NEA
PETRACHE EXCELA
-
PR. CONSTANTIN VOICESCU -
Ca un Don Quijote împotriva lui Dej
Petre Pandrea, avocat al apărării al celui ce devenise
deţinut politic odată cu instaurarea comunismului în România, conturează
sintetic portretul lui Țuțea, într-una din pledoariile sale: „Ce este dr. Petre
Ţuţea? Un filosof aproape genial care se ocupă după pilda lui Socrate (cunoaşte
perfect filosofia Eladei) şi de treburile cetăţii, în mod dezinteresat şi fără
a râvni sau vâna demnităţi sau onoruri ca politicienii sordizi. Ţuţea are
perspectivă europeană şi istorică. Până azi, viaţa lui este curată ca cristalul”.
Cu toate acestea, în 29 septembrie 1959, Colegiul de
fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea
Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile
p.p. de art. 209, pct. 1, C.P”, sentință care va rămâne definitivă prin
respingerea recursului și pe care o va executa în penitenciarul Aiud până la
aministia din 1964.
Anii de detenție vor lăsa urme dureroase în amintirile
lui Țuțea: „M-am luptat de unul singur, Don Quijote, prin saloane, împotriva
lui Dej şi a dat cu mine de pământ de nu m-am văzut. Mama a murit fără să ştie
că eu ies întreg. Pe noi nu ne-a filmat nimeni. Doar bătaie pe spinare, de
pomană. Eu am fost pedepsit, 18 ani muncă silnică. Şi am făcut 13, e adevărat.
Dacă mai făceam unul, muream”.
Decanul „Universității Aiud”
Toamna anului 1959 îl găsește pe Țuțea în carcera
umedă a Jilavei care era închisoare de trecere, depozit al Securității de
sortare a condamnaților pentru celelalte închisori, înainte de proces.
Părintele Constantin Voicescu, care i-a fost și duhovnic își amintește: „Jilava
1959, la Reduit, într-una din camerele mari. Condiții grele: lipsă de aer,
căldură sufocantă, foame, zeamă de coji de cartofi cu nisip, fasole cu
pietricele. Cartofi cruzi, seara mâncarea fierbinte, lipsă totală de igienă,
hârdăul cu apă, tineta, perchezițiile afară, în ger, dezbrăcați. Ventilația
făcută de ingineri mineri. Pedepsele: „neagra”.
Și totuși, oamenii rezistau. Preocupări duhovnicești:
învățarea de rugăciuni, paraclise, acatiste, psalmi, Sfânta Scriptură.
Preocupări intelectuale: conferințe și discuții pe diferite teme: filozofie,
teologie, economie, istorie. Nea Petrache excela. Parcă-l văd: înalt, osos,
slăbit, cu nişte ochi mari, ca de copil, mişcându-se, cât se putea, în spaţiul
dintre priciuri, sau ghemuit turceşte pe un prici, într-un cerc de ascultători
care puneau întrebări şi la care Nea Petrache răspundea prin adevărate prelegeri.
Se organizau şi conferinţe, mai ales după stingere, când vigilenţa caraliilor
era mai scăzută.
Universitatea din închisoare!”[1].
Însă nu de puține ori, Țuțea ajunge la izolare, așa
cum singur mărturisește: „M-au izolat într-o cameră, iarna, cu geamurile
deschise. Am fost adus în celulă abia când îmi dăduse sângele pe nas, de frig.
M-au frecţionat băieţii şi m-am încălzit. La un moment dat, în frigul ăla, îmi
doream să mor... Sunt stări umane când dorința de moarte e o necesitate. E un
mare paradox: Cum să scapi în și prin moarte? Nu pot să povestesc tot ce am
suferit, pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul
lui s-au petrecut asemenea monstruozități”[2].
În februarie 1960 este transferat la Aiud într-un lot
mai mare. „Când ne-au mutat la Aiud, era o iarnă cumplită. Era celula, fără
geam, minus 30 de grade afară, noi în cămaşă şi în izmană. Aveam o tinetă pe
care puteam să stăm şi o pătură vai de mama ei, ruptă, ştiu eu cine murise în
ea...”[3]. Aflat „cot la cot cu Dumnezeu” Țuțea reușește să se detașeze de
regimul dur al detenției și să ia parte la toate aspectele vieții de celulă.
De meserie român
„Dimineața, după deschidere și raport, după curățenie,
dușul tinetei, etc., urma o perioadă de liniște - rugăciune, meditații,
repetarea celor învățate oral, în scris pe săpun sau pereți. Înainte de prânz -
un rând de prelegeri, după masă alt rând. Trebuia să vorbim fiecare din
domeniul nostru. Bineînţeles că cel care era exploatat la sânge a fost Nea
Petrache. Îl mai şi păcăleam, ca să ne treacă rândul.
O întrebare - şi Nea Petrache se pornea... Filosofie,
istoria filosofiei, istoria culturii, istoria şi câte altele. Avea o memorie
extraordinară. Cita nume şi texte din diferite opere, în traducere sau în limba
originară (mai ales germană şi franceză). Îl interesa mult viața noastră, mai
ales în ce privește experiențele spiritual-religioase.
…Cele două coordonate ale gândirii sale erau neamul şi
credinţa. Acest „fiu de popă”, al cărui fundament spiritual era acela al unui
țăran din Muscel, spunea despre detenția noastră: «Ni s-a făcut onoarea să
suferim și să murim pentru poporul român». Nu putea să nu spună așa, unul care
socotea că este „de meserie român”[4].
[1] Pr. Contantin Voicescu, Un duhovnic al
cetăţii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, pag. 96.
[2] Radu Preda, op. cit., pag. 28.
[3] Marcel Petrișor în Adevărul preluat de
pe http://www.infoziare.ro/stire.read.php?newz_id=727065.
[4] Pr. Contantin Voicescu, Un duhovnic al
cetăţii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, pag. 94.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 37
MURDARIA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Mâncarurile alese, banii sunt mai prejos decât pulberea si decât murdaria,
pentru ca îngaleaza sufletul, în timp ce murdaria obisnuita pateaza doar
trupul, hainele, încaperile. Cât de mult trebuie sa dispretuim mâncarurile
alese, banii, hainele faloase!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 202
VINOVATIA
IN PROCENTE
-
Sfantul Sofronie Saharov -
Când ne rugam mult, atunci întelegem diferenta dintre dobândirea cunostintelor
din carti si dobândirea cunostintelor din experienta personala. Daca într-o
anume fapta noi suntem vinovati 5%, iar altii sunt vinovati 95%, daca noi ne
îndreptam vina noastra de 5%, atunci nu mai simtim vinovatia celorlalti.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in
Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 262-263.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu