PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - MEGA MAGNA CUM LAUDE

 

MEGA MAGNA CUM LAUDE

- pentru fericire, pentru iubire -

 

 

~*~

 

Familia, în România învață să aibă grijă de familie, cu omenie învață să aibă conștință, învață și învață să aibă grijă să afle grăsimea laptelui, cu eprubeta, pusă, în/la centrifugă, pusă cuminte pe rotație, la fugă, în reacție, în biocchimie de Românie, că numai, în ani de liceu, în declarație de dragoste, dai de greu, dai examene, nene, men,

iar la Măcelărie, la Bebe, în Clan, dai de carne dejosată, în artă, Ben, dai de greu, la liceu, cu peșcheș, dai greș și de greu dai pe picior de plai, pe gură de rai, plai, că ascunzi gozul sub preș și-n cusătură, îți pui amintirile și, aventurile, micile greșeli, că merită să-ți bați capul și cu cuvântul, să-ți faci igenă provita, să te curăți, să te speli și să înveți carte ca să ai aparte de bine parte. Tu nu ți-ai pierdut originea, minunea de a fi ca timpul să te laude, pentru a fi zi de zi, cu lucru bun să-ți dea liber, undă verde mega magna cum laude, cu prezența și evidența zi de zi pâine de o ființă, drept Dumnezeu mereu și mereu, pregătit pentru înviere, pentru fericire, pentru iubire.

Să dăm cărțile pe față (Orașul văzut de sus, chiar și eu ca cinefil), dar cine să creadă, că eu sunt scriitor viu, pe cont propriu și de viitor, că sunt izvor sus, aproape de nori ca păstrăvii în aval contra curentului pentru a spori, în spor provita ca Iisus care a înviat, a treia zi după scriptură, că ești ce ești om de aur, năstrușnic faur.

Unora le umblă vapoare prin cap/avioane năzdrăvane pentru care are nebunie, boală de aer și se și auto-pilotează și viața printre Mere pădurețe devine ca lui Ioan Alexandru dragoste pentru imnele lui, iar eu am dragoste, răbdare și pasiune pentru Mere pădurețe, o eco și un bio noblețe serioasă și de anume, cu sfântă treime, în frumusețe ca Vica, a biochimiei a vieții, în tinerețea păcii, în a pâinii muncii și a proprie-i spornice finți, liturghie, în spice, cu boabe de gâu mășcat, cu chipul lui Iisus imprimat, pe mirabila sămânță conștiință încolțită și îmulțită, în drept Dumnezeu și sfințită, sporită, în omenie sub glie de Românie, că asta mi plăcerea și vrerea voinței, conștinței firii scăldată, în soarele fericirii, cu dor la marginea mării împânzită de catarge care le frânge, vânturile, valurile, dar câte o să scape printre stânci, coți de piatră și câini care ne latră și ne înhață..., că și spinii ne înțapă, dar mai e și grija de oameni ca prieteni de acasă și mai ales de pretutindeni, cu adevărați părinți sfinți, la locul lor potriviți, botezați și responsabilizați, compatibili, cu viața ca contiința.și dreptu de a fi om între oameni, pentru oameni, cu plâns și râs, haz de necaz, în chestia cu rușii și, nu doar, cu austriecii, în cuvinte la care iei poziția de drepți, cum nu se întâmpla, în comunism existân etică și altruis, că ieșeai pe fereastră și intrai pe ușă, în neocomunism fără  altruism, în capitalism, cu șovinism austriac și de veacuri ambiții și tâlhării, măgării, rusești, mituri, din trecut, cu istorii, cu destituiri, în perspective obiective, creeative.

Eu muncesc harnic și românesc, dar, în schimb ca plată ce primes, dând cărțile pe față fufa/buha și să fac iluzoriu puii cu pene ca să mă umflu-n pene.

Mari zevzecuri, mari figuri cu stil și zăpăciții de austriecii și nu doar rușii încrezuți și înguști, cu un mister, cu sănătate, de ralitate ca tip uman, când scopul scuză mijloacele, însă nu la ruși, austricieci, posaci, care cracra se cacă ca ciorile pe bară găunaț, ducă-se-n frast, că și Oraș văzut de sus, cu oameni vrednici și harnici, buni praznici s-a modernizat, cu lucruri trăsnite, în NATO !

Dar ce va mai urma la cătăramă și la Apelul de seară, cu chestii necesare.

Cine nu speră, disperă (Uritescu, Medalia de onoare sau 7 frați).

 

Strada de departe vuia.

 

FATA MORGANA.

Cât timp nu ești cineva ai pierdut trenul și, Iarba verde de acasă, retrăiești cu Ianțu și Raicu. Film dramă, Castelul.

Nu te grabi sa-ti doresti sa fii cineva azi. Nu se merita.

Vezi vre-unul fericit?

Sunt doar PREFACUTI/PERVERSI.

Pamantul e populaT cu BANDITI care in timpul liber pretind, sau se joaca de-a CINSTEA.

Justitia si pacea sunt Hobby/uri,

cum e pentru sarac pescuitul.

Sau sa invete o meserie pentru sclavie.

CIVILIZATIA E O MASCA A LUPILOR

Afla de ce esti AICI.

Si BUCURA-TE

Să ne amintim cine suntem de fapt drept Dumnezei ?

A dracului ce-i carnea pe tine,

Pavel, că nu ești arogant, nu pretinzi bani, zice medicul veterinar,

Sarca Nicolae din Recea-Cristur, parcă urcat, suit, în corcoduș/pomnițar,

dud ca-n copilărie,

colegi la Bistrița pe Avram Iancu nr.1 și Șimleul-Silvaniei, pe Simion Barițiu nr.11.

Filip cel bun, lumea care ați visat-o voi?

la ce lucrez?

-"la Mere Pădurețe".

Decât un câine turbat, în uliță mai bine legat, la mine,

în curte la mine,

că de ce trag clopotele, Mitică dacă, nu de frânghie ?

 

Lucrurile erau așezate, în casă la noi între mine și Vica, că stam împreună și, ne înțelegeam, în ce ne privește, în armonia culorilor, valori, de neliniște și, de mulțumire, comori, cu fericire, având griji unul pentru celalalt..., plăcându-mi Vica nemaipomenit de mult, că unul cu altul ne-am obișnuit, că obișnuința devine, a devenit, adoua natură, ceva natural și firesc, nu ipotetic, ci de adevărat, principial.

În cap aveam un stol, mii de păsărele, pitici și, cum vrei să zici, o confirmare a voinței a ce era și este între noi că era ce era, iubire între noi provita, cu fericire, care se extindea și unea, combina,

cotopea, cu fericirea națiunii românești, de povești, de legende Petre Ispirescu tipograful povestitor ca minunatul Creangă narator creator.

Timpul e sifonia, e România, cântecul la pian, la două mâini/cuvântul și de ce nu

 poate fi: însuși Dumnezeu, drept Dumnezeu.

Fiecare suflet de romàn a tresărit la auzul negativ al vestei despre schengen-0ul închis pentru noi.

Toți încearcă să ne pună bețe în roate.

E o scumpă ca întotdeuna,

draga, dragă.

Ca o regina Maria, de care n-ai putea zice, că nu-i ca o adevărată vergină și pur sânge demnă regină ca o o româncă,

de care nu puteai zice că n-a luptat pe front ca Ecaterina Teodoroiu și învățătorul Petru Ferghete

de a lui Ioan Rătundeanu-Ferghete și Maria Staniște-Druhora, din Baica, HidaAlmașului, Sălaj.

Timpul e sifonia, e România,

cântecul la pian, la două mâini/cuvântul

și de ce nu poate fi: însuși Dumnezeu, drept Dumnezeu.

Iohannis, cui vor folosi cumpărând armele și armamentul ruginit, cu adevărat zicând despre asta și, poetul aiesta sucit și,

sucit-Sucă-om sucit,

învârtit, răsucit, Mircea Dinescu ?

Singur acasăe o comedie la șmecherie și-nAmerica și-n Românie-omenie.

Pentru lucru bun niciodată nu-i târziu.

Singur acasă, încă filmul drăguț ca Amintiri din copilărie scrise de Creangă valoros, simpatic și practic, cu șotii, tâlc și hâtru și comic ca comicii vestiți a ecranului, pe Altarul Soarelui, în România genialului Eminescu, printre nesfârșitele ghinioane, cu înțelepciune și, cu pasiune, în răbdare și cu stăruință, cu bunăcuvință, în binecuvântare și talanți, îmulțiți exprimând mai mult, un cult a păstorului blând și profund ca s-adune lucru bun de România tainică și mare, cu binele, în bonus-Iisus de zile, pur și smplu, nu puțin lucru, în bonus.

Tu, băiat și fată, Vica, gen feminin, sub cer senin, cu aparte soarte, destin

Toți uniți și împreună, facem treabă bună,

Vica trabă de zână bună, iar,

Pavel treabă bărbată, că fosta-i fost, când ai fost,

luat, în primire, cu critică, că dragă lume să vorbești de mine, cum se cuvine,

de adevărat, bărbat,

adevărat că Hristos s-a născut și, că a înviat în a treia zi după scripturi,

pilduind, în pustiuri incomfundabil,

impecabil și util.

Tu, ești fericirea și iubirea, Vica mea și,

nu trec anii mei printre teii înfloriți, cu soare răsărit, în târziu,

în asfințit ca cel mai iubit răstignit, provita, sus ca Iisus,

sus pe Golgota.

 

Viața ne era frumoasă și, petrecerea fabuloasă lângă a Ciubăncuței crăiasă,

Vica asemeni lui Eminescu Veronica Miclea și mămica, tot Veronica care minune,

își minuna și cinstea neamul, românca

ca năstrușnica Vica.

Tinerețe stai cu mine, că acuma mi mai bine

(Oana Bolga, de sub Vladeasa, Huedin).

 

Erai speranță și lumină, fotosinteză, în grădină și lumină divină,

cu lumină lină, cu aripi întinse și zbor ca dimineața,

în zori,

în spor țăranul

cu ziua-nhămată la lucru bun.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE