MERGI
ȘI COLINDĂ UN OM ÎNTRISTAT!
-
PR. JUSTIN -
Peștera smerită de la Betleem
Părinte, suntem în Ajun de Crăciun și nu mă pot abține
să nu vă întreb de unde aveți această bucurie pe care ne-o transmiteți și nouă?
În chilia sfinției voastre se simte ca și cum ne-am afla în Betleem și aici S-a
născut Hristos. Cum reușim să Îl facem și noi prezent pe Hristos înlăuntrul
nostru și în jurul nostru?
Păi ia încercați și voi să puneți în aplicare puțină
rânduială duhovnicească, nu doar să așteptați la Părintele X sau Y. Stă la
îndemâna oricui să se apropie de Hristos, să Îl câștige pe Hristos în inima sa.
Trebuie doar să cauți și să ceri. Să ai această încordare a minții, să fii cu
gândul la Hristos.
Uite, de când începe Postul Crăciunului, să ai în
permanență în mintea și inima ta gândul la peștera smerită din Betleem. În
orice ai face, să cugeți la smerenia Domnului, Care din înălțimea Sa S-a
pogorât să Se nască nu în palate și așternuturi moi, ci într-o iesle de
animale, într-o peșteră mică din Betleem.
Încercările și ispitele
Și încearcă să aplici și tu câte puțin în viața ta.
Stai pe un pat mai tare, mănâncă mai slăbuț, cedează lucrurile de calitate
fraților tăi iar tu să păstrezi ce este mai neînsemnat. Cugetă cum Hristos S-a
smerit pe Sine și a răbdat să nu fie primit de oameni în locașurile lor și pune
și tu în minte să primești măcar o mică ocară și nedreptate din partea
oamenilor. Dacă Hristos nu S-a rușinat să Se nască într-un grajd cu mirosul
specific al animalelor, încearcă să te smerești cât de mult poți și tu în fața fraților
și primește cu bucurie umilințele asupra ta. Fă și tu lucrurile mai de jos și
slujește altora. Nu căuta ca alții să îți slujească ție, ci tu să te faci
ajutor tuturor.
Ei, dacă mergem așa pe urmele Betleemului, cum să nu
vină Hristos și în peștera sufletului nostru? Cu cât vei smeri mai mult peștera
inimii tale, cu atât va străluci mai mult Hristos în ea!
Și cum luptăm cu pornirea aceasta de a ne îndreptăți
în fața celorlalți?
Să te gândești că dacă nu primești o smerenie de
bună-voie, o să îți vină alta de nevoie de la Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu
trimite o încercare asupra noastră, nu o trimite întâmplător, ci este nevoie ca
să îndrepți ceva la tine. Nici nu știți cât de luminați sunteți atunci când
sunteți ocărâți pe nedrept. Este cea mai mare ocazie să te cureți de păcate, să
primești iertare și să strălucească în tine Harul lui Hristos. Mai ușor câștigă
Harul un frate în obște, când rabdă ocară pe nedrept cu nădejdea în Dumnezeu,
decât un pustnic care se silește nopți la rândul în sudoarea metaniilor.
Colindă un om întristat!
Ce fel de daruri putem să Îi aducem noi azi Pruncului
Iisus Hristos?
Ce daruri? În primul rând să avem mai multă bunătate,
să nu mai fim încrâncenați! Mergi și colindă un om întristat, dăruiește-i o
parte din bucuria ta!
Pruncul Iisus Se află în sufletele celor sărmani,
orfani, părăsiți de mai marii lumii. Mergeți și-L veți găsi în aceștia! Pe
aceștia să-i îmbrăcați, pe aceștia să îi hrăniți, pe aceștia să îi bucurați.
Acesta este cel mai prețios dar pentru Hristos. El se ascunde în ieslea
smerită, în locașurile oamenilor simpli... este peste tot și la tot pasul.
Hristos nu Se află în palate de cristal, ci în inimile
celor ce sunt sărăciți de bogăția lumii, în inimile celor prigoniți de
corectitudinea lumii, în inimile celor suferinzi. Bucurați-vă unii pe alții, ca
prin dragostea voastră să faceți loc lui Hristos să Se sălășluiască întru voi!
(Interviul integral îl puteți citi în
Revista Atitudini Nr. 93)
MAICA
DOMNULUI
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Natura întreaga o preamareste pe Preasfânta Fecioara, care este desavârsirea si
împlinirea tuturor. Pentru flori ea este trandafirul cel ales. Pentru pasari,
Maica Domnului este turtureaua cea aurita, porumbita cea nevinovata,
privighetoarea cea cu dulce glas. Pentru animale, Maica Domnului este
mieluseaua din care S-a nascut Mielul lui Dumnezeu. Pentru preafrumoasele
stele, Maica Domnului este luceafarul diminetii, care prevesteste rasaritul
Soarelui vietii, Hristos. Maica Domnului este zidul de care se sfarâma toate
valurile pe care satana le stârneste împotriva planurilor lui Dumnezeu,
împotriva lucrarilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Dumnezeu, împotriva
tuturor fiilor Împaratiei lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
66-67
PAHARUL
DE LACRIMI
-
Parintele Paisie Olaru -
Fiind seceta mare în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Parintelui Paisie,
care zacea la pat: „Nu ploua, parinte, este seceta mare!” Iar el raspundea: „Sa
ne rugam lui Dumnezeu cu lacrimi si sa postim, ca Domnul are de unde da, daca
are cui da!” Dupa ce a început sa ploua, ucenicii i-au spus: „Parinte Paisie,
ploua afara!” Iar el a început a plânge în pat si a zis ucenicului sau de
chilie, monahul Gherasim: „Ada-mi si mie un pahar cu apa de ploaie de afara sa
beau, ca cine stie ale cui sunt lacrimile acestea!”
Parintele Paisie Olaru, Parintele Paisie
duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed.
Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 100
CUM
COMUNICI CU CEL BOLNAV?
-
SF. SERAFIM DE LA SÂMBĂTA -
Limba iubirii față de cel bolnav
Limba iubirii se face tot mai înțeleasă chiar și acolo
unde nu e posibilă nicio punte spirituală de înțelegere. Bolnavul simte unda de
iubire sau ură ce vine de la cei apropiați ai săi. Bolnavul nu este un
dezmoștenit al sorții, ci un chemat al împărăției lui Dumnezeu.
Un creștin adevărat se cunoaște pe de-o parte, prin
credința ce mărturisește, iar pe de altă parte prin fapta ce se săvârșește.
De suntem mâhniți sau în bucurie, de suntem în deplină
împuținare sau în plină mulțumire, de avem asupra noastră cer noros sau senin,
de suntem în grele încercări sau dulci mângâieri, orice stare am avea, să fim
încredințați că deasupra noastră şi cu noi este Dumnezeu.
Să trăim de aşa fel ca în viața fiecăruia dintre noi
să se mărturisească Dumnezeu. Nu-i vorba de gălăgie multă, de vorbă multă, de
cine ştie ce isprăvi văzute de ochii oamenilor, ci de o tăcută străduință
pentru îmbunătățirea sufletului nostru, pe urma căreia chiar şi fără grai
mărturisim pe Dumnezeu.
Sf. Serafim de la Sâmbăta: Cum comunici cu cel bolnav?
Bunătatea dinlăuntrul sufletului şi roada ei prin
fapte smerite şi lucrate în dragostea de Dumnezeu sunt vestirea cea mai
puternică a Evangheliei între oameni.
Sunt taine ale vieții şi răsturnări pe care nu le
putem înțelege decât atunci când Dumnezeu ne ajută să le înțelegem. Drept
aceea, de câte ori suferim înfrângeri, suferințe, lipsuri, să cugetăm că
Dumnezeu ne are în lucru.
În zilele suferinței se pot deosebi duhurile. Mulți
sunt stăpâniți de nerăbdare, pentru că nu sunt lăsați să se bucure de
libertate. Ei socotesc suferința ca o povară neîndurătoare. Puțini sunt aceia
care văd în încercările vieții o binecuvântare de sus. Ei ştiu să folosească
astfel de împrejurări pentru a se întoarce la sine şi a cugeta mai adânc la
rosturile vieții. Suferința pentru unii ca aceştia este un prilej de întoarcere
la Dumnezeu.
Smerenia lui Hristos
Hristos Domnul este în noi ascuns într-o smerenie pe
care cuvântul omenesc n-o poate tălmăci după cuviință. El este cu noi
călăuzindu-ne pe drumurile acestei vieți. El stă la uşa sufletului nostru şi
bate cu degetul iubirii Sale de oameni, cerând intrare.
Viața înfrumusețată cu darul lui Dumnezeu este
asemenea unei mese binecuvântate la care Hristos este oaspetele vieții noastre.
Sufletul care ospătează pe Hristos devine el însuşi sălăşluire scumpă a
darului. Într-un astfel de suflet, patimile tac, virtuțile cresc şi Hristos Se
mărturiseşte.
(Mai multe despre viața și învățătura Sf.
Serafim de la Sâmbăta de Sus aflați în ultimul Număr al Revistei Atitudini)
SIMPLITATE
ULUITOARE
-
Compozitorul Arvo Part -
Când am auzit pentru prima oara muzica gregoriana, a fost ca un fulger în
senin. Se poate spune ca tot ceea ce scriu este o oglindire a acestei
experiente fulgurante, a descoperirii ca miezul adevarului e de o simplitate
uluitoare. Noi socotim ca un asemenea adevar nu poate sa existe. Însa ochii
nostri sunt orbi si urechile noastre, surde.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 64
OGLINZI
IN SOARE
-
Sfantul Nicolae Cabasila -
Atunci când pui sub soare mai multe oglinzi, toate stralucesc si rasfrâng raze
de ai crede ca sunt mai multi sori, dar în realitate unul este soarele care se
rasfrânge în toate; tot asa si Cel Ce singur este sfânt, Hristos-Dumnezeu,
rasfrângându-Se în credinciosi, straluceste în multe suflete si pe multi îi
arata sfinti, desi Cel cu adevarat sfânt este unul si singur, întru nimic mai
prejos în slava decât Tatal.
Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene
Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti,
1992, p. 85.
CUM
SĂ PRIMIM VEȘTILE RELE?
-
IPS ATHANASIE DE LIMASSOL -
Vremurile de Apoi?
Fiecare perioadă are evenimentele ei. Și vremea în
care trăim are realitățile ei. Și fiecare perioadă le va avea pe ale ei. Nu va
exista o perioadă în care să nu se întâmple nimic, pentru că lumea se îndreaptă
spre vremurile de Apoi.
În Evanghelie, atunci când se vorbește despre
vremurile de Apoi, nu se subliniază toate aceste lucruri care se petrec astăzi:
frica, groaza și panica față de cele ce se vor petrece în viitor. Însă,
cuvântul despre vremurile din urmă este unul plin de nădejde, că Hristos va fi
Acela Care va birui lumea. Când vorbesc despre lume nu mă refer la cei pentru
care a murit Hristos, ci la cugetarea lumească, la păcat și la stăpânitorul
lumii acesteia. Eshatologia, în viziunea Bisericii, înseamnă făgăduința și așteptarea
Împărăției Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh – lucru pe care îl trăim în
fiecare zi la Sfânta Liturghie.
Pentru fiecare dintre noi, așteptarea Împărăției lui
Dumnezeu trebuie să fie căutarea noastră de căpătâi, iar nu acea preocupare, cu
curiozitate și temere, despre cărțile de identitate[1], numere, memorandumuri
și alte lucruri, care permanent injectează sufletele creștinilor ortodocși cu
panică și neliniște, dar, care, după smerita mea părere, întunecă ușor,
[estompează] orizontul, și se pierde așteptarea plină de bucurie a Împărăției
lui Dumnezeu.
Adică, în cele din urmă, Dumnezeu este Acela Care va
birui lumea și cele din lume. Și se petrece o încețoșare și o disecare a
lucrurilor, care nu se pot interpreta înainte de a se petrece. Nici Părinții
Bisericii nu au îndrăznit să tâlcuiască cuvintele profetice înainte de a se
întâmpla, pentru că acest lucru este foarte primejdios, și nu se potrivește
creștinilor cu minte înțeleaptă.
Panica și groaza
Însă, fiecare om trăiește în conformitate cu ceea ce
îi oferă timpul de față. Fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla, trebuie să
facem față realităților din viața noastră. Cel căsătorit are familia sa, cel
angajat are profesia sa, afaceristul are întreprinderea sa, monahul cu
ascultarea lui în mănăstire, clericul cu turma sa, episcopul cu poporul lui
Dumnezeu. Trăim împreună evenimentele întregii lumi și știți că ne putem
informa într-o clipă despre ce se petrece în toată lumea. Toate aceste lucruri
pot fi descrise în cele mai cenușii culori, pot fi povestite în așa fel încât
să bage frică și groază în sufletele oamenilor. Dar Părinții vedeau viața lor
dintr-o altă perspectivă.
Îmi aduc aminte, când a murit arhiepiscopul Macarie,
cel care avea un rol important în conducerea Ciprului și era considerat de
către popor un conducător de vază, că în acea vreme mă aflam la Mănăstirea
Stavrovuniou, o mănăstire deosebită, cu o viață duhovnicească foarte înaltă.
Eram student atunci când am aflat vestea. Arhiepiscopul avea un duhovnic sfânt,
pe părintele Ghermanos, pe care l-am întrebat: „Ce se va întâmpla acum,
Gheronda?”.
Mă temeam, pentru că invazia turcească avusese loc cu
câțiva ani în urmă, când am trăit ca adolescent toată acea teroare a
bombardamentelor turcești, a uciderilor și a morții. Și Gheronda îmi spuse:
„Ce-o să fie? Nimic mai mult și nimic mai puțin din ceea ce va îngădui
Dumnezeu.”
Iar apoi și-a continuat lucrul său. În acest fel a
făcut față acelei situații. Și a mai spus altă dată: „Vai și amar dacă Ciprul
ar fi stat doar într-un singur om!”. Adevărat este cuvântul care spune că
fericit este omul care își pune nădejdea în Dumnezeu. Fericit este omul acela
care nu nădăjduiește în om, ci cunoaște că ajutorul său este de la Dumnezeu,
Care a făcut cerul și pământul.
Privilegiul vremurilor cu încercări
Este un privilegiu să trăiești într-un loc care nu are
nădejde! Este un lucru ciudat: cu cât ești mai deznădăjduit, cu atât mai mult
vei simți prezența lui Dumnezeu. Într-o după-amiază mă aflam la Sfântul Paisie,
iar unii povesteau despre diferite neliniști și frici, despre turci, despre
evrei, despre antihrist și toate celelalte. Gheronda i-a ascultat, i-a servit
cu ceva și apoi au plecat. Eu l-am întrebat ce se întâmplă, fiind plin de
neliniște. La care, mi-a răspuns: „Cu cât mai multe lucruri de acest fel vei
auzi, să te bucuri mai mult. Cu cât lucrurile devin mai grele, în aceeași
măsură Dumnezeu este cu noi. După furtuna demonică va veni lumina soarelui
dumnezeiesc.”
Frații mei, oamenii lui Dumnezeu văd în alt mod
lucrurile, tâlcuiesc altfel cele ce se petrec. Așa trebuie să fie și va fi vai
de noi dacă în final Evanghelia nu ne-ar schimba modul în care vedem diferitele
întâmplări din viața noastră! Cuvântul „Pocăiți-vă!”, adresat de Hristos lumii
întregi – „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” – înseamnă
schimbarea minții, schimbarea modului în care vedem lumea, schimbarea tuturor
lucrurilor lumești din viața noastră de până acum. Cu siguranță că nu este ușor,
nici nu se petrece de pe o zi pe alta.
Dreptatea lui Dumnezeu
Avva Isaac spune să nu-L numim drept pe Dumnezeu. Este
drept Dumnezeu Care plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți? Îmi amintesc
de bunica mea, atunci când ploua zicea: „Oare plouă și acolo, la turci?”.
Adică, bunica mea nu voia să plouă acolo unde se aflau turcii. Era femeie din
biserică, și mergea la pavecernițe și la toate slujbele, însă dorea să plouă
doar în locul unde erau creștinii, pentru că își dorea să-i răzbune pe
creștini.
La noi, în Cipru, ploaia este o mare binecuvântare, nu
ploua așa des. Se întreba săraca: „Plouă și peste turci?” Dar Dumnezeu dădea
ploaie și acolo. De multe ori chiar mai multă decât la noi – și nu ne convine!
Așadar, avem nevoie de un alt duh, de un alt curs al
lucrurilor…
Toate lucrurile funcționează cumva sub controlul unor
oameni, dar în final ai sentimentul că Dumnezeu este Acela care conduce
istoria. Nimeni nu se poate ridica deasupra proniei dumnezeiești. Putem face
mii de lucruri strâmbe, putem fi capabili să distrugem totul, ne putem dori să
aruncăm totul în aer, dar nu se va întâmpla nimic mai mult și nimic mai puțin
din ce va îngădui Dumnezeu.
Nu se va întâmpla nimic!
Domnul a dăruit Bisericii Evanghelia, cuvântul Lui, pe
El Însuși; ne-a dăruit drept exemplu viața Lui. Frații mei, noi nu putem lucra
altfel. Nu putem să-L gustăm pe Hristos dacă nu ne asemănăm Lui și dacă nu îi
călcăm pe urme. Și dacă vrem să-L căutăm și să vedem unde se află, nu-L vom
găsi pe tronul slavei. Știți, pe de altă parte, vedem că în Biserică singurul
loc pe care scrie Împăratul slavei este Crucea. Sensul Evangheliei este cel
arătat de Hristos, al Crucii, al Domnului Celui răstignit. Este sensul Crucii
care biruiește logica lumească printr-un mod diferit.
În lume învingi atâta timp cât urci mai sus, în
Evanghelie biruiești pe cât te cobori mai mult. Pentru că în măsura în care te
vei smeri pe tine însuți, în aceeași măsură te va înălța Dumnezeu. Să ne
odihnim în logica Evangheliei! Să lăsăm fricile acestei lumi care mereu ne
urmăresc.
Oriunde merg, aud: „Ce se va întâmpla, Părinte? Ce vom
face? Cum vom fi?”. Nu vă faceți griji, nu se va întâmpla nimic! Cel mult, vom
muri! Nu se va întâmpla nimic mai mult. Hristos este Viața noastră. Omul își
află odihna întru El. Să nu facem din El dioxid de carbon. Spunea un Părinte că
Dumnezeu este oxigen care dăruiește viață omului. Să nu ne sufocăm pe noi
înșine cu fricile. Frica, neliniștea, tulburarea, agonia, întunericul nu sunt
roade ale Duhului Sfânt, ci sunt roade ale duhului acestui veac. Să ne odihnim
în Duhul lui Dumnezeu, în duhul Evangheliei, în sfintele ei înțelesuri, ce
biruiesc logica lumii. Biruința asupra lumii aceasta este: credința noastră.
Frații mei, harul Domnului să fie cu noi!
(Extras dintr-o traducere realizată de
Mănăstirea Dragomirna după o Omilie ținută la Athena la începutul anului 2020)
OMUL
IN FATA MORTII
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Omul, moartea si nimicirea sunt notiuni contrare si ireconciliabile. Caci cum
ar fi posibil ca cel care si-a cheltuit viata cu perspectiva nemuririi sa moara
pierzându-se definitiv? Cum sa nu traiasca decât foarte putin acela ale carui
fapte sunt vrednice de nemurire si care si-a imortalizat numele? Cum poate muri
cel care a creat ideea de nemurire? Nu! Un glas tainic din cer care vorbeste în
inimile oamenilor le da garantia nemuririi, a nemuririi în vederea careia ei
lucreaza. Prin întreaga sa vietuire, omul cauta viata vesnica; viata aceasta
vremelnica e un popas de scurta durata în raport cu viata duhovniceasca a
omului si cu pretentiile spiritului sau.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 269
VIOI
SI VESEL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Rugaciunea, întocmai ca aerul pentru trup, da vigoare si prospetime sufletului.
Te simti în ea mai vioi si mai vesel, ca si cum ai fi facut o plimbare la aer
curat, mai vioi si mai proaspat atât fizic, cât si spiritual.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 451
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu