Moartea
editorilor lui Eminescu
Cornel
Dan Niculae
08
Noiembrie 2023
Până în 1980, Academia Română publicase primele 8
volume ale „Operelor complete” ale lui Mihai Eminescu, urmând să
continue cu publicistica eminesciană a „chestiunii evreieşti“. Deşi
tirajul publicat a fost mic (pentru specialişti), volumul IX al acestor
Opere, apărut în septembrie 1980, a provocat o viscerală şi violentă
reacţie din partea rabinului şef Roses Mosen, şeful comunităţii
evreieşti din România. Totul avea să se sfârşească tragic pentru câţiva
scriitori români, care aveau să moară în condiţii dubioase.
În ieşirea sa împotriva Academiei Române, Moses
Rosen l-a calificat atunci pe Eminescu ca fiind „fascist, rasist,
antisemit, dement, pornografic, mincinos, huligan şi sifilitic“, ceea
ce a deranjat sensibilitatea mai multor scriitori români. Conform unei
Note-Raport a Securităţii din 28 octombrie acelaşi an, rabinul pretindea
că ar fi primit dispoziţie chiar din partea Israelului să ceară
guvernului român retragerea de pe piaţă a volumului IX al Operelor lui
Mihai Eminescu (proză politică) şi să combată în presă „conţinutul
scrierilor legate de evrei”[1]. „Protestul meu n-a avut nici un efect
Academia nu a oprit volumul. Un profesor, Pompiliu Marcea, m-a acuzat că aş
fi insultat pe marele poet naţional român. Campania mea a devenit atât de
intensă, încât am cerut să fiu primit de Ceauşescu, care mi-a spus că volumul
era deja epuizat din librării şi că nu mai putea fi retras” (Moses Rosen)
În acelaşi an, cu numai două săptămâni înainte de
apariţia Operelor, la 5 septembrie, revista Săptămâna publicase un
articol cu tente naţionaliste de Corneliu Vadim Tudor, intitulat
Idealuri, şi considerat ulterior de rabin ca fiind „antisemit“,
deoarece rabinul voia să demonstreze existenţa unei conspiraţii
anti-evreieşti printre literaţii români.
Anul următor, 1981, în februarie, Moses Rosen pleacă
într-un precipitat turneu în S.U.A., Europa Occidentală şi Israel, pentru a
pârî autorităţile române care ar fi permis „renaşterea
antisemitismului“ şi pentru a cere cercurilor evreieşti
internaționale să acţioneze în consecinţă. În S.U.A. a luat legătura cu
liderii B’nai B’rith, ai Congresului Mondial Evreiesc, ai finanţelor şi
ai Joint International Commitee (de la care a primit un ajutor de 3,8
milioane de dolari). Edgar Bronfman, preşedintele Congresului, şi
Arthur Schneier, preşedintele secţiei americane a Congresului şi
rabin-şef al New-York-ului, i-au promis că vor veni la Bucureşti şi vor
discuta cu Ceauşescu, punând lucrurile la punct.
Cât timp rabinul era plecat, în lumea culturală din
România intrase în circulaţie, în samizdat, o broşură-manifest
acuzatoare la adresa sa, tipărită ilegal (în condiţii clandestine) şi
intitulată „Mihai Eminescu, fondul principal al culturii române”,
care circula îndeosebi în mediile intelectuale. Avea 16 pagini, era datată
15 decembrie 1980 (Paris) şi relata controversa dintre rabin şi
intelectualii români, conţinând extrase din publicistica politică a
lui Eminescu despre evrei, schimbul de scrisori deschise dintre
profesorul universitar Pompiliu Marcea şi Moses Rosen, un
articol-pamflet ostil la adresa rabinului, semnat cu pseudonimul
Beatrice Goldstein, elogii la adresa lui Al. Oprea şi Dimitrie Vatamaniuc,
promotori ai editării Operelor eminesciene. (Rabinul Rosen spunea că
pamfletul din manifest afirma că el ar aparţine unei conspiraţii evreieşti
mondiale, fiind adept al lui Maimonide (cel care i-a îndemnat pe evrei
să-i ucidă pe neevrei şi să le confişte averile), ca şi „agent“ al Alianţei
Israelite Universale.)
Rabinul Rosen a pretins ulterior că „manifestul“ este
opera revistei „Săptămâna”, pe al cărui secretar de redacţie, Ion
Lotreanu, îl numea un „poet antisemit”, în complicitate cu profesorul
universitar Pompiliu Marcea. Ulterior, ambii acuzaţi aveau să moară. La
câţiva ani de la apariţia publicaţiei-„manifest“, o revistă românească
„New York Spectator” din S.U.A. afirma că aceasta fusese tipărită ilegal
în România de către un profesor de literatură română, N. Vasilescu-Capsaly,
care a decedat apoi la foarte scurt timp.
Conform promisiunii smulse de la Nicolae Ceauşescu
de către lumea evreiască, publicarea volumului X al „Operelor complete”
eminesciene, ce conţinea, ca şi volumul IX, publicistica politică pe
tema „chestiunii israelite”, a fost oprită. Era vorba de jurnalistica
lui Eminescu privind combaterea opoziţiei interne şi
internaţionale a organizaţiilor evreieşti la obţinerea
independenţei României (la Congresul de la Berlin, în 1879) şi la
adoptarea primei Constituţii româneşti (ce nu oferea încetăţenirea
unei numeroase populaţii evreieşti emigrată clandestin, şi care sufocase
Moldova, evreii depăşind la oraşe numărul românilor), adevăruri
istorice ascunse până atunci românilor.
Într-o Notă Informativă a Securităţii de la începutul
anilor ’80 se preciza că rabinul şef Moses Rosen a difuzat către toate
comunităţile evreieşti din România (ca şi în străinătate, prin poeta
evreică Nina Cassian) copii după scrisorile profesorului Marcea
(„pentru informare”), principalul său oponent în editarea Operelor
eminesciene, dar că nu există dovezi că acestea ar fi fost urmate de
„slujbe de blestem” sau ritualuri magice, după cum s-a zvonit.
Doctor în filologie ce a predat literatura română la
Universităţile din Paris, Bonn, Köln, Aachen şi Düsseldorf, profesorul
Marcea avea să capete în timpul controversei publice cu rabinul o „boală
ciudată”, fără diagnostic. Tenul său avea o culoare stinsă, glasul îi era
abia articulat, avea o incapacitate de a citi şi o accentuată
slăbiciune, care nu îi permitea să se deplaseze. Soţia sa, Florentina
Marcea, care spunea că profesorul este „apatic, descurajat, slăbit, se mişcă
ca un om accidentat, ţinându-se de mobile şi aşezându-se cu greu în
fotoliu”, îl acuza pe rabin că apelase la „magia neagră“ pentru a-i ucide
soţul.
Consultat în secret (fără ştirea oficialităţilor),
un medic din alt oraş al României a pus următorul diagnostic
profesorului Marcea: „Este otrăvit, intoxicat, dar n-aş putea spune
precis cu ce şi cum. Simptomele şi aspectele exterioare mă duc cu
gândul la o otrăvire cu mătrăgună”.
Din aceeaşi Notă Informativă a Securităţii reiese că
fiica profesorului s-a plâns că ar fi fost acostată pe stradă de doi
israelieni ce ar fi ameninţat-o cu moartea dacă tatăl său nu încetează
„acţiunile antisemite”. Nota continuă: „Criticul literar Nicolae Manolescu
şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intervenţia şefului rabin, susţinând
că, deşi nu a fost niciodată antisemit, acum «este furios din cauza papei
ăsta, care începe să facă terorism cultural». Tot mai multe persoane din
domeniul culturii îl acuză, deşi nici un român nu a încercat şi nu şi-a
propus să intervină în textele evreiești. În acest context, prozatorul
Augustin Buzura, revoltat de imixtiunea şefului rabin în cultura română, a
afirmat că «până la urmă, va trebui să punem de acord toată literatura
clasică şi străveche cu părerile rabinului»”[2]. Cert este că, într-un
timp scurt, profesorul universitar Marcea a fost găsit înecat într-un lac
din preajma Bucureştiului, poetul „antisemit” Ion Lotreanu a fost găsit
spânzurat, iar unul dintre editorii Operelor lui Eminescu, Alexandru
Oprea, a fost găsit mort în baie, „asfixiat”.
După câţiva ani de totală interdicţie şi consumarea
unor drame umane, Academia a putut să mai publice din „Operele complete”
eminesciene volumul al XI-lea (în 1984), XII şi XIII (în 1985), până la XVI
(în 1989), dar nu şi volumul al X-lea (continuarea „Chestiunii evreieşti“),
peste care „a sărit”.
Conform scriitorului Dan Zamfirescu, nepublicarea
volumului al X-lea al „Operelor” „devenise o problemă de onoare a
răposatului rabin Mosses Rosen… La ultima întrevedere, i-am spus:
«Eminenţă, volumul lui Eminescu va apărea!». «Domnule Zamfirescu, şi
noi îl aşteptăm pe Mesia», a spus rabinul. Cu alte cuvinte, volumul se va
tipări când va veni la evrei Mesia”.
„La 15 ianuarie 1989 s-a constatat că volumul al
X-lea, deşi băgat în tipografie din septembrie, nu se urnise, nu se
culesese nici o foaie. Eminenţă Sa [Moses Rosen] era implicată direct
şi-şi asigurase întreaga comunitate [evreiască] că, atât timp cât trăieşte
el, acest volum nu va apărea. Pe 17 ianuarie, mă caută Nedic Lemnaru
care-mi spune că s-a întâlnit pe stradă cu Vatamaniuc plângând fiindcă
volumul al X-lea fusese blocat, deşi primise bunul de tipar”.
Dan Zamfirescu înfiinţează atunci un Comitet pentru
publicarea volumului al X-lea, comitet al cărui „preşedinte“ era
episcopul ortodox Ioachim al Huşilor, care a depus 5.000 de lei. Bătrânul
călugăr de la mânăstirea Cernica, Ilarion Argatu, a dat 4.000 de lei. Alţi
„membri”-donatori erau câţiva stareţi şi preoţi, care au dat câte 1.000 de
lei (câţiva au cerut să nu afle rabinul, ca să nu-i „ia dracu’!”). Printre
aceşti donatori s-au aflat şi ce-i cunoscuţi mai târziu ca mitropolitul
Daniel al Moldovei (actualul patriarh) şi Cassian de la Dunărea de Jos. Dan
Zamfirescu, cunoscut şi ca prieten cu generalul Pleşiţă, s-a bucurat şi
de spijinul secret al câtorva securişti, „Volumul a început să se culeagă
într-un ritm halucinant” Este meritul lui Petru Creţia şi al echipei de la
Muzeul de Literatură, care munceau zi şi noapte. Când am ajuns cu ultima
coală în corectură, prima coală avea deja bun de tipar” - îşi continuă
scriitorul naraţiunea . Astfel, volumul X a apărut la 15 iunie 1989, chiar
dacă a fost oprit de la difuzare.
Aranjament grafic – I.M.
------------------------------------------
[1] Arhiva SRI, fond D, dosar nr.10.962,
vol. 5.
[2] Arhiva S.R.I., fond D, dosar 10.966,
vol. 2, f. 2.
[3] sursa -
https://ortodoxinfo.ro/2023/09/24/moartea-editorilor-lui-eminescu/ - 24
septembrie 2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu