BASME - Povestea mărului

 

Povestea mărului

Nu stiu cine a scris această poveste, mi-a placut mult si merită citită:

 

"A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.

Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:

-Vino sa te joci cu mine!

Baietelul ii raspunse:

- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!

- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.

Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.

Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:

 

-Vino sa te joci cu mine!

- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?

- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.

- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.

Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.

Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.

- Vino sa te joci cu mine, a spus el.

- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?

- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.

Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.

Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:"

Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.

- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.

- Nici trunchi sa te urci pe el.

- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.

- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.

- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.

- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!

Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.

Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor. Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.

Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.

 

Povesti pentru copii in limba romana

Text preluat

https://www.romaniimpreuna.co.uk/single-post/2018/05/30/povestea-marului

Sent from my iPhone

 

 

Povestea Marul buclucas de V. Suteev

 

Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic , din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.

Tocmai în timpul acesta, iepuraşul  Iepurici, care alerga prin pădure, a văzut mărul.

Dar cum să-l ia de acolo ? Mărul era sus, sus de tot iar el nu putea să sară până la el !

– Crra – crra !  …se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră care râdea.

Se uită iepuraşul  Iepurici la ea cu uimire şi-i strigă:

-Ei, Cioaro , rupe-mi şi mie mărul ala de sus !

Cioara a zburat din brad şi a rupt mărul. Numai că nu a reuşit să-l ţină în cioc, şi mărul a căzut.

– Îţi mulţumesc, Cioaro ! a strigat bucuros Iepurici şi a dat să ridice mărul de jos, dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie…. Şi a luat-o la fugă.

– Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare dar apoi a înţeles: mărul căzuse chiar pe ariciul Ţepoşilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.

Ţepoşilă , buimac de somn, a sărit în sus şi s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în ţepii lui.

– Stai, stai ! striga Iepurici cât îl ţineau puterile. Unde fugi cu mărul meu ?

Ariciul Ţepoşilă se opreşte şi zice:

–   Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.

Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Ţepoşilă:

–   Să-mi dai mărul chiar acum !  Eu l-am găsit !

S-a apropiat în zbor şi Cioara şi zice:

– Degeaba vă certaţi . Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Şi s-a pornit o ceartă între cei trei, că nu se mai puteau înţelege. Fiecare striga în felul lui.

– Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul !

– Ba e al meu – croncănea  Cioara – că eu l-a rupt!

– Ba e al meu – striga ariciul Ţepoşilă – că eu l-am prins !

Ţipete, mare gălăgie în toată pădurea şi harţa începe. Cioara îl loveşte pe ariciul Ţepoşilă cu ciocul în nas, ariciul Ţepoşilă îl înţeapă pe Iepurici cu ţepii în codiţă, iar Iepurici o loveşte pe Cioară cu lăbuţa peste cioc.

Dar iată că apare şi cumătrul Moş Martin, ursul care mormăie supărat:

– Ei, dar ce s-a întâmplat aici ? Ce-i cu gălăgia asta?

Toţi se reped spre el, şi-i spun:

– Tu, Moş Martine, eşti cel mai mare şi mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată dreaptă. Cui vei crede de cuviinţă că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.

Şi i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.

A stat Moş Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea dreaptă şi a întrebat:

– Cine a descoperit mărul ?

– Eu ! – a răspuns Iepurici.

– Dar cine l-a rupt din pom ?

– Crra – crra  – fireşte că eu ! a răspuns Cioara.

– Buun ! Şi cine l-a prins ?

– Eu, Eu Moş Martine – eu l-am prins ! a chiţăit ariciul Ţepoşilă.

– Iată ce este, a fost de părere Moş Martin, – voi toţi aveţi dreptate, şi de aceea fiecare din voi are dreptul să primească mărul!

– Da, dar nu-i decât un  singur măr ! au sărit toţi cu gura Ţepoşilă, Iepurici şi Cioara.

– Împărţiţi mărul în părţi egale şi fiecare să ia câte o bucăţică. Toţi au izbucnit într-un glas:

– Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte ?!

Ariciul Ţepoşilă  a luat mărul Buclucaş şi l-a împărţit în patru părţi egale. Prima bucăţică a dat-o iepuraşului şi i-a zis:

–    Asta ţie, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.

A doua bucăţică a dat-o ciorii:

– Asta ţie, Cioaro, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.

A treia bucăţică, ariciul şi-a pus-o deoparte pentru sine şi a zis:

– Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaş.

Cea de-a patra bucăţică ariciul i-a pus-o ursului în labă şi ia zis:

–   Iar asta ţie Moş Martine …

–   Dar de ce mie ? răspunse, mirat, ursul.

–   Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat şi ne-ai învăţat să gândim !

Şi fiecare şi-a mâncat bucăţica sa de măr, şi toţi au fost mulţumiţi că Moş Martin a făcut judecată dreaptă şi nu a nedreptăţit pe nimeni.

Şi iaca aşa s-a sfârşit povestea mea.

 

 

Sursa: MARIANA ISVORANU