Scrisoarea
către Moş Crăciun
Emil
Proşcan
18
Decembrie 2022
Dragă Moș Crăciun,
Sunt foarte tristă! Bunicul meu mi-a
vorbit foarte mult despre tine, despre sufletul tău bun, despre grija şi
dragostea pe care le ai pentru copii.
Îmi spunea că eşti Dumnezeul nostru al copiilor, că tu ne înţelegi cu adevărat,
că ne înveţi despre iubire, iertare şi ne faci să fim buni, înţelegători,
harnici, respectuoşi, cuminţi... Într-o zi un copil mi-a spus că nu exişti, că
părinţii ne cumpără cadourile pe care le primim, că cineva se îmbracă la fel ca
tine şi că suntem minţiţi. Am alergat la bunicu’ şi i-am spus asta plângând!
- Nu-i lua în seamă! Moş Crăciun există,
cum să nu existe! Cum să nu existe cineva care să aibă grijă de grijile
copiilor? Cum ar fi sărbătorile fără bucuria de a primi un dar sau fără bucuria
de a face un dar, adică fără Moş Crăciun?
Este parte din copilăria ce fiecare o avem! Este în fiecare ninsoare,
este cel care ne îndeplineşte dorinţele, cel care ne învaţă multele lucruri ale
cuminţeniei pământului. Moş Crăciun este în fiecare răsplată a dorinţelor
noastre pe care o primim. Nu trebuie neapărat să-l vedem, ci să-l simţim!, mi-a
zis bunicul în timp ce-mi mângâia părul prins în codiţe.
Oamenii mari cred că dacă ne cumpără o
jucărie, o păpuşă, dulciuri sau nu mai ştiu ce, ne fac fericiţi! Nu! De jucării
ne plictisim repede, jucăriile au suflet numai dacă noi le dăm suflet. Mai toţi
oamenii din jur nu se poartă cu noi precum ei între ei ori precum bunicul cu mine. Nu sunt ei cu
adevărat când ne vorbesc! Fac eforturi să se coboare la nivelul nostru şi noi simţim asta.Cred că
noi, copiii, nu suntem în stare să-i înţelegem, şi asta mă doare!
Dar cel mai mut mă doare că ei nu cred în
tine! Prin neîncrederea lor şi prin ceea ce fac, întristează povestea despre
tine. Peste tot în magazine văd costume penibile pe care ei le îmbracă să
devină ca tine, adică Moş Crăciun! Măşti oribile din plastic cu un chip
schimonosit ce se vrea a fi al tău! Încă de la serbarea de la grădiniţă
observam părinţi ai unor colegi deghizaţi în Moş Crăciun! O mască urâtă ce se
depărta de faţă când vorbeau, prin nişte găuri li se vedeau ochii, gura,
dinţii..., barbă şi mustăţi din vată, mâini cu tatuaje ale căror degete aveau
verighetă, ceas sau chiar inele. Pe dedesubt li se vedeau cămaşa și
puloverul... Groaznic! Niciun copil de acolo nu avea cum să creadă că acela e
Moş Crăciun, adică tu cel coborât din cerul zăpezii pentru noi! Colegul care
mi-a zis că tu nu exişti îmi spunea înciudat:
- Cei mai mulţi ne prefacem că ne bucurăm numai ca să le facem
pe plac şi să le răsplătim cazna pentru efortul
acestei mascarade şi a pachetelor frumos colorate pe care trec numele
nostru pentru ca Moșul să nu le încurce.
Sunt tristă pentru necredinţa în tine! Cum
te pot umili oamenii mari în aşa hal? Oare ei nu privesc un copil dormind? Nu-i
văd zâmbetul? Au uitat de dorinţele şi visele copilăriei lor?
Toţi bunicii şi străbunicii plecaţi în Cer
sunt Moş Crăciunul nepoţilor lor!
De câţiva ani buni eu ştiu că părinţii îmi
cumpără jucăriile şi toate cadourile pe care le găsesc la rădăcina bradului,
chiar dacă ei îmi spun cu convingere că sunt de la Moş Crăciun! La început m-am
întristat pentru că mă minţeau şi pentru că asta ar fi putut să însemne că tu,
cel care îmi bucuri sufletul, nu exişti! Ce altă durere poate fi mai mare
pentru un copil decât necredința în tine?
De multe ori găseam cadourile ascunse prin
casă cu multe zile înainte de noaptea de ajun când se fac daruri. Le priveam şi
nu aveam curajul să le deschid. Părinţilor nu le spuneam nimic! În seara de
ajun veneau în camera mea, discutau cu mine nimicuri, apoi unul din ei zicea:
- Ia tăceţi puţin! Hei, faceţi linişte! De
ce-or fi lătrând câinii în halul ăsta?
Apoi unul din ei mergea să vadă ce se
întâmplă şi după câteva minute striga:
- Veniţi repede, repede! Ia uitaţi ce este
aici la brad! Ioana, a venit Moşul!
Câteva din cadourile văzute de mine cu
multe zile înainte erau acum sub brad, dar erau şi altele noi.
- Măi da şmecher mai e moşul ăsta! Cum o
fi putut el să intre fără să-l simţim? zicea tata plin de entuziasm. Îi priveam
cum se copilăresc! Şi câtă bucurie aveau în suflet pentru mine! Toată această
cazna a lor era ca eu să cred şi să mă bucur! Deci ei nu cred, dar doresc ca eu
să cred! Ei ştiu că asta mă poate face fericită! Îmi aminteam şopocăielile lor
de prin bucătărie din care prindeam frânturi şi înţelegeam că se sfătuiau
asupra cadourilor.
Îmi aminteam cum economiseau bani pentru a
cumpăra cadourile cele mai frumoase, apoi îmi imaginam drumurile lor prin
magazine, căutările, ezitările în a alege, găsirea momentului când să le pună
sub brad, când să mă cheme şi tot acestă fantezie prin care ei doresc, ca de
fiecare dată când sunt sărbători, eu să cred în tine Moş Crăciun! Adică să mă
bucur, pentru că venirea ta este cea mai mare bucurie a noastră! Tu înţelegi?
Ei nu cred în tine dar doresc foarte mult ca eu să cred! Acum când îţi scriu eu
plâng Moş Crăciun! Plâng de bucurie! Uită-te şi tu cât de mult mă iubesc
părinţii mei!
Dragii mei părinţi, iubiţii mei părinţi!
Sunt minunaţi, extraordinari! Îi iubesc din toată fiinţa mea! Dar cum să le
spun? Cum să le spun Moş Crăciun că eu ştiu ce au pus ei la cale şi că eu cred
în tine? Nu pot! Nu pot! O să mă căznesc
să învăţ şi mai bine, să iau premiul întâi, o să mă ofer să merg eu la
cumpărături, o s-o ajut pe mama, o să mă străduiesc să nu-i supăr cu nimic...,
cu nimic! Şi tot ce ştiu că tu vrei să fac, eu voi face! Vreau să fie mândri de
mine, de fetiţa lor!
Desfăceam pachetele ţipându-mi bucuria
pentru fiecare, apoi îi îmbrăţişam pe amândoi.
- Măi da ce darnic este Moşul ăsta...!
Acolo ce ţi-a adus Ioana?”, spunea tata plin de bucurie.
Vezi Moş Crăciun, dacă ei ar şti ce
nespusă bucurie îmi fac şi cât de mult îi iubesc, ar înţelege că tu exişti!
Nimeni nu ar fi putut aduce în casa
noastră atâta bucurie! Îţi mulţumesc
pentru tot ce faci pentru ca noi
în noaptea de Crăciun să fim fericiţi!
Nu o să-ţi pun scrisoarea la poştă pentru
că tu deja ai citit-o în timp ce eu am scris-o! O s-o păstrez pentru mine când
voi fi mare şi voi avea şi eu copii! Vreau să-mi amintesc de ceea ce simt acum!
Te las Moş Crăciun, ştiu că ai de simţit pentru toţi copiii şi te aşteaptă
atâtea familii pe care tu trebuie să le faci în noaptea asta fericite. Dacă îl
vezi pe acolo prin Cer pe bunicii mei, să le spui despre mine!
Mulţumesc Moş Crăciun! Chiar dacă ştiu că
tu nu mori niciodată, îţi urez sănătate!
Cu drag,
Ioana
De obicei înainte de culcare, mama Ioanei
intra în camera fetei să-i stingă lumina şi să o învelească! Acum intrară amândoi! Ioana adormise într-o parte,
cu faţa spre fereastră. Scisoarea către Moş Crăciun era pe pernă lângă părul ei
răsfirat ca un evantai de gânduri. O luară cu grijă... Citeau în tăcere... Din
când în când se uitau unul la altul, apoi la Ioana, semn că erau profund
uimiți...
Sfârșitul lecturării îi gasiră împietriți
ca două statui... Se contopiră, apoi, într-o îmbrățișare cum nu mai reușiseră
vreodată... Se strângeau cu putere ca şi cum se descopereau cu adevărat...
Ochii lor aveau lacrimi! Nu foloseau cuvinte, dar simțeau starea de fericire
adevărată! Lacrimile lor, sau poate ceva din ce acum visa, o făceau pe Ioana să
zâmbească. Într-un târziu o înveliră,
aşezară scrisoarea în locul în care o găsiseră, stinseră lumina şi ieşiră!
Ajunşi în dreptul bradului observară un
pachet nedesfăcut! Nu era din cele cumpărate de ei! Mama Ioanei se aplecă şi îl
ridică! O fundă roşie îl petrecea în formă de cruce, iar de ea era legat un
carton cât o carte poştală pe care era scris: „Pentru părinţii Ioanei de la Moş
Crăciun!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu