Adrian Munteanu - ÎNTRE ZĂBRELE - VIDEOSONET 20

 

VIDEOSONET 20

 

 

~*~

 

 

Poate nu întâmplător am recitit în aceste zile un interviu solicitat lui Brâncuși în 1930. Am reținut de acolo o formulă esențială, o lege a creației demonstrată de el însuși:

 

”Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie, e falsă”.

 

Sunt de părere că nu mai este nimic de adăugat. Doar de reflectat.

 

Las sonetul următor să șoptească ceva, cu sufletul, și cu încrederea că respectă legea formulată de genialul artist al formei.

 

Nu uitați că am pregătit și varianta lui vizuală, cu imagine și sunet, la sfârșitul textului.

 

 

 

ÎNTRE ZĂBRELE

 

 

~*~

 

Un pas spre uşă. Dincolo aşteaptă

Gazelă blândă, fruct ce se usucă,

 

Iubirea ta tânjind spre geam năucă

 

Sub zid surpat în lacrima nedreaptă.

 

 

 

Deschid.... Nu-i nimeni! Cine să mă ducă

 

Spre locu-n care ai suit o treaptă?

 

În timp ce ursa spre apus se-ndreaptă,

 

Nu pot desface laţul ce apucă!

 

 

 

Pe străzi cerşeam un strop de apă vie,

 

Să pot urni din loc măcar un pas,

 

Dar m-a rănit străjerul care ştie

 

 

 

Că nu mai am nici rost, nici gând, nici glas.

 

M-am reîntors în strâmta-mi colivie.

 

Între zăbrele singur am rămas.

 

 

~*~

Adrian Munteanu