miercuri, 10 august 2022

Petru Romoşan - Toate războaiele economice ale SUA

 




Toate războaiele economice ale SUA

Petru Romoşan

10 August 2022

 

Prin vizita doamnei Nancy Pelosi în Taiwan, SUA au mai deschis un front major, cel împotriva Chinei. De fapt, Donald Trump iniţiase acest front în urmă cu doi-trei ani prin sancţiuni, taxe vamale şi declaraţii bombastice. Deocamdată şi poate pentru încă destulă vreme, „frontul” va fi doar unul economic. E foarte puţin probabil ca Taiwanul să devină o nouă Ucraină. Dar mizele războiului economic al SUA cu China par a fi colosale. Pentru că este vorba de dominaţie mondială. SUA nu-şi pot permite să cedeze rolul de lider mondial fără luptă.

 

Armata chineză a început o demonstraţie de forţă în jurul Taiwanului : exerciţii de amploare, uneori la doar 20 km de coastele Taiwanului. Sunt aceste gesticulaţii militare făcute pentru populaţia din China mainland sau pentru locuitorii insulei Taiwan ? Toată presa chineză se ocupă pe larg de vizita doamnei Pelosi, „o provocare fără precedent”. Şi dacă „provocarea” a fost îndelung premeditată şi nu este doar rodul capriciilor lui „Crazy Nancy”, cum o tot gratulează pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor fostul preşedinte Donald Trump ? Dacă a fost o provocare, ea a reuşit pe deplin.

 

Aşa cum documentează convingător Bogdan Tiberiu Iacob[1], miza principală şi imediată a vizitei lui Nancy Pelosi ar fi semiconductorii de vârf produşi chiar de Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC), cel mai important producător de cipuri din lume, care se pregăteşte să-şi mute centrul de producţie în SUA, la adăpost. Întâlnirea făcută publică a lui Nancy Pelosi cu Mark Liu, preşedintele TSMC, o dovedeşte. Şi-au propus într-adevăr americanii să lase China fără cipurile cele mai performante, cele mai sofisticate, atât de necesare pentru industriile militare şi civile de vârf, cum sunt telefoanele Apple, de exemplu ? Pe lângă avioane, submarine, rachete etc.

 

Deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi China au şi un efect mai larg. Marii investitori americani şi occidentali au început să caute alte destinaţii pentru afacerile şi producţia lor sau să şi le aducă acasă, în SUA şi în Europa de Vest. Strania politică „Zero Covid” practicată de China îi stimulează şi ea să părăsească China. Alte ţări din Asia de Sud-Est (Vietnam, Thailanda, Cambodgia) profită deja de această schimbare de azimut.

 

Politica încă nedeclarată a SUA faţă de principalul său concurent economic, China, poate depăşi de departe în amplitudine efectele războiului SUA & NATO contra Rusiei din Ucraina. Deşi, la rândul lor, sancţiunile economice impuse Rusiei au reuşit în doar câteva luni să schimbe lumea. Atât în Europa de Vest, cât şi în Asia şi Africa. Dar şi în Rusia. Multe companii occidentale majore şi-au cedat deja afacerile din spaţiul rus, chiar dacă, recent, au raportat pierderi importante.

 

Va ocupa până la urmă China Taiwanul ? Vizita lui Nancy Pelosi are şi acest scop final ? Rusia a atacat Ucraina după provocări mult mai mari şi care au durat opt ani. Dar pot urma şi alte provocări în Taiwan şi în Asia. Deocamdată, conflictele, deşi întinse - cel din Ucraina, cel privind apartenenţa la China sau suveranitatea Taiwanului -, sunt încă circumscrise. SUA şi Europa de Vest se cred la adăpost şi infailibile. Aşa au crezut toţi cei care au pornit războaie europene sau mondiale şi le-au pierdut. Până la urmă, chiar la ei acasă.

 

Cum au observat şi alţii, deschiderea noului front, frontul China, consfinţeşte din punctul de vedere al SUA eşecul SUA & NATO din Ucraina. Şi, mai ales, efectul sancţiunior economice aplicate Rusiei. Echipa Biden şi Partidul Democrat vor trebui să explice ce s-a întâmplat cu zecile de miliarde de dolari investite în Volodimir Zelenski şi în Ucraina. Odată cu armamentul şi asistenţa tehnico-militară venite din toată lumea, mai ales din SUA, Canada şi Marea Britanie. La orizont, în noiembrie, se profilează alegerile de mid term, când Deep State (statul profund) şi neoconservatorii, care controlează total Partidul Democrat, pot pierde o parte din putere. Se vor întoarce bunul-simţ şi raţiunea, poate şi democraţia în SUA ? Partidul Democrat are un conţinut mult mai de dreapta, neoliberal, pro capital, decât Partidul Republican. Dar să nu uităm că politica externă americană este una bipartizană.

 

--------------------------------------------

[1] https://inpolitics.ro/scenariul-putin-pelosi-in-taiwan-sau-cum-vor-americanii-sa-lase-chinezii-fara-petrol_1833517460.html -  3 august 2022.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu