SLUJIREA FILOCALICĂ A DACOROMÂNULUI

 ARTUR GABRIEL SILVESTRI-SLUJIREA FILOCALICĂ A DACOROMÂNULUI

                                            GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

      „Întru început este Cuvântul şi Cuvântul

      este în Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul.

      Acesta este întru început în Dumnezeu.

      Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a

      făcut din ce s-a făcut.

      Întru El este viaţă şi viaţa este lumina oamenilor.”

                                            (Sf. Apostol şi Evanghelist IOAN)

      „Dumnezeu este creator, iar omul imitator.

       Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea,

       prin proximitatea faţă de divin,

       geniul e mai apropiat de cer;

       dar nu în măsura în care e apropiat sfîntul.” 

                                          (PETRE ŢUŢEA)

   Cuvintele, înmiresmate de har, vin şi slujesc naturii surâsului tainic, prelins în susurul alb al clipelor care liturghisesc simfonia Sărbătorii eului şi a sufletului naţional.

   Sfârşitul fiecărei clipe e de fapt naşterea celeilalte clipe, aşa încât, toate clipele devin eterne, iar în această eternitate gândurile se întrupează în idei, ideile cu duh se convertesc în Cuvânt, iar cuvântul prin lumina sa celestă purifică inima aşezând-o în conştiinţa moral creştină ca o serafică metanoe, ca o sublimă întoarcere permanentă la Hristos.

   Fiecare gândire despre frumos, fiecare întrupare în adevăr, fiecare exercitare a binelui, fiecare trăire a libertăţii se circumscriu dreptei credinţe, geniului strămoşesc, filosofiei duhului, ortodoxiei veşnice ca tradiţie nesfârşită, ca permanenţă spirituală, ca divină creaţie în har, adică jertfire mărturisitoare întru Dumnezeul treimic şi întru Neam.

   Gândul alb, serafic, năframă a zidirii Dragostei dumnezeieşti, plămadă a veşnicului Cuvânt, înmiresmat de lumina angelică a Creaţiei însufleţeşte prin geniu, prin martir şi prin sfânt, zelul artistic la naţiei întru comuniunea cu Tatăl ceresc-Părintele Naţiunilor.

   O trăire de atitudine a demnităţii creştine într-o existenţă de har descifrează tainele, încifrează spiritul, tâlcuieşte înţelepciunea Duhului, dobândind Filosofia hristică-gândirea creştin-ortodoxă, însuşind vocaţia străbună de a transmite gândul tău, cuvântul tău, fapta ta, trăirea ta, jertfa ta, dorul tău, dăruirea ta, iubirea ta, libertatea ta, ca misiune pentru urmaşi şi ca mărturisire pentru urmaşii urmaşilor daci care au mai rămas liberi...

   Suişul sufletului creştin ortodox pe culmile filocalice ale Neamului nostru nemuritor, jertfitor, starea de veghe aşezată ca o tabără ascetică pe piscul semeţ al misticii-isihaste atinge iluminarea care întronizează sofianismul ca monarhie ecumenică întru purificarea eului naţiei şi cel personal, ce dă virtuţii caracterul naţionalist şi sensul ei evanghelic şi ecumenic.

   Această dimensiune a creştinismului-ortodox dacoromân sălăşluieşte în inima marilor chemaţi, în sufletul marilor aleşi, în sânul marilor creatori, marilor pedagogi, marilor formatori de spirit, marilor trăitori ai Tradiţiei milenare, marilor mărturisitori ai jertfirii, marilor rămaşi ca stâlp şi temelie ai Adevărului întru Mântuitorul Hristos.

   În planul existenţial al veşniciei noastre, Cei Aleşi ard Rugul Aprins al eticului creştin în Vatra străbună a Ortodoxiei, ca jertfă edificatoare a Cuvântului dătător de Iubire şi Libertate,  în care se desluşeşte Cultul străbun prin duhul de azi şi de mâine al generaţiilor ce purced din Duh spre Duh, din Adevăr spre Adevăr, din Iubire spre Iubire, din Libertate spre Libertate.

   Cei Aleşi, călăuziţi de Pronia divină, de Măicuţa noastră Crăiasă, de Cerul sfinţilor daci, de Legiunea veneraţilor strămoşi, ne îndeamnă să învingem inerţia lăuntrului nostru pentru a cerne gând cu gând, pentru a zămisli cuvânt cu cuvânt, pentru a întrupa cuvântul în faptă, pentru a urca treptă cu treaptă muntele devenirii creştine-suişul mistic întru mântuire.

   Aşa lucrează Bunul Dumnezeu prin cei Aleşi ca să ducă Tradiţia milenară, Duhul Străbunilor mai departe, mai sus, tot mai sus şi mai pre sus, spre ceruri, spre tărâmul Fericirii.

   În Vatra străbună mistico-filocalică a Neamului nostru nemuritor, în Pantheonul sofianic al Ortodoxiei dace, în Patrimoniul creaţiei literare, în România Tainică a Patristicii răsăritene, Mântuitorul Iisus Hristos l-a chemat şi l-a aşezat întru Cei Aleşi şi pe Fiul Daciei Mari, Gabriel Artur Silvestri, în rândul Cetei slujitorilor-sacerdoţi ai Cuvântului dumnezeiesc. 

   Gabriel Artur Silvesti a urzit în ţesătura spirituală a Neamului protodac, firul prozaic, broderia eseistică, zugrăvind memorialistica recompusă pentru a imortaliza în Icoana Frumosului străbun-Apologetica Frumuseţii mistice care va salva lumea creştină, aura Ortodoxiei româneşti unde sălăşluieşte pururea mirajul Frumuseţii lumii cunoscute.

   Gabriel Artur Silvestri este una dintre marile întruchipări grăitoare ale Neamului daco- român care, a odrăslit în metafizica spaţiului mistic al Ortodoxiei noastre dace creştine.

   Instituind printr-un „simţământ de legitimitate”, „Asociaţia Română pentru Patrimoniu”, s-a definit urmaş demn al Ţării Părinţilor din vatra sfântă a Ţării Noastre, sfidând şi sfărâmând peisajul apocaliptic înstăpânit de puternicii zilei, de baronii vremii. „Imaginea însăşi a cărţilor interzise (proorocind parcă mariajul apocaliptic al legii-fără-de-lege, 217/ 2015, n.a.), puţine, aproape ignorate, tulbură nu doar pe cel care potriveşte cuvintele şi stăruie ca să facă, la rândul lui, alte cărţi, fiindcă este un făcător-de-bine. Ea ne reaminteşte şi că, înainte de orice ar fi fost esenţial în viaţa fiecăruia, mai întâi a fost o carte de unde am luat Lumina Literelor şi a fost o Şcoală unde un învăţător ne-a arătat un drum.”  ( CUVINTE PENTRU URMAŞI-„Modele” şi „exemple” pentru Omul Român. Carpathia Press-2005, p. 5-6)

   Odrăslit din mugurii spirituali, din izvorul cristalin dătător de viaţă al învăţăturilor Oamenilor Mari, povăţuitorii misterioşi l-au călăuzit spre înţelepciunea tainică pentru a desluşi Modelele şi pildele pentru Omul Român Creştin Ortodox, în lucrarea de sinteză, în tratatul haric de referinţă erudit elaborat: CUVINTE PENTRU URMAŞI-„Modele” şi „exemple” pentru Omul Român.

   Graţie filonului genetic creştin, peregrinările prin labirintul literar al perioadei protocroniste, străbaterea luminişurilor gneseologice ale vremii sprijinit în toiagul tradiţiei milenare l-au călăuzit înspre înălţări de azur, asumându-l ca  pelerin-apologet al Tradiţiei ortodoxe române.

   „... De-aceea, la noi totul s-a făcut aproape ca o misiune şi ca o taină, prin dar venit din mâna omului adeseori anonim şi poate chiar din renunţarea şi din gândul bun că, undeva, un copil ce are nevoie de lumina Cărţii, îi va mulţumi binefăcătorului necunoscut.” ( CUVINTE PENTRU URMAŞI-„Modele” şi „exemple” pentru Omul Român. Carpathia Press-2005, p. 6)

   Apologetul creştin Gabriel Artur Silvestri, purtătorul de crin al buneivestiri şi al armoniei profetismului dac este un filosof al culturii, un teolog luptător al duhului evanghelic, adică un mărturisitor în adevăratul sens al cuvântului care, se însumă misticii ortodoxe, asumând permanent spaţiul şi timpul, Patrimoniul dacic în cuprinderea exigenţelor spiritual-religioase  ale românilor creştini-ortodocşi. „... De la clădirile cu vechime, exprimând tradiţie şi memorie şi până la cărţi uitate, risipite, pierdute, de la personalităţi ignorate şi fapte ce ar binemerita recunoaşterea publică şi exemplificare drept model social şi până la idei ce nu se evocă şi se pierd şi se uită-iată o imensă geografie de valori a căror coeziune trebuie realizată şi păzită căci, la drept vorbind, Patrimoniul în sine este ceva tainic, este „Pomenirea Părinţilor.” (ibid., p.6)

     Aţintindu-şi sufletul spre surâsul divin, o lumină celestă l-a învăluit într-un neaşteptat miracol, purtându-l în sânul Tradiţiei milenare dacoromâne, când pentru salvarea şi continuitatea dimensiunii spiritual-religioase a Neamului, cei hărăziţi de Dumnezeu, luau calea pustiei, meditaţia şi focul peşterilor, psaltirea arzândă a sinelui, vecernia schiturilor cu fruntea rezemată de cer, liturghia frumuseţii ortodoxe, lumina manuscriselor, hrisovul demnităţii, doina ce ne boceşte amarul, balada faptelor legendare, folclorul-religia ontologică a Creaţiei, toiagul umorului înălţător în cădere, erudiţia orală ca recurs al originialităţii ce se încununează cu geniul naţional-naţionalist purtător de har filocalic şi de mireasmă sofianică.

   Unde prisoseşte harul, acolo lucrează Dumnezeu în comuniune cu duhul eroic al Străbunilor, cu duhul naţiei, cu duhul martirilor, mărturisitorilor şi al sfinţilor, astfel că Mărturisirea de Credinţă Literară-Testamentul Filocalic şi Sofianic se transmite posterităţii.

   Gabriel Artur Silvestri avea încredinţarea cu siguranţă că Patrimoniul spiritual-religios al naţiei sale creştine, prea alese este de fapt o lucrare mistagogică cu binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel mai apropiat şi mai iubit de dacoromâni, care se prelungeşte dincolo de timp, dincolo de spaţiu, în transcendentul serafic al nemuririi cereşti.

   Chiar dacă mentorul, cercetătorul, scriitorul, educatorul, gânditorul, formatorul, cel care sintetizează ideile, redactează faptele, sistematizează valoarea elocinţei, pogoară intuiţia, înalţă vocaţia, duce misiunea erudiţiei în planul metafizic-creştin, sursa, inspiraţia şi harul vin de Sus, de la Duhul Sfânt şi se preling în izvorul Străbun primordial ce curge tainic şi lin din mistica strămoşească, de sub Glia legendară a sfintelor moaşte de mame, de dascăli, de poeţi, de duhovnici, de fecioare, de voievozi, de artişti, de rapsozi, de eroi, de martiri, de cuvioşi, de schimnici, de monahii, de prigoniţi, de mărturisitori şi de sfinţi.

   Mentorul este Învăţătorul care ne călăuzeşte spre lumina creaţiei din Cuvânt, din Logosul dumnezeiesc şi de aceea veneraţia discipolului trebuie să fie întotdeauna cu dragoste.

   Mentorul din lira sufletului desprinde literele din care împleteşte ucenicilor  cartea vieţii.

   Cartea este zeul creatorului.

   Chipul său frumos de dac, înfiripat din nemurirea pelasgo-tracă, cu sclipirea de geniu a marelui Brâncuşi se pogoară peste Dacoromânia Tainică, parcă venind din Ceata discipolilor zalmoxieni, din profeţia Sibilelor geto-dace,  din patriahatul Apostolului Andrei, peste care domneşte pururea dragostea de Mamă a Crăiesei noastre Vlaherna-Carpatina şi veşnica iubire a Moşului-Părinte din temerarii noştri Carpaţi.

   Rondelul sufletului său primenit din oameni şi flori, din ape şi azururi, dătător de speranţă a lucirii de iconar străbate biografia încrustată în ctitoria sfântă-Mihail Eminescu, ce lasă peste portretul demnităţii noastre o ramură de cer, un tremur de plop, o petală de trandafir, iar peste Icoană un fior al iubirii, o cuprindere a celuilalt ca într-o simfonie a lui George Enescu, ori o mireasmă de grai ca romanţa cea dedemult a unui taraf străvechi în jocul marilor deveniri, ori dăltuirea lui Brâncuşi în Masa Tăcerii-Cina de Taină dacoromână, sau stânca veşniciei în care se răsfrânge chipul marelui Burebista, ori conul de brad picurând sunetul liturgic al Mânăstirii Putna ce irumpe în tăcerea-grăitoare a savantei biblioteci, sau duhul mitropolitului sfânt Andrei Şaguna, model de cultură şi stâlp al edificiului şcolar, cu vocaţiile serafice-cereşti ale savanţilor George Manu şi Nicolae Paulescu, cu erudiţia istorică a lui Vasile Pârvan, cu enciclopedia lirismului biblic-Traian Dorz, cu vizionarismul ortodox al cunoaşterii teologice a Părintelui Constantin Galeriu, cu profetismul românesc-universal al lui Mircea Eliade, cu fenomenele transcendeţei martirice ale lui Ion Moţa, Vasile Marin, Mircea Vulcănescu, Nicoleta Nicolescu, peste care se întinde chipul Profetului frumos şi generaţia sa, unde se înalţă ca o mare catedrală erudiţia enciclopedică a lui Petre Ţuţea cu filosofia cunoaşterii divine a lui Vasile Băncilă, cu elocinţa heruvimică a lui Ernest Bernea, cu miracolul metafizicii-ortodoxe a lui Nae Ionescu cu dimensiunea serafică a duhovniciei sfântului Arsenie Boca, cu mărturisirea-jertfelnică a marelui duhovnic Arsenie Papacioc, cu universul magnificului scriitor al spiritualităţii româneşti Mihail Diaconescu, cu divinul teolog mărturisitor Ioan Ianolide, ori prinţii culturii universale Dimitrie Cantemir şi Bogdan Petriceicu Haşdeu, sau supra isihasmul monahului Gheorghe Ghelasie, sau trăirea plăsmuitoare a eseului mistic creştin al Aspaziei Oţel-Petrescu, ori empireul mistic al ieroschimonhului Nil Dorobanţu ce ne săgetează ca zborul unui pescăruş coborât din azur peste mărgăritarele trăirii şi jertfirii duhului monahic al Mânăstiri Vladimireşti, împletit în jertfa prigonirii celor patru suflete angelice: maica Veronica Gurău, maica Mihaela Iordache, Maica Teodosia Zorica Laţcu şi maica Mihaela Portase, răsfrânte peste sinele sideral ca zelul-zenitului suferinţei nemuritorului poet mistic creştin Radu Gyr peste care se revarsă frumuseţea cosmică a Filocaliei părintelui Dumitru Stăniloae, înmănuncheată în Bucuria suferinţei părintelui-mărturisitor Dimitrie Bejan, cu iubirea cerească a lui Valeriu Gafencu-Sfântul închisorilor, ori dragostea nemărginită a părintelui Iustin Pârvu dăruită tuturor, sau splendoarea curcubeului ce-a adunat în sufletul cosmic al lui Nicolae Grigorescu atâtea ceruri de ctitorii, de care se prind mîinile în rugă de copil, dorul şi lacrimile mamei ca seva unui testament al  veşniciei sub care tronează jertfa sfântă a Întregitorului Mihai Viteazul, ori jertfa curată a lui Tudor Vladimirescu, sau Stejarul din Borzeşti cu Icoana biruinţelor lui Ştefan cel Mare şi Sfânt în fiinţa anotimpului său veşnic, unde pasărea ca la o suavă poruncă încântă simplitatea existenţei dacice venită din adânc de lumină, ţesută în firul milenar al borangicului folclorului imortalizat sacrosant de pasărea măiastră-Măria Tănase, ca unda sublimă de tulnic a dragostei Fecioarei Maria ce îmbrăţişează ca o Viţă de Vie, Cerul şi Pământul, ca jertfa sfântului Apostol Andrei-Osia ortodoxiei noastre, ca lumânările apei prinse-n sclipirile de nuferi, ca o simbioză de stele adunate în dalbul păpădiei catifelând metamorfozele inimii lirice ale marelui Andrei Ciurunga, vâslind peste Canalul Dunărea-Marea Neagră cu corabia albă a sufletului său în căutarea cuvintelor sublime din Cartea nemuriri.

                                                      LA  O  C A R T E

   „Nu te-am dospit în slava vieţii crunte,/ nu te-am vrut stemă pentru nici o frunte,

   nici cupă-ntinsă darnic spre iubire,/ nici către ceruri treaptă de safire.//

   Nici dor suav, nici patimă fierbinte/ nu te-a-ncheiat în mădulare sfinte.../

   Din groaza morţii te-am crescut, o, carte,/ mistrie-mi eşti şi târnăcop în moarte.//

   De mă târăsc cu jnepii şi scaieţii,/ te vreau cuţit înfipt în pieptul vieţii,/

   De-ngenunchez sub joagăr de furtuni,/ vreau, cartea mea de fier să mă răzbuni.//

   Ce naltă eşti, odrasla mea voinică,/ cu gresii-n tălpi, cu fulgere în chică.../

   Din fiecare pagină creşti tare,/ precum un zeu din funduri de vâltoare.//

   Biet slăbănog cu mlaştinile-n piele,/ julit de pietre, terciuit de stele,/

   cum am putut să dau făpturii tale/ adâncul veşniciei triumfale?//

   Te las în urma mea să treci prin viaţă,/ cu piept de foc, ne-nvinsă şi semeaţă,/

   văzând sub talpa ta cum se descheie/ văzduhul din ţâţâni de curcubeie.//

   Tot ce n-am fost, fii tu, fără să sângeri./ Tu fii triumf, când eu am fost înfrângeri,/

   tu fii hanger, sunt frunză ce se zbate,/ sunt brumă eu, tu fii eternitate.//

   Smulge-mă, carte, morţii şi durerii,/ sporeşte-mă cu trainice imperii,/

   şi clipa mea, oloagă şi subţire,/ răzbună-mi-o, făcând-o nemurire!

                       (Radu Demetrscu Gyr-Ultimele poeme)

Graţie fondării statutelor şi instituţiilor sale de suflet: *Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi *Asociaţia Scriitorilor Creştini din România, la temelia cărora şi-a pus ofranda jertfei sale curate de sânge, dacă nu contemporaneitatea aceasta culturală care a căpătat o altă direcţie, decât dimensiunea metafizică a spiritualităţii creştin-ortodoxe, noi cei câţiva discipoli care purtăm stindardul  Vocaţiei lui, Duhul lui, avem responsabilitatea creştină şi misiunea sacră a continuităţii mesajului filocalic al Mărturisirii de Credinţă Literară, prin a institui, In memoriam: Academia Creştin-Ortodoxă Artur Gabriel Silvestri! Deocamdată on-line.

Şi apoi cu ajutorul lui Dumnezeu...

 Amin!    

   Bunul Dumnezeu să-l aibă-n Cartea Vieţii Sale!

   + 28 Noiembrie-2017, + Sf. Cuv. Ştefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh

    BRUSTURI-NEAMŢ, VLAHIA-MOLDAVĂ