Departe,
dincolo de visul tău
În miez de
noapte,
întunericul
te-nvăluie.
Prin aburii uşori
ce-ascund albeaţa lunii,
şoapte tandre
se-aud,
gândurile dorm
şi stelele
sclipesc.
În sunet
pierdut de flaut,
la înălţimi ameţitoare,
fără bariere,
ca-n dansul
cocorilor
cu aripile larg
deschise,
te-arunci
printre astre.
Totul e
posibil, lumea din noi
şi lumea de-acolo
sunt, parcă,
una şi-aceeaşi.
Departe, inima
îţi fuge
să mă cuprindă.
Dincolo de
visul tău
ai păşit să mă găseşti,
văluri palide îţi bântuie teama,
Dând deoparte
ramurile
înflorite de prun,
intri în
grădina mea,
Odată cu ultima
speranţă,
ca bambusul
înălţat
spre cer,
între tăcere şi sunet
apare mireasma
prezenţei
mele.
Un murmur dulce
pluteşte,
între noi, în
derivă
- petale de
azalee şi
lotus - ...
Simţi atingerea mea senină
în timp ce
ochii noştri
se-ntâlnesc şi strălucesc?
Cu lacrimi în
ochi
eşti copleşit
de iubirea din
mine,
dincolo de tot
ce ştiai
că există,
singurul semn e
cel al tăcerii.
E pentru prima
dată când
ai vrea să te
pierzi,
rămas în visul
nostru!
În zori, suav, şoptesc inimii tale:
- E timpul să
pleci!
Irina
Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu