duminică, 10 iulie 2022

Attila Mihai Nagy - Meditațiile unui secui. Manipularea pro-migrație din filmul lui Cristian Mungiu

 



Meditațiile unui secui. Manipularea pro-migrație din filmul lui Cristian Mungiu

Attila Mihai Nagy

10 Iulie 2022

 

Manipularea are limbaj propriu. În filmul „RMN” al lui Cristian Mungiu despre brutarii srilankezi din Ditrău, se vorbește de „teama de străini”. Nu e vorba de nicio teamă. De teamă vorbește manipularea, ca să pună într-o lumină de inferioritate, prin ridicularizare, pe cei care i-au refuzat pe brutarii migranți. Deasupra celor „inferiori” stau cei „superiori”, civilizații, deschișii, cei care acceptă migrarea. Ei se consideră, ca și în vremea nazismului, rasa superioară.

 

Orice manipulare ascunde ceva, un scop. Scopul adevărat este aici crearea omului mobil, dizlocat, dezrădăcinat, fără baștină, fără rolul inconștientului colectiv în coeziunea socială, fără organicitatea societății, fără tată, fără mama, nelegat de nicio glie! Care, fiind rupt de structurile organizatoare ale inconștientului colectiv, de psihic, devine ușor de formatat și „setat” prin rețele sociale, sisteme inventate de interese economice. În felul acesta e spartă coeziunea socială organică, necesară rezistenței sociale, care e expresia libertății, și e distrusă totalitatea spirituală a lumii, a neamului și a individului. Aceasta este civilizația viitorului: lipsită de rezistența structurilor inconștientului și rezistența coeziunii organice, instinctuale, a societății.

 

În acest caz se ciocnesc două lumi diferite: cea a organicului, care a dominat omenirea timp de milenii,  și lumea „inventatului”, care a început cu modernitatea. Omul „inventat” vrea să-l înlocuiască total pe cel organic, structurile acestuia. Miza este crearea unei alte realități, a unei alte societăți, a omului nou, în laborator. În cazul de la Ditrău nu e vorba de „teama de străini”, ci de teama de o lumea creată de minți diabolice.

 

Mulți așează în prim plan conștiința colectivă, atunci când e vorba de rezistență socială. E greșit! Ceea ce dă putere rezistenței este întotodeauna ceea ce vine din inconștient, ceea ce e considerat inferior. De această „fundătură” organică, de această coeziune internă trebuie rupte masele, prin dizlocare, prin mobilitate permanentă. Legătura cu baștina pe termen lung, cu pământul organic, leagă aceste forțe vitale, organizatoare, ale inconștientului colectiv. Dacă rupi de ele omul, conștiința, el pierde contactul cu structurile sale date, care pot fi înlocuite cu sisteme, rețele sociale inventate, dictate de interese economice. Altfel spus, e vorba de instituirea dictaturii economice, a capitalului. Acest proces al dezrădăcinarii, spune Jung, a început o dată cu apariția clasei muncitoare, cu industrializarea.

 

Libertatea omului se ascunde în inconștientul său colectiv. A impune „inventatul” în locul acestuia, înseamnă pierderea libertății omului. „Inventatul” e impus cu autoritatea expertului, care elimina libertatea alegerii. Vei trăi într-o lume pe care nu ai ales-o tu. „Inventatul” desființează total rezistență socială, elimina total libertatea comunitară, prin eliminarea rezistenței inconștientului colectiv, prin eliminarea rezistenței instinctelor, prin spargerea coeziunii sociale (prin migranți) și, în ultimă instanță, prin impunerea cu forța a autorității inventatului. Ceea ce am văzut și în cazul vaccinării.

 

Ce mă doare în cazul Ditrău? Nu faptul că e satul meu. Manipularea pro migranți a folosit conflictul între secui și români în favoarea sa. Respingerea românilor de către secui a fost combinată cu refuzul față de brutarii srilankezi, făcând o fuziune între ele și apoi o confuzie pro migrationistă.

 

Aici e vorba de două lucruri diferite. Refuzul față de români e regretabil, căci trăim împreună de un mileniu. Există totuși, între noi, o formă de coeziune socială. Or, migrația sparge și această coeziune, ceea ce dă sentimentul nesiguranței sociale, producând teamă. În acest sens putem vorbi de o teamă fondată față de migranți. Nu știu ce fel de naționalist este cel care vrea spargerea coeziunii nației…

 

În al doilea rând, mă doare că din conflictul dintre secui și români, a câștigat al treilea, „liberalismul” pro-migrație, care e inamicul amândurora. Secuii sunt vinovați în acest caz, nu prin comportamentul lor antimigrație, ci prin antiromânismul lor. Merită totuși amintit, în favoarea locuitorilor din Ditrău, că sunt în sat și români acceptați. Sunt doi medici de familie români în Ditrău. Directorul școlii este și el român. Acel slogan oamenii din Ditrău îi refuză pe „străini”, așa, la modul absolut, e confuz și servește manipulării liberale, de care am vorbit. Problema trebuie analizată în detaliu.

 

Cazul Ditrău, grație filmului lui Cristian Mungiu, deschide calea manipulării pro migrație, prin „obiectivitatea” sa falsă, care afirmă, ipocrit, că „nu vrea să judece pe nimeni”. Iar „diagnosticarea” cazului Ditrău ca un fenomen de boală socială, pune acest film în postura de manipulator prin cultură, exact ca în vremea colectivizării.

 

Filmul „RMN” (care a rulat și la Căminul Cultural „Kőröși Csoma Sándor” din Ditrău) va fi vizionat în 40 de țări, ceea ce înseamnă o propagandă agresivă, violentă chiar, dar în mod subtil, pentru migrația de mare amploare. Ca și în cazul vaccinării, ca și în cazul Ucrainei! Liberalii ne subjugă astfel prin manipulare agresivă, prin abuz emoțional.

 

Arma liberală, impusă prin manipulare, este așa-zisa superioritate culturală, care a fost mereu eficientă în istorie. În prezent au reușit să ne impună, „superioritatea” lor culturală, care e, de fapt, o decădere a culturii. Prototipul omului dezrădăcinat, de nicăieri, este ridicat la nivelul culturii înalte[1].

-----------------------------------------

[1] Certitudinea nr.114 - https://www.certitudinea.com/certitudinea-print/meditatiile-unui-secui-manipularea-pro-migratie-din-filmul-lui-cristian-mungiu/ -  4 iulie 2022








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu