PĂŞIND
SPRE... IARNĂ...
AnnaNoraRotaru
~*~
Şi...
soare era, o zi de toamnă,
Când
ochii mei mi s-au deschis
La
viaţă, ce de-atunci mă-ndeamnă,
Să
nu las scurse clipele din stamnă,
Să
le trăiesc, cât mi-i prescris...
Aşa,
încet, cu paşii mici, timizi,
Luai
capătul de drum prin viaţă
Învăţând,
cum ferestre să deschizi,
Cum
porţile în urma ta să-nchizi
Şi,
cum să răzbat prin deasa ceaţă...
Uneori,
chiar paşii mi s-au poticnit,
De
dâmburi, hârtoape, stânci aride,
La
drum de-urcuş, l-acela povârnit,
De
ziduri chiar, adesea m-am ciocnit,
Dar
am şi-urcat în vârf de piramide...
Aşa,
îmi trecură şirag de primăveri,
Pe
drum întâmpinând piedici diverse...
Dimineţile
cu soare s-au topit în seri,
Una
după alta, trecură zecile de veri,
La
trenul vieţii, numărând traverse...
Şi-acum...
mă-ndrept încet spre iarnă...
Cam
obosite-mi sunt aripile de condor
Şi,
paşii nu-mi mai calc-uşor pe ţarnă,
Pe
umeri, fulgi mi-i cerne să se-aștearnă,
Ţesând
veşmântu-mi alb, de-o fi să zbor...
~*~
______________
NORA ______________
versuri
din vol. __ „La graniţa-ntre vise"_
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu