SUNTEM PIGMEI NENOROCIȚI
~*~
Ni-i plânsul
răstignit, Mărite Doamne,
Iar visele
urcatu-le-am pe cruce,
În suflet
cuibărite-s ierni și toamne
Că primăveri
pe-aici nu pot s-apuce.
Lăsatu-ne-ai Mărite-n
voia sorții?
Te-ai mâmiat pe
noi așa de tare?
Pribegi să fim în
veac prin crucea nopții
Să nu avem la
suflet alinare?
Mereu te-am
întristat, o știm prea bine,
Ba încă te-am
uitat de-atâtea ori,
Ne-am lepădat mult
prea ușor de Tine
Când cerul vieții
l-am umbrit cu nori.
Ne-ai dat pe mână
începutul vieții
Picior de rai
făcut-ai dimineții
Gândind că-n veci
pe Tine te slăvim.
Dar ne-nfrânați
noi fost-am la păcate
Și-ncet, încet, pe
toate le-am pierdut,
Am vrut s-avem
prea multe și-n de toate
Să fim, dar fără
muncă multă și durut.
Așa din bravi
ce-am fost cândva, odată,
Din oameni de
cuvânt și de-omenie,
Din strângători și
răbdători pe vatră,
Din oameni
iertători și de-ospeție,
Ajuns-am astăzi
hoți la drumul mare,
Nemernici, lași, păgâni
și trădători,
Ne vindem țara pe
un drob de sare
Și neamu-ntreg îl
vindem uneori.
Ne-am dezunit și
le-am pierdut pe toate,
Pe toți îi
slugărim pe-un pumn de bani,
Nu ne gândim ce
fi-va mai departe
Cu țara asta peste
câțiva ani.
Orbecăim prin
viață la-ntâmplare,
N-avem un plan, un
țel, un ideal,
Mai nou de țară
nici în cot ne doare,
Noi să fim bine,
chiar pe-un ultim val.
Chiar suntem orbi
și surzi, ca niciodată?
Înguști la minte,
tâmpi, nesocotiți?
Ne merităm osânda
ce ni-e dată
Că am ajuns pigmei
nenorociți.
S-a nomolit
izvorul vieții noastre
Și cu păcate
suntem întinați,
Nu mai privim la
ceruri către astre
Și doar în
furtișaguri suntem frați.
*
Sărman norod, iar
ți-ai pierdut credința
Și toate cele bune
ce-ai avut,
Ți-e șubredă
voința și ființa
Și-o umbră ești,
din ce-ai fost în trecut.
Te-or umilii și
te-or scuipa vecinii,
Te-or rupe ei în
câte vor bucăți,
Coroane o să ai pe
cap, iar spinii
Te-or sângera
de-acuma-n alte hărți.
Te-ai lăcomit mai
mult de cât nevoia,
Mi te-ai umplut ca
râia de păcate,
Trufia ta a vrut
să-și facă voia,
Să ai aici ca-n
rai, tot cât se poate.
Vei pierde tot
și-o să ajungi calicul
Ce-ai fost în
zorii vieții de-nceput,
Vei fi cum ai mai
fost atunci, nimicul
Și vieți la rând
vei plânge, ce-ai pierdut.
Mereu se prind de
tine cele rele,
Mereu te crezi
de-asupra la ceresc,
Mereu îți pierzi
măsura-n toate cele
Și nu te poți
desparte de lumesc.
Mi te deplâng sortit
la re-nvățare
Că repede prea
uiți năravul bun,
Îmi ține minte, tu
ești cela care
Te ’nalți în
spirit, ori rămâi nebun.
~*~
16.1.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu