LACRIMA CARE-N VEAC NU MINTE
Celor ce resimt ucigătorul dor de frate
~*~
Nearuncă viața între spini,
Nu ne vedem, suntem străini,
Îndepărtați de vremuri rele,
Ne reamintesc doar clipe grele.
Nu avem timp să ne-ascultăm,
Nu mai prânzim, nu mai cinăm,
Nu-mpărțim codrul cel de pâine,
Inima plânge-n dor de mâine.
Nu ne îmbrățișăm de loc,
Ne credem fără de noroc,
Copii mai ieri am fost toții,
Azi nu cunoaștem nici nepoții.
Suntem plecați în lumea mare,
Nu știm ce frate pâine n-are,
Nu ne mai doare rana lui,
Căci omenia-i pusă-n cui.
N-avem bunici, nu avem tată,
Mama-i demult în stea plecată,
Ne-avem pe noi, a lor copii -
Arame-n toamnele din vii.
Casele noastre ni-s străine,
Nu vine-un frate, n-are cine,
Chiar și-n spitale de bolim,
Doar Pronia și noi o știm.
Dorința de-ajutor s-a dus,
E mila Domnului de Sus,
În rugăciuni de ne-așezăm,
De frații noștrii tot uităm.
Al vieții val ne-a-ndepărtat,
Sufletul nu ni-i mai curat,
N-avem la cine s-alergăm,
Chemăm, pe cine să strigăm?
Tot mai străini pe zi ce trece,
Ne-aleargă răsuflarea-i rece
A morții stând la masa noastră
Să stingă floarea cea din glastră.
Când timpul care ne-a rămas
Se-oprește-n veșnicul popas,
Abia atunci mai ținem minte
Lacrima care-n veac nu minte.
~*~
GHEORGHE A. STROIA
Trimite Ioan Miclău-Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu