16
– 22 decembrie 1989
La Timișoara a fost o înspăimântătoare
Revoluție, dar și o super reprimare la care au fost împinși la omucidere de
,,frați ”români”, bieții soldați români.
Puhoaie de securiști cu pistoale mascate,
torturi, impușcarea în cap a răniților internați în spitale, spargeri, atacuri
cu bâte de basseboll, 40 de cadavre furate și trimise spre incinerare la
București.
O teroare fără seamăn timp de o săptămână,
până în 22 decembrie, arestări, dar poporul nu s-a dat învins.
Se împușca de pe acoperișuri, se zdrobeau
gleznele picioarelor.
Se călcau cu taburile oamenii.
Soldații mai omenoși trăgeau spre oameni
la picioare, Bătrânii mei au venit de la biserică, seara și Dumnezeu i-a ajutat
să întâlnească un soldat milos care a descărcat pușca automată la picioarele
lor.
Mitropolirul Corneanu a fost criticat că a
închis Catedrala, Dânsul a judecat bine, Biserica oferind refugiu ar fi fost
capcană și loc în masă de sacrificiu obștesc.
De o parte oameni oropsiți care-și cereau
drepturile și de partea cealaltă puhoaie de vânduți doctrinei comuniste
ceaușiste.
Herta Muller a luat premiul Nobel
descriind terorile multiple ale comunismului ceaușist asupra timișorenilor și a
nemților care voiau să plece în Germania din cauza mizeriei și a corupției
mascate.
Sunt imagini de teroare mai groaznice
decât sub bombardamentele care treceau
lăsând în urmă victime, dar nu tensiuni insuportabile cu dușmani în
umbră, de care nici nu știai că își sunt dușmani ție și adevărului și
democrației devenite false.
Și eu am fost sub gloanțe care timp de o
săptămână veneau de unde nu te așteptai.
Sunt de neuitat scene îngrozitoare de
aruncare a cărucioarelor cu copii în Canalul Bega, de pe podul Elba în
apropiere de locuința mea.
Doamne ferește! imagini care nu se pot
uita,
Dorim pace și îndreptarea
păcătoșilor.
Dorim pace între frații români și dorim ca
nimeni și niciodată să mi îi mai dezbine pe români.
Cu stimă și speranță în Domnul Iisus spre
mereu o inimă și un gând între români și
de asemenea cu drag și către binevoitorii și colaboratorii noștri.
Cu stimă,
Melania
Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu