luni, 12 decembrie 2022

Adi CRISTI - …SĂ ÎMBĂTRÂNIM ÎN TĂCERE

 




…SĂ ÎMBĂTRÂNIM ÎN TĂCERE

 

 

~*~

 

Hei,

hai să îmbătrânim în tăcere

să luăm niște pop-corn și o bere

uitând că după moarte avem Înviere,

o Înălțare…

și de restul plăcere…

Dar ceea ce contează mai mult

nu va mai fi nici o tăcere

răstignită pe o altă durere.

 

…SCRIJELINDU-ȚI ȘIRA SPINĂRII

Ai ochii atât de mari

încât vitrinele în care privești

par minuscule lentile de insectar

Văd prin ochii tăi acaparatori

cum izvorăște lumină

răscolitoarea trupului după fiori

Sunt gheața ta scrijelindu-ți șira spinării

o rangă trecută prin zăbrelele gardului

cu zgomotul dur și metalic

lăsat să-ntărească însemnul falic…

 

PĂSĂRI SAU STRIGĂTE GOALE

Ascundem în noi

ceea ce rămâne ascuns și de noi.

Partea de spirit care ne joacă pe degete

care se pierde în emoțiile nopții…

 

Surprinse în cea mai simplă îmbrățișare

degetele rămân încleștate

unele în celelalte.

 

Nimeni nu-și desprinde mâna din mână

să țină umbrela

să oprească ploaia să ne atingă

chiar dacă ochii noștri plouă

în șiroaie mai mari.

 

Nimeni nu iese cu lacrimi în ochi

doar norii mai strâng ploile viitoare…

 

Deasupra suntem noi, zburătorii:

păsări sau strigăte goale

dezbrăcate de vocile celor ce tac

în taină căutându-se prin buzunare.

 

ROSTUL FIECĂRUIA ÎN SINGURĂTATE

Mă scoate din casă, cu ochii legați

durerea în care m-a zidit

(sub formă de grotă și mai apoi de palat)

nevoia de a fi adăpost pentru viață.

 

Te-am adus lângă mine

să uităm reciproc unul de celălalt.

Aducerea aminte rostogolea

rostul fiecăruia în singurătate,

regăsindu-ne mai puternici și de neînvins

mai plini de amintiri,

de dorința sălbatică a îmbrățișării

strecurată printre noi ca un șarpe.

 

Doar așa am ajuns să rămânem zidiți

dar nu ca un zid, dar nu ca un pod…

Am ajuns să fim zidiți ca o apă:

moleculă lângă moleculă

legați de curgerea nestăpânită și de nestăvilit

ce nu se lăsa pierdută nici de cădere

și nici de vărsarea în mările lumii.

 

~*~

Adi CRISTI

 


 

Sursa: NICOLETA MARINESCU - Însemnări ieșene nr. 4, 2022









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu