Privind
infinitul din ochii tăi
~*~
Cu
prima picătură de lumină
de
culoarea mierii, ciclul a început,
îngerii
ne veghează visul,
o
înviere a două iubiri, una diurnă
şi
una nocturnă, ispita lăstarului
fermecat
de aroma de neuitat
a
celor patru elemente,
şi
bucuria cunoaşterii din fiecare
-
foc şi briză, rouă şi pământ iubitor -.
Flori
dornice să urce această fuziune
dansează,
acum, cu salba de stele,
cu
luna vibrantă
şi
comete sfârâind trecutul,
cu
galaxii întregi de foc
şi
cerurile îngerilor luminoşi în zbor.
–
Sunt mereu copleşit
de
un fior sfânt când mă atingi
cu
vibraţiile tale,
te
sărut, acum, aici, în eternitate!
Martoră,
luna
ne
va binecuvânta sărutul,
aşezându-i
cântecul
şi
liniştea serii în inimile noastre.
–
Privind infinitul din ochii tăi,
în
cea de-a opta zi, totul dispare
–
trecut, prezent sau viitor –,
îţi
simt atingerea şi naşterea,
tu,
fiică a cerului, locul tău
este
chiar în adâncul meu,
adagio
profund
din
sunetele celor o mie de viori.
În
adâncurile tale
m-am
regăsit mereu,
o
revelaţie a vieţii, să fii
şi
să ştii că se manifestă liber!
Viaţa-i
pustiul renăscut
la
o fascinantă fereastră deschisă
spre
descoperirea iubirii!
Punţi
peste punţi
şi
poduri peste universuri,
un
curcubeu răsare
şi
altul apare, dincolo,
în
celelalte dimensiuni,
izvorul
ce ţâşneşte în viaţa veşnică.
~*~
7
iulie 2014
IRINA
LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu