Un
omagiu
Un
POEM, ocazionat de trista aniversare a 36 de ani de la Marea Adunare de la Intercontinental din 21
decembrie 1989.
~*~
Cum
să nu fiu trist, iubite frate
Când
te văd cât ești de-nflăcărat
În
discursu-ți desprte libertate
-
Idealul ce te-a animat
În
acel decembrie radical
Când
te-ai avântat pe baricadă
Ca,
de la Intercontinental,
Întreg
mapamondul sa ne vadă...
Sunt
neclare câteva detalii:
Cât
din ce-am făcut a fost spontan
Și
cât ne-au dat ghes occidentalii
De
ne-am aruncat în uragan?
A
fost revoluție aievea
Sau
- de stat - a fost o lovitură
Cum
deja pricepe-acum și plebea
Văzând
pomenita agentură
Cum
ne scotocește prin cotloane
Și
cum, iată, ne-au depopulat
Cu
vreo șase-șapte milioane
Dintre
noi, care au emigrat.
Ne
luară fabrici, combinate
Apa,
sarea, aurul, petrolul -
Ne-am
împotmolit în libertate
Și
n-avem cu ce să umplem golul!
Avem
libertate la cuvânt
Dar
ne pierdem timpul cu gargară
Am
ramas și fără de pământ
Și
riscăm să nu mai avem țară!
Te
întreb: n-avem cumva, frăție
O
la fel de cruntă dictatură?
Sunt
la fel de mulți în pușcărie
Pentru
că prea slobozi sunt la gură!
Nu
cumva proverbiala frică
De
partid și de securitate
Ne
paraliza, la o adică
Vajnica
dorință de dreptate?
Hai
să presupunem că avem
A
ne plânge de vreo mârșavie
A
vreunui mahăr din sistem -
Ni
s-ar da dreptate? Cine știe...
Îndrăznesc
s-o spun fără oocol:
Am
ajuns străini la noi acasă
Spațiul
dintre noi e unul gol
Sub
partidul devenit o clasă!
Avem
fiecare lumea sa
Unde
țara nu-și mai are rost
Și
ne roade-o întrebare grea:
Să
fi fost așa de rău ce-a fost?
Punem
cărămizi, rău peste rău
Într
ele, goale alveole -
Fără
suflet, totul cade-n hău
Ca
în Mănăstirea lui Manole...
Se
cuvine totuși un omagiu
Celor
ce-au ieșit în Strada Mare
Îndemnați
de acel sfânt adagiu
Al
dorinței de descătușare!
~*~
MARIAN
ILIE


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu