TOIAGUL LUI MOISE!
(Varianta nouă)
~*~
Doar un semn făcu Profetul și se despica o mare,
Iar prin zid înalt de ape se desprindea o cărare,
Căci din spate moartea aprig gonea neam israelit,
Însă Domnul viu promise să îi scoată din robit!
Iar când pe o stâncă seacă Moise-al lui toiag îl pune,
Deodată izvor dulce se porni a curge-n spume,
Și-a băut tot Israelul, lacom viața să-și îndrepte,
Căci deasupra lor văzură protejarea mânei drepte!
Emigrând drum lung bătuta-i, neam ales, an după an,
Ca să vezi făgăduința mănoasă din Canaan;
De te-ai rătăcit adesea ori cu gând de răzbunare,
Călcând drumul cel pietros, tu găseai din nou salvare!
Iar noi, azi, având în Țară un pământ canaanean,
Avem calea și izvorul, calea dreptului uman!,
Și-ngrijind toiagul limbii, strămoșeasca noastră
Limbă,
În Carpații românești izvorul să se desprindă!
Căci e timpul azi Române, fiu de nobilă sorginte,
În frăție-n lumea mare și sub semnul Crucei Sfinte,
Să urmăm toiagul limbii, căci e sfânt, neostenit,
Ia aminte de pustiul și de neamul cel robit!
Neamul nostru să trăiască! Vârfurilor ce conduc,
Li se cer săși deie mâna pe cărările ce-apuc,
Astfel sub Toiagul Limbii implorăm, dar cu grăbire,
Guvernanții să ridice a ei farmec și-a ei veșnică
unire!
Peste poli, peste tropice iar Luciafărul răsare,
E al nostru Eminescu pe-a sa limpede cărare,
A lui Duh în inimi crește turma viselor de aur,
Să le paștem cu Hristosul și cu-a Limbii toiag faur!
~*~
Ioan Miclău Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu