi la aer
curat, gândeste-te mai întâi daca propria-ti inima este sau nu curata. Multi
dintre noi doresc sa-si aeriseasca încaperea în care traiesc (ceea ce este
excelent) sau sa se plimbe în aer liber, dar nu se gândesc ca le este tot atât
de necesara aerisirea sufletului si a inimii (o aerisire, ca sa zicem asa,
spirituala, a suflarii de viata) si, traind în aer curat, îsi îngaduie gânduri
murdare, impulsuri indecente ale inimii, vorbe spurcate si chiar o spurcaciune
trupeasca.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258.
FRUMUSETEA FLORILOR - Sfantul Ioan
din Kronstadt
Cât de
minunate si felurite ca forma, culoare si miros sunt nenumaratele flori si,
îndeobste, plante din natura si din feluritele clime ale pamântului! Nu te poti
îndulci destul de înfatisarea si mireasma lor. Daca plantele sunt atât de
minunate, sa ne gândim ce buna mireasma vor raspândi în rai sfintii, dreptii
lui Dumnezeu din toate tagmele, rangurile si vredniciile! „Daca pe iarba
câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu asa o
îmbraca, nu cu mult mai vârtos pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30)
Straduieste-te, omule, sa ajungi la frumusetea cea launtrica a credintei, a
virtutii si nu te lenevi. Ce buna mireasma raspândesc, mai presus de cea a
orisicarei flori, moastele sfintilor! Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul
viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 166.
SOTIA BUNA - Cuviosul Bonifatie de la
Teofania
Femeia i-a
fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura
lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia
ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate
împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o
nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine
furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman,
si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011,
CER SI TRON AL DUMNEZEIRII - Sfantul
Ioan din Kronstadt
Cel ce a
împodobit cerul cu stele putea oare sa nu împodobeasca si mai frumos cerul sau
duhovnicesc cu Preasfânta Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu? Cel ce a smaltuit
pamântul cu multe si felurite flori, facându-le sa raspândeasca miresme fara
seaman, putea oare sa nu-si împodobeasca Maica cea dupa trup cu multele si
feluritele flori ale virtutilor, facând-o sa raspândeasca toate aromele
duhovnicesti? Astfel Stapâna noastra s-a facut cer si tron al Dumnezeirii,
preaînfrumusetata cu toate splendorile si cu toate miresmele, mai presus de
toate aromele pamântului. O, daca bunatatea dumnezeiasca m-ar împodobi si pe
mine, nerusinatul, pentru rugaciunile Preacuratei Sale Maici, daca m-ar
înmiresma si pe mine, necuratul! La Dumnezeu, toate sunt cu putinta! „De vor fi
pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi si de vor fi ca purpura,
ca lâna alba le voi face” (Isaia 1, 18).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 243.
SOTIA BUNA - Cuviosul Bonifatie de la
Teofania
Femeia i-a
fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura
lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia
ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate
împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o
nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine
furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman,
si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011,
Pr.Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu