Editarea
genomului - între panaceu și transumanism (5)
Prof.
univ. dr. Vasile Astărăstoae
24
Decembrie 2022
Încă de la început, s-a încercat
„confiscarea” editării genomului” de către transumanism. În acest sens, merită
a prezenta povestea a doi frați.
Scriitorul și filosoful mistic Aldous
Leonard Huxley (1894 – 1963) a devenit cunoscut după ce a scris în 1931 și
publicat în 1932 celebrul roman științific distopic „Brave New World”. Romanul
este plasat într-un viitor, în anul 2540 în care, datorită științei, practic
nimeni nu cunoaște violența sau dorința. Dar această lume nouă și curajoasă
este și un loc steril, unde oamenii simt rareori dragoste, unde copiii sunt
„decantați” în laboratoare și familiile nu mai există, unde fericirea este
indusă chimic. Deși există o abundență de conforturi materiale în această lume
fictivă, lucrurile pe care oamenii în mod tradițional cred că definesc cel mai
bine umanitatea și fac ca viața să merite trăită - dragostea, relațiile
apropiate, familia, bucurie - au fost în mare măsură eliminate.
De când s-a publicat cartea, a existat o
anxietate considerabilă legată de perspectiva creării unei societăți în care
moștenirea genetică a indivizilor ar putea fi manipulată. Editarea genelor a
adus viitorul distopic al lui Huxley mult mai aproape, ceea ce înseamnă că
implicațiile etice ale unei astfel de lumi trebuie luate în considerare.
Spre deosebire de fratele său Aldous, Sir
Julian Sorell Huxley (1887-1975) era un ateu, optimist științific, care credea
că noile tehnologii le-ar oferi oamenilor oportunități uimitoare de
auto-îmbunătățire și creștere, inclusiv capacitatea de a ne direcționa evoluția
ca specie. Atributele fizice și psihologice ale unei persoane spunea el, nu vor
mai fi supuse loterii capricioase ale naturii. În eseul său, din 1957,
„Transhumanism” (un termen inventat de Julian Huxley), el și-a expus ideile,
scriind că „specia umană poate, dacă dorește, să se transcende pe sine – nu
doar sporadic, un individ aici într-un fel, un individ acolo. într-un alt fel,
dar în întregime, ca umanitate”. Odată ce omul și-a pus stăpânire pe destinul
biologic, el „s-ar afla în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferită
de a noastră pe cât este a noastră de cea a omului din Pekin”. Julian Huxley
definea transumanismul drept acea situație în care „omul rămâne om, dar se
depășește pe sine prin realizarea noilor posibilități ale naturii sale umane”.
Îmbunătățirea umană și tentația
nemuriri sunt cel puțin la fel de vechi
precum civilizația umană. Oamenii au încercat să-și îmbunătățească capacitățile
fizice și mentale de mii de ani, uneori cu succes alteori cu rezultate
neconcludente, comice și chiar tragice.Încercarea umanității de a trece dincolo
de limitele naturale se îndreaptă la cele mai vechi mituri și povești despre
Prometeu, despre Daedalus și Icar, despre Ghilgameș, despre fântana sau pomul
vieții, despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. În primele
capitole ale Genezei, Biblia descrie un incident al îmbunătățirii umane, când
Adam și Eva au mâncat fructele din pomul cunoașterii binelui și a răului,
deoarece șarpele le-a spus că îi va face „asemeni lui Dumnezeu”. Desigur, în
timp ce Adam și Eva au dobândit o nouă conștientizare și auto-înțelegere,
acțiunile lor au dus și la alungarea lor din paradis și la intrarea într-o lume
mult mai grea, plină de durere, rușine și trudă.
Transumanismul este considerat drept proiectul
de modificare a speciei umane. El are rădăcini în gândirea umanistă seculară,
dar este mult mai radicală – promovează aplicarea directă a medicinei și
tehnologiei pentru a depăși limitele noastre biologice de bază.
Definiția lui Julien Huxley a fost
schimbată radical în anii 1980. The Transhumanist Declaration – World
Transhumanist Association din 1999 considera transumanismul drept:
- Mișcarea intelectuală și culturală, care
afirmă posibilitatea și dezirabilitatea îmbunătățirii fundamentale a condiției
umane prin dezvoltarea tehnologiilor pentru a elimina îmbătrânirea și pentru a
spori considerabil capacitățile intelectuale fizice și psihologice ale omului.
- Studiul ramificațiilor, promisiunilor și
potențialelor pericole ale tehnologiilor care ne vor permite să depășim
limitările fundamentale ale omului.
Cu toate acestea transumanismul este o
mișcare vag definite, care s-a dezvoltat treptat în ultimele trei decenii.
Promovează o abordare interdisciplinară pentru înțelegerea și evaluarea oportunităților
de îmbunătățire a condiției umane și a organismului uman deschise de progresul
tehnologiei. Se acordă atenție atât tehnologiilor actuale, cum ar fi ingineria
genetică și tehnologia informației, cât și celor anticipate viitoare, cum ar fi
nanotehnologia moleculară și inteligența artificială. De aceea avem mai multe
tipuri de abordări.
Ray Kurzweil, în lucrările sale The Age of
Spiritual Machines: When Computers Exceed Human Intelligence – 1999, Fantastic
Voyage: Live Enough Enough to Live Forever – 2004 și The Singularity Is Near –
2005, afirma că viitorul este al hibrizilor om/cyborg/inteligența artificială
încât tehnologia ne va permite evadarea din biologia umană. Se proiectează o
ruptură radicală față de umanitate și istoria umană, astfel încât formele
superioare ale inteligenței mașinilor vor prelua și vor fi o forță independentă
în univers, transcenzând condiția umană, inclusiv moștenirea evolutivă a unui
corp biologic și făcând oamenii sa devina învechiți. Astfel, inteligența umană,
care are ca rezultat controlul și modificarea naturii prin știință și
tehnologie, devine parte a unui destin non-uman. În aceste cazuri,
transumanismul rupe de rădăcinile sale umaniste. După ce oamenii creează IA
reală, scrie Kurzweil „materia și energia din vecinătatea noastră vor deveni
infuzate cu inteligența, cunoașterea, creativitatea, frumusețea și inteligența
emoțională (abilitatea de a iubi, de exemplu) a civilizației noastre om-mașină.
Civilizația noastră se va extinde apoi în exterior, transformând toată materia
și energia proastă pe care o întâlnim în materie și energie sublim inteligente
– transcendentă” (The Singularity Is Near 2005, p.389).
Kurzweil nu este singurul care crede că
suntem în pragul unei ere în care ființele umane își vor putea direcționa propria
evoluție. „Cred că acum asistăm la începutul unei schimbări de paradigmă în
inginerie, științe și științe umaniste”, spune Natasha Vita-More, președintele
consiliului de administrație al Humanity+, care împreună cu soțul ei, filosoful
Max More, au ajutat la înființarea mișcării transumaniste în Statele Unite. În
viitor, prezice Vita-More, corpurile noastre vor fi schimbate radical prin
îmbunătățiri biologice și bazate pe mașini, dar viața noastră senzorială
fundamentală - acea parte din noi care atinge, aude și vede lumea - va rămâne
intactă. Cu toate acestea, ea își imaginează și ceva ce ea numește o proteză
pentru întregul corp, care, împreună cu conștiința noastră încărcată într-un
computer, va acționa ca o copie de rezervă sau o copie a noastră în cazul în
care murim. „Acesta va fi o modalitate de a ne asigura supraviețuirea personală
dacă se întâmplă ceva cu corpurile noastre”, (Vita-More, Natasha,
Technoscience, transhumanism, telos în Nathalie Gontier, Andy Lock, and Chris
Sinha (eds) The Oxford Handbook of Human Symbolic Evolution Oxford Academic,
2021).
Pentru gerontologul Aubrey David Nicholas
Jasper de Gray, autorul cărții The Mitochondrial Free Radical Theory of Aging
și coautor al cărții Ending Aging, importante pentru transumanism sunt terapiile
anti-îmbătrânire care trebuie să atingă „viteza de evadare a longevității” și
care ne pot face chiar nemuritori.
Nick Bostrom este cel mai cunoscut etician
care apără moralitatea și raționalitatea îmbunătățirii biotehnologice. Pentru
el o valoare transumanistă de bază este explorarea tărâmului post-uman”. Gama
de gânduri, sentimente, experiențe și activități, care sunt accesibile
organismelor umane constituie probabil doar o mică parte din ceea ce este
posibil. Nu există niciun motiv să credem că modul de a fi uman este mai liber
de limitările impuse de natura noastră biologică decât sunt modurile de a fi
ale altor animale. Așa cum cimpanzeilor le lipsește capacitatea de a înțelege
cum este să fii om, la fel ne lipsește capacitatea practică de a ne forma o
înțelegere intuitivă realistă a ceea ce ar fi să fii post-uman. Putem concepe
ființe, care sunt mult mai inteligente decât noi, care pot citi cărți în câteva
secunde, care sunt filosofi mult mai străluciți decât noi, care pot crea opere
de artă, care, chiar dacă le-am putea înțelege doar la cel mai superficial
nivel, ar fi să ne pară niște capodopere minunate. Ne putem imagina iubirea,
care este mai puternică, mai pură și mai sigură decât a găzduit-o până acum
orice ființă umană. Intuițiile noastre de zi cu zi despre valori sunt
constrânse de îngustimea experienței noastre și de limitările puterilor noastre
de imaginație. Ar trebui să lăsăm loc în gândirea noastră pentru posibilitatea
ca, pe măsură ce ne dezvoltăm capacități mai mari, să ajungem să descoperim
valori care ne vor părea ca fiind de un ordin mult mai înalt decât cele pe care
le putem realiza ca ființe umane biologice neamplificate”. Bostron afirma și
moralitatea ingineriei genetice a liniei germinale umane. După ce acceptă că
există riscul ca selecția genelor copiilor și acțiunea de a crea așa-numiții
bebeluși de designer va corupe părinții, care vor ajunge să-și vadă copiii ca
simple produse și vor evalua descendenții conform standardelor de control al
calității, (iar acest lucru va submina idealul etic al acceptării
necondiționate a copiilor, indiferent de abilitățile și trăsăturile lor) el
afirma că exista posibilitatea ca îmbunătățirile liniei germinale să conduca la
mai multă dragoste și dedicare parentală. Unor mame și tați le poate fi mai
ușor să iubească un copil care, datorită îmbunătățirilor, este strălucitor,
frumos, sănătos și fericit. (Nick Bostrom, Human Genetic Enhancements: A
Transhumanist Perspective (2003) Journal of Value Inquiry, Vol. 37, No. 4).
Chris Willmott publică progresele
științifice în intervenții genetice plauzibile pentru evoluția dirijată a
oamenilor. În evoluții separate, inovațiile electromecanice, inclusiv
miniaturizarea componentelor și îmbunătățirile materialelor biocompatibile, au
înregistrat progrese în interfețele creier-mașină (IMC), care potențează o
dimensiune cibernetică, în care dispozitivele mecanice ar fi sub controlul
direct al minții. (Chris Willmott The science of transhumanism: Are we nearly
there? Mètode Science Studies Journal, núm. 12, pp. 161-167, 2022). Dezvoltarea
interfețelor creier-mașină este un domeniu de interes activ pentru
antreprenorul Elon Musk (Waldert S. Invasive vs. non-invasive neuronal signals
for brain-machine interfaces: Will one prevail? Frontiers in Neuroscience,
2016. 10, 295). Compania sa „Neuralink” este una dintre numeroasele organizații
raportate a fi aproape de testele umane ale IMC. Miniaturizarea a fost o
prioritate de top, cu firele în care electrozii pentru IMC Neuralink sunt
împachetați aparent atât de mici încât este nevoie de un robot specializat
pentru a-i poziționa în creierul primitorului, evitând în același timp
deteriorarea vaselor de sânge. Criticii au susținut că cronologia promovată de
Musk este nerealistă și că el nu ia suficientă notă de dificultățile
fundamentale, cum ar fi arhitectura unică a creierului fiecărei persoane
(Corbyn Z. Are brain implants the future of thinking? The Guardian 2019,
September 22).
În fine, James Hughes în Citizen Cyborg:
Why Democratic Societies Must Respond to the Redesigned Human of the Future
(2004) imaginează o democrație armonioasă a celor îmbunătățiți și a celor ne-
îmbunătățiți.
Susținătorii viziunii transumaniste sunt
uniți de o singură idee – nu există motive pentru a ne abține de la îmbunătățirea
performanțelor fizice, intelectuale și chiar a longevității.
Există o opoziție semnificativă
științifică, filozofică, etică și religioasă față de transumanism. Mulți
gânditori din diferite discipline și tradiții de credință se îngrijorează că schimbările
radicale vor duce la ființe care nu mai sunt nici fizic, nici psihologic, nici
spiritual oameni. Chiar și îmbunătățirile minore, spun criticii, pot ajunge să
facă mai mult rău decât bine. De exemplu, susțin ei, celor cu îmbunătățiri le
poate lipsi empatia și compasiunea pentru cei care nu au ales sau nu își permit
aceste noi tehnologii. Transumanismul,spun ei, ar putea foarte bine să creeze
un decalaj și mai mare între cei care au și cei care nu au și să conducă la noi
tipuri de exploatare sau chiar sclavie. Opozanții viziunii transumaniste afirmă
că omul nu se poate constitui într-un demiurge; evoluția care ne-a modelat de-a
lungul mileniilor nu poate fi perturbată decat cu riscul de a ne pierde
umanitatea. În notița anterioară, am arătat argumentele folosite de Nicholas
Agar în Humanity’s End: Why We Should Reject, Radical Enhancement, (MIT Press,
2010) pentru a desființa viziunea roz pe care o vântură transumaniștii. În
2019, el adaugă argumentul fericirii. „Fericirea se găsește și în limite”, spune
Agar. „Sunt lucruri pe care le prețuiesc și de care sunt mândru în viața mea,
cum ar fi cartea mea recentă. Dar cum pot aprecia scrierea cărții mele dacă am
fost îmbunătățit din punct de vedere cognitiv și să fac așa ceva devine mult
mai ușor?”.
Mendez și Cook scriau în 2021 „Proiectul
transumanist de remodelare a ființelor umane prin promovarea îmbunătățirii lor
prin inovații tehnologice are o agendă largă. Genetica și etica sunt folosite
pentru a evalua pretențiile programului transumanist de îmbunătățire umană. Se
ajunge la concluzia că programul transumanist este susținut de un număr mare de
ipoteze, mai degrabă decât de dovezi suficiente”. (Mendz GL, Cook M.
Transhumanist Genetic Enhancement: Creation of a ‘New Man’ Through
Technological Innovation. New Bioeth. 2021 Jun; 27, 105-126).
În contextul transumanismului, va accepta
societatea pe cei care sunt sau vor alege să rămână „diferiți”? Vor mai putea
oamenii să ia decizii autonome pe baza propriilor valori (cum ar fi a nu vrea
să „se joace de-a Dumnezeu” sau a nu vrea să se amestece în natură după propria
voință)? Riscă aceste persoane să fie excluse de la anumite beneficii sociale,
asistență medicală sau instructivă/pregatire, dacă nu acceptă oferte de
transformare? Într-un articol al lui Annas et al., modificarea genetică a
liniei germinale este descrisă ca o „crimă împotriva umanității”, deoarece
schimbă fundamentul speciei umane și, prin urmare, amenință drepturile omului
(Annas GJ, Andrews LB, Isasi RM. Protecting the endangered human: toward an
international treaty prohibiting cloning and inheritable alterations. Am J Law
Med. 2002; 28(2–3):151–78).
Scopul transumanismului nu este de a
trata/preveni o afecțiune sau de ameliorare a durerii, ci de modificarea uneia
sau mai multor gene pentru a le conferi proprietăți superioare și pentru a dota
primitorul cu capacități noi și extraordinare. Ar trebui să ne dorim sau ar
trebui să ne facem griji pentru asta? Deși progresul științei și capacitatea
noastră în viitorul apropiat de a vindeca sau chiar de a eradica boli genetice
grave sunt binevenite, nu trebuie să cădem în viziunea nebună a
transumanismului (Francis Galibert, Transhumanism: a dangerous and unacceptable
project, Journal of Translational Science, January 2018).
Transumanismul face parte din setul mai
larg de postumanisme începute în epoca Iluminismului, care au distrus
conjuncția comună dintre persoană și om – adică a unei entități ale cărei
demnitate și drepturi au fost bazate pe o noțiune de conștiință, care punea
accent pe conștiința de sine, rațiune și capacitatea de a vorbi și de a acționa
liber.
- Va urma -
sursa foto: churchandstate.org.uk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu