Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXI(2021), nr. 454(16 –30 Septembrie)
Dragii
mei enoriași!
Generație obeză. Privesc cu îngrijorare generația
actuală de copii. Se subțiază de la un an la altul sub aspectul numărului
statistic, fie că natalitatea scade, fie că tot mai mulți dintre părinții care
lucrează în străinătate își iau copiii acolo și se stabilesc definitiv departe
de țară. Nu mai socotim tributul deloc neglijabil pe care-l iau bolile,
accidentele de tot felul și alte pericole care-i pândesc pe micuți.
Îmi
amintesc de copilul de acum o jumătate de veac. Era un copil mai necăjit, mai
sărac, mai chinuit, mai supus la tot felul de munci și greutăți, mai puțin
ghiftuit cu tot felul de ,,bunătăți”. Cu toate acestea, era un copil mai
apropiat de natură, mai sănătos, mai plin de viață. Erau familii cu mulți
copii. Cunosc familii de atunci cu zece copii. Erau oameni săraci, dar casa lor
era plină de gălăgie, de râs și voie bună. Cunosc azi multe-multe familii
tinere fără copii, familii cu unul, maximum doi copii. Nu văd că aceștia ar fi
mai fericiți decât cei de atunci, fiindcă sunt mai puțini și le revin mai multe
resurse materiale de la părinți.
Copiii
de azi sunt ținuți departe de muncile fizice. Sunt țări în care chiar și
activități de genul ,,curățat cartofi” pentru pregătirea mesei în familie sunt
taxate drept ,,exploatare a minorului”, iar părinții acelor copii pot fi
decăzuți din drepturile părintești. Copiii de ieri trudeau alături de părinți
acasă și la câmp. Umblau cu vitele, pliveau grâul și porumbii, puneau grâu pe
legături la secerat, culegeau iarbă pentru vite, culegeau fructe, ajutau la
strângerea recoltelor. Ca elevi, mergeau la recoltarea porumbilor, strugurilor
și fructelor toamna, adunau frunze de
dud pentru viermii de mătase de la școală, adunau spice pe miriști, fructe de
pădure și multe altele. Nu pledez pentru revenirea la astfel de activități, dar
constat că acel copil era mult mai sănătos, mai zdravăn, mai plin de viață
decât cel de azi. Activitatea fizică era grea, ce-i drept, dar copilul acela
devenea mai puternic în lupta cu viața. Și mintea i se dezvolta simultan cu trupul, fiindcă trebuia să
găsească soluții.
Copilul
de ieri își făcea temele la lumina lămpii de gaz sau chiar la a lumânării,
înnegrea multe caiete cu tot felul de calcule; cel de azi butonează niște
aparate, indiferent cum se numesc ele, și află într-o clipă rezultate pentru
care cel de ieri se chinuia din greu ore în șir. E bine? E rău? De! Prefer pe
cel care muncea să găsească soluții. Mintea lui făcea astfel ,,sport” și se
dezvolta, pe când azi mintea…. se odihnește. Da, dar organul nefolosit se
atrofiază, iar somnul rațiunii naște monștri! Îmi amintesc cu nostalgie, că am
citit nenumărate cărți în timp ce păzeam vitele pe câmp. Am citit iarăși nenumărate
cărți, uneori lecturile întinzându-se cu mult peste miezul nopții, în vremea
seminarului și facultății. Nu era numai obligația propriu-zisă de a-mi pregăti
lecțiile, ci plăcerea imensă pe care ți-o dă lectura. Îmi amintesc că, în urmă cu câțiva ani, la o
clasă care mai avea două luni până la bacalaureat, elevii respectivi nu cunșteau altceva din
literatura română în afară de Baltagul lui Sadoveanu în materie de roman și
Moara cu noroc a lui Slavici în materie de nuvelă. Și acelea știute mai mult
din rezumatele de pe internet! În schimb, în timpul orelor, al recreațiilor, pe
stradă, în autobuz, acasă, probabil și la masă, urmăreau pe ecranul telefonului
tot felul de jocuri, de filmulețe, de bazaconii, care le mâncau timpul, energia
și sănătatea. Nu e, oare, aceasta o
obezitate intelectuală? Cu siguranță că da. Astfel de tineri vor ajunge mâine,
la maturitate, niște semidocți cu diplomă, ușor de manipulat, ușor de stăpânit,
fără perspective, fără idealuri, buni doar de poveri sau de ajutor social!
Copilul
de ieri mergea pe jos la școală și venea pe jos de acolo. Uneori aceste drumuri
însemnau șapte-opt kilometri dus-întors sau poate mai mult. Uneori aceste
drumuri era înămețite, sau cu gheață, cu polei, uneori erau ploi torențiale și
furtuni. Copilul de azi iese până la
poartă și urcă în mașina care-l duce până la școală; când se termină cursurile,
urcă iarăși în mașină și vine acasă. E
bine? E rău? E comod, dar nu e sănătos!
Lipsa de mișcare face ca să vedem tot mai mulți copii obezi, foarte grași, abia
tolănindu-se. Am avut elevi de liceu, care cântăreau cu mult peste o sută de
kilograme. Obezitatea este ea însăși o boală și ea cheamă imediat alte boli,
așa încât ne trezim cu tineri în floarea vârstei suferinzi, triști, fără
perspective, îmbătrâniți înainte de vreme.
Mi-e
dor de ochii vioi și plini de viață ai copilului de ieri, de trupul lui zvelt,
mușchiulos, de obrazul lui roșu ca mărul pârguit, de râsul lui clocotind de
energie, de tinerețe, de jocul lui gălăgios, care se auzea în sat până târziu
în noapte. Mi-e dor de copilul care învăța pe brânci ca să-și croiască și el un
drum în viață, care să nu mai trăiască drama sărăciei părinților săi. Mi-e dor
de copilul care mânca fructe culese direct din pomul din grădină, struguri din
via sădită de bunicu, mălai copt de mama în țestul de pe vatră, care bea apă
rece din revenicul de pe vale, care păștea vitele în izlaz împreună cu alți
confrați, care se dădea iarna cu săniuța pe derdeluș, care era prezent în tot
și în toate! Deplâng copilul de azi îndopat cu tot felul de dulciuri, de
mezeluri, de băuturi carbogazoase, de fastfood-uri garnisie din plin cu
chimicale. Deplâng copilul de azi, copilul fără copilărie, fără amintiri din
copilărie, robit calculatorului, telefonului, internetului, jucăriilor sofisticate,
pokemonilor și altor caraghioslâcuri!
Cei
care iubiți copiii, redați-le copilăria și bucuria de-a trăi!
*
Cuvinte
duhovnicești. Din scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk selectăm câteva cuvinte
de învățătură și de folos pentru fiecare dintre noi. Iată-le:
,,Vezi
că nu este nici un mort printre cei vii și nici nu i se cuvine lui să se
găsească între ei, ci este scos afară din casă și din oraș și îngropat în
pământ. Asemenea și sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau
chiar aruncat din obștea Sfinților, din casa și cetatea Viului Domn, adică din
Sfânta Biserică, cea „care este casa Dumnezeului celui Viu” (1 Timotei 3, 15).
Căci e un lucru necuviincios să stea acesta împreună cu cei vii care cu
dragoste și credință viețuiesc și-I slujesc lui Dumnezeu. Așa precum sufletul
este viața pentru trup, întocmai și harul Domnului este viața sufletului. Și
precum viețuirea trupului se cunoaște din lucrările trupești, de pildă din
mișcare, din grăire și din altele, asemenea și viețuirea sufletească se face
cunoscută prin faptele duhovnicești. Adică prin pocăința adevă,rată, rugăciune,
dragoste și frica lui Dumnezeu. Cercetează, creștine, prin această întâmplare
sufletul tău și vezi de nu cumva e mort. „După cum trupul fără suflet este mort,
tot așa și credința fără fapte moartă este” (Iacov 2, 20-26).
*
In
memoriam: Nicolae Trocan. De când eram copil auzeam pe părinții mei și pe alți
oameni din zonă vorbind de Nicolae Trocan. Unii vorbeau tare, fără teamă, alții
discret, mai mult șoptit, semn că erau conștienți că pot avea consecințe dintre
cele mai dure. La 14 iunie 1982 am vorbit cu Părintele Inescu, preot în Tr.
Severin. Dânsul mi-a spus că a fost arestat în 1952 și condamnat la 15 ani
închisoare. A făcut doi ani și jumătate ,,la zi”, restul ,,la fără frecvență”.
Printre alte acuzații ce i s-au adus atunci, a fost și aceea că a vorbit în
stradă cu un învățător, fost coleg de școală, despre Nicolae Trocan,
partizanul. Învățătorul a fost condamnat mai mult și n-a mai venit.
Nu
înțelegeam eu atunci prea bine despre ce era vorba, ce voia acel om, dar mă
fascinau povestirile despre el, despre felul dibaci cu care-și dobora la pământ
dușmanii, cel mai adesea milițieni și securiști. Cât privește locul lui de
origine, părerile erau împărțite. Unii spuneau că ar fi din Ilovăț sau Șișești;
alții din Bobaița, fiindcă în acel sat neamul Trocanilor era renumit, unul
dintre înaintași, Mihai, fiind pandur de-al lui Tudor Vladimirescu, decapitat
de turci în 1814, după cum se menționează și pe crucea lui din cimitirul
satului. Alții spuneau că e de loc din Bobaița și că s-a stabilit în Ilovăț. În
declarația pe care el însuși o dă în fața anchetatorilor de la Curtea Marțială,
menționează că a avut domiciliul în comuna Zegujani.
Nu
cunoaștem ce școli a absolvit și ce fapte a săvârșit în timpul războiului. Știm
doar că în timpul celui de-al doilea Război Mondial era ofițer de aviație și a
doborât mai multe avioane inamice. După război, văzând întorsătura lucrurilor
și țara ocupată de sovietici, a dezertat din armată și a devenit partizan,
adică luptător pentru înlăturarea ocupației sovietice din România și a
structurilor comuniste. El se alătura
însă luptei a mii de partizani și luptători anticomuniști din perioada stalinistă
din Munții Făgărașului, din Munții Banatului și din alte locuri, care au opus
rezistență și au creat serioase probleme noilor autorități românești. Nicolae
Trocan nu s-a alăturat însă unor grupări anticomuniste propriu-zise, ci a
preferat să lupte de unul singur, în codrii lui de acasă. Timp de șase ani, în pădurile Ilovățului și până
dincolo de Dealul Bujorăscului din Gorj, ,,împărat” neîncoronat a fost Nicolae
Trocan. Trăgător de elită, cu o temeinică instrucție militară, Nicolae Trocan
secera fără milă securiștii, milițienii și activiștii de partid, care
îndrăzneau să-l caute, să scotocească pădurile. Știa să-i păcălească cu o
dibăcie neîntâlnită până atunci, se travestea, îi atrăgea pe urmăritori în curse. Avea ascunzători bine
camuflate prin pădure, bordeie și scorburi. Se folosea de conacele de la vii și
de la stâni, se informa permanent prin localnici cu privire la mersul lumii și
al vremurilor. În multe împrejurări el devenea justițiarul plaiurilor Coșuștei,
un fel de Zorro legendar. Era temut și de locuitorii satelor din jur, deși n-a
făcut rău niciunuia din ei. Le cerea uneori mâncare și haine, când avea nevoie.
Era neîndurător față de trădători.
Punea
bilete cu dorințe, ordine, aprecieri, amenințări la porțile multora. Era foarte
punctual și, acolo unde spunea că va veni, venea. Un secretar de sfat popular
(de la Ilovăț?), Chițimia, trecea într-o seară, dârdâind de frică, cu bicicleta
spre casă. Trocan i-a ieșit înainte și i-a strigat: ,, ,,- Mă, Chițimia, tu
ești? Oprește puțin, să-ți spun ceva!
Nu-ți fie frică, nu-ți fac nimic! Sunt eu, Trocan!” Chițimia nu l-a ascultat. A dat pedală și a
vrut să treacă peste punte pe bicicletă. A căzut în apă și și-a frânt mâna.
Trocan l-a ridicat de acolo și l-a dus până aproape de casă. Chițimia a fost în
spital cu fratele tatălui meu. A murit la scurt timp, fiindcă mâna nu i s-a mai
vindecat și a dat în cancer.
La 4
ianuarie 1982, fratele tatălui meu, Stănciulescu Gh. Alexandru, mi-a povestit
din cele ce aflase de la acel Chițimia, cu care fusese în spital, cum a fost sfârșitul lui Nicolae Trocan.
Acesta avea ca om de încredere pe învățătorul din Ilovăț și o fată de acolo,
care-i era iubită. Avea ca sălaș beciul unui grajd al fetei, aflat undeva la un
loc mai izolat. Într-o bună zi, a trimis-o pe fată la fratele ei, la Severin,
ca să-i dea niște haine pentru Trocan. Acesta a descusut-o pe fată, a aflat
unde se află ,,haiducul” și apoi a anunțat miliția. A făcut-o pentru a scăpa de
neplăceri, hărțuieli, declarații, anchete și percheziții. Un grup mare de milițieni a mers acolo la
grajd și l-au găsit în beci. Trocan s-a predat și nu s-a mai știut nimic de el.
Fata s-a spânzurat.
La
14 oct. 1983, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu din Tr. Severin, mi-a
povestit cele ce aflase și el despre Nicolae Trocan. Așa, bunăoară, am aflat că
Trocan, împreună cu un maistru-militar, prieten al său, au evadat din armată.
Au venit în Bobaița și s-au dus să taie lemne din pădurea familiei Trocan, care
fusese naționalizată. Milițianul a încercat să-i alunge de acolo. L-au
împușcat. Au luat muniția de la postul de miliție și s-au retras în Pădurea
Bujorăscului. Acolo își făcuseră groapă acoperită cu lemne. Urmăriți de
miliție, colegul lui Trocan a fost împușcat. Pe Trocan îl alimenta soția lui.
Orice încercare de a-i smulge acesteia informații au dat greș. ,,Călcâiul lui
Ahile” a fost însă fratele lui Trocan. Pe acesta l-au șantajat că-i vor da
copiii afară din școală, dacă nu le va spune unde este frate-său. Acesta a dat detalii privind întâlnirile pe
care Trocan le are cu nevastă-sa. Au urmărit-o pe aceasta și până la urmă au
obligat-o să colaboreze. Când femeia s-a dus să-i ducă mâncare lui Trocan în
Dealul Bujorăscului, era însoțită de câțiva agenți. Aceștia mergeau târâș, când
s-au apropiat de locul de întâlnire. Soția a fluierat o melodie numai de ei
știută. Când Trocan a ieșit din ascunzătoare, au tras asupra lui. A început un schimb
de focuri. Agenții și soția au căzut. Trocan a fost rănit la un picior. După
măcel, a plecat la un conac, peste deal. Un bătrân își avea vitele acolo. Venea
o nepoată a acestuia și le da mâncare. Trocan s-a împrietenit cu fata și și-a
făcut-o amantă. Aceasta l-a hrănit multă vreme. Trocan și-a făcut ascunzătoare
în pământ, sub vite. La un moment dat, o echipă de milițieni a venit și a făcut
percheziție și la grajd. Nu l-au găsit. Faptul l-a pus însă pe Trocan pe
gânduri. Pentru a nu le da posibilitatea să-l descopere, a spânzurat fata
într-o seară, a închis bine ușile la grajd, s-a dus acasă la bătrân. Acesta
avea o casă izolată. Bătrânul dormea. Trocan a luat toate proviziile de hrană,
a încuiat ușile și dus a fost. Bătrânul a murit de foame. Vitele au fost găsite
după mai bine de o săptămână, aproape moarte de foame. Până la urmă, Trocan a
fost împușcat.
Această
variantă n-am mai întâlnit-o în altă parte și de aceea mi se pare neîntemeiată.
În primul rând, toți cei ce mi-au povestit despre el știau că nu a fost
căsătorit niciodată. Am consemnat-o, totuși, ca ipoteză de lucru.
Cert
este că ofițerul Nicolae Trocan a fost anchetat, judecat și condamnat la moarte
pentru activități armate, subversive statului, de instanțele din Craiova. În
una din declarațiile sale date în fața anchetatorilor, Nicolae Trocan scria:
,,Subsemnatul
Nicolae(Nae) M. Trocan, cu domiciliul în trecut în comuna Zegujani, județul
Mehedinți, astăzi nestabil în regiunea Gorj, fiind major, conștient de urmările
ce vor decurge și în deplinătatea facultăților mintale, declar:
Sunt
anticomunist, sunt pentru credina în Dumnezeu, țară și neam, monarhie, pănă în
măduva oaselor, am fost român, sunt român și vreau să mor român, sunt împotriva
tuturor străinilor, - fie de orice neam ar fi - , care prin dictat doresc să
impună sistemele lor sociale, politice și culturale în dauna poporului nostru,
a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și, mai pe scrut, sunt trup și
suflet din truul și sufletul țării mele.
Aceasta
mi-e declarația pe care o semnez.
Vă
rog să atașați atât scrisoarea, cât și declarațiile în original, dacă se poate,
dosarului meu de la Curtea Marțială Craiova. Am această satisfacție, domnule
șef, că oricare ar fi rezultatul cu mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o
pietricică, la clădirea edificiului România Democrată, în înțelesul adevărat al
cuvântului meu, de mâine.
Fie
ca generațiile viitoare să ia pildă de suferințele noastre, de contribuțiile
noastre de care mă simt și mai mândru”.
Curtea
Marțială din Craiova l-a condamnat la moarte. La 20 iulie 1953, ofițerul de
aviație Nicolae Trocan, în vârstă de 30 de ani, a fost împușcat, iar trupul i-a
fost aruncat la groapa comună.
Unui
asemenea Român i s-ar cuveni cu prisosință un monument.
La
24 martie 1980 am cunoscut-o pe sora lui Trocan, d-ra Trocan, laborantă la
Laboratorul Sanitar-Veterinar din Halânga. Era o femeie în vârstă, foarte
corectă, cinstită și competentă în meseria ei. O tristețe profundă i se citea pe față. Nu cred că zâmbise în
ultimele decenii. Nu fusese căsătorită niciodată, locuia pe strada Matei
Vasilescu în Tr. Severin, vizavi de protoierie. Am întrebat-o de fratele său.
Își deschidea greu sufletul, ofta și spunea: ,,- Nici până astăzi nu știm nimic
despre el! Ne poartă de la Ana la Caiafa, ne mint și ne rânjesc în față.
Convingerea mea e că l-au împușcat. Presimțirea n-o înșela!
*
Pe
ruinele Vodiței. Răsfoind prin manuscrise, am găsit o poezioară cu acest titlu,
compusă la 1 februarie 1985. Iat-o:
De la deal de Severin,
Printre munți, pe mal de ape,
Gânduri peste gânduri vin,
În istorii să se-adape.
În amurg se spală-n sânge
Vremi trecute, imn uitat,
Duhul lui Nicodim plânge
La pristolul profanat.
Pietre sfinte, resfirate
De blesteme nerostite
Îngeri cheamă să le cate,
Nicodim să le alinte.
Domni pioși de altădată,
Doamne cuvioase-n strai
Și cu ei o țară toată
Domnului înalță grai.
………………………
Zboară clipa de visare,
Trec și turmele de ani,
Două lacrimi cad ușoare
Peste negrii bolovani.
*
File
de jurnal – 27 sept 1982. ,,M-am dus de dimineață cu mașina la Halânga și am
luat pe Burcea Mihai, Dobre Georgică și Lelcu Mihai, muncitori la
Termocentrală, originari din județul Botoșani și i-am adus la biserica de la
Bârda. Vopsesc acoperișul bisericii în roșu, repară polata de la turlă și
montează ferestrele metalice la turlă. Au cerut pentru această lucrare 2.800
lei, din care 700 lei voi reține drept impozit.
În
seara aceasta mi-au spus că de la prima oră au simțit că nu mai sunt la
Malovăț. Bârdenii sunt mult mai reci, mai depărtați de-ale bisericii. Dacă la
Malovăț nu mai pridideau să răspundă la saluturi și la întrebări de genul ,,-
Ce mai faceți?”, ,,- Cum mai merge treaba?”, ,,- De ce aveți nevoie?”, ,,- Ce
doriți să beți?” și altele, în Bârda câți au trecut pe drumul de lângă biserică
au căutat să treacă repede, ca nu cumva să fie întrebați de vorbă sau să li se
ceară ceva.
Dobre
Georgică din Avrămeni jud. Botoșani a povestit că în 1979, în timp ce lucra în
București pe un șantier de construcții, s-a dus la un meci pe stadionul ,,23
August”. Au fost peste 120.000 spectatori(?). La un moment dat, spectatorii au
început să facă dezordine, au dat foc câtorva pancarte, pe care erau scrise
osanale, au bătut milițieni și au distrus scaunele. Aproape un an după aceea a
fost stadionul în reparație. Nu au putut să potolească mulțimea decât
suspendând spectacolul cu ajutorul pompierilor, care au pus în funcție jeturile
de apă. Toți au fost convinși că grupul care a provocat scandalul și dezordinea
au urmărit scopuri mai profunde, politice, faptele lor având semnificații
deosebit de grave.
Tăticu
mi-a spus că la fermă au venit sute de elevi și muncitori din Severin. Au
adunat fructele ca lăcustele, fără deosebire de starea de coacere. Fiindcă
unitatea nu are posibilități de transport și nici beneficiari, care să preia
cantitățile foarte mari de fructe recoltate, au început să facă grămezi, urmând
ca pe parcurs să le transporte la fabrica de marmeladă ca borhot. Într-o astfel
de situație, mă întreb unde este
beneficiul fermei. Reușește să recolteze într-un timp record, dar, în același
timp, pierde enorm, prin degradarea fructelor.
Azi-noapte
a venit unchiu-meu Ion Pârvănescu pe la noi. I-au fost ridicate actele mașinii
de către miliție, fiindcă n-a înscris-o în circulație în termenul legal și acum
circulă doar noaptea. Mi-a spus că azi va pleca la recoltat: dumnealui la
Bucura, iar nevastă-sa la Corlățel. Toți elevii și profesorii sunt obligați
să-și ia pături, cearșafuri, lenjerie și tacâmuri de acasă. Vor face barăci din
scândură pe teren și acolo vor sta cel puțin o lună, timp în care vor da
concursul la recoltare. Se aude că toate autobuzele care mai circulă încă între
oraș și sate vor fi reduse și puse la
dispoziția detașamentelor de elevi și muncitori. Proprietarii de autoturisme vor
fi aspru sancționați, dacă vor fi descoperiți că iau pasageri în propriile lor
mașini, afară doar de rude foarte apropiate”.
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă, am primit câteva ajutoare și donații, astfel:
Un enoriaș din Bârda, care nu vrea să i se știe numele, a achitat manopera
pentru zugrăvirea bisericii de la Bârda, în valoare de 2.000 lei; Doamna
Petruța Freund din Germania: 400 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Germania:
243 lei; Domnul Morjan Sorin din Tr. Severin: 200 lei; Doamna Pereanu Mădălina
din Tr. Severin: 100 lei; Doamna Mehedințu Elena din Brașov. 60 lei; Domnul
Stănciulescu Tănase a donat 200 lei, iar Domnul Ivașcu Vasile și Doamna Rolea
Marina din Bârda au donat câte 100 lei pentru azilul de la Strehaia. Dumnezeu
să le răsplătească tuturor!
În
cursul lunii septembrie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 5 Sept.
(Malovăț): 140 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 132 pâini;12 Sept.(Bârda): 122 pâini;
14 Sept.(Bârda): 64 pâini; 19 Sept.(Malovăț): 145 pâini; 26 Sept.(Bârda): 125
pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 728 pâini.
De
asemenea, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei, astfel: 5
Sept.(Malovăț): 160 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 18 pâini;12 Sept.(Bârda): 878
pâini; 14 Sept.(Bârda): 86 pâini; 19 Sept.(Malovăț): 155 pâini; 26
Sept.(Bârda): 825 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au vândut 2.122 pâini.
Pentru Joi, 7 Octombrie, organizăm o acțiune
caritabilă la Azilul de bătrâni și Spitalul-Azil de la Strehaia. Sunt două
secții, cu un total de 70 persoane(bătrâni și persoane cu dezabilități). Le vom
duce masa de prânz, suc, apă minerală,
mere, cât și următoarele: 70 seturi de lenjerie de pat de o persoană, 70
pilote, 70 perne, 70 fețe de pernă. Am comandat mâncarea. Costă 800 lei. Am
comandat la magazinul ,,Dedeman” lenjeria menționată. Costă 9.730 lei. Ne
asigură și transportul. Sperăm să reușim!
*
Contribuția
de cult. La 30 Sept., situația contribuției de cult pentru anul 2021 se
prezintă astfel: în Bârda au achitat 92,65% din familii; în Malovăț au achitat
89,51% din familii, iar la nivel de parohie au achitat 90,52%. Facem precizarea
că în parohia noastră contribuția de cult nu este fixată la o anumită sumă, ci
ea se achită după principiul: fiecare dacă vrea și cât poate. Indiferent de
suma pe care o achită cineva drept contribuție de cult, preotul este la
dispoziția tuturor 24 ore pe zi, 365 zile pe an. În rest este liber.
La 30 Noiembrie vom încheia strângerea contribuției de cult
pentru anul în curs și vom afișa casamentul fruntașilor.
*
Plăți.
În această perioadă, parohia noastră a efectuat câteva plăți mai mari, astfel:
9.730 lei magazinului ,,Dedeman” pentru
70 seturi lenjerie de pat pentru azilul de bătrâni și spitalul – azil de la
Strehaia(bani achitați din acontul Doamnei Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea
de Argeș); 5.400 lei protoieriei pentru
lumânări; 2.850 lei tipografiei pentru cărți; 2.000 lei brutăriei pentru cele
2.850 pâini donate și vândute în luna septembrie; 2.000 lei manopera pentru
zugrăvirea exterioară a bisericii din Bârda(bani achitați de un fiu al satului
Bârda, care nu vrea să i se știe numele); 642 lei impozit; 300 lei poștei pentru timbre; 254 lei o etajeră pentru biserica din Malovăț; 230
lei o găleată de vopsea lavabilă pentru
biserica de la Bârda; 228 lei protoieriei penru icoane; 142 lei poștei pentru
colete; 106 lei internetul; 100 lei transportul cărților de la Craiova; 90 lei curentul electric și altele mai mici.
*
Excursii-pelerinaje.
Pentru excursia-pelerinaj de la
Timișoara din 21 Oct. și pentru cea de la Prislop din 11 Nov. s-au înscris
destul de mulți enoriași din parohia noastră, cât și din afara parohiei. Nu
s-au completat locurile, dar în zilele următoare s-ar fi realizat aceasta.
Având însă în vedere înmulțirea explozivă a cazurilor de infecții Covid, având
în vedere, de asemenea, că județele Mehedinți și Timiș sunt în cod roșu,
considerăm că este prudent să amânăm cele două excursii-pelerinaj pentru o dată
pe care o vom stabili la timpul potrivit, în funcție de revenirea la
normalitate. Viața și sănătatea oamenilor e mai presus decât bucuria de a
vizita locuri și obiective. Paza bună trece primejdia rea! Cei care vor să
participe la aceste excursii-pelerinaj pot să se înscrie în continuare, dar, în
momentul de față nu știm data!
*
Lucrări
la biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să zugrăvim și exteriorul
bisericii de la Bârda. Lucrarea a executat-o Domnul Popescu Iulian-Constantin
din Malovăț împreună cu soția.
Pentru
biserica de la Malovăț am cumpărat o etajeră.
Domnul
primar Ing. Ion Michescu s-a oferit să suporte costul unei uși din lemn
sculptat pentru biserica de la Malovăț. Am contactat pictorul, i-am trimis
fotografia și dimensiunile ușii. Așteptăm să ne comunice prețul și, dacă acesta
va fi acceptabil, vom face comanda.
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a
reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 453,
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2021, 28 sept., ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Un om mic de
statură, dar uriaș în fapte, în ,,Națiunea”, București, 29 sept. 2021, ediție
on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Preotul Alexandru Popescu, zis Mochie, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1098(30 sept.), p. 12;
Parohia
noastră a republicat cartea Părintelui D. Bălașa, Țara Soarelui.
Parohia
noastră a publicat cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Singurătăți și
nostalgii.
Autoarea
perseverează, cu o tenacitate specifică tinereții, în a împărătși apropiaților
săi, tuturor celor ce au plăcerea și privilegiul de a-i citi creațiile,
gândurile, sentimentele și trăirile sale. Pentru aceasta se folosește de cuvânt
și de imagine, ca de instrumentele specifice scriitorlui, poetului și
artistului. Poate nu întotdeauna reușește pe deplin, poate uneori rămâne loc și
pentru mai bine, important este că nu renunță. Mai mult, se străduiește din răsputeri să-și
perfecționeze modalitățile de exprimare, să-și lărgească evantaiul tematic,
participă la cenacluri și lansări de cărți, tocmai pentru a înțelege mai bine
reușitele și poticnirile confraților și a trage pentru sine concluziile
necesare. Îi dorim succes deplin în strădaniile sale!
Precizăm
că autoarea și-a cumpărat întreg tirajul.
*
Zâmbete.
Un medic îşi conduce studenţii printr-un ospiciu, la practică. Le arată, într-o
rezervă, un bărbat cu privirile rătăcite. ,,- Vedeţi, acest bărbat şi-a pierdut
minţile, fiindcă femeia cu care a vrut să se căsătorească l-a refuzat. Vom
trece la rezerva alăturată, unde este internat cel care a luat-o!” ,,- Ionele, ia spune tu ce popoare migratoare
au trecut pe la noi?” ,,- Doamnă profesoară, pe la noi au trecut olmecii,
toltecii și nătăntocii, care au și rămas!”
*
Botezuri.
În ziua de 25 septembrie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru
Mitrașcă-Dănciulescu Anisia-Gabriela, fiica Domnului Mitrașcă-Dănciulescu
Bogdan-Marian și a Doamnei Mitrașcă-Dănciulescu Margareta-Ionela din Tr. Severin. Să le trăiască!
*
Program.
În cursul lunii Octombrie avem următorul program de slujbe: 2
Oct.(Malovăț-Bârda); 3 Oct.(Malovăț); 9 Oct.(Malovăț-Bârda); 10 Oct.(Bârda); 14
Oct.(pomeniri dimineața în Bârda; slujbă la Malovăț); 16 Oct.(Malovăț-Bârda);
17 Oct.(Malovăț); 23 Oct.(Malovăț-Bârda); 24 Oct.(Bârda); 26 Oct.(slujbă la
Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 30 Oct.(Malovăț-Bârda); 31
Oct.(Malovăț). În restul timpului, la
orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail:
stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu