Marile
povesti de iubire ale scriitorilor romani
Bianca
Badescu
Viziunea romantica despre dragoste pe care
o au multi oameni se datoreaza mai mult modului in care ea este prezentata in
carti, in muzica sau in filme. Artistii sunt marii romantici, eternii
indragostiti, cei care aspira la iubirea absoluta. Iar acest lucru nu se
intampla doar atunci cand creeaza, ci si in viata reala. Asa ca ne-am hotarat
sa va inspiram cu cateva dintre povestile de dragoste traite de marii scriitori
romani.
Marin
Preda si Aurora Cornu
Marin Preda si Aurora Cornu s-au intalnit
prima oara la mare, iar pasiunea dintre ei s-a declansat cu rapiditate. Marin
isi declara iubirea in scrisori lungi, inflacarate, iar ea ii spunea ca este
„cel mai iubit dintre pamanteni”. Au stat impreuna patru ani, timp in care
aproape ca nu s-au dezlipit unul de celalalt si in care au trait o dragoste
arzatoare, care i-a consumat. Apoi, Aurora, constienta ca singura si adevarata
iubire a lui Marin Preda este opera lui, l-a parasit. Marin Preda s-a dus dupa
ea la Sinaia si acolo au trait cele mai frumoase saptamani de despartire pe
care le puteau visa. „Era fermecator in intimitate, avea un fel de a te utiliza
pentru literatura lui, in care tu nici nu-ti dadeai seama ca el te stoarce ca
pe o lamaie, tu erai foarte fericita sa contribui. Un om perfect unic. Faptul ca
eu am plecat e pentru ca aveam alte vise si probabil ca, in tineretea si
prostia mea de-atunci, imi inchipuiam ca un Marin Preda se gaseste si la alte
colturi de strada. Ei bine, nu…”, a povestit Aurora despre barbatul pe care l-a
iubit pana a murit.
Nichita
Stanescu si Dora
Vesnicul indragostit Nichita Stanescu avea
46 de ani cand a cunoscut-o pe tanara Dora, care pe-atunci avea exact jumatate
din varsta sa. I-a spus din clipa in care a vazut-o ca o sa fie nevasta lui si
a reusit sa o convinga sa il viziteze din nou. Poetul era la Cluj cand si-a
amintit ca trebuie sa primeasca vizita promisa de Dora, astfel ca a luat primul
tren catre Bucuresti. Prima declaratie pe care i-a facut-o a fost si cea care a
cucerit-o: „Cand m-am gandit zilele astea la tine, am simtit ca mi s-a rasucit
un cutit in inima”. Doi ani mai tarziu, cei doi se casatoreau. S-au iubit
intens, iar Nichita i-a scris Dorei nenumarate poezii, in fiecare zi aceasta
primea o noua poezie si un nou nume de la iubitul ei. Dora a fost ultima si cea
mai mare iubire a poetului si femeia in bratele careia a murit.
Mircea
Eliade si Maitreyi
Mircea Eliade s-a indragostit de tanara
indianca Maitreyi pe cand aceasta avea doar 16 ani. L-au cucerit aura de mister
si spiritualitatea ei, desi, la inceput, i s-a parut urata. A fost dispus chiar
sa se converteasca la hinduism pentru a se putea casatori cu ea, doar ca
familia fetei n-a fost de acord. S-au iubit pe ascuns pana ce tatal lui
Maitreyi a aflat si a curmat idila, pedepsind-o aspru pe fata. Eliade a plecat
in Himalaya unde si-a trait durerea singur, in asceza, pentru ca apoi sa se
intoarca in tara. Din povestea lor de dragoste neimplinita s-a nascut romanul
ce poarta numele indiencei care i-a furat inima. Cei doi s-au revazut dupa 43
de ani, la Chicago.
Mihai
Eminescu si Veronica Micle
Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu
si Veronica Micle este poate cea mai cunoscuta a unui scriitor roman. Eminescu
a cunoscut-o pe Veronica la Viena, pe cand aceasta era deja casatorita si cu
doi copii. Idila lor a durat 17 ani, timp in care poetul i-a scris nenumarate
scrisori si poezii de dragoste. Zvonurile despre iubirea lor au ajuns si la
urechile sotului Veronicai, un barbat cu 30 de ani mai in varsta decat ea. Nici
dupa moartea acestuia insa cei doi indragostiti nu au reusit sa fie impreuna
din cauza distantei si a banilor. Pe Eminescu l-a chinuit ingrozitor gelozia in
urma zvonurilor despre infidelitatile Veronicai. Cand, in sfarsit, Veronica a
reusit sa se mute la Bucuresti, era prea tarziu. Boala poetului debutase, iar
viata lui era acaparata de tratamente si deplasari in strainatate la sanatorii.
Poetul a murit pe 15 iunie 1989, iar 50 de zile mai tarziu, Veronica s-a
sinucis.
Text: Bianca Badescu
Iubiri de scriitori... Poetul Ion Vinea
zice că a avut peste zece mii de femei (văleleu!), în timp ce colegul său de
breaslă Ion Barbu şi-a trecut în agendă doar cinci mii de amante... Altfel,
Camil Petrescu s-a iubit cu Monica Lovinescu, Nichita Stănescu cu Gabriela
Melinescu, Preda cu Aurora Cornu şi Nina Cassian, Piru cu (mai toate)
studentele sale, Dinescu şi Iaru cu Denisa Comănescu. Iubirea - cea mai veche
temă prezentă în literatura şi în mitologia universală - şi poveştile de
dragoste au învolburat imaginaţia oamenilor de la începuturi până în zilele
noastre. Despre pasiunile amoroase ale scriitorilor, cele care au inspirat
personaje şi pagini de neuitat ale literaturii, s-ar putea întocmi voluminoase
antologii. Ţinând cont de spaţiu şi context, noi vom încerca doar o scurtă
trecere în revistă a câtorva dintre relaţiile/iubirile marilor scriitori români
de ieri sau de astăzi.
Campionul
campionilor,
Ion
Vinea, mare poet şi prozator, autorul romanului „Lunatecii", se lăuda că a
avut în aşternut, de-a lungul vieţii, aproximativ zece mii de femei. Apropiaţii
spun despre virilul om de litere că nu vorbea chiar aiurea. Vinea scrisese
relativ mult şi publicase în toate revistele, dar era atât de prins de caznele
amorului, încât, până în momentul morţii, nu tipărise niciun volum. Abia când
se afla pe patul de moarte, prietenii i-au strâns poeziile în volumul, celebru
în literatura română, „Ora fântânilor". I-au dus repede cartea de la
tipografie, iar muribundul a ţinut în mână, înainte de a pleca pe cealaltă
lume, primul său volum de poeme. Ménage à trois Acelaşi Ion Vinea (bătrân) şi
prozatorul Petru Dumitriu (tânăr şi în ascensiune) trăiau cu aceeaşi femeie -
Henriette Yvonne Stahl. Un tihnit şi voios ménage à trois. Într-o zi vine la
Dumitriu, care era director la o mare editură, un scriitor şi îl roagă să-i
publice o nuvelă. Şocat, Petru Dumitriu observă că este chiar povestea cu
Henriette şi că nu e scrisă tocmai elegant. Dumitriu şi-a zis atunci: „Nuvela
asta e despre mine şi Henriette. Dacă nu i-o public, se face vâlvă. Nuvela e
proastă, iar dacă o tipăresc, nu va avea niciun ecou". Ceea ce s-a şi
întâmplat. În anii puterii populare, Vinea nu avea drept de semnătură. Făcea
traduceri, dar le semna... Petru Dumitriu, care încasa banii şi îi ducea
amicului său. Uneori, Dumitriu, beat fiind, îl suna pe Vinea să-i spună că a
cheltuit toţi banii pe cadouri pentru Henriette.
Ion
Barbu nu ierta nimic
La rândul său, poetul şi matematicianul
Ion Barbu (Dan Barbilian) s-a bucurat de
dezmierdările a cinci mii de femei. Moartea i-a fost grăbită de faptul că
asaltase, la pielea goală, o tânără într-o cameră neîncălzită. Era iarnă, iar
sistemul imunitar al poetului era slăbit din pricină că se droga cu eter -
obişnuia să îşi pună măşti cu vată îmbibată în eter. Ion Barbu făcuse ciroză,
dar continua să alerge după femei. Una dintre tinerele nevinovate pe care le
desfăta aproape zilnic cu câte o partidă de amor era juna poetă Nina Cassian, o
fată destul de urâţică și care, la finele anului 2010, s-a autocaracterizat
astfel: „Până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine!". Mare amatoare
de plăceri trupeşti, Nina ajunsese la bătrâneţe să se culce numai cu tineri sub
20 de ani. Urâta şi bestiile (tinere) Despre apetitul sexual al Ninei Cassian
aflăm câte ceva şi de la scriitorul Cristian Teodorescu. Acesta, într-un
articol postat pe blogul său, o numeşte/alintă pe celebra şi venerabila poetă
drept cea mai frumoasă femeie urâtă din lume: „Prin 1985, am luat cu împrumut
de la Ovid S. Crohmălniceanu, mare admirator al autoarei lui «Nică fără frică»,
două cărţi de poezie de-ale Ninei, cum îi spunea profesorul care fusese
îndrăgostit de ea, cam fără speranţe. Când i le duc înapoi, mă întreabă Croh
cum mi s-au părut. Mai ştiind una-alta despre aventurile ei erotice, zic: « Cam
frigide, dom' profesor!». Croh, serios şi contrariat: «Vorbeşti serios?! Dar ai
cunoscut-o pe Nina?». O văzusem odată pe Calea Victoriei şi rămăsesem cu ochii
după ea - nu cu vreun interes de cotoi, dar sclipea. După '90, am stat de vorbă
de vreo două ori, pe vremea când încă întorceau bărbaţii capul după ea pe
stradă. Mi-a răspuns, zâmbind, la tot soiul de întrebări neruşinate, cerându-mi
s-o tutuiesc, cât mai provocator. (...) Totuşi, pentru că orgolioasa poetă
simţea că mă uitam la ea cu tot interesul, în ciuda diferenţei de vârstă de mai
bine de 30 de ani dintre noi, ne-am despărţit amical".
Patul
lui Camil Petrescu
Camil Petrescu, autorul „Patului lui
Procust", a fost amantul tinerei scriitoare şi critic literar Monica
Lovinescu. Aceasta l-a pasat unei nimfomane pe care, în cele din urmă,
prozatorul a luat-o de nevastă. Soţia lui Camil Petrescu, care aducea fără
nicio jenă bărbaţi în casă, l-a chinuit pe scriitor până în clipa morţii sale,
survenită la vârsta de 63 de ani. A decedat la spital, din pricina unei boli de
circulaţie a sângelui, după ce şi-a smuls din vene perfuziile care îl ţineau în
viaţă. Cum Camil nu avea încredere în medici, se trata singur cu halva, fiind
convins că astfel sângele îi va circula mai lesne prin artere. Monica
Lovinescu, fiica criticului literar Eugen Lovinescu și verişoara prozatorului
Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu,
s-a căsătorit, mulţi ani mai târziu, cu poetul Virgil Ierunca.
Un
cvartet cu nuvelişti sentimentali Zaharia Stancu avea o aventură cu Lydia
Manolovici, dar făcea mofturi în faţa lui Anton Holban şi a lui Octav Şuluţiu,
care, din neţărmurită dragoste, îi dedicaseră, fiecare, câte un roman. Părea,
în fapt, un banal trio amoros, Anton Holban-Octav Șuluțiu-Lydia Manolovici, cu
suferinţele, chinurile şi leşinurile lui foarte artistice - cum povesteşte
Ioana Pârvulescu în „Întoarcere în Bucureştiul interbelic". În realitate
era un ditamai cvartetul, căci frumoasa, jucăuşa, „l'allumeuse Dania",
după numele literar pe care i-l dăduse Holban, îi aţâţă erotic pe ce doi, dar
îl preferă pentru lucrurile mai serioase pe un al treilea, mai teluricul Zaharia
Stancu (în romanul cu cheie al acestuia, „Oameni cu joben", ea se lăsa
sărutată de personajul care-l travesteşte pe Holban doar pentru a vedea „cum
sărută un nuvelist sentimental"). Şi totuşi, fermecătoarea evreică Lydia
Tot despre Lydia (Manolovici), Stancu, Holban şi Şuluţiu scrie minunat şi
Şerban Tomşa, într-o scrisoare imaginară trimisă lui Anton Holban. „Primul
scriitor care a cunoscut-o pe Lydia a fost Octav Şuluţiu. Era sărac şi urât,
dar Şuluţiu era nebun după ea. Scria în jurnal, îi făcea declaraţii înflăcărate
şi i-a dedicat romanul «Ambigen». Pe urmă, Lydia v-a întâlnit pe dumneavoastră
şi, pentru Şuluţiu, au început chinurile geloziei. Niciunul dintre
dumneavoastră nu ştia că, în tot acest timp, fermecătoarea evreică se culca,
fără prea multe mofturi, cu Zaharia Stancu, ţăran viguros, distins, şchiop,
dar, se pare, foarte viril. Lydia Manolovici a găsit pe cineva mai cinic decât
ea. Zaharia Stancu s-a insinuat în casa prosperei familii de evrei, a făcut
amor pe săturate cu fata, a înregistrat amănunte compromiţătoare, a scris un
roman, «Oameni cu joben», în care a
trecut toate detaliile şi a încercat să-l şantajeze pe tatăl muzei. Cum
bătrânul n-a cedat la şantaj, Stancu a publicat romanul! Lydia a avut, în cele
din urmă, ceea ce a meritat! Tatăl său a măritat-o cu un englez bogat, după cum
intuiserăţi dumneavoastră cu mult înainte."
Nichita
Stănescu, iubitul nebun al Gabrielei Melinescu
În tinereţe, Nichita Stănescu a avut o
relaţie extrem de pasională cu Gabriela Melinescu, o încântătoare poetă din
generaţia lui. Ajunsă în Suedia, Melinescu l-a promovat mult pe neasemuitul
poet pentru a obţine Premiul Nobel, deşi se despărţiseră de multă vreme, iar ea
se căsătorise cu un suedez. Când erau iubiţi, Nichita o încuia pe Gabriela în
apartamentul său şi pleca la beţii care durau câteva zile. Uneori, ea suna
disperată la instalatori care veneau să spargă uşa, salvând-o astfel de la
moarte prin inaniţie.
Preda
şi Aurora Cornu
Cât
timp a fost căsătorit cu poeta şi prozatoarea Aurora Cornu, Marin Preda a scris
foarte intens. Ea, mai tânără cu 12 ani decât el, era inteligentă şi îi dădea
sugestii în legătură cu construcţia cărţilor şi cu pasajele care ar fi trebuit
să fie eliminate. „Moromeţii", partea întâi, îi datorează enorm Aurorei
Cornu. După divorţ, Preda a început să-şi construiască naiv şi schematic
romanele („Delirul", „Marele singuratic") şi să se irosească în
amoruri ieftine. Printre altele, prin dormitorul lui Preda a trecut şi
necruţătoarea Nina Cassian.
Păunescu
şi Ana Blandiana
Însurat cu poeta Constanţa Buzea, poetul
Adrian Păunescu avea o relaţie de dragoste cu o altă poetă a acelor vremuri,
Ana Blandiana (Otilia Coman, pe numele său real). Despre această legătură
vorbeşte chiar Constanţa Buzea, prima soţie a lui Păunescu: „Într-o noapte,
soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu Otilia, vizibil surprinsă
când le-am deschis uşa . Mirosind a zăpadă, au descărcat în mijlocul mesei
noastre rotunde o plasă cu mere roşii, de vis. Păreau amândoi picaţi din
grădina Raiului, după izgonire. În vremea aceea, Adrian venea acasă şi se culca
pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii
strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte scenele cu Nana, îmbrăţişându-se
şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a
luat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o
cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o
lingoare ce nu se mai istovea".
Manolescu - profesorul şi cuceritorul
Nicolae Manolescu s-a iubit cu criticul de teatru şi realizatorul de
televiziune Marina Constantinescu. Întrebată în ce fel i-a schimbat destinul
povestea de dragoste pe care a trăit-o în anii de după facultate cu Manolescu,
Marina Constantinescu a răspuns: „Cred că acea poveste, care a durat ani buni,
m-a marcat fundamental. Este relaţia care m-a maturizat, din toate punctele de
vedere. Relaţia care mi-a revelat eul". Foştii colegi ai lui Nicolae
Manolescu povestesc că acesta le dădea chiar şi lecţii de agăţat. Odată, fiind
la un festival împreună cu optzeciştii, Manolescu se plimba cu câţiva poeţi pe
străzile Iaşiului. La un moment dat, au văzut în faţa lor o femeie trăsnet. „Pariez
cu voi că o agăţ din prima", a spus Manolescu. „Vă băgaţi?" „Mai
încape vorbă?!", au răspuns în cor poeţii. Manolescu s-a desprins de grup,
s-a apropiat de femeie, i-a spus câteva vorbe şi au plecat împreună. În noaptea
respectivă, criticul n-a mai apărut la hotel. Răutăcioşii şi invidioşii mai
spun despre stimabilul domn, care a fost implicat şi într-o lungă poveste de
dragoste cu prozatoarea Dana Dumitriu (a murit destul de tânără, de cancer,
după ce se despărţise de Manolescu), că era atât de admirat de femei, încât nu
mai ştia cum să scape de insistenţele studentelor şi ale nevestelor
prietenilor.
Alţi
cuceritori de seamă ai literaturii române
Alexandru Piru, critic şi istoric literar,
rector la Craiova fiind, avea enorm succes la studentele sale. Cei care l-au
cunoscut îndeaproape spuneau că era atât de perseverent şi de docil, încât
reuşea să facă faţă cu succes tuturor solicitărilor. Nici prozatorul Mircea
Nedelciu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai optzecismului şi
postmodernismului, nu făcea nazuri când venea vorba despre sensibilitatea şi
frumuseţea sexului opus. Autorul „Tratamentului fabulatoriu" obişnuia să
se prefacă beat ca să fie condus acasă de câte o frumoasă domnişoară trupeşă.
Florin Iaru, un alt poet visător şi zăpăcit, nematurizat pe deplin nici astăzi
(este căsătorit cu mai tânăra scriitoare Cecilia Ştefănescu), i-a suflat-o, pe
vremuri, pe Denisa Comănescu lui Mircea Dinescu. Vădit supărat pe fapta
amicului său, Dinescu a scris atunci: „De când am aflat că Denisa Comănescu
umblă cu Florin Râpă (numele adevărat al lui Iaru), o pasăre-mpuşcată a ţipat
în mine."
La 60 de ani, Mihail Sadoveanu şi-a
părăsit familia pentru tânăra Valeria Mitru (20 de ani). I-a dedicat fetişcanei
şi un volum de poezii, DAIM („Doamnei alese a inimii mele"), care l-a
lăsat rece pe Eugen Lovinescu. Sadoveanu a trăit alături de Valeria Mitru
aproape 21 de ani, până la moartea sa, în 1961
Tonica.ro"
https://www.tonica.ro/marile-povesti-de-iubire-ale-scriitorilor-romani/
Sursa:
RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu