O
istorie ieşeană ce se continuă de 130 de ani - Liceul Internat „C.Negruzzi”
Mihai Caba
05
Octombrie 2025
La 3 octombrie 1895 şi-a deschis larg porţile sale
primitoare şi au început primele cursuri ale Liceului Internat, o nouă şi mult
dorită instituţie de învăţământ preuniversitar, ce primea chiar de la data
înfiinţării sale statutul special de „liceu- model” al
oraşului Iaşi şi al întregii Românii. De la acest moment de căpătâi al
fiinţării sale, Liceul Internat, ce avea să primească pe frontispiciul său, în
1899, ilustrul nume al eruditului cărturar Constantin (Costache) Negruzzi,
devenit, din 2005, Colegiul Naţional „C.Negruzzi” Iaşi, se împlinesc, pe
răbojul timpului nestatornic, la 3 octombrie 2025, 130 de ani ai
existenţei şi misiunii sale de formare pentru viaţă a „generaţilor după
generaţii” de absolvenţi „internatişti - negruzzişti”.
Pentru Dulcele Târg al Ieşilor,
inaugurarea din 3 octombrie 1895 a impozantei clădiri a Liceului Internat a
însemnat prima dintre cele 5 importante realizări edilitare ieşene, care au
urmat succesiv: Teatrul Naţional (1896), Palatul Universitar de pe Copou
(1897), Uzina de Tramvaie (1898) şi Uzina de Lumină (1899), existente şi
astăzi, care au schimbat din temelii aspectul social-cultural şi urbanistic al
legendarei Cetăţi ieşene.
Istoria „prenatală” a Liceului Internat „C.Negruzzi”
din Iaşi îşi are ca „obârşie” anul 1882, când a fost adoptată în România o lege
pentru înfiinţarea şi construirea de edificii publice, între care figura
şi...un liceu-model la Iaşi. Doi ani mai târziu, în decembrie 1884, marele om
al şcolii româneşti, Spiru Haret, pe atunci inspector general al şcolilor,
în „Raportul general anual asupra învăţământului” argumenta
convingător „necesitatea înfiinţării liceelor- model, cu personal
didactic de înaltă ţinută, bine înzestrate şi administrate, ai căror elevi
urmau să fie admişi prin concurs şi care, ulterior, după absolvire, să
constituie o importantă categorie de candidaţi pentru universităţi.”
În acest context, Spiru Haret susţinea înfiinţarea
unor astfel de licee–model în centrele universitare din Iaşi
şi Bucureşti. Cert este că în noua lege din 1886, cu privire la construcţia noi
şcoli secundare şi superioare, oraşul Iaşi se găsea în lista anexă cu un liceu
internat, pentru care s-a prevăzut un buget important destinat ridicării
acestuia..
Cu siguranţă, nominalizarea Iaşului pentru acest
prim liceu-model s-a datorat şi Regelui Carol I, care dorea să
câştige simpatia ieşenilor încă din 1883, când a fost prezent la impresionanta
inaugurare a statuii ecvestre a Domnitorului Ştefan cel Mare.
Terenul destinat amplasamentului Liceului Internat,
aflat pe „umărul” Copoului, a fost cumpărat de Primăria Iaşi
în 1892, iar construcţia s-a desfăşurat între anii 1893 – 1895. Se spune că
adevăratul ctitor al Liceului Internat poate fi considerat Take Ionescu,
ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în Guvernul Lascăr Catargi (1891-
1895), care a urmărit îndeaproape realizarea impunătoarei construcţii. Astfel,
epuizându-se bugetul alocat, la 16 martie 1895 ministrul Take Ionescu a
solicitat Adunării Deputaţilor un spor la buget de 183.244 lei pentru
terminarea lucrărilor Liceului Internat de la Iaşi, ce urma să devină un „adevărat
model pentru studiile noastre secundare”. Cu această aprobare
construcţia Liceului Internat a fost terminată, fiind inaugurată în 3 octombrie
1895. Din păcate, căzând Guvernul Catargi în chiar aceeaşi dată,(!), ministrul
Take Ionescu n-a putut participa la festivitatea inaugurării, dar, revenind în
1899 ca ministru, i-a dat denumirea preconizată iniţial de: Liceul Internat
„Costache Negruzzi”.
La terminare,
clădirea monumentală a Liceului, cu subsol, parter, două etaje şi înalte trepte
ale intrării, „una dintre cele mai impozante şi frumoase din Iaşi” (cum
scria presa vremii), cu internat de 300 locuri, sală de sport, locuinţă a
directorului, uzină termică, bucătărie, spălătorie şi ateliere, alcătuia
imaginea importantului lăcaş-model ieşean.
Potrivit menirii sale, încă din primii ani ai
existenţei, Liceul Internat, sub conducerea primului său director N. Gane, şi-a
constituit un corp didactic exigent şi elitist, între care renumiţii profesori:
Gh. Lascăr, T.Neculau, Miron Pompiliu, E.Ludwig, Aron Densuşianu, Gavril
Muzicescu, I.Mitru, Cristea Misir, G.Erbiceanu, Boniface Hetrat, la
disciplinile de bază. În programa de studiu mai intrau: Caligrafia, Vioara,
Pianul, Scrima, Gimnastica, predate de renumiţi maeştri ai
geniului.
Liceul avea să cuprindă 300 de elevi interni (100
bursieri şi 200 solvenţi) recrutaţi pentru toate cele 7 clase, prin concursul
de admitere susţinut în iulie 1895 de către candidaţii proveniţi din toate
ţinuturile României. Elevii bursieri primeau gratuit cazare şi masă în
internat, cum şi faimoasa uniformă internatistă, de mică, mare şi gală a
ţinutei, pe care era frumos brodată faimoasa emblemă aurie L.I.
Despre modul elitist de instruire şi educaţie este
suficient să-i amintim pe câţiva dintre elevii din primul an al Liceului
Internat: Ioan Enescu, C-tin Bedreag, Gh.Pascu, Traian Lalescu, C-tin Fedeleş,
Haralamb Vasiliu, Ioan Borcea, Caius Brediceanu ş.a., la care s-au adăugat
Eugen Lovinescu şi Mihai Ciucă, devenite personalităţi de seamă ale Iaşului şi
întregii ţări. În perioada de început (1895 - 1907) la conducerea liceului s-au
perindat directorii: N.Gane, I.Rallet, Dragomir Hurmuzescu, Gh.Lascăr, Calistrat
Hogaş, Th. Nicolau, prestigioase personalităţi ale vremii, fiecare dintre ei
având strădanii împlinite pentru întărirea continuă a prestanţei Liceului
Internat şi a faimosului „spirit internatist”.
Cu statutul său special de liceu-model, între anii
1895-1900, Liceul Internat ieşean a cunoscut cea mai fertilă şi de „belşug
financiar” perioadă. După criza din 1901 Liceul şi-a pierdut
statutul-model, în schimb şi-a păstrat prestigiul dobândit în anii de început.
Ca şi întregul Iaşi, Liceul Internat a suportat şi el
consecinţele războiului pentru întregirea
neamului şi, astfel, şi-a întrerupt definitiv cursurile în anii 1917
şi 1918; clădirea, fiind pusă la dispoziţia Crucii Roşii, a devenit mai întâi
Spitalul nr.267 şi în 1918 a devenit hotel militar destinat repatriaţilor din
Rusia. Abia în toamna lui 1918, la insistenţa directorului T.A. Bădărău, Liceul
Internat a fost eliberat, dar s-a confruntat cu mari dificultăţi legate de
starea clădirii, deteriorarea mobilierului şi a cazarmamentului. Abia la 1
noiembrie 1918, după executarea unor sumare amenajări, Liceul şi-a putut relua
cursurile în localul propriu, iar, apoi, cu contribuţia Comitetului şcolar şi a
Asociaţiei foştilor elevi, înfiinţată în 1920, la iniţiativa
directorului T.A.Bădărău, cu prilejul celei de a 25-a aniversări internatiste,
a putut fi refâcută baza materială la nivelul începutului. Mai departe, în
toată perioada interbelică, în ciuda tuturor dificultăţilor financiare şi a
retragerii subvenţiilor guvernamentale, Liceul Internat va continua, în urma
rezultatelor obţinute an de an, să se menţină, spre toată lauda, ca unitate
şcolară de frunte.
A nu se uita nici tributul de vieţi omeneşti: 15 foşti
elevi şi 2 profesori ai Liceului Internat care au căzut pe front!
În condiţiile nefavorabile ale războiului, Liceul
Internat, suportând privaţiunile de atunci, a continuat să funcţioneze până în
primăvara lui 1944, când, fiind evacuat în Banat, şi-a întrerupt cursurile;
acestea fiind reluate în toamna lui 1945, după sfârşitul războiului. În anul
şcolar 1945/46, clădirea Liceului fiind grav avariată la bombardamentul din
´44, cursurile s-au ţinut în clădirea fostului gimnaziu din str. Palat, iar în
anul următor doar în aripa proprie dinspre Universitate, reparată prin strădania
directorului Benone Constantinescu, care a mobilizat mai mulţi absolvenţi
internatişti, reuşind să menţină internatul şi titulatura până la reforma din
1948.
Ca urmare a schimbării regimului politic din România,
în urma reformei învăţămâtului din 1948, care a adoptat modelul
sovietic, denumirea Liceului Internat se schimbă în Liceul de
băieţi nr.2, iar în 1954 se preschimbă în Şcoala de 10 ani
nr.2 de băieţi Iaşi, menţinută până în 1956, când devine Şcoala
medie nr.2 de băieţi Iaşi.
Se menţionează că în perioada 1950 – 54 localul
Liceului Internat a fost atribuit Şcolii medii muncitoreşti, devenită Facultate
muncitorească şi ca urmare cursurile Şcolii negruzziste s-au
desfăşurat în localul fostului Seminar pedagogic universitar, iar internatul
funcţiona în fosta Şcoală Lambrior de pe Sărărie. Numai
pereseverenţa profesorului Vasile Calistru, director în perioada 1950-1955, a
reuşit să menţină şcoala, nu doar pe „linia de plutire”, dar
şi să obţină rezultate onorabile la concursurile şcolare.
În noiembrie 1956, în urma aprobării acad. Ilie
Murgulescu, ministru al învăţământului, şcoala recapătă vechea sa titulatură:
Liceul Internat „Costache Negruzzi” Iaşi. Tot în acest an a fost reînfiinţată
fanfara liceului şi s-a înfiinţat orchestra şi corul liceului, care au adus o
strălucitoare faimă în viaţa Cetăţii de pe 7 coline.
După cum frumos sună Imnul Liceului Internat, pe
versuri ale lui Demostene Botez şi muzica lui Mihail Jora, absolvenţi ai
Liceului Internat, de-a lungul anilor „generaţii după generaţii” de absolvenţi
negruzzişti „se vor întâlni la vatra” liceului drag, căruia îi datorează
devenirea ulterioară, depănând neşterse amintiri din acea perioadă
adolescentină în care şi-au format „în spirit negruzzist” propria
personalitate. An de an, păstrând tradiţia revederii, se adună „pe-naltele
trepte ale intrării” şi în elegantul Amfiteatru numeroase promoţii de
absolvenţi internatişti-negruzzişti, mai recente sau veterane, cărora le
vibrează în suflete nostalgii revigoratoare ale vieţii trăitoare.
Marile sărbători aniversare ale Liceului negruzzist,
cea de 75 de ani din 1970 (director, prof. Petru Tănăsucă) şi cea a
Centenarului din 1995 (director, prof. Gh. Ilie) şi cea de 125 de ani
(director. prof. Camelia Gavrilă) au apoteozat în largi participări performanţe
notabile obţinute, deopotrivă, de elevii şi dascălii negruzzişti, pe „suişul
celor peste cinci sferturi de veac”ai existenţei.
Potrivit tradiţiei „negruzziste”, în 2013, Promoţia
1960, reunită în Amfiteatru la Revederea 53, a editat, a lansat şi a donat
bibliotecii negruzziste volumul „Lumină târzie”, de amintiri liceene, unic în
toată istoria de până acum a Liceului Internat „C.Negruzzi”(s.n). Promoţia
1960, din care, cu mândrie „negruzzistă” fac parte, s-a reunit, atâţi cât am
mai rămas din ea, „pe-naltele trepte” în 16 iunie, la Revedrea 65 a absolvirii,
fiind dară, la ceasul aniversar 130, Promoţia de mijloc a existenţei de
130 de ani ai Liceului „de suflet negruzzist”. Fără tăgadă şi nu lipsiţi de
modestie, absolvenţii Promoţiei 1960, aidoma absolvenţilor ai altor numeroase
promoţii „negruzziste” , prin specificul devenirii lor, şi-au adus o
contribuţie remarcabilă la edificarea unei Românii prospere în dezvoltarea ei.
Şi tot distinctiv, în octombrie 2005, la cei 110 aniversari, a fost
plantat, în stânga intrării principale, Mesteacănul Promoţiei 1960 !
Sub cupola timpului nou de după decembrie 1989, Liceul
negruzzist - revenit la vechea sa denumire - revendicându-şi statutul său
iniţial şi istoria sa frământată şi glorioasă de peste veac, se prezintă în
continuare ca o strălucită matrice a învăţământului ieşean şi românesc,
promovând în rândul elevilor săi cu o aceeaşi tenacitate şi înalt
profesionalism valorile morale şi spirituale ale instruirii şi educaţiei. Rod
al acestora, în 1990, primeşte afilierea la UNESCO, iar din 1998 devine
Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”.
Pe baza acestor titulaturi şi a rezultatelor
strălucite înregistrate an de an, în 2010, primeşte şi onoranta titulatură
de „Şcoală europeană”, reprezentând o distincţie aparte în
rândul celor mai bune colegii din ţară şi din întreaga Europă.
Pentru cei care, interesaţi sau curioşi, îşi vor
arunca privirea peste plăcile de marmură dăltuite cu numele „şefilor de
promoţii” negruzziste, aflate în Holul de Onoare al Colegiului, le va
fi lesne să descopere, încrustate pe ele, personalităţile ilustre ale
spiritualităţii româneşti şi nu numai, care au absolvit acest prestigios liceu
negruzzist.
La ceasul sfânt, de har aniversar al celor 130 de ani
ai existenţei şi dăinuirii sale se cuvine, ca „negruzzişti”, dar şi ca
„trăitori de Iaşi” să ne plecăm frunţile , să ne slobozim sufletele şi să
înălţăm din toate glasurile urarea cea de slavă:
La Mulţi Ani, drag Liceu ieşean Negruzzi, azi
Colegiul Naţional „C. Negruzzi”!,
La Mulţi Ani, foşti şi actuali prestigioşi
magiştri, mândri absolvenţi şi elevi „negruzzişti”, în veacul de acum şi până
la sfârşitul veacurilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu