…SĂ
ÎMBĂTRÂNIM ÎN TĂCERE
~*~
Hei,
hai
să îmbătrânim în tăcere
să
luăm niște pop-corn și o bere
uitând
că după moarte avem Înviere,
o
Înălțare…
și
de restul plăcere…
Dar
ceea ce contează mai mult
nu
va mai fi nici o tăcere
răstignită
pe o altă durere.
…SCRIJELINDU-ȚI
ȘIRA SPINĂRII
Ai
ochii atât de mari
încât
vitrinele în care privești
par
minuscule lentile de insectar
Văd
prin ochii tăi acaparatori
cum
izvorăște lumină
răscolitoarea
trupului după fiori
Sunt
gheața ta scrijelindu-ți șira spinării
o
rangă trecută prin zăbrelele gardului
cu
zgomotul dur și metalic
lăsat
să-ntărească însemnul falic…
PĂSĂRI
SAU STRIGĂTE GOALE
Ascundem
în noi
ceea
ce rămâne ascuns și de noi.
Partea
de spirit care ne joacă pe degete
care
se pierde în emoțiile nopții…
Surprinse
în cea mai simplă îmbrățișare
degetele
rămân încleștate
unele
în celelalte.
Nimeni
nu-și desprinde mâna din mână
să
țină umbrela
să
oprească ploaia să ne atingă
chiar
dacă ochii noștri plouă
în
șiroaie mai mari.
Nimeni
nu iese cu lacrimi în ochi
doar
norii mai strâng ploile viitoare…
Deasupra
suntem noi, zburătorii:
păsări
sau strigăte goale
dezbrăcate
de vocile celor ce tac
în
taină căutându-se prin buzunare.
ROSTUL
FIECĂRUIA ÎN SINGURĂTATE
Mă
scoate din casă, cu ochii legați
durerea
în care m-a zidit
(sub
formă de grotă și mai apoi de palat)
nevoia
de a fi adăpost pentru viață.
Te-am
adus lângă mine
să
uităm reciproc unul de celălalt.
Aducerea
aminte rostogolea
rostul
fiecăruia în singurătate,
regăsindu-ne
mai puternici și de neînvins
mai
plini de amintiri,
de
dorința sălbatică a îmbrățișării
strecurată
printre noi ca un șarpe.
Doar
așa am ajuns să rămânem zidiți
dar
nu ca un zid, dar nu ca un pod…
Am
ajuns să fim zidiți ca o apă:
moleculă
lângă moleculă
legați
de curgerea nestăpânită și de nestăvilit
ce
nu se lăsa pierdută nici de cădere
și
nici de vărsarea în mările lumii.
~*~
Adi
CRISTI
Sursa: NICOLETA MARINESCU - Însemnări
ieșene nr. 4, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu