Grupaj de poeme
Rodica Dascălu, 3 octombrie 2022, Bacău
motto:
„Cerul nu
numai că ne însoțește pretutindeni, ci face parte tot mai mult din noi.” -
„Norii”, Petru Creția
1.
spre
miezul lucrurilor
îngrijorarea e atât de intensă
încât o simți lipită de piele.
încerci în zadar s-o desprinzi.
cândva, îți reușea exercițiul.
deschizi și închizi uși în tăcere.
cărțile frumos rânduite te așteaptă.
fără să știi cum, poveștile
sunt cele care te aleg.
fiecare cititor le rescrie
prin ochii propriilor criterii.
precum un monoclu performant,
cartea te ajută să cutreieri alei neștiute
fiindu-ți far spre miezul lucrurilor.
din tot ce ai trăit se conturează întregul.
râul care a străbătut munți de orgolii
văi adânci de deznădejde
și s-a odihnit în lacuri
cu apa limpede se pregătește
de marea întâlnire cu oceanul.
un tremur îl cuprinde.
din drum nu are cum să se întoarcă.
blocul de gheață al neliniștii
se sparge iar noi suntem salvați.
2.
o
singură opțiune
firul esențial care țesea
puntea apropierii se dizolvă.
aflați la înălțimi diferite
fiecare pe verticala destinului
percepem lipsa de armonie
a cuvintelor noastre.
ele nu mai rodesc.
se lovesc de zidul indiferenței
frunze ofilite în cădere toamna.
o soluție la îndemână
ar fi fuga, cât mai departe
în căutarea altor experiențe.
cine îmi spune
că prin îndepărtarea
de clocotul micului univers
nu voi retrăi același gol lăuntric.
folosesc limbajul care îmi permite
să deslușesc adevărata realitate.
închid ochii precum unele chipuri
din pictura lui Felix Aftene.
rămâne o singură opțiune,
aceea de a rămâne împreună.
3.
recunoștință
culorile tandre ale toamnei
îmi străbat corpul dăruind
strălucire arborelui interior.
nu sunt niciodată singură
oamenii vin și pleacă
poposind o clipă la umbra lui
deasă. câțiva dintre ei rămân
iar pomul rodește fructe roșii.
urmăresc cu părere de rău
orice plecare din areal.
în cele câteva ore de veghe
ale nopții imaginația brodează
scenarii în favoarea iertării.
ar trebui să fiu atentă
mai degrabă la viziunea vieții
cursul ei vrea să-mi transmită ceva.
un fluid din neguri de timp răsare.
supus unui șir de filtre înaintează
spre mine. dispar rând pe rând
tipare vechi, prejudecăți.
păstrez crâmpeie vii
modele de supraviețuire.
oare firul de sânge care
și-a încetinit mersul
abia curgând prin capilare
va reuși să-și regăsească
suplețea albiei?
4.
respirație
profundă
nu peste mult timp vei fi liber
mantia înstelată a nopții
te va ascunde
de orice altă privire
vei fi doar tu, cerul și visele.
greierii înalță aceleași armonii.
ai ațipit. miresme de fructe,
de ierburi și de pământ te învăluie.
mirifica pace a acestei veri adormite
te răscolește precum un poem
căruia trebuie să-i dai viață,
altfel nu vei avea liniște
prea curând.
e vară. e seară. din satul copilăriei
murmurul nopții urcă până la tine.
din grădini, de pe morminte,
regina nopții își deschide cupa.
undele ei domoale de parfum
parcă ar vrea să-ți spună:
hei, tu, omule, nu uita,
respiră adânc!
~*~
RODICA DASCALU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu